HOTĂRÂREA Nr. 629
din data de 28 august 2026
Privind: aprobarea desfășurării DrAMAtic Brașov International Festival, în perioada 11.09.2026 – 20.09.2026;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 28 august 2026;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 2473/19.08.2026 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator, pentru organizarea DrAMAtic Brașov International Festival, perioada 11.09.2026 – 20.09.2026;
- Raportul de specialitate nr. 2475 din 2026 al Teatrului “Sică Alexandrescu” Braşov, privind aprobarea desfășurării DrAMAtic Brașov International Festival, în perioada 11.09.2026 – 20.09.2026;
În conformitate cu prevederile art.11 alin (6) din Hotărârea Consiliului Local al mun. Brașov 415/23.05.2025 actualizată cu HCL 228/29.04.2026: ,,Alocarea de subvenție din bugetul local, către instituțiile de cultură aflate în subordinea UAT Municipiul Brașov pentru producțiilor artistice/proiectelor culturale, altele decât cele cuprinse în programul minimal, se va face punctual, pe baza fundamentărilor aferente, cu aprobarea forului deliberativ al UAT Municipiul Brașov”;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 116746 din 28.08.2026;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. e), alin. (9), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. f), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art.1. Se aprobă desfășurarea DrAMAtic Brașov Internațional Festival, Brașov, perioada 11.09.2026 – 20.09.2026, de către Teatrul ,,Sică Alexandrescu” Brașov.
Art.2. Se aprobă alocarea unei subvenții din bugetul Municipiului Brașov către Teatrul ,,Sică Alexandrescu” Brașov, în cuantum de 250.000,00 lei pentru organizarea DrAMAtic Brașov International Festival, în perioada 11.09.2026 – 20.09.2026 , conform anexei privind devizul general, parte integrantă din prezenta hotărâre .
Art.3. La finalizarea festivalului, Teatrul “Sică Alexandrescu” Brașov va depune un raport narativ privind desfășurarea festivalului, precum și un raport financiar pentru justificarea bugetului total al festivalului. Sumele din bugetul Municipiului Brașov alocate ca subvenție pentru organizarea festivalului neutilizate, precum și cele nejustificate conform prevederilor legale se vor returna.
Art.4. Primarul Municipiului Brașov și Teatrul “Sică Alexandrescu” Brașov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Hotărârea cuprinde:
Anexa – Deviz estimativ venituri și cheltuieli
Anexe • Anexa deviz.pdf
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.