ROMÂNIA
JUDEȚUL SUCEAVA
COMUNA BRODINA
CONSILIUL LOCAL
HOTARARE
privind aprobarea Regulamentului de decontare a cheltuielilor de transport pentru
funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Primăriei comunei Brodina,
judeţul Suceava
Consiliul local a comunei Brodina,
Avand în vedere:
Referatul de aprobare al Primarului comunei în calitatea sa de initiator nr. 814 din
2.02.2024;
- Raportul compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al
primarului, prin care se motivează în drept şi în fapt necesitatea şi oportunitatea
adoptării proiectului de hotărâre nr.816 din 2.02.2024,
- Rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local
nr.7,5,5 din 9.02.2024;
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
Prevederile art. 1111 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Prevederile art.129 alin. (12) şi art.417 alin.(3) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
- Prevederile HG nr. 39/2024 privind aprobarea modalităţii de decontare a
cheltuielilor de transport pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din
cadrul familiei ocupaţionale "Administraţie" din aparatul de specialitate al primarilor
comunelor şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înfiinţate în
subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune;
Prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
În temeiul art.139 alin.(1), alin.(3) lit.a) și ale art.196 alin.(1) lit. a) din Ordonanţa
de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si
completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1, Se acordă, începând cu data 01.02.2024, facilitatea funcţionarilor publici şi
personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei
Brodina, judeţul Suceava, care constă în decontarea de la bugetul local a cheltuielilor de
transport, din localitatea de domiciliu la serviciu şi retur, celor care domiciliază pe raza
altor localităţi din afara ariei teritoriale a comunei Brodina, judeţul Suceava.
Art.2. (1) Se aprobă Regulamentul pentru decontarea cheltuielilor de deplasare
pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al
Primarului comunei Brodina, judeţul Suceava, conform Anexei nr. 1 care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Decontările se vor realiza pe baza documentelor justificative potrivit Anexei
pă 88
Art.3. Prezenta hotărâre poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ
şi fiscal în termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004.
Art.4. Primarul comunei Brodina, va duce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri prin intermediul compartimentului de specialitate.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al
comunei, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei, Instituţiei Prefectului
Județului Suceava, precum si compartiemntelor de specialitate, în vederea ducerii la
îndeplinire și se aduce la cunoștința publică pe site-ul instituţiei.
PRESEDINTE DE SEDINTA CONTRASEMNEAZA
Grof StefânVictort Secretarul general al comunei,
 Cruţ Liliana
Brodina,9 febr arie 2024
Nr.11 Ă
-AND A WR.
dA Act e 1] |2o2Y
Regulament de decontare a cheltuielilor de transport pentru funcţionarii
publici şi personalul contractual din cadrul Primăriei comunei Brodina,
judeţul Suceava
Art.
(1) Prezentul regulament are ca obiect stabilirea procedurilor şi a documentelor
justificative ce trebuie prezentate la decont de persoanele implicate, precum şi a rolului
autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea decontării cheltuielilor cu efectuarea
navetei funcţionarilor publici din aparatul de specialitate al primarului comunei Brodina,
judeţul Suceava,
(2) În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile folosite au următoarea
semnificaţie:
a) beneficiari - funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de
specialitate al primarului comunei, îndreptăţiţi la decontarea cheltuielilor de
navetă, care nu deţin locuinţă în localitatea unde au locul de muncă;
b) localitate - în conformitate cu dispoziţiile art.2 alin.(2) din Legea nr.351/2001
privind aprobarea Planului de amenajre a teritoriului naţional, secţiunea IV-a -
Reţeaua de localităţi, cu modificările şi completările ulterioare, prin localitate se
înţelege: capitala României, municipii, oraşe, sate reşedinţă de comună, sate
componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor;
c) localitatea de domiciliu/reşedință - localitatea din mediul urban sau din mediul rural
în care persoana are domiciliul/reşedinţa, potrivit documentelor de evidenţă a
populaţiei;
d) navetă - deplasarea dus-întors a beneficiarilor din localitatea de domiciliu/reşedinţă
într-o altă localitate unde aceştia îşi au locul de muncă;
Art,2.
(1) Autorităţile administraţiei publice locale cuprind în bugetul local, sume destinate
decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei beneficiarilor din aparatul de specialitate al
primarului comunei Brodina, judeţul Suceava, care nu dispun de locuinţă în localitatea
unde au locul de muncă,
(2)Sumele destinate navetei beneficiarilor prevăzuţi la alin.(1) se asigură din bugetul local
al comunei Brodina, judeţul Suceava.
Art.3.
(1) Beneficiază de decontarea cheltuielilor cu naveta funcţionarii publici şi personalul
contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Brodina, judeţul
Suceava, care nu deţin locuinţă în localitatea unde aceştia îşi au locul de muncă.
(2) Cheltuielile cu efectuarea navetei se decontează doar atunci când distanţa ce trebuie
parcursă zilnic depăşeşte limita teritorială a localităţii în care se găseşte locul de muncă.
Art.4.
(1) Naveta beneficiarilor poate fi efectuată cu:
a) autovehiculele destinate transportului de persoane deţinute/asigurate de ătre
autorităţile administraţiei publice locale, în măsura în care este posibil acest lucru; |
b)
c)
d)
mijloace de transport ale operatorilor de transport autorizaţi (transport în comun:
microbuze, autobuze);
autoturismul proprietate personală sau deţinut legal cu orice titlu (contract
comodat, procură notarială, etc.)
mijloacele de transport în regim taxi sau mijloacele de transport alternativ efectuat
de un operator de transport alternativ autorizat;
(2) Transportul beneficiarilor cu mijloacele de transport ce aparţin autorităţii
administraţiei publice locale se efectuează gratuit.
Art.5.
În vederea decontării lunare a cheltuielilor de transport, autoritatea executivă sau
ordonatorul de credite analizează cererile pentru decontarea cheltuielilor de transport,
având în vedere următoarele elemente:
a)
b)
9)
h)
existenţa cererii prin care se solicită decontarea cheltuielilor de transport, potrivit
modelului prevăzut în anexa la prezentul regulament, care face parte integrantă
din acesta;
domiciliul/reşedinţa solicitantului dovedite cu menţiunile cuprinse în cartea de
identitate, potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată,
cu modificările ulterioare;
dacă solicitantul deţine sau nu o locuinţă în localitatea unde are locul de muncă,
pe baza declaraţiei pe propria răspundere;
distanţa, în kilometri, între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea în care
se află situat locul de muncă;
mijloacele de transport în comun cu care se deplasează solicitantul între localitatea
de domiciliu şi localitatea în care se află situat locul de muncă;
valoarea unui abonament lunar pe fiecare tip de mijloc de transport în comun;
valoarea biletelor pe fiecare mijloc de transport, numai în următoarele situaţii: pe
ruta respectivă nu se emit abonamente sau beneficiarul utilizează mai multe
mijloace de transport în comun;
opţiunea beneficiarului privind mijlocul de transport utilizat dintre cele prevăzute
la art.4, opţiune care este prioritară;
respectarea regulilor pentru decontarea cheltuielilor cu deplasarea, prevăzute la
art. 7.
(2) Autoritatea executivă sau ordonatorul de credite analizează şi verifică solicitările,
aprobă lunar cererile solicitanţilor şi deschide credite pentru efectuarea plăţilor.
(3) În cazul în care există indicii că solicitantul deţine locuinţă în localitatea în care îşi are
locul de muncă, primarul dispune efectuarea unei verificări în cazul solicitantului respectiv
şi, pe
dispoziţie prin care aprobă sau respinge decontarea. A
baza raportului întocmit de către persoanele cu atribuţii în acest sens, emite!
(4) Cererea pentru acordarea sumei forfetare pentru achitarea cheltuielilor de transport
se întocmeşte în nume propriu şi se depune la sediul instituţiei unde îşi desfăşoară
activitatea beneficiarul.
Art.6.
(1) În vederea stabilirii sumelor necesare decontării cheltuielilor de transport, în perioada
1- 31 ianuarie a fiecărui an, beneficiarii înştiinţează în scris primarul unităţii administraţiv-
teritoriale sau ordonatorul de credite că pe parcursul anului vor solicita decontarea
cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă, cu specificarea nivelului estimat al
valorii totale.
Art.7.
(1) Decontarea abonamentelor/biletelor de transport emise de operatorii de transport
auto pentru beneficiari se asigură la valoarea acestora.
(2) Sunt acceptate la decont biletele emise zilnic de operatorii de transport numai în
situaţiile în care pe ruta respectivă nu se emit abonamente sau atunci când beneficiarul
utilizează mai multe mijloace de transport în comun.
(3) Distanţa pentru care se decontează abonamentul/biletul şi care este înscrisă pe
documentul justificativ este distanţa dintre localitatea de domiciliu/reşedinţă a
beneficiarului şi localitatea în care se află locul de muncă.
(4) Decontarea cheltuielilor efectuate cu mijloacele de transport în regim taxi sau
mijloacele de transport alternativ efectuat de un operator de transport alternativ autorizat
se face pe baza bonului fiscal sau a facturii fiscale emise.
(5) Decontarea cheltuielilor cu efectuarea deplasării se face pentru autoturismul
proprietate personală sau deţinut/ă legal cu orice titlu, prin primirea contravalorii
consumului de carburant necesar pentru parcurgerea distanţei celei mai scurte, la
echivalentul a 7,5 litri la fiecare 100 km parcurşi. Distanţa cea mai scurtă dintre localităţi
este distanţa calculată pe drumuri publice. Pentru stabilirea distanțelor se va utiliza un
calculator de rute.
(6) Beneficiarul face dovada efectuării deplasării cu documentele prevăzute în Cerere
pentru decontarea lunară a deplasării, anexa la prezentul regulament.
(7) Primarul unităţii administrativ-teritoriale/ordonatorul de credite are obligaţia efectuării
plăţii abonamentelor/biletelor şi contravalorii transportului efectuat cu autoturismul
proprietate personală sau deţinut legal cu orice titlu. în luna următoare celei pentru care
au fost prezentate documentele justificative.
(8) Compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei comunei Brodina, răspunde de
arhivarea şi păstrarea documentelor justificative prezentate la decont,
(9) Decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei:
a) se realizează proporţional cu perioada de activitate din cadrul unei luni
calendaristice, pe baza pontajului lunar;
b) nu se realizează pe perioada concediilor de odihnă sau a suspendării rapoartelor. y
e sedinta, |
CERERE
pentru decontarea lunară a cheltuielilor de transport
Domnule primar,
Subsemnatul/Subsemnata, „ posesor/posesoare al B.1./
C.I]. seria Rr „ CNP „ _angajat/ă în cadrul
Aparatului de specialitate al comunei Brodina, având funcţia de
„ solicit decontarea cheltuielilor de transport pe luna
anul „ în cuantum de
lei, reprezentând contravaloarea:
abonamentului;
biletelor de călătorie;
facturilor emise de firma transportatoare;
„ bonurilor de carburant.
Atașez următoarele documente doveditoare:
- dacă deplasarea se efectuează cu mijloc de transport în comun:
e copieaB.I./C.L.;
e abonament;
e bilete de călătorie;
- dacă deplasarea se efectuează cu autoturismul proprietate personală:
e copieaB.l./C.L.;
e copie a certificatului de înmatriculare al autoturismului (dacă este înmatriculat
pe numele persoanei solicitante sau al soțului) sau altă dovadă a proprietății
asupra mijlocului de transport;
e copie asigurare mașină și copie cu valabilitatea Inspecţiei tehnice periodice
(ITP), ambele în termen de valabile;
e împuternicire notarială (dacă autoturismul înmatriculat pe numele altei
persoane);
e contract de comodat (dacă autoturismul este înmatriculat pe numele altei
persoane);
e bonuri de carburant.
- dacă transportul se efectuează cu mijloacele de transport în regim taxi sau mijloacele
de transport alternativ efectuat de un operator de transport alternativ autorizat:
e facturile emise de firma transportatoare;
a0po»
Data:
ANEXA 9 la regulament
Cartuş cu proceduri obligatorii ulterioare adoptării hotărârii consiliului local
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR. 11 12024
Semnătura persoanei
Nr. Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN responsabile să
crt, efectueze procedura
0 1 2 3
1 Adoptarea hotărârii nr.
11/2024 s-a făcut cu
CI, majoritate simplă 9/
02/2024
' absolută (luu
DI] __calificatăn2 Pai i
2 Comunicarea către primarA2) 20/
02/2024 Cu
59,
3 Comunicarea către prefectul județului 3) 20/
02/2024 A
lo
4 Aducerea la cunoștință publicăA4)+5) 12/
02/2024 (Cu, |
5 Comunicarea numai în cazul celei cu caracter - N
individual4)+5)
6 Hotărârea devine obligatorie"6 sau produce efecte 12/
02/2024 ( /
juridice7, după caz Lu A
Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu înddificările şi
completările ulterioare:
1) Art. 139 alin. (1): „În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută
sau simplă, după caz.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin.(1, hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în
cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi
din numărul consilierilor locali în funcţie."
12) Art. 197 alin. (2): „Hotărârile consiliului local se comunică primarului."
13) Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei
prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării ...
"4) Art. 197 alin. (4): „Hotărârile ... se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija
secretarului general al comunei."
5) Art. 199 alin. (1): „Comunicarea hotărârilor ... cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se
face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect."
"6) Art. 198 alin. (1): „Hotărârile ... cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă
publică."
17) Art. 199 alin. (2): „Hotărârile ... cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către
rsoanele cărora li se adresează."
"1 Se completează cu numărul şi anul hotărârii consiliului local.
"2 Se bifează tipul de majoritate cu care s-a adoptat hotărârea consiliului local.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.