31 iulie 2019 · Inițiator: Primarului Municipiului Brașov, Referatul de aprobare, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef
Pe scurtSe aprobă trecerea în proprietate publică a municipiului Brașov a cotei de 11/500 dintr-un imobil situat pe strada Bârsei, din terenul cu număr cadastral 127539, în suprafață totală de 2.625 mp. Practic, dreptul de proprietate asupra acelei, 11/500 din teren, revine orașului și va fi înregistrat în evidențele funciare ca parte din domeniul public. Cetățenii vor beneficia de acest spațiu în administrarea municipalității, iar primarul va asigura implementarea hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 475
din data de 31 iulie 2019
Privind: trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a cotei de 11/500 din terenul înscris în C.F. nr. 127539 Brașov, nr. cad. 127539, de la Arsene Cătălin-Marius;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 31 iulie 2019;
Analizând, la inițiativa Primarului Municipiului Brașov, Referatul de aprobare, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrat cu nr. 62.923/2019, prin care s-a propus trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a cotei de 11/500 din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 127539 Brașov, nr. cad. 127539, în suprafață totală de 2.625 m.p., zona str. Bârsei;
Văzând Încheierea de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 83.030 din 31.05.2019;
Având în vedere prevederile art. 553, alin. (2), art. 554, coroborat cu art. 562, alin. (2) și art. 863, lit. c) din Noul Cod Civil;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se ia act că dl. Arsene Cătălin-Marius a renunțat la dreptul de proprietate asupra cotei de 11/500 din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 127539 Brașov, nr. cad. 127539, în suprafață totală de 2.625 m.p., zona str. Bârsei.
Art. 2. Se aprobă trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov şi înscrierea în evidenţele de carte funciară a cotei de 11/500 din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 127539 Brașov, nr. cad. 127539, în suprafață totală de 2.625 m.p., zona str. Bârsei.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Arhitect Şef - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.