29 aprilie 2011 · Inițiator: Primarul municipiului Brașov, (nu apare numele)

HCL 258/2011 Brașov adoptată

Susţinerea financiară a Festivalului de Dramaturgie Contemporană

Denumire
Hotărârea nr. 258 din 2011 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
258 / 2011
Data
29 aprilie 2011
Inițiator
Primarul municipiului Brașov, (nu apare numele)
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă acordarea unui sprijin financiar pentru Festivalul de Dramaturgie Contemporană – ediția a XXIII-a. Se alocă din bugetul local 102.000 lei către Teatrul “SICA ALEXANDRESCU” pentru decontare, adică plata efectivă a finanțării, iar Primarul Brașovului va asigura punerea în aplicare a hotărârii. Pentru locuitori înseamnă că orașul va sprijini cu bani acest festival, iar teatrul va primi fonduri pentru organizare în acest an.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă susţinerea financiară a “Festivalului de Dramaturgie Contemporană - ediţia a XXIII-a”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 258 din data de 29 aprilie 2011         Privind: susţinerea financiară a Festivalului de Dramaturgie Contemporană;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 aprilie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Biroului Relaţii Externe, Turism şi Evenimente din cadrul Direcţiei Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente, înregistrate cu nr. 30.043 din 26.04.2011, prin care s-a propus spre analiză şi aprobare, susţinerea financiară a Festivalului de Dramaturgie Contemporană; Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat cu nr. 30.340 din 27 aprilie 2011, întocmit de Serviciul Buget - CFP din cadrul Direcţiei Economice; În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;             În temeiul art. 36, alin. 1 şi 9 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale   nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă susţinerea financiară a “Festivalului de Dramaturgie Contemporană - ediţia a XXIII-a”.     Art. 2. Se aprobă alocarea din bugetul local a sumei de 102 mii lei, către Teatrul “SICĂ ALEXANDRESCU”, în vederea decontării.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă