· Inițiator: primarul comunei Brodina, județul Suceava

HCL 56/2026 Brodina adoptată

Aprobarea indicatorilor tehnico economici

Pe scurt

Locuitorii află că Primăria Brodina aprobă indicatorii tehnico-economici și devizul general actualizat pentru modernizarea drumurilor de interes local, finanțarea urmând să vină prin programul Anghel Saligny. Se stabilesc costurile și termenele proiectului (conform anexelor) și responsabilitățile primarului și ale compartimentelor pentru a pune în aplicare hotărârea, cu comunicarea oficială către Instituția Prefectului, Primărie și celelalte compartimente. În final, proiectul va determina, în timp, reparații/modernizări ale drumurilor din comună, cu impact asupra circulației și investițiilor locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Modernizare drumuri de interes local în comuna Brodina, judetul Suceava ", conform anexei nr.1

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 56 din 2026 a Consiliului Local Brodina
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico economici
Emitent
Consiliul Local Brodina
Număr
56 / 2026
Inițiator
primarul comunei Brodina, județul Suceava
Localitate
Brodina, județul Suceava
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL SUCEAVA COMUNA BRODINA CONSILIUL LOCAL HOTARARE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții "Modernizare drumuri de interes local în comuna Brodina, judetul Suceava”, aprobat pentru finanțare prin Programul naţional de investiții „Anghel Saligny” Consiliul local al comunei Brodina, judeţul Suceava; Având în vedere: - Referatul de aprobare prezentat de primarul comunei Brodina, judeţul Suceava, înregistrat sub nr. 4613 din 16.06.2026; - Raportul compartimentului de specialitate, înregistrat sub nr. 4614 din 16.06.2026; - Avizul Comisiei de specialitate, din cadrul Consiliulu local la comunei Brodina nr. 41/18.06.2026; - DEVIZ GENERAL al obiectivului de investiție : "Modernizare drumuri de interes local în comuna Brodina, judetul Suceava”, întocmit de SC PESEROAD SRL; În conformitate cu prevederile: e art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările si completările ulterioare; e OUG nr.95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții "Anghel Saligny”; e art.4 alin.(6) şi al art.9 alin.(1), lit.e)-h) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art.4 alin.(1) lit .a)-d) din OUG nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administraţiei nr. 1333/2021; În temeiul dispoziţiilor art.139 alin. (1), art.173 alin.(3), lit.f), al art.182 alin.(1) art.196 alin.(1), lit. a), art.198, alin. (1) si (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Modernizare drumuri de interes local în comuna Brodina, judetul Suceava ", conform anexei nr.1. Art.2. Se aprobă devizul general actualizat pentru obiectivul de investiții: Modernizare drumuri de interes local în comuna Brodina, judetul Suceava”, conform anexei nr.2. Art.3. Primarul şi compartimentele de specialitate vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art.4, Secretarul general al comunei Brodina, județul Suceava va asigura comunicarea prezentei hotărâri Instituţiei Prefectului Judeţul Suceava, Primarului comunei şi compartimentelor de specialitate. » PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ Juravle Dumitru- Victor A Brodina, 18 iunie 2026 Nr. 56 Caracteristicile principale și indicatorii tehnico - economici ai obiectivului de investiţii SÎNZXA VEI Anexa 2.2 e la normele metodologice Denumirea obiectivului de investiții: „Modernizare drumuri de interes local în comuna Brodina, judeţul Suceava” Faza (Nota conceptuală/SF/DALI/PT) EŢ Beneficiar (UAT) Comuna Brodina Amplasament: Comuna Brodina Valoarea totală a investiţiei (lei inclusiv TVA) 10,511,212.43 din care C+M (lei inclusiv TVA) 9,030,223.84 Curs BNR lei/euro din data 23.01.2023 4.9198 Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi 9.236.784.45 Administraţiei (cheltuieli eligibile lei inclusiv TVA) ia Valoare finanțată de UAT Comuna Brodina (lei inclusiv TVA) 1,254,427.98 DRUMURILE PUBLICE CLASIFICATE ȘI ÎNCADRATE ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE LEGALE ÎN VIGOARE CA DRUMURI JUDEŢENE, DRUMURI DE INTERES LOCAL, RESPECTIV DRUMURI COMUNALE ȘI/SAU DRUMURI PUBLICE DIN INTERIORUL LOCALITĂȚILOR, PRECUM ŞI VARIANTE OCOLITOARE ALE LOCALITĂȚILOR Indicatori tehnici specifici categoriei de investiţii de la art. 4 Valoare alin. (1) lit.c) din O.U.G. nr, 95/2021 U-M. || Gantitate Qei inclusiv TVA) Lungime drum - terasamente m. 6,001.00 757,885.35 Lungime drum - strat fundaţie m, 6,001.00 1,165,993.59 Lungime drum - strat de bază m, 6001.00 429,126.42 Lungime drum - îmbrăcăminte rutieră m. 6,001.00 3,766,695.44 Lăţime parte carosabilă m. 3.00/5.50 Şanţuri/rigole m. 1535.00 1,124,462,65 Trotuare m. Lucrări de consolidare m. Poduri (număr/lungime totală) buc./m. 14 1,011,813.05 Pasaje denivelate, tuneluri, viaducte (număr/lungime totală) buc./m. Alte capacităţi: terasamente santuri, ridicare la cota capace 774.247.34 apa si canal, semnalizare rutiera si siguranta circulatiei Primar/ Preşedinte/ Reprezentant legal, Nume Prenu ÎMEXA WE. A. DEVIZ, GENERAL Anexa nr, 2.1 al obiectivului de investiţie : "Modernizare drumuri de interes local în comuna Brodina, judetul Suceava” Valoare ( inclusiv T.V.A. ) Nr. | Denumirea capitolelor şi a subeapitolelor Valoare crt, de cheltuieli (fără TVA.) TVA TVA Valoare cu TVA LEI 19% 21% LEI ] 2 3 4 5 Capitolul 1 Cheltuieli pentru obținerea şi amenajarea terenului 1.1_| Obţinerea terenului 0.00 0.00 0.00 0.00 1.2 | Amenajarea terenului 0.00 0.00 0.00 0.00 13 Amenajări pentru protecţia mediului și 0.00 9.00 9.00 aducerea la starea inițială 1.4 Cheltuieli pentru relocarea/protecţia 0.00 0.00 0.00 utilităţilor TOTAL CAPITOL 1 0.00 0.00 0.00 0.00 Capitolul 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor 9.00 0.00 0.00 0.00 necesare obiectivului TOTAL CAPITOL 2 0.00 0.00 0.00 0.00 Capitolul 3 Cheltuieli pentru proiectare și asistenţă tehnică 3,1_| Studii 48,000.00 9,120.00 0.00 57,120.00 3.2 | Documentaţii-suport şi cheltuieli pentru 4000.00 760.00 0.00 44760.00 obținerea de avize, acorduri şi autorizații 3.3 | Expertizare tehnică 18000.00 3,420.00 0.00 21420.00 3.4 Certificarea performanţei energetice și 9.00 0.00 0.00 0.00 auditul energetic al clădirilor 3.5 | Proiectare 238,000.00 45,220.00 0.00 283,220.00 3.5.1 | Temă de proiectare 0.00 0.00 0.00 0.00 3.5.2 | Studiu de prefezabilitate 0.00 0.00 0.00 0.00 Studiu de fezabilitate/documentaţie de 3.5.3 | avizare a lucrărilor de intervenții și deviz 81,500.00 15,485.00 0.00 96,985.00 general 354 Documentaţiile tehnice necesare invederea 6,500.00 1235.00 0.00 7,135.00 obţinerii avizelor/acordurilor/autorizaţiilor 3;5.5 | Veriloarea tehnică de calitate a:DT.A.C., 18.000.00 3420.00 0.00 21420.00 proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie 3.5.6 | Proiect tehnic şi detalii de execuţie 132,000.00 25,080.00 0.00 157,080.00 3.6_| Organizarea procedurilor de achiziţie 50,000.00 9,500.00 0.00 59,500.00 3.7. | Consultanţă 50,000.00 6,650.00 3150.00 59800.00 3.8_| Asistenţă tehnică 85,200.00 4313.00 13,125.00 102,638.00 TOTAL CAPITOL 3 493,200.00 78,983.00 16,275.00 588,458.00 Capitolul 4 Cheltuieli pentru investiţia de bază 4.1_| Construcţii şi instalaţii 7,510,021.95 766.570.38 729,842.61 9.006,434.94 42 Montaj utilaje, echipamente tehnologice și 9.00 0.00 9.00 0.00 funcționale 43 Utilaje, echipamente tehnologice şi 0.00 0.00 0.00 0.00 funcţionale care necesită montaj Utilaje, echipamente tehnologice și 4.4 | funcţionale care nu necesită montaj și 0.00 0.00 0.00 0.00 echipamente de transport 4.5_| Dotări 0.00 0.00 0.00 0.00 4.6_| Active necorporale 0.00 0.00 0.00 0.00 TOTAL CAPITOL 4 | 7,510,021.95 766,570.38 729,842.61 9,006,434.94 Capitolul 5 Alte cheltuieli 5.1 | Organizare de șantier 19,990.67 0.00 3,798.23 23,788.90 SI Lucrări de construeții și instalaţii aferente 19,990.67 0.00 3.198,23 23.188.90 organizării de şantier 5.1.2 | Cheltuieli conexe organizării şantierului 0.00 0.00 0.00 0.00 5.2 | Comisioane, taxe, cote, costul creditului 87,830.14 950.00 0.00 88,780.14 iz | Comisioanele și dobinzile aferente 0.00 0.00 0.00 0.00 creditului băncii finanțatoare 5.2.2 | Cota aferentă ISC pentru controlul calității 37,650.06 0.00 0.00 37,650.06 lucrărilor de construcţii Cota aferentă ISC pentru controlul statului în 5.2.3 | amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru 7,530.01 0.00 0.00 7,530.01 autorizarea lucrărilor de construcții Cota aferentă Casei Sociale a 5.2.4 Constructorilor - CSC 37,650.06 0.00 0.00 37650.06 52.5 Taxe pentru acorduri, avize conforme şi 5.000.00 950.00 0.00 5.950.00 autorizația de construire/desființare 5.3_| Cheltuieli diverse şi neprevăzute 664,256.57 0.00 139,493.88 803,750.45 5.4_| Cheltuieli pentru informare şi publicitate 0.00 0.00 0.00 0.00 TOTAL CAPITOL 5 772,077.38 950.00 143,292.11 916,319.49 Capitolul 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste 6.1__| Pregătirea personalului de exploatare 0.00 0.00 0.00 0.00 6.2 | Probe tehnologice şi teste 0.00 0.00 0.00 0.00 TOTAL CAPITOL 6 0.00 0.00 0.00 0.00 TOTAL GENERAL 8,775,299.33 846,503.38 889,409.71 10,511,212.43 Din care C+M (1.2:+1.3-14+2%4.1+4,2+5.L.1) 7,530,012.62 166,570.38 733,6040.83 9,030,223.84 Comuna SC PESEROAD SRL Anexa nr. 2.1 DEVIZ GENERAL al obiectivului de investiţie : "Modernizare drumuri de interes local în comuna Brodina, judeţul Suceava” Valoare (inclusiv T.V.A, ) Nr, Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor Valoare crt, e cheltuieli “ tă are crt, de cheltuieli (fără TVA.) TVA Valoare cu TVA LEI 19% LEI l 2 3 4 5 Capitolul 1 Cheltuieli pentru obținerea şi amenajarea terenului 1] Obţinerea terenului 0.00 0.00 0.00 1.2__| Amenajarea terenului 0.00 0.00 0.00 13 Amenajări pentru protecția mediului și aducerea 0.00 0.00 la starea inițială 1.4 | Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităţilor 0.00 0.00 TOTAL CAPITOL 1 0.00 0.00 0.00 Capitolul 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului Pi Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare 0.00 9.00 0.00 obicetivului TOTAL CAPITOL 2 0.00 0.00 0.00 Capitolul 3 Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă (ehnică 3.1__| Studii 48,000,00 9,120.00 57,120.00 32 Documentaţii-suport și cheltuieli pentru obținerea 4,000.00 60.00 4,160.00 de avize, acorduri și autorizaţii 3.3 Expertizare tehnică 18,000.00 3,420.00 21420.00 34 Certificarea performanţei energetice și auditul 0.00 0.00 0.00 energetic al clădirilor 3.5__| Proiectare 238,000.00 45220.00 283.220.00 3.5.1 | Temă de proiectare 0.00 0.00 0.00 3.5.2 | Studiu de prefezabilitate 0.00 0.00 0.00 3.53 Studiu de fezabilitate/ documentaţie de avizare a 81,400.00 15,485.00 96,985.00 lucrărilor de intervenţii şi deviz general 3.44 Documentaţiile tehnice necesare în vederea obținerii 6,500.00 1,235.00 7135.00 avizeloi/acordurilor/autorizaţiilor 3.5.5 Verificarea tehnică de calitate a D.T.A.C,, proiectului 18.000.00 3,420.00 21420.00 tehnic şi a detaliilor de execuţie 3.5.6 | Proiect tehnic și detalii de execuţie 132,000.00 25,080.00 157,080.00 3.6 __| Organizarea procedurilor de achiziţie 50,000.00 9,500.00 59500.00 3.7__| Consultanţă 35,000.00 6,650.00 41650.00 3.8 __| Asistenţă tehnică 22700.00 4313.00 27013.00 TOTAL CAPITOL 3 415,700.00 78,983.00 494,683.00 Capitolul 4 Cheltuieli pentru investiţia de bază 4.1 Construcţii şi instalaţii 4,034,580.97 766,570.38 4,301,151.35 43 Montaj utilaje, echipamente tehnologice şi 0.00 9.00 9.00 funcționale 43 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcționale care 0.00 0.00 9.00 necesită montaj 4.4 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcționale care 0.00 0.00 0.00 nu necesită montaj şi echipamente de transport 4.5__| Dotări 0.00 0.00 0.00 4.6__| Active necorporale 0.00 0.00 0.00 TOTAL CAPITOL 4 4,034,580.97 766,570.38 4,801,151.35 Capitolul 5 Alte cheltuieli 5.1 Organizare de șantier 19.,990.67 3,798.23 23,788.90 51] Lucrări de construcţii și instalaţii aferente organizării 19,990.67 3,798.23 23.788.90 de şantier 5.1.2 | Cheltuieli conexe organizării şantierului 0.00 0.00 0.00 s2 Comisioane, taxe, cote, costul creditului 49600.29 950.00 50,550.29 52.1 Comisioanele şi dobânzile aferente creditului băncii 0.00 9.00 0.00 finanțatoare 522 Cota aferentă ISC pentru controlul calității lucrărilor 20,272.86 0.00 20,272.86 de construcții Cota aferentă ISC pentru controlul statului în 5.2.3 | amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea 4054.57 0.00 4,054.57 lucrărilor de construcţii 5.2.4 | Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC 20,272.86 0.00 20,272,86 525 Taxe pentru acorduri, avize conforime și autorizaţia de 5.000.00 950.00 5.950.00 construire/desființare 5.3 | Cheltuieli diverse şi neprevăzute 0.00 0.00 0.00 5.4__| Cheltuieli pentru informare și publicitate 0.00 0.00 0.00 TOTAL CAPITOL 5 69,590.96 4748.23 74,339.19 Capitolul 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste 6.1 Pregătirea personalului de exploatare 0.00 0.00 0.00 6.2 | Probe tehnologice şi teste 0.00 0.00 0.00 TOTAL CAPITOL 6 0.00 0.00 0.00 TOTAL GENERAL 4,519,871.93 850,301.61 5,370,173.54 Din care C+M (1.2+1,3+1,4+2+4,1+4,2+541.1) 4,054,571,64 710,368.601 4,824,940.25 SGPES EROAD SRL Anexa nr, 2.] DEVIZ GENERAL al obiectivului de investiţie : "Modernizare drumuri de interes local în comuna Brodina, judeţul Suceava" Valoare ( inclusiv T.V.A. ) Nr. Denumirea capitolelor şi a subeapitolelor 7 A e baltart fe Valoare IVA ina crt, de cheltuieli (fără TVA.) 71%, Valoare cu TVA LEI LEI LEI l 2 3 4 5 Capitolul 1 Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului 11 Obţinerea terenului 0.00 0.00 0.00 1.2__| Amenajarea terenului 0.00 0.00 0.00 1.3 Amenajări pentru protecţia mediului și aducerea 9.09 0.00 la starea iniţială 1,4 | Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităţilor 0.00 0.00 TOTAL, CAPITOL 1 0.00 0.00 0.00 Capitolul 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare 0.00 0.00 0.00 obicetivului TOTAL CAPITOL 2 0.00 0.00 0.00 Capitolul 3 Cheltuieli pentru proiectare şi asistență tehnică 3,1__| Studii 0.00 0.00 0.00 32 Documentaţii-suport şi cheltuieli pentru obținerea 9.00 9.00 0.00 de avize, acorduri şi autorizaţii 3.3 | Expertizare tehnică 0.00 0.00 0.00 34 Certificarea performanței energetice şi auditul 9.00 0.00 0.00 energetic al clădirilor 3.5__| Proiectare 9.00 0.00 0.00 3.5.1 | Temă de proiectare 0.00 0.00 0.00 3.5.2 | Studiu de prefezabilitate 0.00 0.00 0.00 3.53 Studiu de fezabilitate/ documentaţie de avizare a 0.00 9.00 9.00 lucrărilor de intervenţii şi deviz general 3.5.4 Documentaţiile tehnice necesare în vederea obţinerii 0.00 9.00 0.00 avizelor/acordurilor/autorizaţiilor 3.5.5 Verilicarea tehnică de calitate a D.T,A.C., proiectului 9.00 0.00 0.00 tehnic şi a detaliilor de execuţie 3.5.6 | Proiect tehnic şi detalii de execuţie 0.00 0.00 0.00 3.6__| Organizarea procedurilor de achiziţie 0.00 0.00 0.00 3.7__| Consultanţă 15,000.00 3,150.00 18,150.00 3.8 Asistenţă tehnică 62,500.00 13,125.00 75625.00 TOTAL CAPITOL 3 77500.00 16,275.00 93,775.00 Capitolul 4 Cheltuieli pentru investiţia de bază 4.1__| Construcţii şi instalaţii 3,475,440.9$ 729,842.61 4,205,283.59 42 Montaj utilaje, echipamente tehnologice şi 0.00 9.00 9.00 funcţionale 44 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcționale care 0.00 9.00 9.00 necesită montaj 4.4 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcționale care 0.00 0.00 0.00 nu necesită montaj și echipamente de transport 4.5__| Dotări 0.00 0.00 0.00 4.6__| Active necorporale 0.00 0.00 0.00 TOTAL CAPITOL 4 3,475,440.98 729,842.61 4,205,283.59 Capitolul 5 Alte cheltuieli 5.1 | Organizare de șantier 0.00 0.00 0.00 51] Liuerătii de construcţii și instalaţii aferente organizării 0.00 9.00 0.00 de şantier 5.1.2 | Cheltuieli conexe organizării şantierului 0.00 0.00 52 Comisioane, taxe, cote, costul creditului 38,229.85 0.00 38,229.85 521 Comisioanele şi dobânzile aferente creditului băncii 9.00 0.00 0.00 finanțatoare 522 Cota aferentă ISC pentru controlul calității lucrărilor 17,377.20 0.00 17,377.20 de construcţii Cota aferentă ISC pentru controlul statului în 5.2.3 | amenajarea teritoriului, urbanism și pentru autorizarea 3475.44 0.00 3,475.44 lucrărilor de construcţii 5.2.4 | Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC 17377.20 0.00 17,377.20 52.5 Taxe pentru acorduri, avize conforme şi autorizaţia de 0.00 9.00 0.00 construire/desfiinţare 5.3 | Cheltuieli diverse şi neprevăzute 664,256.57 139,493.88 803,750.45 $.4__| Cheltuieli pentru informare și publicitate 0.00 0.00 0.00 TOTAL CAPITOL $ 702,486.42 139,493.88 841,980.30 Capitolul 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste 6.1 Pregătirea personalului de exploatare 0.00 0.00 0.00 6.2 | Probe tehnologice şi teste 0.00 0.00 0.00 TOTAL CAPITOL 6 0.00 0.00 0.00 TOTAL GENERAL 4,255,427.40 885,611.49 5,141,038.89 Din care C+M (1,2+1,3-+1,4+2+4,1+4,2+5.1,1) 3,475,440.98 729,842,601 4,205,283.59 PESEROAD SRL SC SEA)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: brodinasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala