31 iulie 2019 · Inițiator: Primarului Municipiului Brașov, Referatul de aprobare, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef

HCL 471/2019 Brașov adoptată

Trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a terenului înscris în C.F. nr. 154532 Brașov, nr. cad. 154532

Pe scurt

Se hotărăște trecerea în domeniul public al Municipiului Brașov a unui imobil situat în Brașov, strada Emanoil Bernfeld, identificat în C.F. nr. 154532, în suprafață de 360 m.p., de la societatea PRIMA HEIGHTS S.R.L. La acest imobil se înregistrează trecerea în proprietatea publică a municipiului, iar administrația publică va face demersurile necesare înscrierii în evidențele de carte funciară. Pentru locuitori, înseamnă că terenul va deveni proprietate a municipiului, ceea ce poate afecta felul în care poate fi folosit (spațiu public/zonă de interes public) și necesită termene și demersuri administrative pentru înregistrare oficială.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se ia act că societatea PRIMA HEIGHTS S.R.L. a renunțat la dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 154532 Brașov, nr. cad. 154532, în suprafață de 360 m.p., str. Emanoil Bernfeld

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Emanoil Bernfeld” în Brașov

Denumire
Hotărârea nr. 471 din 2019 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
471 / 2019
Data
31 iulie 2019
Inițiator
Primarului Municipiului Brașov, Referatul de aprobare, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Eroilor nr. 8 (hartă) · Emanoil Bernfeld (hartă) · Emanoil Bernfeld. Art. 2 (hartă) · Emanoil Bernfeld. Art. 3 (hartă) CF 154532
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Brașov

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 471 din data de  31  iulie  2019       Privind: trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a terenului înscris în  C.F. nr. 154532 Brașov, nr. cad. 154532;         Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 31 iulie 2019; Analizând, la inițiativa Primarului Municipiului Brașov, Referatul de aprobare, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrat cu nr. 62.865/2019, prin care s-a propus trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a imobilului situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 154532 Brașov, nr. cad. 154532, în suprafață de 360 m.p., str. Emanoil Bernfeld; Văzând declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate asupra unui imobil, autentificată sub nr. 1.129 din 24.04.2019; Având în vedere prevederile art. 553, alin. (2), art. 554, coroborat cu art. 562, alin. (2) și art. 863, lit. c) din Noul Cod Civil; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ;     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se ia act că societatea PRIMA HEIGHTS S.R.L. a renunțat la dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 154532  Brașov, nr. cad. 154532, în suprafață de 360 m.p., str. Emanoil Bernfeld.     Art. 2. Se aprobă trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov şi înscrierea în evidenţele de carte funciară a imobilului situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 154532 Brașov,  nr. cad. 154532, în suprafață de 360 m.p., str. Emanoil Bernfeld.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Arhitect Şef - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala