· Inițiator: UHliuc Vasile (primar)

HCL 25/2026 Brodina adoptată

Aprobarea Regulamentului Serviciului de salubrizare

Pe scurt

Hotărârea aprobă Regulamentul Serviciului de salubrizare al Județului Suceava pentru comuna Brodina. Pentru localnici înseamnă instituirea regulilor privind colectarea și gestionarea deșeurilor, iar implementarea poate implica costuri sau practici obligatorii, conform anexei și deciziilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară. Se delegă viceprimarul să voteze pentru aprobarea regulamentului în adunarea generală a acestei asociații, iar toate dispozițiile contrare se abrogă la intrarea în vigoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul Serviciului de salubrizare al Judeţului Suceava, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba cum se ridică gunoiul și cât plătești pentru asta.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Gunoi și salubrizare” în Brodina

Denumire
Hotărârea nr. 25 din 2026 a Consiliului Local Brodina
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului Serviciului de salubrizare
Emitent
Consiliul Local Brodina
Număr
25 / 2026
Inițiator
UHliuc Vasile (primar)
Localitate
Brodina, județul Suceava
Stare
adoptată
Teme
Gunoi și salubrizare

Pe același subiect în Brodina

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SUCEAVA COMUNA BRODINA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului Serviciului de salubrizare al Judeţului Suceava Consiliul Local al comunei Brodina, județul Suceava; Având în vedere : -Referatul de aprobare al primarului comunei Brodina, Uhliuc Vasile, inregistrat cu nr.2.093/26.03.2026,in calitate de initiator al proiectului de hotarare; -Raportul viceprimarului comunei Brodina, inregistrat sub nr,2.094/26.03.2026; - Avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local al comunei Brodina nr.9 din 26.03.2026; - Adresa Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor în Judeţul Suceava „nr.93/13.02.2026 și nr.228/26.03.2026; - Prevederile art.6 alin.(1) lit.h) și ale art.12 alin. (3), din Legea nr.101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - Prevederile art. 8 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Prevederile Ordinului Președintelui Autorității Naţionale pentru Reglementarea Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice nr.97/2025 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările şi completările ulterioare; - Prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr.831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. În temeiul art.89 alin. (3), art.129 alin. (2) lit. d), alin(7) lit. n),art.139 alin.(1) și al art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare HOTĂRĂŞTE: Art.1.Se aprobă Regulamentul Serviciului de salubrizare al Judeţului Suceava, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se mandatează reprezentantul comunei Brodina, domnul Holodec Adrian-viceprimarul comunei Brodina,să voteze pentru aprobarea Regulamentului prevăzut la art.1 în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor în Judeţul Suceava. Art.3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice dispoziţii contrare se abrogă. Art.4.-Primarul comunei Brodina și viceprimarul comunei Brodina vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢA/ e. Contrasemnează pentru legalitate, Secretar general al comunei, Cruţ Liliana Brodina, 26 makţie 2026 Nr. 25 REGULAMENTUL SERVICIULUI DE SALUBRIZARE AL JUDEŢULUI SUCEAVA Februarie 2026 REGULAMENTUL SERVICIULUI DE SALUBRIZARE AL JUDEȚULUI SUCEAVA REGULAMENTUL SERVICIULUI DE SALUBRIZARE Capitolul | Dispoziţii generale Secţiunea 1 - Domeniul de aplicare ART. 1. (1) Prevederile prezentului regulament-cadru se aplică serviciului public de salubrizare a localităţilor, denumit în continuare serviciu de salubrizare, înființat și organizat la nivelul judeţului Suceava, pentru satisfacerea nevoilor de salubrizare ale populaţiei, ale instituţiilor publice și ale operatorilor economici de pe teritoriul unități administrativ-teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor în judeţul Suceava. (2) Prezentul regulament-cadru stabileşte cadrul juridic unitar privind organizarea şi desfăşurarea serviciului de salubrizare, definind modalităţile şi condiţiile-cadru ce trebuie îndeplinite pentru asigurarea serviciului de salubrizare, indicatorii de performanță ai serviciului, cerințele fundamentale aplicabile serviciului, raporturile dintre operatori și utilizatori. (3) Prevederile prezentului regulament-cadru se aplică la exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor şi echipamentelor din sistemul public de salubrizare, precum şi la proiectarea, recepționarea investiţiilor din sistemul public de salubrizare care sunt în sarcina operatorilor, cu urmărirea tuturor cerinţelor legale specifice în vigoare. (4) Operatorii serviciului de salubrizare, indiferent de forma de proprietate şi de modul în care este organizată gestiunea serviciului de salubrizare în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, se vor conforma prevederilor prezentului regulament. (5) Prestarea activităţilor specifice serviciului de salubrizare se va realiza numai pe baza contractelor de delegare a gestiunii încheiate cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor în județul Suceava/Judeţul Suceava prin Consiliul Judeţean Suceava de către operatori licenţiați A.N.R.S.C., după obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor solicitate prin actele normative în vigoare. ART. 2. (I)Prezentul regulament se aplică următoarelor activităţi de salubrizare: a) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie și instituţii, inclusiv fracţii colectate separat; b) operarea centrelor de colectare prin aport voluntar a deșeurilor de la persoanele fizice; c) transferul deşeurilor municipale în staţii de transfer, inclusiv transportul separat al deșeurilor reziduale la depozitele de deşeuri nepericuloase și/sau la instalaţiile integrate de tratare, al deşeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă colectate separat la staţiile de sortare şi al biodeşeurilor la instalaţiile de compostare şi/sau de digestie anaerobă; d) sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale în stații de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri și/sau la instalaţiile de valorificare energetică; e) tratarea aerobă a biodeşeurilor colectate separat în instalaţii de compostare, inclusiv transportul reziduurilor la depozitele de deşeuri și/sau la instalaţiile de valorificare energetică; f) tratarea anaerobă a biodeşeurilor colectate separat în instalaţii de digestie anaerobă, inclusiv transportul materialului semisolid igienizat şi stabilizat la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică; g) tratarea deşeurilor municipale cu potenţial energetic în instalaţii de incinerare cu [I0] REGULAMENTUL SERVICIULUI DE SALUBRIZARE AL JUDEȚULUI SUCEAVA eficiență energetică ridicată, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din incinerare la depozitele de deşeuri; h) tratarea mecano-biologică a deşeurilor reziduale în instalaţiile de tratare mecano- biologice sau, după caz, în instalaţiile integrate de tratare, inclusiv transportul deşeurilor stabilizate biologic şi al deşeurilor reziduale care nu mai pot fi valorificate la depozitele de deşeuri şi al deşeurilor reziduale valorificabile energetic la instalaţiile de valorificare energetică; i) eliminarea, prin depozitare, a deşeurilor reziduale, a deşeurilor stradale, a deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalaţiile de tratare a deşeurilor municipale, precum şi a deşeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activități de reamenajare și reabilitare interioară şi/sau exterioară a locuinţelor la depozitele de deşeuri nepericuloase. (2) Prezentul regulament se aplică şi serviciilor conexe serviciului de salubrizare, precum şi activităţilor de colectare a deşeurilor abandonate ocazional, respectiv: a) colectarea şi transportul deşeurilor din construcţii provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară/exterioară a acestora; b) colectarea deşeurilor voluminoase, inclusiv saltelele şi mobila, în afara campaniilor regulate de colectare; c) colectarea deşeurilor provenite de la evenimente publice, precum bâlciuri, festivaluri, concerte, târguri, campinguri şi alte evenimente similare; d) colectarea deşeurilor municipale abandonate şi a deşeurilor din construcţii abandonate lângă punctele de colectare a deşeurilor; e) colectarea deşeurilor municipale abandonate şi a deşeurilor din construcţii abandonate pe căile publice. ART. 3. (1) Modul de organizare şi funcționare a serviciului de salubrizare trebuie să se realizeze pe baza următoarelor principii: a) protecția sănătăţii populaţiei; b) autonomia locală şi descentralizarea serviciilor; c) responsabilitatea față de cetăţeni;; d) conservarea și protecţia mediului înconjurător; e) asigurarea calităţii şi continuității Serviciului; f) _tarifarea echitabilă, corelată cu calitatea şi cantitatea serviciului prestat; 8) nediscriminarea şi egalitatea de tratament al utilizatorilor; h) transparenţa, consultarea şi antrenarea în decizii a cetățenilor; i) administrarea corectă şi eficientă a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale şi a banilor publici; ]) securitatea serviciului; k) dezvoltarea durabilă. (2) Operatorii întocmesc proceduri operaţionale proprii privind modul de colectare, sortare, tratare şi valorificare materială şi/sau energetică a deşeurilor, astfel încât cantitatea de deşeuri depozitate să fie minimă. (3) La solicitarea operatorilor, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor în judeţul Suceava sprijină operatorii în procesul de încredințare a deşeurilor în vederea reciclării/valorificării acestora, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (9) lit. h) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile art. 12 alin. (10) din O.U.G. nr. 92/20 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare. MAN/S ART. 4. Termenii şi noţiunile utilizate în prezentul regulament se definesc după cum urmează: REGULAMENTUL SERVICIULUI DE SALUBRIZARE AL JUDEŢULUI SUCEAVA 4.1. autoritate competentă de reglementare - Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C.; 4.2. biodeşeuri - conform prevederilor pct. 3 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă deşeuri biodegradabile provenite din grădini şi parcuri, deșeuri alimentare şi de bucătărie provenite de la gospodării, birouri, restaurante, depozite angro, cantine, firme de catering sau magazine de vânzare cu amănuntul şi deşeuri comparabile provenite din uzinele de prelucrare a produselor alimentare; 4.3. centru de colectare prin aport voluntar - conform prevederilor art. 2 alin. (4) pct. 9 din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă loc de recepţie a unor fracţii speciale de deşeuri colectate separat prin aportul voluntar al utilizatorilor, identificabil teritorial, administrativ şi juridic, dotat cu construcţii, instalaţii şi echipamente specifice destinate colectării şi/sau tratării deşeurilor, la care persoanele fizice pot preda, cu titlu gratuit, tipurile de deşeuri stabilite de către autorităţile administraţiei publice locale şi/sau cele stabilite prin proiectele finanţate din fonduri nerambursabile; 4.4. CLO - "Compost Like Output" - conform prevederilor pet. 44 din Anexa nr. | la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă deşeu rezultat din tratarea mecano-biologică a deșeurilor reziduale, maturat până la stabilizarea raportului C:N, carbon: azot şi reducerea nivelului de acizi graşi, utilizat pentru straturile de suport şi de acoperire a depozitelor de deșeuri, pentru reabilitarea minelor abandonate şi/sau a terenurilor contaminate. Acesta poate conţine material contaminant faţă de compostul finit şi nu îndeplinește criteriile complete ale unui compost; 4.5. compost - conform prevederilor pct. 1 lit. b) din Anexa la Legea nr. 181/2020 privind gestionarea deşeurilor nepericuloase compostabile, înseamnă material solid, igienizat şi stabilizat obținut printr-un tratament biologic aerob; 4.6. compostare - conform prevederilor pet. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 181/2020, înseamnă procesul de descompunere controlată a materialelor biodegradabile, predominant aerob care permite generarea de temperaturi adecvate dezvoltării bacteriilor termofile ca rezultat al producerii de căldură în procesul biologic; 4.7, colectare - conform prevederilor pct. 6 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare; 4.8. colectare separată - conform prevederilor pet. 7 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare; 4,9. delegatar - calitatea pe care o are unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială, individual sau în asociere, prin asociaţia de dezvoltare intercomunitară, în procedura de atribuire pentru delegarea gestiunii activităţii/activităţilor de salubrizare şi în contractul de delegare; 4.10. depozit - conform prevederilor art. 3 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvemului nr. 2/2021 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare; 4.11. deşeuri - conform prevederilor pct. 10 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, însemnă orice substanță sau obiect pe care deţinătorul le aruncă ori are intenţia sau obligaţia să le arunce; 4.12, deşeuri din construcţii provenite din locuinţe - deşeuri generate din activităţile de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a locuinţelor; 4.13, deşeuri de ambalaje - orice ambalaje sau materiale de ambalare care satisfac cerinţele definiţiei de deșeu, cu excepţia reziduurilor de producţie; 4,14. deșeuri menajere - conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Decizia Comisiei 2011/753/UE de stabilire a normelor şi a metodelor de calcul pentru verificarea respectării obiectivelor fixate la articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, înseamnă deșeuri provenite din gospodăriile populaţiei; 4.15, deşeuri municipale, care cuprind deşeuri menajere şi similare - conform prevederilor pet. 13 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările și completările ulterioare, înseamnă: a) deşeuri amestecate şi deşeuri colectate separat de la gospodării, inclusiv hârtia și cartonul, sticla, metalele, materialele plastice, biodeşeurile, lemnul, textilele, ambalajele, deșeurile de echipamente 4] REGULAMENTUL SERVICIULUI DE SALUBRIZARE AL JUDEȚULUI SUCEAVA electrice şi electronice, deşeurile de baterii şi acumulatori şi deşeurile voluminoase, inclusiv saltelele şi mobila; b) deşeuri amestecate şi deşeuri colectate separat din alte surse, în cazul în care deşeurile respective sunt similare ca natură şi compoziţie cu deşeurile menajere. Deşeurile municipale nu includ deşeurile provenite din producţie, agricultură, silvicultură, pescuit, fose septice şi reţeaua de canalizare şi tratare, inclusiv nămolul de epurare, vehiculele scoase din uz sau deşeurile provenite din activităţi de construcţie şi desfiinţări; 4.16. deşeuri periculoase - conform prevederilor pct. 11 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare; 03-14 din Anexa la Decizia Comisiei 2000/532/CE din 3 mai 2000 de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deşeuri în temeiul art. 1 lit. (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind deşeurile şi a Directivei 94/904/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deşeuri periculoase în temeiul art. 1 alin. (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deşeurile periculoase, cu modificările ulterioare; 4.18. deşeuri reciclabile - deşeuri care prin operaţiuni de valorificare poate fi reprocesat în produse, materiale sau substanțe pentru a-şi îndeplini funcţia sa iniţială sau pentru alte scopuri; operaţiunile de valorificare includ reprocesarea materialelor organice, dar nu includ valorificarea energetică şi reprocesarea în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentru operaţiunile de rambleiere; 4.19. deşeuri reziduale - fracția de deşeuri municipale amestecate rămasă după colectarea separată a deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă şi, după caz, a biodeşeurilor, deşeurilor textile şi deşeurilor menajere periculoase (cod deşeu 20 03 01); 4.20. deşeuri similare - conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Decizia Comisiei 2011/753/UE, înseamnă deşeuri care din punctul de vedere al naturii şi al compoziţiei sunt comparabile deşeurilor menajere, exclusiv deşeurile din industrie şi deşeurile din agricultură şi activităţi forestiere; 4.21. deşeuri stradale - deşeuri specifice căilor de circulaţie publică, provenite din activitatea cotidiană a populaţiei, de la spaţiile verzi, de la animale, din depunerea de substanţe solide provenite din atmosferă; 4.22. deşeuri voluminoase - deşeuri solide de diferite provenienţe care, datorită dimensiunilor lor, nu pot fi preluate cu sistemele obişnuite de colectare, ci necesită o tratare diferențiată faţă de acestea, din punct de vedere al preluării şi transportului; 4.23. deţinător de deşeuri - conform prevederilor pct. 16 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă producătorul deşeurilor sau persoana fizică sau juridică care se află în posesia acestora; 4.24. digestat - conform prevederilor pct. 1 lit. î) din Anexa la Legea nr. 181/2020, înseamnă material lichid sau semisolid igienizat şi stabilizat printr-un tratament biologic anaerob; 4.25. eliminare - conform prevederilor pct. 17 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare; 4.26. gestionarea deşeurilor - conform prevederilor pct. 19 din Anexa nr. | la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă colectarea, transportul, valorificarea (inclusiv sortarea) şi eliminarea deşeurilor, inclusiv supervizarea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acțiunile întreprinse în calitate de comerciant sau broker; 4.27. incinerare - operaţia de tratare termică a deşeurilor, cu sau fără recuperare de energie, realizată în instalaţii care respectă legislaţia în vigoare privind incinerarea deşeurilor; 4.28. instalaţie de incinerare - orice instalație tehnică fixă sau mobilă şi echipamentul destina tratamentului termic al deşeurilor, cu sau fără recuperarea căldurii de ardere rezultate, randament energetic este egal sau mai mare decât minimul prevăzut în Anexa nr. 3 la Or urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare; 4.29. instalaţie de tratare mecano-biologică - conform prevederilor pct. 40 din Ane a 5] REGULAMENTUL SERVICIULUI DE SALUBRIZARE AL JUDEŢULUI SUCEAVA biologică, din care rezultă deşeuri cu potenţial de valorificare, deşeuri tratate, inclusiv, după caz, CLO şi/sau digestat, biogaz, RDF/SRF şi reziduuri; 4.30. instalaţie integrată de tratare - conform prevederilor pet. 41 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, înseamnă instalaţie de tratare a deșeurilor care implică cel puţin doua activităţi ale serviciului de salubrizare și care asigură tratarea deşeurilor colectate separat, în doua trepte, treapta mecanică, inclusiv sortare, după caz, şi cea biologică anaerobă şi/sau aerobă. În funcţie de fluxul tehnologic/caracteristicile tehnologice al/ale instalaţiei integrate de tratare, din instalaţie pot rezulta, după caz: deșeuri cu potenţial de valorificare prin reciclare, compost, deşeuri tratate, inclusiv, după caz, CLO şi/sau digestat, biogaz, RDF/SREF şi reziduuri rezultate din procesele de tratare mecanică şi biologică; 4.31. indicatori de performanţă - parametri ai serviciului de salubrizare [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: brodinasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala