Comuna Brodina interzice folosirea focului deschis și fumatul în general, dar permite, în zonele destinate picnicurilor, să se pregătească hrana cu foc deschis dacă se respectă distanțele față de clădiri, depozite…
Pe scurt
Comuna Brodina interzice folosirea focului deschis și fumatul în general, dar permite, în zonele destinate picnicurilor, să se pregătească hrana cu foc deschis dacă se respectă distanțele față de clădiri, depozite, culturi, păduri etc. Pentru orice lucru cu foc în afara propriilor gospodării se poate obține un permis emis de primar prin tehnicianul desemnat, iar zonele din jurul pădurilor vor avea indicatoare de interzicere. Poliția va supraveghea respectarea regulilor, iar întreținerea vegetației uscate din zonele drumurilor naționale/județene este obligatorie de către administratori și proprietari.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Denumire
Hotărârea nr. 57 din 2025 a Consiliului Local Brodina
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
COMUNA BRODINA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind reglementarea focului deschis şi a fumatului în
comuna Brodina
Consiliul Local al comunei Brodina, judeţul Suceava;
Având în vedere:
- Referat de aprobare al primarului comunei Brodina, înregistrat la nr. 7.554 din 21.10.2025;
- Raportul de specialitate al viceprimarului comunei Brodina, înregistrat la nr. 7.555 din
21.10.2025;
-Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului local, nr.30 din 6.1 1.2025
- prevederile art. 13 lit. b din Legea nr.307 din 2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu
modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art.14.lit.h şi art. 98 din anexă la Ordinul ministrului administraţiei şi internelor
nr. 163 din 28 februarie 2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor;
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. d), coroborat cu alin. (7) lit. h), ale art. 196 alin. (0) lit. a) din O.U.G. nr.
57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.l În comuna Brodina utilizarea focului deschis şi fumatul se încadrează în prevederile
Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 163 din 28 februarie 2007 pentru aprobarea
Normelor generale de apărare împotriva incendiilor;
Art.2 Periodic în zonele stabilite pentru picnic se poate prepara hrana prin utilizarea focului
deschis. Acestea trebuie să fie la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite,
culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi;
Art.3 Supravegherea modului de respectare a măsurilor de prevenire a incendiilor în zonele
stabilite pentru picnic se face de către organele de poliție.
Art. 4. Zonele adiacente pădurii comunale se marchează cu indicatoare de interzicere a utilizării
focului deschis.
Art.5. În zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene, vegetaţia uscată şi resturile
vegetale se curăţă obligatoriu de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai
terenurilor.
Art.6. Lucrările cu foc deschis în afara incintelor proprii, gospodării cetățenești, operatori
economici şi instituţii se execută numai după obținerea permisului de lucru cu foc.
Art.7. Emiterea permisului prezentat la art.6, se face prin grija primarului de către cadrul tehnic
cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor desemnat de către consiliul local.
Art.8. Permisul de lucru cu foc, prevăzut la art. 6, se întocmeşte în doua exemplare, dintre care
unul se înmânează şefului formaţiei de lucru sau persoanei care executa operaţiunile cu foc deschis, iar
celălalt rămâne la emitent.
Art.9. Permisul de lucru cu foc este valabil o singură zi. La terminarea lucrului permisul de
lucru cu foc se predă de către executant emitentului.
Art.10. Măsuri de prevenire a incendiilor la executarea lucrărilor cu foc deschis şi
reglementarea fumatului sunt stipulate în Anexa nr. care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 11. Modelul permisului de lucru cu foc este prezentat în Anexa nr.2 care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.12. Primarul este obligat să aducă la cunoştinţa celor în drept şi cetăţenilor prevederile
generale şi specifice cuprinse în anexă şi să urmărească respectarea acestora la efectuarea lucrărilor cu
foc deschis.
Contrasemnează,
Secretarul general al comunei
Cruț Liliana
Brodina, 6 noiembrie 2025
Nr. 57
ROMÂNIA |
JUDEŢUL SUCEAVA | „30 / /!
COMUNA BRODINA | ANEXA NR.1 la HCL nr/(0..din 4... 2025
CONSILIUL LOCAL |
INSTRUCTIUNI SPECIFICE
LA EXECUTAREA LUCRARILOR CU FOC DESCHIS
- Efectuarea lucrărilor cu foc deschis, de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operaţiuni care
prezintă pericol de incendiu, în construcţii civile (publice), pe timpul programului cu publicul, în
instalaţii tehnologice cu risc de incendiu sau explozie, în depozite ori în alte spaţii cu pericol de
aprindere a materialelor, produselor za substanţelor combustibile este interzisă.
- Lucrările prevăzute la alin. anterior se pot executa în spaţiile respective numai după ce s-au luat
măsuri pentru: evacuarea persoanelor, îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile, golirea,
spălarea, blindarea traseelor de conducte ori a utilajelor, aerisirea sau ventilarea spaţiilor, dotarea
locurilor de muncă cu mijloace de limitare şi stingere a incendiilor.
- În toate cazurile prevăzute mai sus sunt obligatorii instruirea personalului de execuţie, control şi
supraveghere asupra măsurilor de apărare împotriva incendiilor, precum şi informarea serviciului
privat/voluntar pentru situaţii de urgeeţă.
- Şeful sectorului de activitate, atei, secţie, depozit, instalaţie etc. în care se execută operaţiuni cu
foc deschis are obligaţia să asigure măsuri pentru:
a) pregătirea locului;
b) instruirea personalului;
c) controlul după terminarea lucrării.
- Executantul lucrării are obligaţia de a utiliza pentru executarea lucrărilor cu foc deschis numai
echipamente şi aparate în bună stare de funcţionare. Toate echipamentele şi aparatele pentru
executarea lucrărilor cu foc deschis se întreţin şi se verifică în conformitate cu instrucțiunile
furnizorului.
- În timpul executării lucrării trebuie să se asigure:
a) supravegherea permanentă a flăcării, a răspândirii şi a traiectoriilor scânteilor sau particulelor de
materiale incandescente şi a intensității fluxului de căldură;
b) strângerea şi depozitarea resturilor de electrozi în vase speciale cu nisip sau cu apă;
c) închiderea robinetelor buteliei de oxigen şi a generatorului de acetilenă, dacă durata întreruperii
executării lucrării depăşeşte 10 minute;
d) interzicerea agăţării arzi oarslpr, chiar stinse, de buteliile de oxigen sau de generatoarele de
acetilenă;
e) neefectuarea de deplasări cu sizătnarele aprinse în afara zonei de lucru sau de urcări pe scări,
schele etc.;
f) evacuarea carbidului din genanațers f în cazul întreruperii lucrului pe o perioadă mai îndelungată.
- După terminarea lucrării, şeful sgetorului de activitate, trebuie să asigure următoarele măsuri:
a) verificarea locului în care s-a executat lucrarea, precum şi a spaţiilor adiacente şi a celor-situate la
cotele inferioare sau superioare, pentru a constata dacă nu s-au creat focare de incendiu: zone
incandescente, miros de ars sau degajări de fum etc.; Za
|
b) descoperirea tuturor zonelor protejate, verificându-se dacă starea lor este intactă, şi luarea de
măsuri în consecinţă;
c) verificarea, la anumite intervale, pe parcursul mai multor ore şi în timpul nopții, a situaţiei
existente la locul în care s-a efectuat lucrarea şi în imediata apropiere a acestuia;
d) depozitarea în condiţii de siguranţă a echipamentelor folosite la lucrare;
e) reamplasarea pe poziţiile iniţiale a elementelor şi materialelor combustibile la cel puţin 6 ore de la
terminarea lucrării;
| ai
- Folosirea flăcării: lumânări, făclii, torţe şi altele asemenea pe timpul spectacolelor, a festivităților
desfăşurate pentru ambianţă ori divertisment în restaurante, baruri, cluburi, discoteci etc. este interzisă.
Pentru durate scurte, stabilite precis, se admite folosirea flăcării în situaţiile menţionate mai sus cu
condiţia asigurării condiţiilor de împiedicre a iniţierii şi propagării incendiului, după cum urmează:
a) evitarea amplasării în apropleisa sau contactul cu materiale combustibile: decoruri, costume,
haine, perdele etc.; |
b) folosirea unor suporturi incombustibile;
c) prevenirea producerii unor incendii prin răsturnare, manevrare greşită etc.;
d) stingerea obligatorie a flăcărilor|la terminarea evenimentului;
e) nominalizarea personalului propriu ce asigură supravegherea şi intervenţia în caz de incendiu;
£) asigurarea mijloacelor tehnice adecvate de apărare împotriva incendiilor;
g) anunţarea, după caz, a serviciului profesionist, voluntar sau privat, pentru situaţii de urgenţă, a
cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor.
|
- Arderea miriştii se face cu respecțarea următoarelor prevederi generale:
a) condiţii meteorologice fără vânt;
b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii,
fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
e) asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor
incendii; |
f) asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere
necesare; |
g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a
mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
Pe terenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.
- Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi
generale: |
a) condiţii meteorologice fără vânt;
b) colectarea în grămezi a vegetației uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să
poată fi controlată; i
c) executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi
să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele
petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
d) curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
€) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
£) asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
g) supravegherea permanentă a arderii;
h) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; pă
i) interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor. A Ca
- Toate lucrările menţionate mai sus care se efectuează în afara incintelor proprii se execută numai
pe baza permisului de lucru cu foc, al cărui model este prezentat în anexă. Permisul de lucru cu foc, se
întocmeşte de către primărie în do Jă exemplare, dintre care unul se înmânează șefului formaţiei de
lucru sau persoanei care execută operaţiunile cu foc deschis, iar celălalt rămâne la emitent. Permisul
de lucru cu foc este valabil o singură zi.
- Reglementarea fumatului din p lact de vedere al prevenirii incendiilor este obligatorie în cadrul
fiecărui operator economic sau al cărei instituţii publice şi se face prin dispoziţie scrisă, dată de
persoana cu atribuţii de conducere. |
- Pentru situaţiile în care o construcţie sau o amenajare este folosită de mai mulţi utilizatori,
reglementarea fumatului se face prin dispoziţie emisă de proprietarul construcţiei sau al amenajării
respective, însuşită de utilizatorii în caza
- În dispoziţia pentru reglementarea fumatului se menţionează:
a) locurile cu pericol de incendiu sau de explozie, pe lângă spaţiile publice închise, conform legii, în
care este interzis fumatul sau, după caz, accesul cu ţigări, chibrituri sau brichete; se prevăd obligatoriu
locurile cu schele, cofraje şi eşafodaje, realizate din materiale combustibile, precum şi lanurile de
cereale în faza de coacere şi zonele împădurite;
b) locurile amenajate pentru fumat;
c) persoanele desemnate să răspundă de supravegherea respectării reglementării, pe locuri şi sectoare
de activitate; |
d) alte date şi informaţii necesare să fie precizate pentru a diminua pericolul de incendiu.
- Locurile în care este interzis îuaţul se marchează conform legii.
- Locurile în care este permis fumatul se marchează cu indicatorul "LOC PENTRU FUMAT".
- Locurile pentru fumat stabilite în exteriorul clădirilor sunt amplasate la o distanță mai mare de 40
m faţă de locurile în care există pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, explozivi, vapori
inflamabili etc., 10 m faţă de locurile în care există materiale solide combustibile: lemn, textile, hârtie,
carton asfaltat, bitum, şi 50 m faţă de culturile de cereale păioase în perioada coacerii şi recoltării sau
de zonele împădurite.
- Locurile stabilite pentru fumat se prevăd cu:
a) scrumiere sau vase cu apă, nisip sau pământ;
b) instrucțiuni afişate, cuprinzând măsuri de prevenire a incendiilor şi reguli de comportare în caz de
incendiu; |
c) mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor.
- Scrumierele din interiorul clădirilor se amplasează astfel încât să nu fie posibilă aprinderea
materialelor combustibile din apropiere, cum ar fi draperii, perdele, jaluzele.
- Depunerea în scrumiere a altor deşeuri de materiale combustibile, cum sunt hârtia, cartonul,
textilele, este interzisă. |
- Golirea scrumierelor în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale combustibile
este interzisă. |
- Aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări sau chibrituri aprinse este interzisă.
ROMÂNIA
JUDEȚUL SUCEAVA
COMUNA BRODINA ANEXA NR.2 la HCL nr......din. eee 2025
CONSILIUL LOCAL
(PRIMĂRIA BRODINA
PERMIS DE LUCRU CU FOC
NI annneneeeanee din cn.
Se eliberează prezentul permis de lucru cu foc domnului „ceea
minele maina vară STATE At ua » ajutat de domnul mec caa aaa aaaaa
care urmează sa execute ......... i mr NP ORE ERORI oi ai , folosind
îi femina marete e sl ATEI GB d anca ha uee+ la (în) Lucrările
încep la data de ...........uu necaz Ora „uuuuuuuu.-+, Si se încheie la data de „a ora
|
Premergător, pe timpul si la terminarea lucrărilor cu foc se vor lua următoarele
masuri:
1. Îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile din zona de executare
a lucrărilor si din abropierea acesteia, pe o raza de ........... metri, astfel:
|
2. Golirea, izolarea, spălarea, aerisirea conductelor, utilajelor sau instalaţiilor,
prin: |
3. Ventilarea spatiilor lin care se executa lucrările se realizează astfel:
4. Verificarea zonei de lucru si a vecinatatilor acesteia, inalturarea surselor de
aprindere si a conditiilor care favorizeaza producerea incendiilor si a
exploziilor, protejarea antifoc a materialelor din zona.
5. Inceperea lucrarilor cu foc s-a facut in baza buletinului de analiza nr.
e IN GIN apmumuuaeeaeeeep eliberat de „nana (daca este
cazul). |
6. Respectarea normelor de aparare impotriva incendiilor, specifice
tehnologiei de lucru: ATÂN
|
7. In zona de lucru se asigura urmatoarele mijloace de stingere a incendiilor:
8. Lucrarile cu foc deschis nu se executa daca sunt conditii de vint.
9. Pe timpul lucrarilor se asigura supravegherea acestora de catre domnul
10.Seful serviciului public voluntar pentru situatii de urgenta este anuntat
despre inceperea, intreruperea si incheierea lucrarii.
11.Controlul masurilor de aparare impotriva incendiilor se asigura de catre
doamna/domnul ...|...n eee
12.Supravegherea lucrarilor cu foc se asigura de doamna/domnul
13.Incendiul sau orice alt eveniment se anunta la ISU BUCOVINA. prin
telefon la numarul unic: 112
14.Alte masuri specifice de aparare impotriva incendiului
15.Personalul de executie, control si supraveghere a fost instruit asupra
masurilor de aparare impotriva incendiului.
|
Responsabili Numele si prenumele Semnatura
Emitentul — primar
Seful sectorului in care se
executa lucrarile
Executantii lucrarilor cu foc
Supravegheaza lucrarea
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.