MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind actualizarea Anexei referitoare la indicatorii tehnico-economici
aferenţi obiectivului de investiţii „Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 82, Corp C1”,
aprobată prin HCL S$3 nr. 90/16.03.2023
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 113/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice
locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea
şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
întrunit în şedinţă ordinară, azi 26.04.2023
Având în vedere:
— Referatul de aprobare nr. 98600/CP/12.04.2023 al Primarului Sectorului 3;
— Raportul de specialitate nr. 98224/12.04.2023 al Direcţiei Investiţii, Achiziţii şi Învățământ;
— HCL S3 nr. 90/16.03.2023 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi proiectului
„Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 82, Corp CI”, din cadrul Planului Naţional de Redresare şi
Rezilienţă (PNRR), Axa 2 — Schema de granturi pentru eficiență energetică şi reziliență în clădiri
publice, Operaţiunea B.2 — Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice;
— Adresa nr. 98242/12.04.2023 a Direcţiei Investiţii, Achiziţii şi Învăţământ;
În conformitate cu prevederile:
— Art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare;
— Art. 10 alin. (4) din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din
fonduri publice;
Luând în considerare:
— Avizul Comisiei de buget, finanţe, servicii publice, alte activităţi economice şi relația cu mediul
de afaceri;
— Avizul Comisiei de fonduri europene, relaţii internaționale, strategii de dezvoltare durabilă şi
digitalizare.
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Anexa referitoare la indicatorii tehnico — economici aferenţi obiectivului de investiţii
„Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 82, Corp CI”, aprobată prin HCL S3 nr. 90/16.03.2023, se
actualizează și se înlocuieşte cu Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Investiţii, Achiziţii şi Învăţământ, va lua măsuri de
ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
NR. 163
DIN 26.04.2023
Anexa HUS 3 44. .163/26 0u i 2025
Beneficiar PRIMĂRIA SECTORULUI 3
Denumire Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 82, Corp C1.1
Adresa Str. Jean Steriadi nr.17, Sector 3, mun. București
Proiect nr. Q155 2 2
INDICATORI TEHNICO -ECONOMICI
privind
RENOVARE ENERGETICĂ CLĂDIRI PUBLICE
Descrierea investiţiei:
Se propune realizarea lucrărilor — în vederea RENOVĂRII ENERGETICE A OBIECTIVULUI — în conformitate cu: Planul național de redresare și rezilienţă în
cadrul apelului de proiectePNRR/2022/C5/B.2.2/1, componenta 5 — Valul renovării, axa 2 — Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în
clădiri publice, operațiunea B.2: Renovarea energelică moderată sau aprofundată a clădirilor publice.
În baza — Nr. cererii de finanțare aprobate cu nr: C3-B2.2.a-16
Se dispun lucrări în conformitate cu soluția necesară pentru Renovare Energelică Aprofundată — Axa B2.2 din cadrul PNRR - Componenta C5 (Renolvarea
clădirilor publice), precum:
* Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii,
* Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încăizire/a sistemului de furnizare a apei calde de consurn;
+ Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie;
+ Lucrări de instalare/reabilitarelmodemnizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior;
+ Lucrări de reabilitare/modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri;
- Sisteme de management energetic integrat pentru clădiri;
* Modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii clădirilor pentru soluţii inteligente;
» Lucrări pentru echiparea cu staţii de încărcare pentru mașini electrice, conform prevederilor Legii nr. 37212005 privind performanţa energetică a clădirilor,
republicată;
+ Alte tipuri de lucrări;
+ Instalare de staţii de încărcare rapidă pentru vehicule electrice aferente clădirilor publice (cu putere peste 22KW), cu două puncte de încărcarelstație.
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI Al INVESTIŢIEI
În lei/euro la cursul | ]4.9227 lei / euro |Inforeuro mai 2021 - cont Ghid PNRR
Val. Tot. Val. Tot.
LEI cu TVA Euro cu TVA
1.VALOARE INVESTIȚII 8,618,235.17 1,750,713.06
din care:
CONSTRUCȚII MONTAJ 7,206,363.05 1,463,904.57
din care:
[2. DURATA DE REALIZARE A INVESTIŢIEI luni 6 ]
3.Suprafața referință obiectiv Coeficient UM (mp)
Suprafaţa desfăşurată (total - inclusiv Subsol) mp Ad 2,221.00
4,FINANȚAREA INVESTIŢIEI: |valoarea investiţiei:
lei cu TVA
8,618,235.17
din care,
1. Valoare totală cheltuieli din lucrări eligibile fără TVA 5,589,725.85
2. Valoare aferentă contract finanțare PNRR fără TVA 5,589,725.85
3. Buget de Stat (Valoarea TVA aferentă Ctr. PNRR) TVA 1,062,047.91
4. Bugetul Local al Primăriei Sector 3 cu TVA 1,966,461.41
S-E Valoarea la începutul Valoarea la finalul
5. Indicatori Fizici implementării proiectului | implementării proiectului
E au annual specific de energie finala pentru KWNhim2 an 263.00 52.24
2. Consumul de energie primara totala kWhim2 an 316.39 112.44
3. Consumul de energie primara totala utilizand surse
conventionale KWhlm2 an 316.39 77.62
4. Durata de recuperare a investitiei ani 3.22
5. Consumul de energiei primara totala utilizand surse
regenerabile kWhim2 an 0.00 34.52
6. Nivelul anual estimat al gazelor cu efect de sera CO2 (kgCO2/mp.an) 74.99 20.86
ședj
Direcţia Investiţii, Achiziţii și Înv Ş
Serviciul Investiții, Lucrări Publi ic
Şef Serviciu,
Marius Popescu
Proiectant General:
S.C. QUADRATUM ARCHITECT BEBE 3
CONTRASEMNAT PENTRU
LEGALITA
SECRETAR RAL
CORHANĂ E! D MARIAN
Data
Adresa:
Nurnar proiect 0155 2 2
Faza:
PRIMĂRIA SECTORULUI 3 A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
QUADRATUM ARCHITECTURE S.R.L.
Renovare Scoala 82 Corp C1.1
Str. Jean Steriadi nr.17,sector 3,mun. Bucuresti
DOCUMENTAŢIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENŢII - D.AL.I.
DEVIZ GENERAL
al obiectivului de investitii
Renovare Scoala 82 Corp C1.1
continut cadru conf. HG 907/29.11.2016
Fc] pentru proiectare si asistenta tehnica
Sci 2.221.00
Curs Euro 4.9227
Văldare
Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuiti cu TVA
iei
2_
CAPITOLUL 1.
Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului
1.1, Obtinerea terenului = = =
1.2, Amenaiarea terenului = = =
1.3, Amenajari pentru protectia mediului si aducerea la starea initiala. = = =
14 i pentru relocarea/protectia utilitatilor (revieri retele de utilitati din 25,000.00 4,750.00 29,750.00
29,750.00
4.750.00
25.007.32
29750.00
3.1 di 1.500.00 _285.00 1,785.00
3.1.1, Studii de teren: - - -
3.1.2. rivind ien, mediului = = =
31.3 Studii de specialitate necesare in functie de specificul investitiei 1500.00. 285.00 1785.00
3.2. IDocumentatii-suport si cheltuieli pentru obtinerea de avize, acorduri si 5,200.00 988.00 6,188.00
3.2.1 obtinerea/prelunairea valabilitatii ceritificatului de urbanism. z =: =
3.22 obtinerea/prelungirea valabilitatii autorizatiei de construire, obtinere autorizatii de - - =:
aricol
3.2.3 obtinerea avizelor si CETATI Penkru racorduri si bransamente ta retelele 5000.00 950.00 5,950.00
3.2.4 obtinerea Pere i de nomenclatura stradala si grin = = =
3.2.5 obtinerea numarului cadastral provizoriu si inregistrarea terenului in Cartea - - B
3.2.6 obtinerea acordului de mediu 200.00 38.00 238.00
3.2.7 obtinerea avizului PSI - = -
3.2.8 Alte avize si acorduri solicitate prin lee - = =
3.2.9 Alte avize, acorduri si autorizatii = = =
3.3 Expertizare tehnica a constructiilor existente, a structurilor si/sau, dupa 28,873.00 5,485.87 34,358.87
caz, a proiectelor tehnice, inclusiv intocmirea de catre expertul tehnic a
raportului de expertiza tehnica, în conformitate cu prevederile art. 14 al.
2
EI ificar i eneraeti iti tic lor 4.708.52 894.62 5603.14
3.5 Proiectare 213,260.42 40,5149.48 253,779.90
3.5.1 re - - -
3.5.2 studiu de prefezabilitate = = =
3.5.3 studiu de fezabilitatr/documentatie de avizare a lucrarilor de interventie si deviz 84,464.63 16,048.28 100,512.31
al DIAC
3.5.3, documentatiile tehnice necesare in vederea obtinerii 65,830.44 12,507.78 78,338.22
avizelor/acordi r
3.5.5 verificarea tehnica de calit iectului tehnic si a detaliilor de executii - = =
3.5.6 proiect tehnic si detalii de executie 62965.35 11.963.42 74.928.727
3.5 anizare rilor de achizitie 2.000,00 | 380.00 | _______2,380.00 |
3.7 Consultanta - - =
3.7.1. mentul de proiect pentru obiectivul de investitii = = =
3.7.2. inand = = =
67,576.03 12.839.45
2.018,36 8,351.85
50,55
323.117.97
CAPITOLUL 4
Cheltuieli pentru investitia de baza
FRI Constructii si instalat 5,780,477.66 1.098,290.75
2.1.1 Constructii si instalații eliaibii 4,186,511.20 795.437.13 4,981,948.3
4.1.2 nstru ii neeliaibil 1.593.966.46 302.853.63 1.896,820.09
4.2 Montai utila nte 38.531.00 7.320.893 45.851.89
4.3 Utilaje, echipamente tehnologice si fun: i ntai 0) 84,867.11 531,536.11
PERI utilaje, et pamente tehnoiegice si functional i TA necesita montaj eligibil 446,669.00 84,867.11 531.536.11
4.3.2 utilate, e ionale care nec ntai neelialbil - - -
4.4 utilaje, e ciupamente ana ese si functionale care nu necesita montaj si - - =
ort
a.5 Dotasi = = A
4.5 necorporale = -
aa == === 12400.47i 56155.41
CAPITOLUL 5,
Alte cheltuieli
5.1 Organizare de santier. 2238,594.25 43,432.91 272.027.16
31.1 Lucrari de constructii şi instalatii aferente oraanizarii de santier 186.751.30 35.482.735 222,234.05
5.1.2. Cheituieli conexe organizarii santierului 41842.95. 7.950.116 49,793.11
5.2. cote. taxe. costul creditului 69.641.32 = 69,641.32
5.2.1 comisioanele şi dobanzile aferente creditului bancii finantatoare. = = =
5.2.2 cota aferenta Inspectoratului de Stat in Constructii, calculata potrivit prevederilor 30,278.84 - 30,278.84
5.2.3 cota aferenta Inspectoratului de Stat in Constructii, calculata potrivit prevederilor 6,055.77 - 6,055.77
Legii nr.50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de costructii,republicata
cu mndificarile si comnietarile ulterinare.
5.2.4 cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor - CSC, în aplicarea prevederilor 30,278.84 - 30,278.84
ft ? = .
taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatia de construire/ desfiintare 3.027.88. = 3027.88 |
Eheituieii diverse si neprevazute 302.788.36 360.318.15
T a:
IAD CAPITOLUL s
CAPITOLUL 6,
(stuleli penru probe
935.31 |
TOTAL CAPITOLUL
TOTAL GENERAL:
14645.03
8,618,235.17
12.306.75
7,253,333.63
1,364,901.54
din care : C+M
1,150,595,78 | 7,206,363.05
6,055,767.27 |
Proiectant general
Sef proiect
SC Quadratum Architecture SALE ECE
Arh. Ioana (Melencu) Dăesi AI
DĂESCU
Arhitect cu dropt de sex
b PRIMĂRIA
Li) SECTORULUI 19S3 CABINET PRIMAR
a BUCUREȘTI
| love sector 3
www.primariez.ro
TELEFON (004 o21) 318 03 23: 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL cabinetprimar primarie3.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, București
SECTOR 3
CABINET PRIMAR
Nr.
Data, (Due rana ee
REFERAT DE APROBARE
a proiectului de hotărâre privind actualizarea Anexei referitoare la indicatorii tehnico-economici
aferenți obiectivului de investiţii „Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 82, Corp C1”,
aprobată prin HCLS3 nr. 90/16.03.2023
În continuarea programului de investiţii în educaţie și formare, derulat la unităţile de învățământ
aflate în administrarea Sectorului 3 al Municipiului București, Primăria Sectorului 3 a aplicat în vederea
obţinerii finanţării pentru o serie de proiecte în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Reziliență
(PNRR) prin intermediul Pilonului |. Tranziţia verde Componenta C5 — Valul Renovării, al cărei obiectiv
general este tranziţia către un fond construit rezilient şi verde.
În contextul aprobării finanţării în cadrul Planului Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR),
Componenta 5 — Valul Renovării, Axa 2 — Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în
clădiri publice, Operaţiunea B.2 — Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice,
pentru obiectivul de investiţii „Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 82 corp C1” au fost aprobaţi indicatorii
tehnico — economici prin HCLS3 nr. 90/16.03.2023 cu valoarea totală de 8.631.467,02 lei inclusiv TVA,
din care valoare C+M 6.854.521,09 lei inclusiv TVA.
Din cauza unei erori materiale survenite în calculul devizului general, se impune actualizarea
acestuia astfel, se actualizează valoarea totală a indicatorilor tehnico — economici de 8.618.235,17 lei
inclusiv TVA, din care valoare C+M 7.206.363,05 lei inclusiv TVA.
Având în vedere cele prezentate şi ținând seama de Raportul de specialitate nr. 98224/12.04.2023al
Direcţiei Investiţii, Achiziţii și Învățământ, am iniţiat prezentul proiect de hotărâre pe care îl supun
aprobării Consiliului Local al Sectorului 3.
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Eurapene 2016/679 în scopul îndeplinirii
atribuţiitor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute în Regulamentul UE 2016/679,
printr-o cerere scrisă. semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
PRIMĂRIA
| scrii 3 1I9S3 DIRECȚIA INVESTIȚII, ACHIZIȚII ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT
BUCUREŞTI
1 love sector 3
www.primariez.ro
N 8008 (083...
TELEFON (004 021) 318 03 23-28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL investitiiachizitii G primarie.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, București
RAPORT DE SPECIALITATE
la Proiectul de Hotărâre privind actualizarea Anexei la HCLS3 nr. 90/16.03.2023 prin care
au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului
„Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 82, Corp C1”
În contextul aprobării finanţării în cadrul Planului Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR),
Componenta 5 — Valul Renovării, Axa 2 — Schema de granturi pentru eficiență energetică şi reziliență în
clădiri publice, Operaţiunea B.2 — Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, pentru
obiectivul de investiţii „Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 82, Corp CI” au fost aprobaţi indicatorii tehnico —
economici prin HCLS3 nr. 90/16.03.2023 cu valoarea totală de 8,631,467.02 lei inclusiv TVA, din care
valoare C+M 6,854,521.09 lei inclusiv TVA.
Din cauza unei erori materiale survenite în calculul devizului general, se impune actualizarea acestuia
astfel, a rezultat valoarea totală a indicatorilor tehnico — economici de 8,618,235.17 lei inclusiv TVA, din
care valoare C+M 7,206,363.05 lei inclusiv TVA.
Art. 10 punctul (4) Secţiunea a 5-a Capitolul III din Hotărârea nr. 907/2016 privind etapele de
elaborare şi conţinutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor / proiectelor de
investiţii finanţate din fonduri publice, precizeză că „ devizul general întocmit la faza de proiectare Studiu
de fezabilitate în cazul obiectivului now/mixt de investiţii și, respectiv, la faza de documentaţie de avizare a
lucrărilor de intervenţii în cazul intervenţiei la construcţie existentă se actualizează prin grija beneficiarului
investiţiei/investitorului ori de câte ori este necesar”.
Având în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale
şi prevederile art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, supunem spre aprobare prezentul proiect de hotărâre privind actualizarea Anexei la HCLS3
nr. 90/16.03.2023 prin care au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului „Renovarea
Şcolii Gimnaziale nr. 82, Corp C1”.
ŞEF SERVICIV,
MARIUS POPESCU
Datele dumneavoastră personale sunt preiucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul
îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute în
Regulamentul UE 2016/679, printr-o cesere scrisă, semnată și datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3 ]
PRIMĂRIA
SECT! stu 3 19S3 DIRECȚIA INVESTIȚII, ACHIZIŢII ȘI ÎNVĂŢĂMÂNT
BUCUREȘTI
1 love sector 3
97/74 26209
TELEFON (004 021) 318 03 23-28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL investitiiachizitii primarie3.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, Bucureşti
——— wm primariez.ro
aprobati indicatorii tehnico economici aferent proiectului „Renovarea Scolii
Gimnaziale nr.82 „Sala de Sport”?
- Hotarare privind actualizarea Anexei la HCLS3 nr.42/16.02.2023 prin care au fost
aprobati indicatorii tehnico economici aferent proiectului „Renovarea Cresei TITAN_
Lunca Bradului ”?
-Hotarare privind actualizarea Anexei la HCLS3 nr.91/16.03.2023 prin care au fost
aprobati indicatorii tehnico economici aferent proiectului „Renovarea Scolii
Gimnaziale Barbu Delavrancea *
- Hotarare privind actualizarea Anexei la HCLS3 nr.43/16.02.2023 prin care au fost
aprobati indicatorii tehnico economici aferent proiectului „Renovarea Gradinitei
nr.161--Brandusa corp A ”
- Hotarare privind actualizarea Anexei la HCLS3 nr.90/16.03.2023 prin care-au fost
aprobati indicatorii tehnico economici aferent proiectului „Renovarea Scolii
Gimnaziale nr. 82, Corp C1”
- Hotarare privind actualizarea Anexei la HCLS3 nr.40/16.02.2023 prin care au fost
aprobati indicatorii tehnico economici aferent proiectului „Renovarea Scolii
Gimnaziale Mexic”
- Hotarare privind actualizarea Anexei la HCLS3 nr.44/16.02.2023 prin care au fost
aprobati indicatorii tehnico economici aferent proiectului „Renovarea Gradinitei nr.
211?
- Hotarare privind actualizarea Anexei la HCLS3 nr. 92/16.03.2023 prin care au fost
aprobati indicatorii tehnico economici aferent proiectului „Renovarea Sediului
DGASPC(str. Parfumului nr. 2-4)”
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat, Vă puteţi exercita drepturile prevăzute
PRIMĂRIA
seroili 3 1I9S3 DIRECȚIA INVESTIŢII, ACHIZIŢII ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT
BUCUREȘTI!
love sector 3
TELEFON (004 021) 318 03 23 - 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL investitiiachizitii G primarie3.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, Bucureşti
- Hotarare privind actualizarea Anexei la HCLS3 nr. 45/16.02.2023 prin care au fost
aprobati indicatorii tehnico economici aferent proiectului „Renovarea Scolii
Gimnaziale Mihai Botez”
DIRECȚIA INVESTIȚII, ACHIZIȚII ȘI ÎNVĂŢ,
ŞEF SERVICIU INVESTIŢII, LUCRĂRI PUB
MARIUS POPESCU
Datele dumneavoastră personale sunt preiucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată și datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Comisia de buget, finanțe, servicii publice, alte activități economice și relaţia cu
mediul de afaceri
AVIZUL
referitor la proiectul de hotărâre privind actualizarea Anexei referitoare la indicatorii
tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 82,
Corp C1”, aprobată prin HCLS3 nr. 90/16.03.2023
Comisia de buget, finanțe, servicii publice, alte activități economice şi relaţia cu mediul de
afaceri, întrunită în şedinţa din data de 25.04.2023, în s
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.