29 septembrie 2021

HCL 497/2021 Brașov adoptată

Aprobarea Actului adiţional nr. 3 la Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public Local de Călători Nr. 1/2018, aprobat prin H.C.L. nr. 735/2018

Pe scurt

Se aprobă Actul adițional nr. 3 la Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public Local de Călători Nr. 1/2018, semnat inițial în 2018 și aprobat prin HCL 735/2018. În practică, schimbarea vizează modificări ale gestionării transportului local și poate afecta condiții, termene sau finanțare ale serviciului, conform prevederilor actului adițional; consecințele exacte pentru locuitori (rute, frecvențe, tarife sau объ) vor fi detaliate în textul Actului adițional nr. 3. Locuitorii ar trebui să verifice eventualele modificări în programul de curse și în costuri pentru abonamente sau bilete, în funcție de reformularea contractului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Actul adiţional nr. 3 la Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public Local de Călători Nr. 1/20.12.2018, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba trasee, tarife sau locuri de parcare pe care le folosești.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în Brașov

Denumire
Hotărârea nr. 497 din 2021 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
497 / 2021
Data
29 septembrie 2021
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Eroilor nr. 8 (hartă)
Teme
Contracte și achiziții · Transport și parcări

Pe același subiect în Brașov

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 497 din data de  29  septembrie  2021       Privind: aprobarea Actului adiţional nr. 3 la Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public Local de Călători Nr. 1/2018, aprobat prin H.C.L. nr. 735/2018;     Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 29 septembrie 2021; Analizând Referatul de aprobare nr. 102.106 din 22.09.2021, al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de iniţiator; Având în vedere Raportul de specialitate al Compartimentului Transport și Monitorizare din cadrul Direcţiei Tehnice, prin care se propune aprobarea Actului adiţional nr. 3 la Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public Local de Călători Nr. 1/2018, aprobat prin H.C.L. nr. 735/2018; Văzând adresa Asociaţiei Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Braşov nr. 2.257 din 22.09.2021, înregistrată la Primăria Municipiului Braşov cu nr. 102.060 din 22.09.2021, prin care se înaintează Actul adiţional nr. 3 la Contractul de delegare a serviciului public de transport local prin curse regulate nr. 1/2018 şi Avizul Consiliului Concurenţei nr. 8.655 din 26.08.2021 referitor la proiectul de hotărâre privind aprobarea Actului adițional la Contractul de servicii pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public local pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov nr. 3/2021; Având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile de transport public feroviar și rutier de călători; ale Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ale Legii nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare; ale H.C.L. nr. 735/2018 privind aprobarea Studiului de oportunitate şi a Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători prin curse regulate prin atribuire directă către operatorul de transport RATBV S.A.; ale H.C.L. nr. 849 din 10.12.2019 privind aprobarea Actului adiţional nr. 1 la Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public Local de Călători Nr. 1/2018; ale H.C.L. nr. 372/25.06.2021 privind aprobarea Actului adiţional nr. 2 la Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public Local de Călători Nr. 1/2018, precum şi prevederile Cap. 21, pct. 21.1 din Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public Local de Călători Nr. 1 din 20.12.2018; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 89, art. 90, art. 91, art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. d), alin. (7), lit. i), lit. n), art. 139, alin. (3), lit. a), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se aprobă Actul adiţional nr. 3 la Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public Local de Călători Nr. 1/20.12.2018, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.   Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Tehnică - Compartimentul Transport şi Monitorizare și prin Direcţia Economică, Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Braşov şi Societatea RATBV S.A. vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.  Anexe  • Anexa 19 - Estimarea anuala compensatiei_Predeal.pdf   • Anexa 18 -Estimarea anuala compensatiei_Halchiu.pdf   • Anexa 17- Regulament.pdf   • Anexa 16 - Caiet sarcini 1.2 Statiile si Traseele aferente.pdf   • Anexa 15 - Fundamentarea anuala diferente tarif_Predeal.pdf   • Anexa 14 - Fundamentarea anuala diferente tarif__Halchiu.pdf   • Anexa 13 - Mod acordare diferente tarif_Predeal.pdf   • Anexa 12 - Mod acordare diferente tarif_Halchiu.pdf   • Anexa 11 -Categorii de pasageri_reduceri si gratuitati_Predeal.pdf   • Anexa 10 - Categorii de pasageri_reduceri si gratuitati_Halchiu.pdf   • Anexa 9 - Tarife Zona Metropolitana.pdf   • Anexa 8 Lista mijloace transport.pdf   • Anexa 7- Bunuri de retur atribuite in exploatare.pdf   • Anexa 6 - Program estimativ investitii UAT Predeal.pdf   • Anexa 5 - Program estimativ investitii UAT BV.pdf   • Anexa 4 - Statiile si Traseele aferente.pdf   • Anexa 3 - Programul de circulatie.pdf   • Anexa 2 - Planul de transport 2021.pdf   • Anexa 1.pdf Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala