HCL 299/2016 București Sectorul 3 adoptată
HCLS 3 nr. 299/2016
- Denumire
- Hotărârea nr. 299 din 2016 a Consiliului Local București Sectorul 3
- Emitent
- Consiliul Local București Sectorul 3
- Număr
- 299 / 2016
- Localitate
- București Sectorul 3, județul București
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă contractarea unei refinanțări rambursabile interne în valoare de 173.722.997 lei, cu o maturitate de 20 ani, pentru acoperirea integrală a creditului de Trezorerie aprobat prin HCL sector 3 nr. 207/16.09.2016
Documente
Text
HOTĂRÂRE
privind aprobarea contractării și/sau garantării unei refinanțări
rambursabile interne în valoare de 173.722.997 lei
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) şi alin. (4) lit. b), ale
art. 45 alin. (2), art. 63 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) lit. c), precum
şi ale art. 115 alin. (1) lit. b), alin. (3), (5) şi (6) din Legea
administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările
și completările ulterioare,
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările
ulterioare, coroborate cu cele ale cap. IV din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea,
componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale,
cu modificările şi completările ulterioare;
Ținând seama de prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Luând în considerare prevederile art. 9 pct. 8 din Carta europeană a
autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată
prin Legea nr. 199/1997,
Ținând seama de prevederile art. 1178 din Codul civil, referitor la
contracte,
Luând act de:
- Expunerea de motive nr. 12804/CP/07.11.2016 Primarul Sectorului 3;
- Raportul de specialitate nr.. 505/04.11.2016 al Direcției Economice
și Direcției Investiții Achiziții;
- Adresa nr. 507/04.11.2016 a Direcției Ecomice, înregistrată cu nr.
12799/07.11.2016;
- Raportul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget,
finanţe.
Constatând necesitatea de a asigura resursele financiare cele mai
avantajoase pentru realizarea investițiilor publice de interes local, a
căror documentație tehnico-economică a fost aprobată prin Hotărâri ale
Consiliului Local al Sectorului 3 anterioare (HCLS3 nr.126/29.05.2015,
HCLS3 nr.138/30.06.2015),
CONSILIUL LOCAL SECTOR 3
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1 - Se aprobă contractarea unei refinanțări rambursabile interne
în valoare de 173.722.997 lei, cu o maturitate de 20 ani, pentru
acoperirea integrală a creditului de Trezorerie aprobat prin HCL sector 3
nr. 207/16.09.2016.
Art.2 - Contractarea și/sau garantarea finanțării rambursabile
prevăzute la art.1 se face pentru realizarea unor investiții publice de
interes local, prevăzute în anexa la prezenta.
Art.3 - Din bugetul local al Sectorului 3 se asigură integral plata:
a) serviciului anual al datoriei publice locale;
b) oricăror impozite și taxe aferente realizării obiectivelor de investiții
de interes local;
c) altor cheltuieli neeligibile ale finanțării rambursabile menționate la
art.1.
Art.4 (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale,
ordonatorul principal de credite are obligația să publice pe pagina de
internet a Consiliului Local Sector 3 – Primăria Sector 3 următoarele date:
a) hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum și
orice modificări și/sau completări ale acesteia;
b) valoarea finanțării rambursabile contractate/garantate în valută de
contract;
c) gradul de îndatorare a Consiliului Local Sector 3;
d) durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de
grație și a perioadei de rambursare a finanțării rambursabile;
e) dobânzile, comisioanele și orice alte costuri aferente fiecărei
finanțări rambursabile;
f) plățile efectuate din fiecare finanțare rambursabilă.
(2) Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în
prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub
sancțiunile prevăzute de lege.
Art.5 – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează
Primarul Sectorului 3 al Municipiului București.
Art.6 – Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului
Sectorului 3 al Municipiului București, în termenul prevăzut de lege,
Primarului Sectorului 3 și Prefectului Municipiului București și se aduce
la cunoștință publică prin publicarea pe pagina de internet
www.primarie3.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
SÂRBU ROBERT C-TIN
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR
MARIUS MIHĂIȚĂ
NR. 299
DIN 11.11.2016
Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa extraordinară a
Consiliului Local al Sectorului 3 din data de 11.11.2016.
Anexa poate fi consultată la Serviciul Relații Consiliul Local
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 295/2016HCLS 3 nr. 295/2016HCL 296/2016HCLS 3 nr. 296/2016HCL 297/2016HCLS 3 nr. 297/2016HCL 298/2016HCLS 3 nr. 298/2016
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.