Consiliul Local al Sectorului 3 aprobă documentația tehnico-economică și indicatorii pentru proiectul de „Supraînălțare treceri pietoni și intersecții” în zona utilă în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate (Zona T) la 75 de obiective. Decizia înseamnă că se apropie finanțarea, planificarea și execuția lucrărilor, iar Primarul Sectorului 3 va demara pasii pentru punerea în aplicare. Pentru locuitori, urmează lucrări de reconfigurare a trecerilor de pietoni și a unor intersecții, cu impact asupra siguranței rutiere și posibile blocaje temporare/zone de asfaltare în apropiere de școli și zone aglomerate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea documentaţiei tehnico - economice
și a indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investiţii
„Supraînălțare treceri pietoni şi intersecţii în vecinătatea unitaţilor de învăţământ
și a zonelor aglomerate de pe raza sectorului 3 al Municipiului Bucureşti”
- Zona T — 75 obiective
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților
administrației publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale
nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
întrunit în şedinţa ordinară, azi 27.02.2025
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 64993/CP/24.02.2025 al Primarului Sectorului 3;
- Raportul de specialitate nr. 64656/24.02.2025 al Direcţiei Investiţii şi Achiziţii;
- Adresa nr. 64660/24.02.2025 a Direcţiei Investiţii şi Achiziţii;
În conformitate cu prevederile:
- HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii
finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare:
- Avizul Comisiei de buget, finanțe, servicii publice, alte activități economice şi
relaţia cu mediul de afaceri;
- Avizul Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, administrarea domeniului
public şi privat, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului și salubritate;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (4) din OUG nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art, 1. Se aprobă documentaţia tehnico-economică şi indicatorii tehnico-
economici aferenţi obiectivului de investiţii „Supraînălțare treceri pietoni și intersecții în
vecinătatea unitaţilor de învățământ și a zonelor aglomerate de pe raza sectorului 3 al
Municipiului București” - Zona T - 75 obiective, conform Anexelor nr. 1-75 ce fac parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Investiţii şi Achiziţii, va lua măsuri de
ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
NR. 10%
DIN 27.02.2025
pe —
Anexa nr. 1 la HCLS3 nel), APA AS
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
Aferenţi obiectivului de investiţii
„Supraînălţare treceri pietoni și intersecţii în vecinătatea unităţilor de învățământ și a zonelor aglomerate”
Amplasament: 077/-7-T — INTERSECŢIA Strada Prevederii - Str. Prevederii - Strada Plutonier Major
Marin Pazon
Scopul investiţiei este reprezentat de sporirea siguranței traficului pietonal din Sectorul 3. În acest sens sunt
propuse lucrări de amenajare a intersecţiei şi trecerilor de pietoni din această intersecție după cum urmează:
- Supraînălţarea intersecţiei, inclusiv a trecerilor de pietoni din această intersecţie, la nivel cu circulațiile pietonale;
- Amenajarea şi dotarea cu elemente de siguranță a circulaţiilor pietonale în zona adiacentă trecerilor de pietoni
supraînălțate;
- Iluminarea trecerilor de pietoni;
- Marcarea intersecţiei şi a trecerilor de pietoni din această intersecție;
- Presemnalizarea şi semnalizarea trecerilor de pietoni și a intersecţiei;
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI Al INVESTIŢIEI
1. INDICATORI VALORICI (LEI, INCLUSIV TVA):
Valoarea totală a lucrărilor de intervenţie: 595.805,77 LEI inclusiv TVA
din care
Construcții-montaj (C+M): 323.546,39 LEI inclusiv TVA
2, CAPACITĂȚI (În unități fizice și valorice):
Număr de treceri de pietoni supraînălțate la nivel cu circulaţiile pietonale, iluminate, semnalizate = 3
Număr de intersecţii supraînălțate la nivel cu circulaţiile pietonale = 1
Suprafaţa intervenţie = 562.99 mp
3. DURATA ESTIMATĂ DE IMPLEMENTARE: 30 zile
ÎNTOCMIT:
ASOCIEREA
QUADRATUM ARHITECTURE S.R.L.
YARDMAN S.R.L.
EURO BUILDING IDEEA S.R.L.
EAST WATER DRILLING S.R.L.
VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L.
|
DIRECTIA INVESTIȚII ȘI ACHIZIŢII
Șet Serviciu, Y
MARIUS POPESCU
CORHANĂ EDU
| Data ___
Pag 1 din 1
Proiectant de specialitate,
VEGO CONCEPT ENGINEERING SRL DEVIZ GENERAL
Mun. București, B-dul luliu Maniu, nr. 6Q, p) : - sas
etaj 9, sector 6, înregistrată la O.R.C. sub al obiectului de investiţii
nr. J40/13314/2011, Cod Unic de COD OBIECTIV:0171-1-T
Ideriticare. RO,233 19742 OBIECTIV:INTERSECȚIA Strada Prevederii - Str. Prevederii - Strada
x E a: Iei A Valoare TVA Valoare cu TVA
NrdErt: D 52| şi de, (fără TVA) LEI LEI LEI
1 2 3 4 5
CAPITOLUL 1 - Cheltuieli pentru obținerea şi amenajarea terenului
1.1.___| Obiinerea terenului -
1.2.___| Amenajarea terenului -
1.3. Amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea terenului la starea inițială
1.4.___ | Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităţilor
TOTAL CAPITOL 1 -
CAPITOLUL 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţi
TOTAL CAPITOL 2 | ]
CAPITOLUL 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică
3.1. __| Studii 5.974,11 LEI 1.135,08 LEI 7.109,19 LEI
3.1.1. Studii de teren 1.125,98 LEI 213,94 LEI 1.339,92 LEI
Rapor privind impactul asupra mediului = B E
3.1.3. Alte studii specifice 4.848,13 LEI 921.14 LEL 5.769,27 LEL
3.2. | Documentaţii-suport şi cheltuieli pentru obținerea de aviz, acorduri şi autorizaţii 619% LEI 11,77 LE 73,70 LEI
3.3. __| Expertiză tehnică
3.4. Certificarea performanjei energetice şi auditul energetic al clădirilor, auditul de siguranţă rutieră
3.5. __| Proiectare 13.140,18 LET 2.496,63 LEI 15,636,81 LEI
3.5.1. Tema de proiectare
Studiu de prefezabilitate
Studiu de fezabilitate/ documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenlie şi devizul general 2.402.58 LEI 836.49 LEI 5.239,07 LEI
Documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor! acordurilor! autorizaţiilor 2.646,05 LEI 502,75 LEI 3.148,80 LEL
3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie =
3.5.6. Proiect tehnie şi detalii de execuţie: 6.091.55 LEI 1.157,39 LEI 7.248,94 LE
3.6. __| Organizarea procedurilor de achiziție
3.7.___| Consultanţă
3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investiţii
Auditul financiar
3.8.___| Asistenţă tehnică 3.367,55 LEI 639,83 LEI 4.007,38 LEI
3.8.1. Asistenţă tehnică din partea proiectantului 675,59 LE1 128,36 LEI 803,95 LEI
3.8.1.1. pe perioada de execuţie a lucrărilor 575,59 LEI 128,36 LEI 803,95 LEI
3.8.1.2. pentu participarea profectantului la fazele incluse în prograrul de control al lucrărilor
de execuţie, avizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii
3.82, Dizigenţie de şantier 2.691,96 LEI 511,47 LEI 3.203,43 LEI
3.8.3. Coordonator în materie de securitate şi sănătate - conform Hotărârii Guvernului nr. _ _ _
300/2006, cu modificările şi completările ulterioare
TOTAL CAPITOL 3 22.543,77 LEL 4.283,32 LEI 26,827,09 LEX
CAPITOLUL 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază
4.1.___| Construcţii şi instalaţii 269.195,76 LEI 51.147,19LEI 320.342,95 LEI
42. | Montaj utilaje tehnologice, echiparnente tehnologice și funcţionale
43 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj
a. | Utilaje, echipamente tehnologice și funcţionale care nu necesită montaj și echipazaente de
45.___] Dotări 108.851,50 LEI 20.581,80 LEI 129.533,30 LEI
4.6.___| Active necorporale
"TOTAL CAPITOL 4 378.047,26 LEI 171.828,99 LEI 449.876,25 LEI
CAPITOLUL 5 - Alte cheltuieli
5.1.___| Organizare de şantier 5.383,92 LEI 1.022,94 LEI 6.406,86 LEI
5.1.1. Lucrări de construcții şi instalaţii aferente organizării de şantier 2.691,96 LEI 511,47 LEI 3.203,43 LEI
5.1.2. Cheltuieli conexe organizării şantierului 2.691,95LEI 511,47 LEI 3.203,43 LEI
5.2. __| Comisioane, cote, taxe, costul creditului 1.920,18 LEI 0.00 LEI 1.920,18 LEI
52.1. comisioanele şi ile creditului băncii e
3.2.2. cota aferentă L $.C. pentru controlul calităţii lucrărilor de construcți 269,20 LEI 0,00 LEI 269,20 LEI
5.2.3. cota aferentă 15.C. pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanisra și pentr 1.345,98 LEI 00 LEI 1.345,98 LEI
autorizarea lucrărilor de construcții
5.2.4, cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor C.S.C.
5.2.5. texe penru acorduri, avize conforme şi autorizaţia de construire! desființare 305,00 LEI 0,00 LEI 305,00 LEI
5.3. | Cheltuieli diverse şi neprevăzute 31.804,73 LEI 7.192,90 LEI 44.987,63 LEI
5.4.___| Cheltuieli pentru infonnare şi publicitate 5.000,00 LEI 950,00 LEI 5.950,00 LEI
TOTAL CAPITOL $ 50.108,83 LEI 9.155,84 LEI 59.264,67 LEI
CAPITOLUL 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste
61 Pregătirea personalului de exploatare
6.2. | Probe tehnologice şi teste
TOTAL CAPITOL 6
CAPITOLUL 7 - Cheltuieli aferente marei de buget şi pentru constituirea rezervei de i e pentru ajustarea de preț
TI. Chelu aferente mars de buget 25% din (12 13 1144331 3373333379 100.820,75 LEL 100 838,82 LEE 101.521:51 LEI
7.2.___| Cheltuieli pentr constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preț
TOTAL CAPITOL 7 100.820,75 LEI 100.948,62 LEI 101.621,61 LEI
TOTAL GENERAL S16.408,12 LEI 179.545,41 LEI 595.805,77 LEI
Din care C+M (12 713 +1.4+ 2% 4154245110) 274.887,72 LEI 51.658,67 LET 323.546,39 LEI
1) În prețuri la data de: 05.02,2025; 1 euro = 4.9766 lei
2) LaunT.VA.del
DATA: PROIECTANT
Februarie 2025
VEGO CONCEPT ENGINEERING SRL.
Anexa nr.A Ja HCLS3 nr 9E.0 0025
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
Aferenți obiectivului de investiţii
„Supraînălțare treceri pietoni și intersecţii în vecinătatea unităţilor de învățământ și a zonelor aglomerate”
Amplasament: /390-7-/— Trecere de pietoni Aleea Vlahita
Scopul investiţiei este reprezentat de sporirea siguranței traficului pietonal din Sectorul 3. În acest sens sunt
propuse lucrări de amenajare a trecerii de pietoni după cum urmează:
- Supraînălțarea trecerii de pietoni la nivel cu circulaţiile pietonale;
- Amenajarea şi dotarea cu elemente de siguranță a circulaţiilor pietonale în zona adiacentă trecerii de pietoni
supraînălțate;
- Iluminarea trecerii de pietoni;
- Marcarea trecerii de pietoni;
- Presemnalizarea și semnalizarea trecerii de pietoni;
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI Al INVESTIŢIEI
1. INDICATORI VALORICI (LEI, INCLUSIV TVA):
Valoarea totală a lucrărilor de intervenție: 368.242,12 LEI inclusiv TVA
din care
Construcţii-montaj (C + M): 76.933,01 LEI inclusiv TVA
2. CAPACITĂȚI (În unități fizice și valorice):
Număr de treceri de pietoni supraînălțate la nivel cu circulațiile pietonale, iluminate, semnalizate = 1
Număr de intersecţii supraînălțate la nivel cu circulaţiile pietonale = 0
Suprafaţa intervenţie = 177.72 mp
3. DURATA ESTIMATĂ DE IMPLEMENTARE: 30 zile
ÎNTOCMIT:
ASOCIEREA
QUADRATUM ARHITECTURE S.R.L.
YARDMAN S.RL.
EURO BUILDING IDEEA S.R.L. pe
EAST WATER DRILLING S.R.L. 1
VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L.
DIRECTIA INVESTIŢII ȘI ACHIZIȚII
Şef Serviciu,
MARIUS POPESCU
Ț = Să A
| CONTRASEMNAT PEMT
| LEGALITATE
Ru ]
Pag 1 din 1
Proiectant de specialitate,
VEGO CONCEPT ENGINEERING SRL DEVIZ GENERAL
Mun. București, B-dul Iuliu Maniu, nr. 6Q, i Pi 5 E9ERI
etaj 9, sector 6, înregistrată la O.R.C. sub al obiectului de investiții
nr. J40/13314/2011, Cod Unic de COD OBIECTIV:1390-T-1
ideniicarsIRO(293187 42 OBIECTIV:Trecere de pietoni Aleea Vlahita
F Ia PR Valoare TVA
mi La a si Ze (fără TVA) LEI LEI Valea ic TVA
1 2 3 4 5
CAPITOLUL 1 - Cheltuieli pentru obținerea şi amenajarea terenului
1.1.___| Obiinerea terenului B
1.2.___| Amenajarea terenului -
1.3. Amenajări pentru protecţia mediului și aducerea terenului la starea inițială
1.4.__| Cheltuieli pentru relocarca/protecţia utilităţilor
TOTAL CAPITOL 1 -
CAPITOLUL 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii
TOTAL CAPITOL 2 i | ]
CAPITOLUL 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică
3.1. | Studii 938,85 LEI 178,38 LEI 1.117,23 LEI
3.1.1. Studii de teren 355,44 LEI 67,53 LEI 422,97 LEI
3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului B B B
3.1.3. Alte studii specifice 583,41 LEI 110,85 LEI 694.26 LEI
3.2. Documentaţii-suport şi cheltuieli pentru obținerea de aviz, acorduri şi autorizaţii 19,55 LEI 3,71 LEL 23,26 LEL
3.3. Expertiză tehnică
3.4. Certificarea performanței energetice şi auditul energetic al clădirilor, auditul de siguranţă rutieră
3.5. Proiectare 4.147,98 LEI 788,12 LEI 4.936,10 LEI
3.5.1. Tema de proiectare
3.5.2. Studiu de prefezabilitate
3.5.3. Stadiu de fezabilitate/ documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenție şi devizul general 1.389,77 LEI 264.06 LEI 1.653.83 LEI
3.5.4. Documentaţiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/ acordurilor/ autorizaţiilor. 835,28 LEI 158,70 LEI 993,98 LEI
3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie =
3.5.6. Proiect tehnic şi detalii de execuţie 1.922,93 LEI 365,36 LEL 2.288,29 LEI
3.6. Organizarea procedurilor de achiziţie
3.7. __| Consultanţă
3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investiţii
3.7.2. Auditul financiar
3.8. Asistenţă tehnică 853,35 LEI 162,14 LEI 1.015,49 LEI
3.8.L. Asistenţă tehnică din partea proiectantului 213,26 LEI 40,52 LEI 253,78 LEI
3.8.1.1. pe perioada de execuţie a lucrărilor 213,26 LEL 40,52 LEL 253,78 LEL
3.8.[.2. pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor
de execuţie, avizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii
3.8.2. Dirigenie de şantier 640,09 LEI 121,62 LEI 761,71 LEI
3.8.3. Coordonator în materie de securitate şi sănătate - conform Hotărârii Guvernului nr.
300/2006, cu modificările şi completările ulterioare
TOTAL CAPITOL 3 5.959,73 LEI 1.132,35 LEI 7.092,08 LEI
CAPITOLUL 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază
4..___| Construcţii şi instalaţii 64.009,49 LEI 12.161,80 LEI 76.171,30 LEI
42. Moniaj utilaje tehnologice, echipamente tehnologice şi funcţionale
43. Utilaje, echi tehnologice şi ionale care. montaj
4. || Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj şi echipamente de
transport
4.5.___| Dotări 167.602,17 LEI 31.844,41 LEI 199.446,58 LEI
4.6.___| Active necorporale
TOTAL CAPITOL 4 231.611,65 LEI 44.006,21 LEI 275.617,83 LEI
CAPITOLUL S - Alte i
5.1. | Organizare de şantier 1.280,18 LEI 243,23 LEL 1.523,41 LEI
5.1.1. Lucrări de construcții şi instalaţii aferente organizării de şantier 640,09 LEI 121,62 LEI 761,71 LEI
5.1.2. Cheltuieli conexe organizării şantierului 640,09 LEI 121,62 LEI 761,71 LEL
4.2, __| Comisioane, cote, taxe, costul creditului 689,06 LEI 0,00 LEI 689,06 LEI
$.2.1. comişioanele şi dobânzile aferente creditului băncii finanţatoare
3.2.2. cota aferentă 1 S C. pentru controlul calităţii lucrărilor de construc! 64,01 LEI 9,00 LEI 64,01 LEI
5.2.3. cota aferentă 1.$.C. pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru 320.05 LEI 0.00 LEI 320,05 LEI
autorizarea lucrărilor de construcții d , Ă
5.2.4. cota aferență Casei Sociale a Constructorilor C.S.C.
5.2.5. taxe pentru acorduri, avize conforme şi autorizaţia de construire/ desființare 305,00 LEI 9,00 LEI 305,00 LEI
5.3. Cheltuieli diverse şi neprevăzute 23.161,17 LEI 4.400,62 LEI 27.561,79 LEI
5.4. Cheltuieli pentru informare şi publicitate 5.000,00 LEI 950,00 LEI 5.950,00 LEI
TOTAL CAPITOL 5 8.593,86 LEI 35.724,27 LEI
CAPITOLUL 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologi,
SI. Pregătirea personalului de exploatare
6.2.___| Probe tehnologice şi teste
TOTAL CAPITOL 6
CAPITOLUL 7? - Cheltuieli aferente marijei de buget şi pentru ituirea rezervei de im, e pentru ajustarea de preţ
LAB polul «rea masei do buget 25% din (1.2 + 1.3 + 1.4+2+3.1+32+3.3+35+37+ 59.552.87 LEI 9.583,28 LEI 59.43.30 LEI
7.2. Cheltuieli pentru ituirea rezervei de impl pentru aj de preţ
TOTAL CAPITOL 7 59.552,87 LEI 59.583,28 LEI 39.743,30 LEI
TOTAL GENERAL __ î] 318,905,61 LEF | ____163,729,36 LEI 368,242,12 LEL
Din care C+M (1.2 + 1.3 +1.4+2 +4. +42+ 5.1.1) 64.649,58 LEI 12.283,42 LEI 16.933,01 LEI
1) În prețuri la data de: 05.02.2025; 1 euro = 4.9766 lei
2) LaunT.V.A. de 19%
DATA: PROIECTANT,
Februarie 2025 VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L.
Anexa nr. A ia HCLS3 cp ee ăi
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
Aferenţi obiectivului de investiţii
„Supraînălțare treceri pietoni și intersecţii în vecinătatea unităților de învățământ şi a zonelor aglomerate”
Amplasament: /404-7-1-— Trecere de pietoni Bulevardul Theodor Pallady
Scopul investiţiei este reprezentat de sporirea siguranței traficului pietonal din Sectorul 3. În acest sens sunt
propuse lucrări de amenajare a trecerii de pietoni după cum urmează:
- Supraînălţarea trecerii de pietoni la nivel cu circulațiile pietonale;
- Amenajarea şi dotarea cu elemente de siguranţă a circulaţiilor pietonale în zona adiacentă trecerii de pietoni
supraînălțate;
- luminarea trecerii de pietoni;
- Marcarea trecerii de pietoni;
- Presemnalizarea şi semnalizarea trecerii de pietoni;
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI Al INVESTIŢIEI
1. INDICATORI VALORICI (LEI, INCLUSIV TVA):
Valoarea totală a lucrărilor de intervenție: 156.868,52 LEI inclusiv TVA
din care
Construcții-montaj (C + M): 91.100,31 LEI inclusiv TVA
2. CAPACITĂȚI (În unităţi fizice și valorice):
Număr de treceri de pietoni supraînălțate la nivel cu circulaţiile pietonale, iluminate, semnalizate = 1
Număr de intersecții supraînălțate la nivel cu circulațiile pietonale = 0
Suprafaţa intervenţie = 239.35 mp
3. DURATA ESTIMATĂ DE IMPLEMENTARE: 30 zile
ÎNTOCMIT:
ASOCIEREA
QUADRATUM ARHITECTURE S.R.L.. PREȘEDINTE DE!
YARDMAN S.R.L. [ 7)
EURO BUILDING IDEEA S.R.L.
EAST WATER DRILLING S.R.L. PI ii
VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L..
DIRECTIA INVESTIȚII ȘI ACHIZIŢII
Şef Serviciu,
MARIUS POPESCU
CONTRASEMNAT PEA
Pag 1 din 1
Proiectant de specialitate,
VEGO CONCEPT ENGINEERING SRL DEVIZ GENERAL
Mun. București, B-dul luliu Maniu, nr. 5Q, : : PI PR
etaj 9, sector 6, înregistrată la O.R.C. sub al obiectului de investiții
nr. J40/13314/2011, Cod Unic de COD OBIECTIV:1404-T-1
Identificare RO 29319742 OBIECTIV:Trecere de pietoni Bulevardul Theodor Pallady
Ne. ert, Deaurirea capitolelor şi subcapitolelor de cheltuieli di ai TVA Salogre ee i PA
1 2 3 PI E
CAPITOLUL 1 - Cheltuieli pentru obținerea şi amenajarea terenului
Il. Obţinerea terenului =
1.2.___| Amenajarea terenului 7
13. __| Amenajări pentru protecția mediului şi aducerea terenului la starea iniţială
14| Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităţilor
TOTAL CAPITOL 1 -
CAPITOLUL 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiții
TOTAL CAPITOL 2 | II [E
CAPITOLUL 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică
3.1. Studii 1.264,41 LEL 240,23 LEI 1.504,64 LEI
3.1.1. Studii de teren 478,0 LEI 90,95 LEI 569,65 LEI
3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului E = B
3.1.3. Alte studii specifice: 785.71 LEI 149.28 LEI 934,59 LEI
3.2. | Documentaţii-suport şi cheltuieli pentru obţinerea de aviz. acorduri şi autorizații 26.33 LEI 5.00 LEI 31,33 LEI
3.3, __| Exspertiză tehnică
3.4. | Certificarea performaniei energetice şi auditul energetic al clădirilor, auditul de siguranță rutieră
3,5. __| Proiectare 5.586,44 LEI 1.061,42 LEI 6.647,36 LEI
3.5.1. Tema de proiectare
3.5.2. Studiu de prefezabilitate
3.5.3. Studiu de fezabilitate/ documentaţia de avizare e lucrărilor de intervenie și devizul general 1871.72 LEI 355.63 LEI 2.221,35 LEI
3.5.4. Documentaţiile tehnice necesare în vederea obţinerii avizelor! acordurilox/ autorizaţiilor 1.124,95 LEI 213,74 LEI 1.338,69 LEI
3.5.5. Verificarea tchnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuție -
3.5.6. Proiect tehnic şi detalii de execuție 2.589,77 LEI 292.06 LEI 3.081,83 LEI
3.6. __| Organizarea procedarilor de achiziţie
3.7. __| Consultanţă
3.7.1. Managernentul de proiect pentru obiectivul de investiții
3.7.2. Auditul financiar
3.8. ___| Asistenţa tehnică 1.045,19 LEI 19859 LEI 1.243,78 LEI
3.8.1. Asistenţă tehnică din partea proiectantului 287,
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.