29 septembrie 2021

HCL 501/2021 Brașov adoptată

Aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții “Amenajări în vederea autorizării ISU în unităţi de invăţământ - Colegiul Tehnic Mircea Cristea - Corp Ateliere”

Denumire
Hotărârea nr. 501 din 2021 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
501 / 2021
Data
29 septembrie 2021
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația tehnico-economică pentru un obiectiv de investiție la Colegiul Tehnic Mircea Cristea - Corp Ateliere, în valoare totală de 253.395 lei cu TVA, dintre care partea de execuție și materiale (C+M) este 153.932,71 lei, și se dă un termen de execuție de 4 luni. Aceasta înseamnă pentru locuitori: se vor aloca bani publici pentru amenajări care să permită autorizarea ISU în clădirea respectivă, adică lucrări de siguranță și acces pentru efectivele ISU, cu impact asupra bugetului pe scurt termen; proiectul trebuie să fie demarat și finalizat în patru luni de la validarea hotărârii. Primarul Brașovului, prin Direcția Tehnică, va asigura implementarea hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentația și indicatorii tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții “Amenajări în vederea autorizării ISU în unităţi de invăţământ - Colegiul Tehnic Mircea Cristea - Corp Ateliere”, în valoare totală de 253.395 lei cu TVA din care C+M - 153.932,71 lei cu TVA

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 501 din data de  29  septembrie  2021       Privind: aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții “Amenajări în vederea autorizării ISU în unităţi de invăţământ - Colegiul Tehnic Mircea Cristea - Corp Ateliere”;         Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 29 septembrie 2021; Analizând, Referatul de aprobare nr. 98.341 din 13.09.2021, al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; Văzând Raportul de specialitate al Serviciului Investiţii din cadrul Direcţiei Tehnice, prin care se propune aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții “Amenajări în vederea autorizării ISU în unităţi de invăţământ - Colegiul Tehnic Mircea Cristea - Corp Ateliere”; Având în vedere prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice și ale art. 44 din Legea nr. 273 din 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 4, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. d), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,    H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă documentația și indicatorii tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții “Amenajări în vederea autorizării ISU în unităţi de invăţământ - Colegiul Tehnic Mircea Cristea - Corp Ateliere”, în valoare totală de 253.395 lei cu TVA din care C+M - 153.932,71 lei cu TVA. Termen de execuție 4 luni calendaristice     Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Tehnică - Serviciul Investiții, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă