Se aprobă actualizarea Anexei cu indicatorii tehnico-economici ai obiectivului „Creșterea eficientei energetice — corp C4 — Colegiul Tehnic Costin D. Nenitzescu”, proiect finanțat din fonduri publice. Pentru locuitori înseamnă că se vor utiliza fonduri publice pentru îmbunătățiri de energie la Colegiul Tehnic Costin D. Nenitzescu, în scopul creșterii eficienței energetice; nu este specificat un impact direct asupra taxelor sau termenelor în acest fragment, dar eventualele cheltuieli vor fi încadre în bugetul local. Eventualul impact asupra zonelor sau perioadelor depinde de etapele contractuale și de execuția investiției, conform documentației tehnico-economice actualizate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind actualizarea Anexei referitoare la indicatorii tehnico-economici aferenţi
obiectivului de investiţii „Creșterea efii icienţei energetice — corp C4 — Colegiul Tehnic Costin
D. Neniţescu” Bulevardul Theodor Pallady nr.26, Sector 3, București,
aprobată prin HCLS 3 nr.78/28.04.2021
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în conditiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administrației
publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice local nr. 215/2001, precum și
pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali,
întrunit în ședință ordinară, azi 30.09.2021
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr.181806/CP/23.09.2021 al Primarului Sectorului 3:
- Raportul de specialitate nr.180244/21.09.2021 al Direcţiei Investiţii şi Achiziţii,
- HCLS3 nr.78/28.04.2021 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi
obiectivului de investiţii „Creșterea eficienţei energetice — corp C4 — Colegiul Tehnic
Costin D. Neniţescu'”;
- Adresa nr.180245/21. 09. 2021 a Direcţiei Investiţii şi Achiziţii;
În conformitate cu prevederile:
- Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, republicată? cu
modificările și completările ulterioare;
- Art. 10 alin. (4) din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate
din fonduri publice;
- Normativului privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie al clădirilor,
indicativ C 107-2005, aprobat prin Ordinul Ministrului transporturilor, construcțiilor și
turismului nr 2055/2005, cu modificările și completările ulterioare;
- Ghidului de finanţare a Programului privind creșterea eficienţei energetice şi gestionarea
inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învățământ —
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, aprobat prin Ordinul nr. 1548/07.09.2021
privind modificarea Ordinului nr. 2057/16.11.2020;
- Art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările
şi completările ulterioare;
Luând în considerare:
- Avizul Comisiei de buget, finanţe, servicii publice, alte activităţi economice şi relaţia cu
mediul de afaceri;
- Avizul Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, realizarea lucrărilor
publice, agrement, protecţia mediului şi salubritate;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind
Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.]. Anexa referitoare la indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de
investiţii „Creșterea eficienței energetice — corp C4 — Colegiul Tehnic Costin D. Neniţescu”,
aprobată prin HCLS 3 nr.78/28.04.2021, se actualizează şi se înlocuiește cu Anexa care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Investiţii și Achiziţii, va lua măsuri de ducere
la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
/ CONTRASEMNHAZĂ
SE Ș)4 SECRETAR GEXERAL
CORHANĂ -MARIAN
NR. 231
DIN 30.09.2021
ANEXA LA HCLS3 NR 434/3009 do4
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
Privind
„CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE - CORP C4- COLEGIUL TEHNOLOGIC COSTIN
NENITESCU”
Bulevardul Theodor Pallady nr. 26, Sector 3, Bucuresti
Cladirea este construita in jurul anului 1980 si este compusa din doua tronsoane. Regimul de inaltime
este parter si etaj la corpul cu functiune scoala si aripa dezafectata, iar Atelierul are regim de inaltime
P+2. Acoperirea este de tip terasa cu invelitoare de membrana bituminoasa. Fatadele sunt alcatuite din
zidarie de caramida plina presata, iar tamplaria este de pvc cu geam termoizolant.
Imobilul prezinta sali de clasa, laboratoare, arhive, spatii depozitare, anexe si grupuri sanitare pt elevi si
pentru personal.
Proiectul presupune:
Lucrari de reabilitare termica a anvelopei;
- Izolarea termica a fatadei - parte opaca
- Izolarea termica a fatadei - parte vitrata
Lucrari de reabilitare a trotuarului de garda si podestului de acces;
Lucrari de reabilitare a invelitoarei;
Lucrari de prevedere a unor surse de energie regenerabilă care să deservească clădirea
Masuri de reconfigurare si modernizare a spatiilor:
- lucrari de reparatii si refacere finisaje interioare la salile de clasa, cabinete, laboratoare,
coridoare, scari de acces,
- recompartimentari grupuri sanitare
- reparatii si modernizari spatii administrative
- lucrari de reparati si refacere instalatii electrice
- se vor implementa solutii de reparatii si refacere ale instalatiei de detectare, semnalizare
și avertizare a incendiilor
- se vor implementa solutii de reparatii si refacere ale instalatiei sanitare
- se vor implementa solutii de reparatii si refacere ale instalatiei de stingere a incendiilor
- se vor implementa solutii de reparatii si refacere ale instalatiei termice
- Etc.
Pag 1 din 2
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI Al INVESTITIEI
INDICATORI VALORICI (LEI, INCLUSIV TVA):
Valoarea totala a lucrarilor de interventie, 11.847.824,48 lei,
din care
constructii-montaj (C + M): 9.418.111,73 lei
CAPACITATI (IN UNITATI FIZICE SI VALORICE):
Proiectul presupune intervenţia pe clădirea de invatamant de o suprafata de aproximtiv 3041 m2.
Regim de inaltime corp cu functiune scoala Pi
si aripa dezafectata:
Regim de inaltime corp Atelier P+2
Suprafata construita: 1760 m2
Suprafata construita desfasurata: 3445 m?
Suprafata utila: 2708,60 m:
Suprafata utila incalzita: 2708,60 m?
Durata estimata de implementare — 9 luni;
INTOCMIT:
ASOCIEREA: EREI
CONCRETE & DESIGN SALăTions S:5
BAU STARK S.RL. | RE7=
TE a |
YARDMAN S.R.L. Ş
DIRECTIA INVESTITII SI ACHIZITII
SERVICIUL INVESTITII, RARI PUBLICE
Șef Serviciu,
Marius Popescu
Pag 2 din 2
Beneficiar:
Denumire:
Adresa:
Faza:
PRIMARIA SECTOR 3 BUCURESTI
Cresterea eficientei energetice - Corp C4 - Colegiul Tehnologic Costin Nenitescu
Bulevardul Theodor Pallady nr. 26, Sector 3, Bucuresti
DALI
DEVIZ GENERAL - Varianta 1 - varianta aleasa
Privind cheltuielile necesare realizarii cladirii parcarii subterane
Cresterea eficientei energetice - Corp C4. Colegiul Tehnologic Costin Nenitescu
Suprafata= 3.445,00 m2
În lei / euro la cursul BNR 4,92100 Curs inforeuro aprilie 2021
cota T.V.A. 0,19000
De pitolelo bcapitolelor d oa
Capitolul 1 Cheltuieli pentru obtinerea şi amenajarea terenului just rate ARTE 1 tag
1.4 Obţinerea terenului 0,00j 0,00) 0,00
1.2 Amenajarea terenului 0,00 0,00) 0,00
1.3 Amenajarea pentru protecţia mediului şi aducerea la starea iniţială 0,00) 0,00) 0,00)
1.4 Cheltuieli pentru relocarea/protecţia utilităţilor 0,00) 0,00) 0,00)
TOTAL CAPITOL 1 0,00) 0,00, 0,00
|Capitolul 2 Cheltuieli pentru asigurarea utililtăţilor necesare obiectivului fe TEI aie pal Rude caii i
TOTAL CAPITOL 2 | 221.445,00] 42.074,55] 263.519,55]
Capitolul 3 Cheltuieli pentru proiectarea şi asistență tehnică E i ERIE a
3.1 Studii
3.1.1___ [Studii de teren 2.000,00) 380,00) 2.380,00,
3.1.2___|Raport privind impactul asupra mediului 0,00 0,00) 0,00)
3.1.3___ [Alte studii specifice 0,00) 0,00) 0,00)
3,2 Documentaţi-suport şi cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri şi 0,00 0,00 0,00
autorizaţii
3,3 Expertizare tehnică 26.943,26| 5.119,22 32.062,48)
34 Certificarea performanței energetice şi auditul energetic al clădirilor 2.919,36 554,68 3.474,04
3,5 Proiectare
3.5.1 _|Temă de proiectare D= 0,00) 0,00) ——=3330,00
3.5.2__ [Studiu de prefezabilitate _ —— 0,00j 0,00J__ 0,00
Studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lor de intervenţii şi — _
3.5.3 deviz general ————— == 42.246,55 _8.026; 329 =
= Documentaţile tehnice necesare în vederea ohțreti— = = ==
3.54 avizelor/acordurilor/autorizaţilor ———— j 14.688,03) 2.790,73, =—=5E078;70)
3.5.5 ___|Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie 6.668,91 1.267,09) 7.936,01
3.5.6 ___|Proiect tehnic şi detalii de execuţie — 58.520,22] 11.118,84|- 9:639,06,
3,6 Organizarea procedurilor de achiziţie E 0,00 0,00)- a)
3,7 Consultanţă
3.7.1___|Managementul de proiect pentru obiectivul de investiţii 82.347,46| 15.646,02 97.993,48)
3.7.2__ |Auditul financiar 0,00) 0,00) 0,00)
3,8 Asistenţă tehnică
3.8.1 Asistenţă tehnică din partea proiectantului
3.8.1.1__]pe perioada de execuţie a E A - 7.237,58 1.375,14] 8.612,72]
pentru participarea proiectantului la TazelG incluse în programul de control
3.8.1.2 al lucrărilor de execuţie, avizat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii 1.500,00) 285,00 1.785,00
3.8.2 _ |Dirigenţie de şantier 82.347,46| 15.646,02 97.993,48)
TOTAL CAPITOL 3 327.418,83 62.209,58 389.628,41
Capitolul 4 Chertzieli pentru investiția de bază
41 Construcţii şi instalaţii 7.284.270,92) 1.384-01T,47, 8.668.282,39
4,2 Montaj utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale 285.142,50) 4.177,08] * 339.319,58
4.3 ___ Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj 665.332,50) | | €_>_1791.745,68
D.A.L.I.
2021
Utilaje, echipamente tehnologice și funcţionale care nu necesită montaj şi i
echipamente de transport 9.09 0.00 0.00
4,5 __ [Dotări 0,00) 0,00 0,00
4,6____ ]Active necorporale 0,00) 0,00 0,00
TOTAL CAPITOL 4 8.234.745,92 1.564.601,72 9.799.347,64
Capitolul 5 Alte cheltuieli
5,1 Organizare de santier 127.226,82] 23.469,03) 150.695,85|
51.4 Luctări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier 123.521,19 23.469,03 146.990,21
5.1.2 [Cheltuieli conexe organizării şantierului 3.705,64 0,00 3.705,64
5,2 Comisioane, cote, taxe, costul creditului 87.058,18] 0.00) 87.058,18)
5.2.1 Comisioanele şi dobânzile aferente creditului băncii finanţatoare 0,00) 0,00) 0,00)
5.2.2 |Cota aferentă ISC pentru controlul calităţii lucrărilor de construcţii 39.571,90) 0,00) 39.571,90)
523 Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, 7.914,38 0,00 7.914,38
urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii
5.2.4 |Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC 39.571,90) 0,00) 39.571,90)
5.2.5 __|Taxe pentru acorduri, avize conforme şi autorizaţia de 0,00 0,00) 0,00)
5,3 Cheltuieli diverse şi neprevăzute 7.5% 878.360,97| 166.888,59) 1.045.249,56)
5,4 Cheltuieli pentru informare Şi publicitate 5.000,00 950,00) 5.950,00)
TOTAL CAPITOL 5 1.097.645,97 191.307,61 1.288.953,59
Capitolul 6 Cheltuieli pentru probe fehnologice şi teste şi predare Ia benaticiar CEE E Papei iat si ie pe PEERRE rd
6.1 Pregătirea personalului de exploatare 49.210,00) 9.349,90 58.559,90
|___6.2 [Probe tehnologice si teste: 40.181,00) 7.634,39 47.815,39
TOTAL CAPITOL 6 89.391,00 16.984,29 106.375,29
2021
| PRIMĂRIA CABINET PRIMAR z >
(i) SECTORULUI | some
Sa BUCUREȘTI
www, primariez.ro .
TELEFON (004 021) 318 o3 23-28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL cabinetprimarQ primarie3.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, București
! SECTOR
SP i
(Sie |eaepez PRIMAR
fo
oua. du: 2021
REFERAT DE APROBARE
a proiectului de hotărâre privind actualizarea Anexei referitoare la indicatorii tehnico-
economici aferenți obiectivului de investiţii „Creșterea eficienței energetice — corp C4 — Colegiul
Tehnic Costin D. Neniţescu” Bulevardul Theodor Pallady nr.26, Sector 3, București,
aprobată prin HCLS 3 nr.78 din 28.04.2021
Primăria Sectorului 3 propune obiectivul de investiţii „Creșterea eficienței energetice — corp
C4 — Colegiul Tehnic „Costin D. Neniţescu” pentru a fi inclus în programul de finanţare derulat de
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Obiectul Programului privind creșterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a
energiei în clădirile publice cu destinația clădiri de învățământ în vederea obținerii finanţării din
fonduri europene derulat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor conform Ordinului nr. 1129 din
24.11.2020 vizează modernizarea clădirilor publice cu destinaţia de unităţi de învățământ prin
finanțarea de activităţi/acțiuni specifice realizării de investiţii pentru creşterea performanţei energetice
a acestora.
Prin HCLS 3 nr.78/28.04.2021 au fost aprobaţi indicatorii tehnico — economici aferenți
obiectivului de investiţii „Creșterea eficienţei energetice — corp C4 — Colegiul Tehnic Costin D.
Neniţescu” cu valoarea totală de 4.872.712,06 lei inclusiv TVA, pentru următoarele categorii de lucrări:
> Lucrări de reabilitare termică a anvelopei:
- Izolarea termică a fațadei — parte vitrată;
- Izolarea termică a fațadei — parte opacă;
>» Lucrări de reabilitare a trotuarului de gardă şi podestului de acces;
> Lucrări de reabilitare a învelitoarei;
> Lucrări de prevedere a unor surse de energie regenerabilă care să deservească clădirea.
Având în vedere modificările din Ghidul de finanţare a Programului privind creşterea eficienţei
energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, printre care şi majorarea sumei
maxime care poate fi acordată unui solicitant, în proiect vor fi incluse măsuri de reconfigurare și
modernizare a spaţiilor precum şi alte lucrări privind protecţia la foc şi asigurarea siguranţei în
exploatare în scopul obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, fapt ce va impune actualizarea valorii
totale la 11.847.824,48 lei inclusiv TVA din care construcții-montaj (C + M): 9.418.111,73 lei inclusiv
TVA.
Luând în considerare cele prezentate şi ţinând seama de raportul de specialitate nr.
180244/21.09.2021 al Direcţiei Investiţii şi Achiziţii, am iniţiat prezentul proiect de hotărâre pe care îl
supun aprobării Consiliului Local al Sectorului 3.
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul îndeplinirii
atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute în Regulamentul UE 2016/679,
printr-o cerere scrisă. semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
Asi
_ comit |
PRIMĂRIA ji |
DIRECȚIA INVESTIȚII ȘI ACHIZITII „Poate
SECTORULUI 3
BUCUREȘTI -
www.primariea.ro -
TELEFON (004 021) 318 03 23 -28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL investitiiachizitii Q primarie3.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, București
Nr DAMA. „Joal
RAPORT DE SPECIALITATE
la Proiectul de Hotărâre privind actualizarea Anexei la HCLS 3 nr. 78 din 28.04.2021 privind
aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii
„Creșterea eficienţei energetice — corp C4 — Colegiul Tehnic Costin D. Neniţescu”
În vederea continuării implementării programului de dezvoltare şi modernizare a unităţilor de
învățământ în conformitate cu Strategia de Dezvoltare a Sectorului 3, Primăria Sectorului 3 a derulat
mai multe obiective de investiţii privind lucrări de consolidare, creșterea eficienței energetice şi
modernizare, precum şi lucrări de extindere, o parte importantă din aceste proiecte beneficiind de
finanțare din fonduri europene, urmare a solicitărilor de includere pe diferite programe de finanţare.
Având în vedere că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a iniţiat un program de finanțare
privind creşterea eficienţei energetice la unităţile de învățământ, Primăria Sectorului 3 propune
includerea în acest program a obiectivului de investiţii „Creşterea eficienţei energetice — corp C4 —
Colegiul Tehnic Costin D. Neniţescu”.
Obiectul Programului privind creșterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a
energiei în clădirile publice cu destinajia clădiri de învățământ în vederea obținerii finanţării din
fonduri europene derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor conform Ordinului nr. 1129 din
24.11.2020 vizează modernizarea clădirilor publice cu destinaţia de unități de învăţământ prin finanțarea
de activități/acțiuni specifice realizării de investiţii pentru creşterea performanţei energetice a acestora.
Conform Anexei la HCLS3 nr. 78/28.04.2021 au fost aprobaţi indicatorii tehnico — economici
aterenți obiectivului de investiţii ,, Creșterea eficienţei energetice — corp C4 — Colegiul Tehnic Costin
D. Neniţescu ” cu valoarea totală de 4.872.712,06 lei inclusiv TVA şi cu următoarele categorii de lucrări:
e Lucrări de reabilitare termică a anvelopei:
- Izolarea termică a fațadei — parte vitrată;
- Izolarea termică a fațadei — parte opacă;
e Lucrări de reabilitare a trotuarului de gardă şi podestului de acces;
e Lucrări de reabilitare a învelitoarei;
e Lucrări de prevedere a unor surse de energie regenerabilă care să deservească clădirea.
Luând în considerare Ordinul nr. 1548 din 07.09.2021 privind modificarea Ordinului ministrului
mediului, apelor şi pădurilor nr. 2057/2020 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului
privind creșterea eficienţei energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu
destinaţie de unităţi de învăţământ, printre care majorarea sumei maxime care poate fi acordată unui
solicitant, în proiect vor fi incluse şi următoarele măsuri de reconfigurare și modernizare a spaţiilor:
- lucrări de reparaţii şi refacere finisaje interioare Ia sălile de clasă, cabinete, laboratoare,
coridoare, scări de acces;
- recompartimentări grupuri sanitare;
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă. semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3. 1
|
IMĂRIA | că |
PR ]
mem ce manogeemenă
SECTORULUI DIRECȚIA INVESTIȚII ȘI ACHIZIȚII [a |
BUCUREȘTI E
- reparaţii şi modernizări spaţii administrative;
- lucrări de reparaţii și refacere instalaţii electrice;
- se vor implementa soluţii de reparaţii şi refacere ale instalaţiei de detectare, semnalizare şi
avertizare a incendiilor;
- se vor implementa soluţii de reparaţii şi refacere ale instalaţiei sanitare;
- se vor implementa soluţii de reparaţii și refacere ale instalaţiei de stingere a incendiilor;
- se vor implementa soluţii de reparaţii și refacere ale instalaţiei termice;
- Etc.
Soluţiile recomandate pentru anvelopa clădirii sunt următoarele:
e Soluţia 1 — sporirea rezistenţei termice corectate a pereţilor exteriori peste valoarea de 1,75
m2K/WW prin placarea pereţilor exteriori cu un strat de vată minerală bazaltică de 10 cm grosime.
e Soluţia 2 — Înlocuirea tâmplăriei existente de pe faţade cu tâmplărie termoizolantă din PVC
pentacameral cu geam tripan.
e Soluţia 3 — Sporirea rezistenţei termice unidirecționale a terasei peste valoarea minimă de 4,5
m2K/W.
Proiectul mai prevede: înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele cu LED, cu durata mare de
viaţă şi consum redus, instalare centrală termică pe lemne, înlocuirea şi izolarea conductelor de
distribuţie agent termic încălzire, termoizolarea terasei.
Soluţiile tehnice propuse în vederea reabilitării termice implică un cost relativ mare al investiţiei
dar aduce o economie semnificativă de energie, îmbunătăţind performanţa energetică a anvelopei clădirii
prin limitarea efectelor punților termice.
Astfel, proiectul propune, pentru corpul C4 din incinta Colegiului Tehnic „Costin D.
Neniţescu”, realizarea următoarelor obiective:
- amenajări interioare în vederea creşterii eficienţei energetice,
- prevederea echipamentelor necesare realizării de energie regenerabilă,
- autorizare de securitate la incendiu.
Art. 10 punctul (4) Secţiunea a 5-a Capitolul III din Hotărârea nr. 907/2016 privind etapele de
elaborare şi conţinutul cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de
investiții finanțate din fonduri publice, prevede că „devizul general întocmit la faza de proiectare Studiu
de fezabilitate în cazul obiectivului nou/mixt de investiţii și, respectiv, la faza de documentaţie de avizare
a lucrărilor de intervenţii în cazul i
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.