29 mai 2023

HCL 259/2023 București Sectorul 3 adoptată

HCLS3 nr. 259 din 29.05.2023

Denumire
Hotărârea nr. 259 din 2023 a Consiliului Local București Sectorul 3
Emitent
Consiliul Local București Sectorul 3
Număr
259 / 2023
Data
29 mai 2023
Localitate
București Sectorul 3, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă bilanțul contabil și contul de profit și pierdere pentru anul 2022 al societății Algorithm Residential S3 SRL, precum și Raportul de activitate al Consiliului de Administrație pentru același an. Decizia înseamnă că administrația locală confirme situațiile financiare ale companiei la care Sectorul 3 are participare, conform regulilor legale, iar rezultatele pot influența modul în care se gestionează resursele și relațiile contractuale cu această firmă. Pentru locuitori, această hotărâre stabilește oficial situația financiară a companiei în 2022, fără să indice efecte directe imediate asupra bugetelor locale sau zonelor afectate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL BUCUREȘTI CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3 Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București www.primarie3.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea bilanţului contabil, a contului de profit și pierderi și a Raportului de activitate al Consiliului de Administraţie pe anul 2022 ale societăţii Algorithm Residential S 3 SRL Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali întrunit în ședință extraordinară, azi 29.05.2023 Având în vedere: Referatul de aprobare nr. 134181/CP/24.05.2023 al Primarului Sectorului 3; Raportul de specialitate nr.134055/24.05.2023 al Serviciului Corp Control - Compartiment Guvernanţă Corporativă; Adresa nr.134073/24.05.2023 a Serviciului Corp Control - Compartiment Guvernanţă Corporativă. În conformitate cu prevederile: Art. 194 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată”, cu modificarile şi completarile ulterioare; Art. 28 alin. (1) şi alin. (7) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Art. 55 alin.(1) şi art. 56 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare; Ordinului nr. 4268/2022 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor, precum şi pentru reglementarea unor aspecte contabile; HCLS3 nr. 59/16.02.2018 privind auditarea societăţilor la care Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti este asociat unic/majoritar; Art. 12 punctul 12.1 lit. g) din Actul constitutiv al societăţii Algorithm Residential S3 SRL, aprobat prin HCLS 3 nr. 97/29.03.2017 cu modificările și completările ulterioare. Luând în considerare: Avizul Comisiei de buget, finanţe, servicii publice, alte activităţi economice şi relația cu mediul de afaceri; În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.l. Se aprobă bilanțul contabil şi contul de profit şi pierderi pe anul 2022 al societăţii Algorithm Residential S3 SRL, prevăzute în Anexele nr.1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă Raportul de activitate al Consiliului de Administraţie al societății Algorithm Residential S$3 SRL pentru anul 2022, prevăzut în Anexa nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Se ia act de Raportul de audit financiar extern pentru anul 2022, prevăzut în Anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4. Se aprobă descărcarea de activitate şi de gestiune a administratorilor Consiliului de Administraţie al societăţii Algorithm Residential S$3 SRL pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2022. - Art.5. Societatea Algorithm Residential S3 SRL va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ MOLDOVEANU CĂTĂLIN-FLORIN SECRETAR GEVERAL D-MARIAN NR. 259 DIN 29.05.2023 A; 03.03 202 ip situații iară: [_] Mari Contribuabili care depun bilanţul la Bucuresti E *393 2023. Tip situaţie financiară: BL Bifati numai dacă [] Sucursala (e An ( Semestru | Anul [2022 | de cazul: LI] GIE - grupuri de interes economic [_] Activ net mai mic de 1/2 din valoarea capitalului subscris Suma de control 339.400.000 Entitatea | ALGORITHM RESIDENTIAL S3 SRL Judeţ Sector Localitate b: Bucuresti Sector 3 BUCURESTI 2 a-i Strada Nr. Bloc Scara Ap. Telefon < TURTURELELOR ] 114 | | | | | [0314334452 | Număr din registrul comerţului J40/5481/2017 | Cod unic de inregistrare |s [2 a ] 9 ] 9 E E le Forma de proprietate Cod LEI (egal Entity ldentifier. conform ISO 17442) 35-Societati cu raspundere limitata | | | | | | | | ] | | | | | | | | | | | Activitatea preponderenia (cod si denumire clasa CAEN) 14120 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale | Activitatea preponderenta efectiv desfasurata (cod si denumire clasa CAEN) 4120 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidențiale şi nerezidenţiale ] le Situatii financiare anuale [C Raportări anuale | (entitaţi al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic ) 1. entităţile care au aptat pentru un exerciţiu financiar diferit de L] anul calendaristic, cf.art. 27 din Legea contabilităţii ne. 82/1991 Entităţi de [2] [_] 2. persoanele juridice aflate în lichidare, potrivit legii Cenitățimia Dx) public DI 3. subunitățile deschise în România de sacietăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European [7 Microentităţi [8 4. sediile permanente ale persoanelor juridice cu sediul în Spaţiul Economic European Situaţiile financiare anuale încheiate la 31.12.2022 de către entitățile de interes public si de entităţile prevazute la pct.9 alin.(4) din Reglementarile contabile, aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, cu modificarile și completarile ulterioare, al caror exercitiu financiar corespunde cu anul calendaristic F10 - BILANT F20 - CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE F30 - DATE INFORMATIVE F40 - SITUATIA ACTIVELOR IMOBILIZATE Y . î. Pe Indicatori : Capitaluri - total FTIEEIEĂ Capital subscris 339.400.000| Profit/ pierdere -2.492.029| ADMINISTRATOR, INTOCMIT, Numele si prenumele Numele si prenumele COMANESCU MIHAI |MERLAN LAURENTIU PUIU | Calitatea [11—DIRECTOR ECONOMIC | Semnătura Y Nr.de inregistrare in organismul profesional Entitatea are obligaţia legală de auditare a situatiilor financiare anuale? | (i DA (” NU CIF/ CUI membru CECCAR | Entitatea a optat voluntar pentru auditarea situatiilor financiare anual; AUDITOR Nume si prenume auditor persoana fizică/ Denumire fi aţi dai =) Situatiile financiare anuale au folt za aprobate potrivit legii ECOTEH EXPERT SRL i, î1 Digitally signed by La iu- Laurentiu-Puiu 2izta)P ore b Laurentiu Nr.de inregistrare in Registrul ASPAAS Merlan Daţe2023.06.23 135052 FA 120/2001: : eee ANI IEEE EIEICIEIEIDIEI Seranătura electronica Erate ae obisitt i ie e pati IPS C DA (G NU | Formular VALIDAT Firmartie-Autiit Ecotelr Expert SR Registrul Public Electronic: FA120** TUL 3% ANEXA 4 fa H0s3 n 459 ,/49.05.4043 FIO-pag.]1 BILANT la data de 31.12.2022 Cod 10 - lei - Denumirea elementului Nr. Sold la: ra. | Wd- E zoal 01.01.2022 | 31.12.2022 a _ , 12022 A B 1 2 A. ACTIVE IMOBILIZATE |. IMOBILIZĂRI NECORPORALE 1.Cheltuieli de constituire (ct.201-2801) oi 01 2.Cheltuielile de dezvoltare (ct.203-2803-2903) 02 | 02 4. Fond comercial (ct.2071-2807) oa | 04 5.Active necorporale de explorare si evaluare a resurselor minerale 05 05 (ct. 206-2806-2906) 6. Avansuri (ct.4094 - 4904) 06 06 TOTAL (rd.01 la 06) 07 07 16.835 32.930 II. IMOBILIZĂRI CORPORALE 1. Terenuri şi construcţii (ct. 211 + 212 - 2811 - 2812 - 2911 - 2912) 08 og 2. instalaţii tehnice şi maşini (ct. 213 + 223 - 2813 - 2913) 0 | 09 2.461.856 2.066.282 3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier (ct. 214 + 224 - 2814 - 2914) 10 10 78.594 39.710 4. Investitii imobiliare (ct. 215 - 2815 - 2915) LE] 11 Pa M AA 5. imobilizari corporale in curs de executie (ct. 231-2931) 12 12 / > SA 6.Investitii imobiliare in curs de executie (ct. 235-2935) 13 13 [ Z/ | in 7.Active corporate de explorare si evaluare a resurselor minerale sa | 14 EN ] E; (ct. 216-2816-2916) “A A 8.Active biologice productive (ct.217+227-2817-2917) 15 15 Ga Lai 9. Avansuri (ct. 4093 - 4903) 15 | 16 Di: carii, TOTAL (rd. 08 la 16) 17 17 2.540.450 2.105.992 II. IMOBILIZĂRI FINANCIARE 1. Acţiuni deţinute la filiale (ct. 267 - 2961) 18 18 2. Împrumuturi acordate entităţilor din grup (ct. 2671 + 2672 - 2964) 79 19 Lo a A Și mile nea entitatile asociate si la entitatile controlate in 2 | 20 33.000.000 29.910.000 4. Împrumuturi acordate entităţilor asociate si entitatilor controlate in 27 21 comun (ct. 2673 + 2674 - 2965) 5. Alte titluri imobilizate (ct. 265 - 2963) 22 22 6. Alte împrumuturi 23 | 23 (ct. 2675% + 2676* + 2677 + 2678* + 2679* - 2966” - 2968*) TOTAL (rd. 18 la 23) 24 24 233.090.000 292.910.000 ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 07 + 17 + 24) 25 25 235.557.285 295.048.922 B. ACTIVE CIRCULANTE |. STOCURI F1O - pag. 2 1. Materii prime şi materiale consumabile (ct. 301 + 302 + 303 +/- 308 +321 + 1663+1686+2692+2693+ 453***) 322+ 323 + 328 + 351 + 358 + 381 +/- 388 - 391 - 392 - 3951 - 3958 - 398) % 26 5.512.490 2.864.131 == = ACP RETR = Lea educte în curs de execuţie (ct. 331 + 332 + 341 +/- 348* - 393 - 3941 27 27 2.641.056 9 483.784 3. Produse finite şi mărfuri (ct. 345 + 346 + 347 +/- 348* + 354 + 356 + 357+ 361 + 326 +/-368 + 371 +327 +/- 378 - 3945 - 3946 - 3947 - 3953 - 3954-3955 - | 24 28 158.855 88.195 3956 - 3957 - 396 - 397 - din ct. 4428) 4. Avansuri (ct. 4091-4901) 29 29 1.705.492 2.978.278 TOTAL (rd. 26 la 29) 30 30 10.017.893 18.414.388 W. CREANŢE 1. Creanţe comerciale 1) (ct. 2675* + 2676 *+ 2678* + 2679* - 29665 - 2968* + 4092 + 411 + 413 + 418 - 4902- 491) 3 || 31 61756664 720387 2. Surne de încasat de la entităţile afiliate (ct. 451 ** - 495) 32 32 3. Sume de încasat de la entităţile asociate si entitatile controlate in comun > | 33 (ct. 453** - 4955) * 4. Alte creanţe (ct. 425+4282+431**+436** + 437*+ 4382+ 441**+4424+ din ct.4428**+ 444*+445+446**+447**+4482+4582+4662+ 461 + 473** - 496 + 34 34 642.700 767.000 5187) 5. Capital subscris şi nevărsat (ct. 456 - 495%) 35 | 35 5.500.000 6. Creanţe reprezentând dividende repartizate în cursul exerciţiului financiar 2 | 358 (ct. 463) (301) TOTAL (rd. 31 la 35 +35a) 37 | 36 7.399.364 13.552.873 II. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT 1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate (ct. 501 - 597) 38 | 37 2. Alte investiţii pe termen scurt (et. 505 + 506 + 507 + din ct. 508 - 595 - 596-598 + 511 OMAN || 38 TOTAL (rd. 37 + 38) i 40 | 39 IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI (din ct. 508+ct. 5112 + 512 + 531 + 532 + 541 + 542) | 40 GA860za) 28.769440) y /€ (d) ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd. 30 + 36 + 39+ AR CA 22 | 41 85.286.279 60.736.701 = cit C. CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471) (rd.43+44) x 4 42 6.652 163.225 Sume de reluat intr-o perioada de pana la un an (din ct. 471%) a | 43 6.652 163.225 Sume de reluat intr-o perioada mai mare de un an (din ct. 471%) 45 | 44 D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA1AN 1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat 1 | 45 împrumuturile din.emisiunea de obligaţiuni convertibile (ct. 161 + 1681 - 169) 2. Sume datorate instituţiilor de credit (ct. 1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 17 | 26 1627 + 1682 + 5191 + 5192 + 5198) 3. Avansuri încasate în contul comenzilor (ct. 419) 48 47 1.586.918 2.138.648 4. Datorii comerciale - furnizori (ct. 401 + 404 + 408) 49 48 6.396.256 16.319.662 5. Efecte de comerţ de plătit (ct. 403 + 405) s0 | 49 6. Sume datorate entităţilor din grup (ct. 1661 + 1685 + 2691 + 451***) si 50 7.174.749 6.419.987 7. Sume datorate entităţilor asociate si entitatilor controlate in comun (ct. | 54 10.000 10.000 F10 - pag. 3 8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale (ct. 1623 + 1626 + 167 + 1687 + 2695 + 421 + 423 + 424 + 426 + 427 + 4281 + 431% + 436%%*4 437%%* + 4381 + 441%%* + 4423 +4428%** + AMA + 446% + | 53 52 2.297.720 1.776.605 447*** + 4481 + 455 + 456%*%* + 457 + 4581 + 462 + 4661+ 467 +473*** + 509 + 5186 + 5193 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197) TOTAL (rd. 45 la 52) 54 53 17.465.643 26.664.902 E. ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE (rd. 41+43-53-70-73-76) 55 | 54 67.827.288 34.235.024 F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd. 25+44+54) 56 55 303.384.573 329.283.946 G. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADA MAI MARE DE 1 AN 1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat so 56 împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile (ct. 161 + 1681 - 169) 2. Sume datorate instituţiilor de credit (ct. 1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 5 | 57 1627 + 1682 + 5191 + 5192 + 5198) 3. Avansuri încasate în contul comenzilor (ct. 419) 59 | 58 4. Datorii comerciale - furnizori (ct. 401 + 404 + 408) 60 59 5. Efecte de comerţ de plătit (ct. 403 + 405) 61 60 6. Sume datorate entităţilor din grup (ct. 1661 + 1685 + 2691 + 451*%%) 52 | 61 7. Sume datorate entităţilor asociate si entităţilor controlate in comun 53 62 (ct. 1663 + 1686 + 2692 +2693+ 453**%) 8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriite privind asigurările sociale (ct. 1623 + 1626 + 167 + 1687 + 2695 + 421 + 423 + 424 + 426 + 427 + 4281 + 431% + 436% +437%%> + 4381 + 441% + 4423 + 4428” + 4447 + 446% + | 64 63 12.554 447%** + 4481 + 455 + 456%** + 4581-++462+4661+ 467 + 473%%* + 509 + 5186+ 5193 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197) TOTAL (rd.56 la 63) 55 | 64 12.554 H. PROVIZIOANE 1. Provizioane pentru beneficiile angajatilor (ct. 1515-+1517) 6 | 65 2. Provizioane pentru impozite (ct. 1516) 67 66 3. Ale provizioane (ct. 1511 + 1512 + 1513 + 1514+ 1518) 6a | 67 530.783 1.268.033 TOTAL (rd. 65 la 67) 59 | 68 530.783 1.268.033 1. VENITURI ÎN AVANS 1. Subvenţii pentru investiţii (ct. 475)(rd.70+71) 70 69 Sume de reluat intr-o perioada de pana la un an (din ct. 475%) 7i 70 Sume de reluat intr-o perioada mai mare de un an (din ct. 475%) 72 7 2. Venituri înregistrate în avans (ct. 472) (rd.73 + 74) Pe: 72 Sume de reluat intr-o perioada de pana la un an (din ct. 472%) m] 73 GO MA Sume de reluat intr-o perioada mai mare de un an (din ct. 472%) 75 | 74 / + Ce 7 Li 3. Venituri în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienţi 75 | 75 S| | (ct. 478)(rd.76+77) şi , &-) Sume de reluat intr-o perioada de pana la un an (din ct. 478%) 77 76 ZA i 04 (A Sume de reluat intr-o perioada mai mare de un an (din ct. 478%) 7 | 77 şcoa ŞTI, 2y UL Fond comercial negativ (ct.2075) 79 | 78 TOTAL (rd. 69 + 72 + 75 + 78) 80 79 J. CAPITAL ŞI REZERVE |. CAPITAL 1. Capital subscris vărsat (ct. 1012) ai 80 311.900.000 333.900.000 F10 - pag. 4 2. Capital subscris nevărsat (ct. 1011) 82 81 5.500.000 3. Patrimoniul regiei (ct. 1015) 83 82 4. Patrimoniul institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare (ct. 1018) 84 83 5 Alte elemente de capitaluri proprii (1031) 85 | 84 TOTAL (rd. 80 la 84) 8 | 85 3111.900.000 339.400.000 HI. PRIME DE CAPITAL (ct. 104) 57 | 86 III. REZERVE DIN REEVALUARE (ci. 105) 88 87 IV. REZERVE 1. Rezerve legale (ct. 1061) 39 | 88 15.962 15.962 2. Rezerve statutare sau contractuale (ct. 1063) 90 89 3. Alte rezerve (ct. 1068) 3 | 90 TOTAL (rd. 88 la 90) 92 Că 15.962 15.962 Acţiuni proprii (ct. 109) 93 | 92 Câştiguri legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 141) ga | 9% Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 149) 95 | 94 V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTAT(Ă) SOLD C (ct. 117) % | 95 SOLD D (ct. 117) 97 | 96 638.950) 8.908.020 VI. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIŢIULUI FINANCIAR SOLD C (ct. 121) L:i 97 SOLD D (ct. 121) » 98 8.435.776 2.492.029 Repartizarea profitului (ct. 129) 100 | 99 |, a. RI PROPRII - TOTAL (rd. 85+86+87+91-92+93-94+95-96 10: | 400 302.841.236 3238.015.913 Patrimoniul public (ct. 1016) 102 | 101 Patrimoniul privat (ct. 1017) 2) 103 | 102 CAPITALURI - TOTAL (rd.100+101+102) (rd.25+41+42-53-64-68-79) 104 | 103 302.841.236 328.015.913 _ _ . _ 1) Sumele înscrise la acest rând şi preluate din contul 2675 la 2679 reprezintă creanţele aferente *) Conturi de repartizat după natura elementelor respective. contractelor de leasing financiar și altar contracte asimilate, precum şi alte creanţe imobilizate, scadente **) Solduri debitoare ale conturilor respective. într-o părin mai mică de 12 i ! le ordinul lui iartl xxx ; ; i i 2) Se va completa de către entitățile cărora le sunt incidente prevederile Ordinului ministrului finanţelor ) Solduri creditoare ale conturilor respective. publice şi al ministrului delegat pentru buget nr. 668/2014 pentru aprobarea Precizărilor privind intocmirea și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor imobile proprietate privată a statului şi a drepturilor reale supuse inventarierii, cu modificările şi completările ulterioare ADMINISTRATOR, INTOCMIT, Numele si prenumele Numele si prenumele COMANESCU MIHAI MERLAN LAURENTIU PUIU Semnătura DA Calitatea vV 11—DIRECTOR ECONOMIC Semnătura MS) Formular Nr.de inregistrare in organismul profesional: VALIDAT Da La GONTRASEMN/ PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ ANEXA hu 4 da CLS 2 ru, 409 /49. 05. 9043 F20 - pag. | CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE la data de 31.12.2022 Cod 20 - lei - Exerciţiul financiar Denumirea indicatorilor Nr. rd. Nrrd. Lazi 2021 2022 2022 A B 1 2 1. Cifra de afaceri netă (rd. 02+03-04+06) o 01 31.850.421 23.584.907 - din care, cifra de afaceri netă corespunzătoare activităţii 02 01a 31.850.421 23.584.907 preponderente efectiv desfășurate (301) Producţia vândută (ct.701+702+703+7044+705+706+708) 03 02 31.626.220! 23.209.293 Venituri din vânzarea mărfurilor (ct. 707) 04 03 224.201 375.614 Reduceri comerciale acordate (ct. 709) 05 04 [1] [2) 8% Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete (ct.7411)| 05 06 2. Venituri aferente costului producţiei în curs de execuţie (ct.711+712) Sold C 07 07 8.003.553 Sold D 08 08 4.781.803 3. Venituri din producţia de imobilizari necorporale si corporale PR 09 9 o (ct.721+ 722) 4. Venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale (ct. 755) 10 10 5. Venituri din producţia de investiţii imobiliare (ct. 725) 1 11 6. Venituri din subvenţii de exploatare PN 12 FI E (ct. 7412 + 7413 + 7414 + 7415 + 7416 + 7417 + 7419) 7. Alte venituri din exploatare (ct.751+758+7815) 13 13 27.340 420.139) -din care, venituri din subvenţii pentru investiţii (ct.7584) 14 14 0| [2] -din care, venituri din fondul comercial negativ (ct.7815) 75 15 (3) [t) VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL (rd. 01+07-08+09+10+11+12+13) 76 16 27.095.958 32.008.599 8.a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile (ct.601-+602) 17 17 10.248.300 11.075.701 Alte cheltuieli materiale (ct.603+604+606+608) 18 18 744.033 89.419) b) Cheltuieli privind utilitatile (ct.605), din care: 19 19 92.067 18.631 - cheltuieli privind consumul de energie (ct. 6051) 20 03) 81.081 8.900 - cheltuieli privind consumul de gaze naturale (ct. 055) 21 ei c) Cheltuieli privind mărfurile (ct.607) A GMA) MN_|2]2 432.576 72.041 Reduceri comerciale primite (ct. 609) fa ȘI 23 21 35.991 2.405 9. Cheltuieli cu personalul (rd. 23-+24) [ ŞI | 2 | 22 13.183.182 10.820,520 2) Salarii şi indemnizaţii (ct.641+642+643+644) | EDT] ; ) | 23 12.887.003 10.585.764 2 b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială (ct.64 26 24 296.179 234.756 F20 - pag. 2 10.a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi necorporale SS (rd. 26-27) 27 | 25 1.611.495 912.195 a.1) Cheltuieli (ct.6811+6813-+6817+ din ct.6818) 28 26 1.611.495 912.195 a.2) Venituri (ct.7813 + din ct.7818) 29 27 0 0 b) Ajustări de valoare privind activele circulante (rd. 29 - 30) 30 28 18.667 0 b.1) Cheltuieli (ct.654-+6814 + din ct.6818) 31 29 18.667 (2) b.2) Venituri (ct.754+7814 + din ct.7818) 32 30 0 0 11. Alte cheltuieli de exploatare (rd. 32 la 37) 33 31 10.553.309 10.771.400 ii Cana pina cc 0 RIDER ” E, 10.40].793 10472467, 11.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate; cheltuieli reprezentând transferuri şi contribuţii datorate în baza unor 35 33 108.552 77.170) acte normative speciale(ct. 635 + 6586*) 11.3. Cheltuieli cu protecţia mediului înconjurător (ct. 652) 36 34 0 0 11.4 Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor corporale (ct. 655) 37 35 0 3) 11,5. Cheltuieli privind calamităţite şi alte evenimente similare (ct. 6587) 36 36 0! 3) 11.6. Alte cheltuieli (ct.651+ 6581+ 6582 + 6583 + 6584 + 6588) 33 37 342.962 221.768 38 Ajustări privind provizioanele (rd. 40 - 41) 40 39 -1.316.217 737.250 - Cheltuieli (ct.6812) a 40 333.436 789.531 - Venituri (ct.7812) 42 Li 1.649.653 52.281 îi pisic e palet a a | 42 35.531.421 34.494.752 PROFITUL [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primarie3.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă