28 noiembrie 2012

HCL 498/2012 Brașov adoptată

Aprobarea prelungirii Contractului de închiriere nr. 339/2005, a locurilor de parcare încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Ana Hotels S.A.

Denumire
Hotărârea nr. 498 din 2012 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
498 / 2012
Data
28 noiembrie 2012
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr. 339/2005 între Municipiul Brașov și S.C. Ana Hotels S.A. pentru încă 3 ani, pentru 68 de locuri de parcare aferente complexului hotelier din Poiana Brașov (hotelurile Sportul, Bradul și Poiana). Practic, hotelierii vor păstra locurile de parcare pe o perioadă suplimentară de trei ani, iar Primarul are sarcina să asigure implementarea hotărârii. Asta înseamnă bani și locuri de parcare garantate pentru acești operatori pe termen nou, fără să se modifice numărul total de locuri anterior închiriate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea, prin act adiţional, a Contractului de închiriere nr. 339/2005, a locurilor de parcare încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Ana Hotels S.A., pe o perioadă de 3 ani, pentru 68 locuri de parcare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr.  498 din data de 28 noiembrie 2012       Privind: aprobarea prelungirii Contractului de închiriere nr. 339/2005, a locurilor de parcare încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Ana Hotels S.A.;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 noiembrie 2012; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Amenajare Drumuri Publice, Siguranţa Circulaţiei din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrate cu nr. 86.702/2012, prin care se supune aprobării proiectul de hotărâre având ca obiect aprobarea prelungirii Contractului de închiriere nr. 339/2005, a locurilor de parcare încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Ana Hotels S.A.; Având în vedere prevederile art. 24, pct. 11 din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobat prin H.G. nr. 955/2004, potrivit căruia locurile de parcare aflate la o distanţă mai mică de 50 m. de unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive vor fi atribuite acestora prin închiriere; Văzând şi adresa înregistrată la Primăria Municipiului Braşov cu nr. 72.679/2012, prin care S.C. Ana Hotels S.A., solicită prelungirea contractului de închiriere nr. 339/2005, a locurilor de parcare aferente Complexului hotelier Ana Hotels Braşov compus din hotelurile Sportul, Bradul şi Poiana situate în Poiana Braşov; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. c, art. 45, alin. 3 şi art. 131, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se aprobă prelungirea, prin act adiţional, a Contractului de închiriere nr. 339/2005, a locurilor de parcare încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Ana Hotels S.A., pe o perioadă de 3 ani, pentru 68 locuri de parcare.       Art. 2. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă