20 decembrie 2023

HCL 196/2023 Breaza adoptată

Hotărâre privind APROBAREA ÎNCHIRIERII PRIN LICITAȚIE PUBLICĂ A UNOR TERENURI PROPRIETATE PUBLICĂ A ORAȘULUI BREAZA

Denumire
Hotărârea nr. 196 din 2023 a Consiliului Local Breaza
Emitent
Consiliul Local Breaza
Număr
196 / 2023
Data
20 decembrie 2023
Localitate
Breaza, județul Prahova
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Breaza aprobă închirierea prin licitație publică a trei terenuri din proprietate publică, situate în orașul Breaza pe strada Victoriei (Piața orașului), pentru amplasarea unor spații comerciale; licitația va avea preț de pornire de 21 lei/mp și va dura 2 ani cu posibilitatea prelungirii. Se stabilește documentația de atribuire și componența Comisiei de evaluare, iar terenurile se vor exploata separat prin licitații individuale, conform anexelor. Valoarea estimată pentru locuitori: vor exista chirii care vor aduce venituri pentru bugetul local și termene legate de închiriere, cu posibilitatea prelungirii până la aceeași durată inițială.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Aprobă închirierea prin licitaţie publică a 3 (trei) suprafețe de teren proprietate publică a orașului Breaza, situate în oraşul Breaza, str.Victoriei, fin. (Piaţa oraşului), în vederea amplasării unor spaţii comerciale pentru desfășurarea activităţii de comerț cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor, conform Anexei 1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL BREAZA HOTĂRÂRE privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a unor terenuri proprietate publică a orașului Breaza Având în vedere referatul de aprobare nr.38.896/15.12.2023 formulat de dl. Novac Bogdan-Cristian, Primarul oraşului Breaza; Ținând seama de: - raportul de specialitate nr.38927/15.12.2023, promovat de şef Serviciu financiar- contabil; - raportul de specialitate nr.38909/15.12.2023, promovat de şef Serviciu IP API; -avizul Comisiei pentru prognoză...buget-finanţe, administrarea domeniului public şi privat, comerţ şi servicii din cadrul Consiliului Local al oraşului Breaza - avizul nr.38967/15.12.2023 al secretarului general al oraşului Breaza; În conformitate cu prevederile: - art.332-348 din OUG nr. 57/2015 privind Codul administrativ; - art.129, alin.(6), lit.”a” raportat la alin. (2), lit.”c” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ; -art.1777-1823 din Codul civil; În temeiul art.139 alin.(1), alin. (3) lit.”g”, coroborat cu art.196, alin.(1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Consiliul Local al oraşului Breaza adoptă prezenta hotărâre: Art.1.(1) Aprobă închirierea prin licitaţie publică a 3 (trei) suprafețe de teren proprietate publică a orașului Breaza, situate în oraşul Breaza, str.Victoriei, fin. (Piaţa oraşului), în vederea amplasării unor spaţii comerciale pentru desfășurarea activităţii de comerț cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor, conform Anexei 1 la prezenta hotărâre. (2) Imobilele se identifică prin schiţele de plan, conform Anexelor nr.2-4, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. (3) Terenurile vor fi scoase la licitaţie individual. Art.2. Se aprobă Documentaţia de atribuire pentru închirierea imobilului menţionat la art.1, conform Anexei 5 la prezenta hotărâre. Art.3. Durata închirierii este de 2 ani cu posibilitatea prelungiri, prin act adiţional, pe o perioadă cel mult egală cu perioada iniţială. Art.4. Nivelul minim al chiriei care reprezintă şi preţul de pornire la licitaţie este cel stabilit prin HCL nr.113/2019, astfel cum a fost modificată prin HCL nr.3/26.01.2023, respectiv 21 lei/mp. Art.5. Aprobă desemnarea reprezentanţilor Consiliului local al oraşului Breaza și supleanţii pentru fiecare dintre aceştia, în Comisia de evaluare, după cum urmează: - dl. consilier Necula Emanuel - membru; - dl.consilier Nacu Florinel - supleant. Art.6. Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija Serviciului administraţie publică locală: Instituţiei Prefectului Judeţului Prahova, Serviciului Financiar- Contabil, gestionarului domeniului public. Contrasemnează, Secretar general oraş, Goran ie - i-Căţălina Preşedinte de şedinţă, Consilier local, Radu Iulia lonelia ud Breaza, 21 decembrie 2023 Nr.196 ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL BREAZA ANEXA 1 LA HCL NR.196/21.12.2023 TABEL CUPRINZÂND TERENURI PROPRIETATE PRIVATĂ A ORAȘULUI BREAZA PROPUSE PENTRU ÎNCHIRIERE Nr. | Adresa Suprafaţa Preţul minim de | Observaţii ert. | imobilului- (mp) pornire la licitație elemente de lei/lună identificare (lei/mp/lună) Il. Breaza, 6l mp 21 Identificat în Anexa str. Victoriei, fin. 2 la HCL nr.196/21.12.2023 2, Breaza, 30 mp 21 Identificat în Anexa str. Victoriei, fin. 3 la HCL nr.196/21.12.2023 3 Breaza, 28 mp 21 Identificat în Anexa str. Victoriei, fin. 4 la HCL nr.196/21.12.2023 Preşedinte de şedinţă, Consilier local, Radu Iulia lonelia % Contrasemnează, Secretar general oraş, Goran "7 ANEXA NE 2 44 PCC 410. Kb, la 95 PLAN DE SITUAȚIE Scara 1:50 Nr. cadastral al terenului | Suprafața (mp) Adresa imobilului 32007 3796,00 Oraș Breaza, Str. Victoriei, nr. 3-5, Jud. Prahova Cartea Funciară colectivă nr UAT BREAZA Cod unitate individuală (Ul) CF. individuală ?0E.JED(NTE pe LED NTA CONIȚAȚEX LOCA lu la - 70 ELA RPOU A ANI 0.90 ASI E i SE ) 8.54 - 2) Să da % 2.05 [€.) O 5 8.54 4.50 Recapitulație: 2.25 Nr. Denumire Suprafaţa utilă încăpere încăpere Imp) A Î LR Spaţiu comercial 43,5 COATR ALTE M N CA24 2. Spaţiu comercial 15,5 if ERE TA GENERAL 0RAJ Suprafaţa utilă = 59,0mp MARI A OHTHUAJL A GYR Aj Suprafața construită = 61,0mp ec Alexa IR. 5 AA UCL AIA. (OC/2i. [2 3023 PLAN DE SITUAȚIE Scara 1:50 Nr. cadastral al terenului | Suprafața (mp) Adresa imobilului 32007 3796,00 Oraș Breaza, Str. Victoriei, nr. 3-5, Jud. Prahova Cartea Funciară colectivă nr. UAT BREAZA Cod unitate individuală (Ul) CF. individuală PRELEDINTE JE Edi TĂ COAII/ AER OC luzi'a— JOnELI4 RrdV 2.00 GI ON i E e 0.80 2.00 3.57 0/'9 | 3.85 3.10 1.50 Recapitulație: Nr. Denumire Suprafaţa utilă încăpere încăpere [mp] da Spaţiu comercial 24,9 A Spaţiu comercial 41 Suprafața utilă = 29,0mp Suprafaţa construită = 30,0mp OCATRAIEM NEA JECREȚIA GENEZA A MARIA CHIRA SI p ARIEX A NR. APUCA RIP (16 |n (2 54 PLAN DE SITUAȚIE Scara 1:50 Nr. cadastral al terenului | Suprafața (mp) Adresa imobilului 32007 3796,00 Oraș Breaza, Str. Victoriei, nr. 3-5, Jud. Prahova Cartea Funciară colectivă nr. UAT BREAZA Cod unitate individuală (Ul) CF. individuală | î ai PREJEDINTE DE JEDIAITA CONNIAIER bou IULIA - JONSLIA Rrâ/ 4.96 O ES 0) 0.95 a 0.95 2.38 0.96 1.90 2.40 1.70 1.70 Recapitulație: Q0 NTRAJEM N CA . Nr. Denumire Suprafaţa utilă | ECRETAA CEA ERAC (9) 8) eee 0 MR CATALINA Gh] Suprafața utilă = 27,0mp Suprafața construită = 28,0mp cai CONSILIUL LOCAL BREAZA Anexa 5 la HCL nr. 196/21.12.2023 JUDETUL PRAHOVA DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE A.CAIETUL DE SARCINI AL ÎNCHIRIERII I OBIECTUL ÎNCHIRIERII 1.Oraşul Breaza, reprezentat prin primar-dl. Novac Bogdan Cristian, cu sediul în Breaza, str. Republicii, nr. 82B, cod fiscal 2845486 scoate la licitaţie publică un imobil (teren) în vederea închirierii. 2.Obiectul închirierii constă în transmiterea obligaţiei şi a dreptului de exploatare a terenului proprietate publică a oraşului Breaza, menţionat la poziția din Anexa la HCL nr.196/21.12.2023, situat în orașul Breaza, str.Victoriei, f.n., jud.Prahova, în vederea amplasării unui spațiu comercial pentru desfășurarea activității de comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor și motocicletelor. 3.Imobilul este identificat în schiţa care constituie Anexa nr.____ la HCL nr. 196/21.12.2023. II MOTIVELE CARE JUSTIFICA ÎNCHIRIEREA 2.1.Motivele de ordin legislativ, economic, financiar şi social care impun închirierea imobilului: - prevederile art. 333-348 din OUG nr.57/2019 privind codul administrativ care reglementează că bunurile proprietate publică a unităţilor administrativ teritoriale pot face obiectul unei închirieri; - administrarea eficienta a domeniului public al Oraşului Breaza pentru atragerea de venituri suplimentare la bugetul local, crearea unor locuri de muncă, administrare judicioasa a domeniului public în scopul dezvoltării sociale şi economice a oraşului; - încasarea chiriei aferentă imobilului închiriat, ca preţ al închirierii. III. CONDIȚII GENERALE ALE ÎNCHIRIERII 3.1.Regimul bunurilor utilizate de chiriaş în derularea închirierii 3.1.1.În derularea contractului de închiriere se va utiliza imobilul pus la dispoziţie chiriaşului în starea fizică prevăzută în procesul-verbal de predare. 3.1.2.Terenul în suprafață de m.p, aparține domeniului public al oraşului Breaza. 3.1.3. Chiriaşul este obligat să respecte condiţiile impuse de natura bunului imobil proprietate publică în ceea ce priveşte protecţia mediului, stabilite conform legislaţiei în vigoare. 3.1.4. Chiriaşul este obligat să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate şi de permanență a imobilului proprietate publică a oraşului Breaza ce face obiectul închirierii, potrivit obiectivelor stabilite de către proprietar. 3.1.5. Chiriaşul nu poate subînchiria bunul ce face obiectul închirierii. 3.1.6. Chiriașul este obligat să respecte condiţiile impuse de natura bunului imobil proprietate publică (materiale cu regim special, condiţii de siguranţă în exploatare, protecţia muncii, condiţii privind folosirea şi conservarea patrimoniului, etc.). 3.2. Durata închirierii 3.2.1.Închirierea se transmite pe o perioadă de 2 ani, începând cu data semnării contractului. Închirierea poate fi prelungită, pe o perioadă cel mult egală cu perioada iniţială, prin acordul părţilor, prin act adiţional, în baza hotărârii Consiliului Local Breaza. 3.3.Preţul de închiriere 3.3.1.Preţul minim de pornire la licitaţie este cel prevăzut în HCL nr.113/10.10.2019, astfel cum a fost modificată prin HCL nr.3/26.01.2023, respectiv 21 lei/mp. 3.3.2.Valoarea chiriei se poate modifica prin hotărârea Consiliului Local Breaza și se va actualiza în luna ianuarie a fiecărui an cu indicele de inflaţie comunicat de INS. În cazul în care după aplicarea indicelui inflaţiei, ar rezulta o valoare anuală a preţului pentru anul în curs mai mică decât cea stabilită pentru anul anterior, preţul închirierii nu se va modifica. 3.4. Garanţia 3.4.1. Garanţia este obligatorie pentru ofertantul declarat câștigător şi se stabilește la nivelul contravalorii a două chirii minime. 3.4.2. Garanţia se achită prin Ordin de plată, în contul proprietarului sau prin numerar depus la casieria instituţiei. 3.4.3. Garanţia se restituie ofertanţilor declaraţi necâştigători. 3.4.4. Ofertantul declarat câştigător este obligat să reîntregească garanţia la nivelul a două chirii rezultate în urma adjudecării licitaţiei, după împlinirea unui termen de 20 de zile calendaristice de la data primirii comunicării referitoare la atribuirea contractului, conform punctului 1.18 din Instrucţiunile privind organizarea şi desfășurarea licitaţiei. 3.4.5. Ofertantul declarat câștigător pierde garanţia constituită, în situaţia în care refuză încheierea contractului, contravaloarea acesteia reprezentând daunele-interese stabilite în acest sens. 3.4.6. Pentru ofertantul declarat câștigător garanţia se restituie la încetarea contractului, dacă proprietarul nu și-a exercitat dreptul legal de a beneficia de aceasta, în condiţiile reglementate prin contract. IV.MODALITATEA DE ÎNCHIRIERE 4.1.Închirierea are loc prin licitaţie publică, potrivit prevederilor art. 333-348 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ. V. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI 5.1. Primăria oraşului Breaza are obligaţia de a stabili oferta câştigătoare pe baza criteriului/criteriilor de atribuire precizate în documentaţia de atribuire. 5.2. Contractul se încheie după împlinirea unui termen de 20 de zile calendaristice de la data realizării comunicării prevăzute la punctul 1.18 din Instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei, dar nu mai târziu de 40 de zile calendaristice de la data realizării comunicării către ofertant a deciziei referitoare la atribuirea contractului, sub sancţiunea plății de daune interese. 5.3. Refuzul ofertantului declarat câștigător de a încheia contractul atrage după sine plata daunelor- interese stabilite conform punctului 3.4.5. 5.4. În cazul în care ofertantul declarat câştigător refuză încheierea contractului, procedura de licitaţie se anulează, iar Primăria Oraşului Breaza reia procedura, în condiţiile legii, documentația aprobată păstrându-și valabilitatea. 5.5. În cazul în care Primăria Oraşului Breaza nu poate încheia contractul cu ofertantul declarat câştigător din cauza faptului că ofertantul în cauză se află într-o situaţie de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul, Primăria oraşului Breaza are dreptul să declare câştigătoare oferta clasată pe locul doi, în condiţiile în care aceasta este admisibilă. 5.6. În cazul în care, în situaţia prevăzută la punctul 5.5 nu există o ofertă clasată pe locul doi, admisibilă, se aplică prevederile punctului 5.4. VI. CONDIŢIILE DE VALABILITATE OFERTE 6.1 Condiţiile de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească ofertele sunt prevăzute în Instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei. VII. ÎNCETAREA CONTRACTULUI 7.1.Contractul de închiriere încetează în cazurile următoare: a) prin acordul părţilor; b) la expirarea duratei stabilită în contractul de închiriere, dacă părțile nu convin în scris prelungirea acestuia, în condiţiile legii; c) în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunțare unilaterală de către proprietar; d) din cauze obiective dovedite cu documente justificative prin denunțare unilaterală de către chiriaș, cu plata unor despăgubiri în sarcina acestuia; e) prin decesul chiriașului, în situaţia în care de pe urma acestuia nu există moștenitori legali sau în cazul în care aceştia renunță la contract, după caz; 7.2 În situaţiile prevăzute la lit. c-d şi e încetarea închirierii va opera după expirarea unei perioade de 10 zile de la primirea notificării făcută de către proprietar. 7.3 Contractul de închiriere se reziliază în următoarele cazuri: a) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către proprietar; b) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către chiriaş, cu plata unei despăgubiri în sarcina acestuia; €) în cazul neplăţii chiriei pe o perioadă de 3 luni. 7.4 În cazurile prevăzute la pct.7.1 lit.d” şi 7.3, lit.”b”, valoarea despăgubirii se calculează prin aplicarea unui procent de 0,1 % din valoarea chiriei lunare, pentru fiecare lună rămasă până la expirarea contracului. 7.5 La încetarea contractului de închiriere, din orice cauză, chiriaşul este obligat să restituie bunul ce a fost utilizat de acesta în derularea închirierii. VIII. CLAUZE SPECIALE 8.1. La data organizării şi desfăşurării licitaţiei terenul este ocupat de un spațiu comercial aparținând 8.2. Reprezentantul legal al societăţii va da o declaraţie pe proprie răspundere, autentificată la Biroul Public Notarial, din care să rezulte că în situaţia în care pierde licitaţia, se obliga să ridice spaţiul comercial. B.INSTRUCȚIUNI PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA LICITAȚIEI 1.Condiţii de transparență 1.1. În cazul procedurii de licitaţie, autoritatea contractantă — Primăria Oraşului Breaza — are obligaţia de a întocmi și publica anunţul de licitaţie, respectând condiţiile reglementate de lege. 1.2. Persoanele interesate pot obține documentaţia de atribuire în baza unei solicitări adresate în acest sens pe suport de hârtie și/sau pe suport magnetic. 1.3. Primăria Oraşului Breaza are obligaţia de a pune la dispoziţia persoanelor interesate documentația de atribuire conform pct.1.2., contra cost, cu condiţia achitării taxei prevăzută la pct.7.1/fără plată în cazul transmiterii documentaţiei prin mijloace electronice (e-mail). 1.4. În cazul prevăzut la pct.1.2. autoritatea contractantă are obligaţia de a pune documentaţia de atribuire la dispoziţia persoanei interesate cât mai repede posibil, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească 4 zile lucrătoare de la primirea unei solicitări din partea acesteia. 1.5. Persoana interesată are obligaţia de a depune diligenţele necesare, astfel încât respectarea de către Primăria Oraşului Breaza a perioadei prevăzute pct.1.4. să nu conducă la situaţia în care documentaţia de atribuire să fie pusă la dispoziţia sa, cu mai puţin de $ zile lucrătoare înainte de data-limită pentru depunerea ofertelor. 1.6. Persoana interesată are dreptul de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire. 1.7. Primăria Oraşului Breaza are obligaţia de a răspunde în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească $ zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări. 1.8. Primăria Oraşului Breaza, are obligaţia de a transmite răspunsurile însoţite de întrebările aferente către toate persoanele interesate care au obţinut, în condiţiile prezentei secţiuni, documentaţia de atribuire, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective. 1.9. Fără a aduce atingere prevederilor pct.1.7, Primăria Oraşului Breaza are obligaţia de a transmite răspunsul la orice clarificare cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data-limită pentru depunerea ofertelor. 1.10. În cazul în care solicitarea de clarificare nu a fost transmisă în timp util, punând astfel Primăria Oraşului Breaza în imposibilitatea de a respecta termenul prevăzut la pct.1.9, acesta din urmă are totuşi obligaţia de a răspunde la solicitarea de clarificare, în măsura în care perioada necesară pentru elaborarea şi transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia, de către persoanele interesate înainte de data-limită de depunere a ofertelor. 1.11. Procedura de licitaţie se poate desfăşura numai dacă în urma publicării anunţului de licitaţie au fost depuse cel puţin două oferte valabile. 1.12. Autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili oferta câştigătoare pe baza criteriului/criteriilor de atribuire precizate în documentaţia de atribuire. 1.13. Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de ofertanţi pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate. 1.14. Solicitarea de clarificări este propusă de către comisia de evaluare şi se transmite de către autoritatea contractantă ofertanţilor în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea propunerii comisiei de evaluare. 1.15. Ofertanţii trebuie să răspundă la solicitarea autorităţii contractante în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea acesteia. 1.16. Autoritatea contractantă nu are dreptul ca, prin clarificările ori completările solicitate, să determine apariţia unui avantaj în favoarea unui ofertant. 1.17. Comisia de evaluare va derula procedura licitaţiei conform prevederilor legale care reglementează închirierea bunurilor proprietate publică/privată a unităţilor administrativ teritoriale. 1.18. Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii despre deciziile referitoare la atribuirea contractului, în scris, cu confirmare de primire, nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora. 1.19. În cadrul comunicării prevăzute la pct.1.18 autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertantul/ofertanţii câştigător/câştigători cu privire la acceptarea ofertei/ofertelor prezentate. 1.20. În cadrul comunicării prevăzute la pct.1.18 autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor ce au stat la baza deciziei respective. 1.21. Autoritatea contractantă poate să încheie contractul numai după împlinirea unui termen de 20 de zile calendaristice de la data realizării comunicării prevăzute la pct.1.18. 2. Reguli privind oferta 2.1. Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire. 2.2. Ofertele se redactează în limba română. 2.3. Ofertele se depun la sediul autorităţii contractante, în două plicuri sigilate, unul exterior și unul interior, care se înregistrează la registratura Primăriei Oraşului Breaza, în ordinea primirii lor, în registrul de intrare-ieșire, precizându-se data şi ora. 2.4. Pe plicul exterior se va indica obiectul licitaţiei pentru care este depusă oferta. Plicul exterior va trebui să conţină: a) o fişă cu informaţii privind ofertantul şi o declaraţie de participare, semnată de ofertant, fără îngroşări, ştersături sau modificări; b) acte doveditoare privind calităţile şi capacităţile ofertanţilor, conform solicitărilor autorităţii contractante; c) acte doveditoare privind intrarea în posesia caietului de sarcini. 2.5. Pe plicul interior, care conţine oferta propriu-zisă, se înscriu numele sau denumirea ofertantului, precum şi domiciliul sau sediul social al acestuia, după caz. 2.6. Oferta va fi depusă într-un număr de exemplare stabilit de către Primăria Oraşului Breaza şi prevăzut în anunţul de licitaţie. Fiecare exemplar al ofertei trebuie să fie semnat de către ofertant. 2.7. Fiecare participant poate depune doar o singură ofertă. 2.8. Oferta are caracter obligatoriu, din punct de vedere al conţinutului, pe o perioadă de 90 de zile. 2.9. Persoana in [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: breaza.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă