Se aprobă regulamentul pentru instrumentul economic „Plătește pentru cât arunci” în Sectorul 3, București. Acesta stabilește cum funcționează plata diferențiată în funcție de cantitatea de gunoi aruncată, aplicabilă atât gospodăriilor, cât și firmelor sau altor utilizatori ai serviciului de salubrizare, iar banii colectați vor alimenta programe sau fonduri dedicate salubrității. Primarul, prin direcțiile relevante, va monitoriza implementarea, va desfășura campanii de informare și va asigura respectarea regulamentului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Regulamentul privind implementarea instrumentului economic „Plărește pentru cât arunci” pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Regulamentului pentru implementarea instrumentului economic
“Plăteşte pentru cât arunci”
pe raza Sectorului 3 al Municipiului București
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale,
pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
întrunit în şedinţa ordinară, azi 27.05.2026
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 148860/CP/08.04.2026 al Primarului Sectorului 3;
- Raportul de specialitate nr. 145162/06.04.2026 al Direcţiei Administrarea Domeniului Public;
- Adresa nr. 145542/06.04.2026 a Direcţiei Administrarea Domeniului Public;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 17 din OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, cu modificările și completările ulterioare;
- OUG nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
Luând în considerare:
- Avizul Comisiei juridice, de disciplină, apărarea ordinii publice, fond locativ şi respectarea drepturilor
cetăţenilor;
- Avizul Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat,
realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului şi salubritate;
Cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administraţia publică,
republicată, conform Anunţului nr. 149033/08.04.2026.
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă Regulamentul privind implementarea instrumentului economic „Plărește pentru cât
arunci” pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2. Instrumentul economic menționat la art. 1 se aplică utilizatorilor casnici şi non-casnici ai
serviciului de salubrizare, în condiţiile stabilite prin regulament.
Art.3. Primarul Sectorului 3, prin direcţiile de specialitate, va asigura: monitorizarea implementării,
campanii de informare şi conştientizare, controlul respectării regulamentului.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
BÎRSAN MIHAI —
NR. 172
DIN 27.05.2026
ANEXA . la Hotărârea Consiliului Local nr. .....1 47 / en Cozelaeeaaicacaaea
REGULAMENT
privind implementarea instrumentului economic „Plătește pentru cât arunci”
pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti
CAPITOLUL 1 — DISPOZIȚII GENERALE
Art. 1 — Obiectul și scopul
Prezentul regulament stabileşte cadrul juridic, tehnic şi operaţional pentru implementarea instrumentului
economic „Plăteşte pentru cât arunci” pe raza Sectorului 3 al Municipiului București.
Art. 2 — Scopul
Scopul regulamentului îl constituie:
a) reducerea cantității de deşeuri reziduale;
b) creşterea gradului de colectare separată;
c) aplicarea principiului „poluatorul plătește”;
d) alinierea la obiectivele naționale şi europene privind economia circulară.
CAPITOLUL II - SISTEMUL DE TARIFARE
Art. 3 — Principii generale
(1) La nivelul Sectorului 3 al Municipiului București, contravaloarea serviciului de colectare a deșeurilor
se încasează prin tarif facturat direct de către operatorul de salubrizare utilizatorilor serviciilor.
(2) Tariful utilizat de operator va fi întotdeauna cel aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Sector 3, în
conformitate cu normele legale în vigoare.
Art, 4 — Modalitatea de exprimare a tarifelor
(1) Pentru persoane fizice:
e tariful este exprimat în lei/lună/persoană
(2) Pentru persoane juridice:
a) lei/me — pentru persoanele juridice care au în dotare pubele/cupe de 1,1 mc pentru colectare separată
b) lei/tonă — pentru persoanele juridice care au în dotare containere de 7 mc, 16 mc, 24 mc
(3) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b):
e operatorul cântărește deșeurile
e emite bon de cântar
(4) Pentru:
e deșeuri voluminoase
e DEEE
— tariful este exprimat în lei/tonă
CAPITOLUL III —- COLECTAREA SEPARATĂ
Art. 5 — Tipuri de deșeuri colectate
Operatorul colectează separat:
a) reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal)
b) sticlă
c) reziduale
d) biodegradabile
e) construcţii
f) voluminoase
8) biodegradabile din parcuri şi grădini
Art. 6- Dotările
Utilizatorii serviciului public de salubrizare vor fi dotați cu pubele de 120 L pentru fracția umedă şi cu
pubele de 240 L și cupe de 1,1 mc pentru fractia uscată.
Art. 7 — Obligaţiile utilizatorilor
(1) Utilizatorii sunt obligaţi să colecteze separat deşeurile pe fracţii.
(2) Utilizatorii au obligaţia de a preda spre colectare doar fracţia programată pentru a fi colectată.
Predarea unei alte fracții de deșeuri decât cea programată va fi penalizată conform prezentului
regulament.
(3) Utilizatorii au obligaţia de a colecta selectiv deșeurile. Necolectarea selectivă va fi penalizată conform
prezentului regulament
(4) Utilizatorii au obligaţia de a permite persoanelor împuternicite de operator inspectarea deşeurilor în
ziua dedicată colectării.
Art. 8 — Obligaţiile operatorului
(1) Operatorul este obligat să nu colecteze deşeurilor neconforme în vederea evitării contaminării fluxului
de deşeuri.
(2) Operatorul este obligat să inspecteze deșeurile înainte de colectare pentru a se asigură că fracția pe
care o are de colectat este conformă.
(3) Operatorul este obligat să monitorizeze gradul de implementare al colectării selective pe raza
Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti şi să colaboreze cu persoanele împuternicite ale subdiviziunii
administrativ-teritoriale cu atribuţii de control în acest sens.
CAPITOLUL IV — PRINCIPIUL „POLUATORUL PLĂTEȘTE”
Art. 9 — Aplicare
(1) În cazul predării unei alte fracţii de deșeuri decât cea programată utilizatorul suportă:
a) costul de colectare și transport pentru deşeul necolectat
b) costul de colectare şi transport pentru deșeul care a fost colectat de către o autospecială distinctă
(2) În cazul în care utilizatorul nu colectează selectiv deșeurile utilizatorul va fi penalizat prin prin
facturarea unui tarif de două ori mai mare decât nivelul rezultat din tarifele cumulate pentru gestionarea
deșeurilor municipale ( tarif deșeu rezidual + tarif deşeu biodegradabil + tarif deşeu reciclabil )
(2) Costurile se facturează distinct.
CAPITOLUL V — DISPOZIȚII FINALE
Art. 10
(1) Regulamentul se aplică tuturor utilizatorilor serviciului public de salubrizare de pe raza Sectorului 3 al
Municipiului București.
la]
a $
2
Ra
9 z
2
ea
EI
2
Ai
m
2
z
> a
2
€
CORHANĂ EDUARD MARIAN
Data |
îi
BUCUREŞTI Dă
A ave sector 3
—— ru primarie, ro
TELEFON (004 021) 318 03 23 - 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-M, ineipri
Calea Dudești nr. 191, Soto ase București
REFERAT DE APROBARE iz
a proiectului de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pen
instrumentului economic “Plătește pentru cât arunci”
pe raza Sectorului 3 al Municipiului București
Instrumentul economic „Plătește pentru cât arunci” reprezintă un mecanism modern
şi eficient de gestionare a deșeurilor, care permite aplicarea unui sistem de tarifare echitabil
şi transparent, în funcţie de comportamentul utilizatorilor. Implementarea acestuia
contribuie la creșterea gradului de colectare separată, la reducerea cantităților de deșeuri
eliminate prin depozitare și la atingerea țintelor stabilite la nivel naţional și european.
Implementarea instrumentului economic “Plătește pentru cât arunci” pe raza
Sectorului 3 al Municipiului București, în vederea respectării obligaţiilor legale interne și
internaţionale.
Implementarea acestui instrument economic are ca scop stabilirea unui sistem de
tarifare echitabil, corelat cu cantitatea de deșeuri generate de fiecare utilizator, în vederea
stimulării colectării selective și reducerii impactului asupra mediului.
Având în vedere cele prezentate și ţinând seama de raportul de specialitate
nr.145162/06.04.2026 a! Direcţiei Administrarea Domeniului Public, am iniţiat prezentul
proiect de hotărâre pe care îl supun spre aprobare Consiliului Local Sector 3.
PRIMAR
ROBERT SORIN NEGOIŢĂ
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul
îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute în
Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
4 PRIMĂRIA
] [ei
[1] SECTORULUI IY9S3 DIRECȚIA ADMINISTRAREA DOMENIULU! PUBLI
= 24 BUCUREȘTI
Se! 1 tove sector 3
——— www. primarie3.ro î Fi CE
TELEFON 0759 990 272 E-MAIL domeniu.public primariea.ro
intrarea Odobeşti nr 5-7, Sector 3, 032158, Bucureşti
Nr. 145162 din 06.04.2026
RAPORT DE SPECIALITATE
privind aprobarea Regulamentului pentru implementarea instrumentului economic
“Plăteşte pentru cât arunci” pe raza Sectorului 3 al Municipiului București
Având în vedere prevederile:
- Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
- Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
- Codului Administrativ aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019;
- O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu;
- O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor,
Implementarea instrumentului economic ,,Plătește pentru cât arunci” este necesară în
contextul obligaţiilor legale privind gestionarea deşeurilor municipale şi atingerea țintelor de
reciclare.
Potrivit art. 17, alin. (5), lit. h) din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor:
„ (5) Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau,
după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au următoarele obligaţii:
h) să implementeze, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind
protecția consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instrumentul
economic "plăteşte pentru cât arunci”, bazat pe unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
(î) volum;
(ii) frecvenţă de colectare;
(iii) greutate;
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul
îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute în
Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
PRIMĂRIA DIRECȚIA ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC
SECTORULUI
BUCUREȘTI
(îv) saci de colectare personalizați, ”
Coroborat cu art. 6, alin. (1), lit. p) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr.
101/2006, privind atribuţiile autorităților administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-
teritoriale/sectoarelor municipiului București:
Art. 6 (1) Autorităţile administrației publice locale ale unităţilor administrativ-
teritoriale/sectoarelor municipiului București au competențe exclusive în ceea ce priveşte
organizarea, atribuirea, coordonarea și controlul activităților de salubrizare desfășurate în aria
teritorială de competenţă a acestora şi exercită următoarele atribuţii:
p) elaborarea şi aprobarea regulamentului pentru implementarea instrumentului economic
"plăteşte pentru cât arunci”. după consultarea publică: ”
Această măsură presupune astfel corelarea costurilor serviciului de salubrizare cu cantitatea
de deşeuri generată de utilizatori, având ca efect direct stimularea colectării selective şi reducerea
cantităţii de deşeuri reziduale.
Regulamentul supus aprobării stabileşte cadrul juridic, tehnic şi operaţional pentru
implementarea acestui sistem la nivelul Sectorului 3 al Municipiului București, reglementând
sistemul de tarifare aplicabil utilizatorilor, modalitatea de exprimare a tarifelor pentru persoane
fizice şi juridice, tipurile de deşeuri colectate separat, precum şi obligaţiile utilizatorilor şi ale
operatorului de salubrizare.
În ceea ce priveşte sistemul de tarifare, regulamentul prevede facturarea directă a serviciului
de către operator, în baza tarifelor aprobate de Consiliul Local, diferenţiate în funcție de categoria
de utilizatori şi de cantitatea sau volumul de deşeuri generat. De asemenea, sunt stabilite reguli
privind colectarea separată a deșeurilor, fiind instituite obligații clare atât pentru utilizatori, cât şi
pentru operator, inclusiv în ceea ce priveşte verificarea conformităţii deşeurilor şi monitorizarea
implementării sistemului.
Totodată, regulamentul prevede aplicarea principiului „poluatorul plăteşte”, prin instituirea
unor măsuri de sancţionare a comportamentelor neconforme, respectiv suportarea costurilor
Suplimentare pentru colectarea deşeurilor necorespunzătoare şi aplicarea unor tarife majorate în
cazul necolectării selective.
Implementarea acestui sistem va conduce la reducerea cantității de deșeuri reziduale,
creşterea gradului de reciclare, eficientizarea serviciului public de salubrizare și responsabilizarea
| | PRIMĂRIA DIRECȚIA ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC Sita Ji
4.46 SECTORULUI 130900:
BUCUREȘTI
utilizatorilor, contribuind totodată la alinierea la cerinţele legislaţiei naţionale și europene în
domeniu.
În concluzie, implementarea instrumentului economic „Plăteşte pentru cât arunci” la nivelul
Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti este oportună şi necesară în contextul actual al obligaţiilor
legale privind gestionarea deşeurilor şi al necesităţii alinierii la obiectivele naţionale și europene în
domeniul economici circulare.
Ca urmare a celor prezentate, propunem analizarea și aprobarea proiectului de hotărâre
privind aprobarea Regulamentului pentru implementarea instrumentului economic “Plătește pentru
cât arunci” pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti.
DIRECŢIA ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC
DIRECTOR EXECUTIV ADJUNCT
RUSU REMUS MIHAIL
Pe ii
Întocmit,
Vicenţiu -— Constantin PETRE
d
[+] Sea UI I9S3 DIRECȚIA ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC
h i BUCUREȘTI
150 9001
1 tove sector 3
i petinari să, foi TELEFON 0759 990 272 E-MAIL domeniu.publicprimarie3.ro
Intrarea Odobeşti nr 5-7, Sector 3, 032158, București
Nr. 145542 din 06.04.2026 AC | [Meuohae
„cu îndeplinirea
| dispozițiilor legale
Către, |
CABINET PRIMAR
Referitor: solicitare inițiere proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru
implementarea instrumentului economic “Plătește pentru cât arunci” pe raza Sectorului 3 al
Municipiului Bucureşti
Prin prezenta, vă transmitem alăturat urmatoarele documente:
e Proiectul de Hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru implementarea
instrumentului economic “Plăteşte pentru cât arunci” pe raza Sectorului 3 al Municipiului
Bucureşti;
e Raportul de specialitate nr. 145162 din 06.04.2026 al Direcţiei Administrarea Domeniului
Public.
DIRECŢIA ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC
DIRECTOR EXECUTIV ADJUNCT
RUSU REMUS MIHAIL
Întocmit,
Vicenţiu PETRE
ai,
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul
îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute în
Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
DIRECȚIA ASISTENȚĂ LEGISLATIVĂ
PRIMĂRIA R 27
= E
SECTORULUI SERVICIUL EVIDENȚĂ ACTE ADMINISTRATIVE ȘI REGISTRATURĂ so gi
BUCUREȘTI COMPARTIMENTUL EVIDENȚĂ HOTĂRÂRI ȘI SECRETARIAT CONSILIUL S3
1 tove sector 3
To : Fi
www .primarie3.ro
d p 5 TELEFON (004 021) 318 o3 23 FAX (004 021) 318 03 oq E-MAIL consiliu Dprimariez.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, București
Nr. 149033/08.04.2026
ANUN
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în
administraţia publică, republicată, se aduce la cunostință publică următorul proiect de act
normativ:
Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru implementarea instrumentului
economic “Plăteşte pentru cât arunci” pe raza
Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti
Proiectul de act normativ poate fi consultat pe site-ul instituției
https://www.primarie3.ro/index.php/consiliul_local/proiecte_dezbatere
Proiectul de act normativ se poate obţine și în copie, pe bază de cerere depusă la
Compartimentul Evidenţă Hotărâri și Secretariat Consiliul Local, din Calea Dudești nr. 191,
Sector 3.
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 52/2003, republicată, până la
data de 24.04.2026 se pot trimite în scris, propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare
privind proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.
Propunerile, sugestiile, opiniile privind proiectul de act normativ, se vor transmite pe
email-ul consiliu(primarie3.ro sau prin poşta pe adresa Primăria Sector 3 — Calea Dudești
nr.191, Sector 3, pentru Compartimentul Evidenţă Hotărâri şi Secretariat Consiliul Local.
Materialul transmis va purta menţiunea „Recomandare la proiectul de hotărâre privind
aprobarea Regulamentului pentru implementarea instrumentului econoinic “Plăteşte pentru
cât arunci” pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti”.
Responsabil Lg.nr. 52/2003,
Gheorghișan Elena
GHEORGHISAN Semnat digital de GHEORGHISAN
ELENA Data: 20260408 1402510300
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuțiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată și datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Comisia juridică, de disciplină, apărarea ordinii publice, fond locativ și
respectarea drepturilor cetățenilor
AVIZUL
referitor la
Proiect de hotarâre privind aprobarea Regulamentului pentru implementarea instrumentului
economic “Plătește pentru cât arunci” pe raza Sectorului 3 al Municipiului București
Comisia juridică, de disciplină, apărarea ordinii publice, fond locativ și respectarea drepturilor
cetăţenilor, întrunită în ședința din data de 26.05.2026, în sistem de videoconferinţă, a analizat
proiectul de hotărâre menționat mai sus.
În conformitate cu prevederile art. 136 alin.(3) lit.b) şi alin. (8) lit.c) din OUG nr. 57/2019 privind
Codul Administrativ, Comisia juridică, de disciplină, apărarea ordinii publice, fond locativ şi
respectarea drepturilor cetăţenilor, avizează proiectul de hotărâre menționat mai sus
FAVORABH / NEFAVORABIL
Faţă de hotărârea comisiei s-au exprimat următoarele opinii:
Având în vedere organizarea ședinței în sistem de videoconferinţă, prezentul Aviz este semnat de
Preşedintele și Secretarul Comisiei.
PREȘEDINTE, SECRETAR,
Matei Romulus-Eugen Szocs Augustin
MATEI ROMULUS- . Dgtaly senea by mare! SZOCS AUGUSTIN Ale
EUGEN Date: 2026.05.26 21:40:28 +03"00: Dale; 20200320 180.33 40500
MEMBRI / VOTUL EXPRIMAT
Matei Romulus-Eugen Nu
Szocs Augustin Nu
Voicu Alin-lonuţ Absent
Rădoi Marin Da
Moldoveanu Cătălin-Florin Abtinere
Anghel Daniel Nu
Enăchescu Marian Daniel Absent
Stan Andrei-Valentin Nu
Tudoroiu Cristina-Eugenia Nu
Bîrsan Mihai-Daniel Abtinere
Marincea Cristian Nu a votat
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Comisia de urbanism, amenajarea teritoriului, administrarea domeniului
public și privat, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului și
salubritate
AVIZUL pct.25
Proiectului de hotărâre privind aprobarea Regulamentul
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.