HOTĂRÂREA Nr.  498 din data de 28 noiembrie 2012       Privind: aprobarea prelungirii Contractului de închiriere nr. 339/2005, a locurilor de parcare încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Ana Hotels S.A.;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 noiembrie 2012; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Amenajare Drumuri Publice, Siguranţa Circulaţiei din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrate cu nr. 86.702/2012, prin care se supune aprobării proiectul de hotărâre având ca obiect aprobarea prelungirii Contractului de închiriere nr. 339/2005, a locurilor de parcare încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Ana Hotels S.A.; Având în vedere prevederile art. 24, pct. 11 din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobat prin H.G. nr. 955/2004, potrivit căruia locurile de parcare aflate la o distanţă mai mică de 50 m. de unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive vor fi atribuite acestora prin închiriere; Văzând şi adresa înregistrată la Primăria Municipiului Braşov cu nr. 72.679/2012, prin care S.C. Ana Hotels S.A., solicită prelungirea contractului de închiriere nr. 339/2005, a locurilor de parcare aferente Complexului hotelier Ana Hotels Braşov compus din hotelurile Sportul, Bradul şi Poiana situate în Poiana Braşov; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. c, art. 45, alin. 3 şi art. 131, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se aprobă prelungirea, prin act adiţional, a Contractului de închiriere nr. 339/2005, a locurilor de parcare încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Ana Hotels S.A., pe o perioadă de 3 ani, pentru 68 locuri de parcare.       Art. 2. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro