31 mai 2011

HCL 309/2011 Brașov adoptată

Modificarea H.C.L. nr. 436/ 2010, republicată, prin care s-a aprobat înfiinţarea Asociaţiei “Sport Club Municipal Corona 2010 Braşov”, structură sportivă de drept privat

Denumire
Hotărârea nr. 309 din 2011 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
309 / 2011
Data
31 mai 2011
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea Actului Constitutiv și a Statutului asociației Sport Club Corona 2010 Brașov pentru a corela numărul și componența membrilor fondatori, așa cum apar în actele autentificate ale notariatelor. În rest, prevederile rămân nemodificate, iar Hotărârea se republică pentru a reflecta aceste schimbări. Practic, se stabilesc cine sunt noii membri fondatori, iar restul condițiilor asociației rămân valabile; primarul orașului și asociația vor asigura punerea în aplicare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Actului Constitutiv şi a Statutului Asociaţiei “Sport Club Corona 2010 Braşov”, aprobate prin art. 3 din H.C.L. nr. 436/2010, republicată, în sensul corelării numărului şi componenţei membrilor fondatori, astfel cum sunt prevăzuţi în Actul Constitutiv şi Statut, autentificate de Biroul Notarilor Publici Asociaţi Gonţea Ion-Ionaş Alexandru Mihai-Gonţea Ionut Dan Mircea, sub nr. 1971/2010, 1792/2010

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 309 din data de 31 mai  2011       Privind: modificarea H.C.L. nr. 436/ 2010, republicată, prin care s-a aprobat înfiinţarea Asociaţiei “Sport Club Municipal Corona 2010 Braşov”, structură sportivă de drept privat;     Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 mai 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Direcţiei Sport si Tineret Braşov, înregistrate cu nr. 39.106/2011, prin care s-a propus modificarea H.C.L. nr. 436/2010, republicată, prin care s-a aprobat înfiinţarea Asociaţiei “Sport Club Municipal Corona 2010 Braşov”, structură sportivă de drept privat; Având în vedere prevederile O.G. nr. 26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată; ale art. 21, alin. 1, lit. b, art. 22, alin. 1, art. 26, alin. 1 şi alin. 2, lit. a, art. 67, art. 69, alin. 1 - 3 din Legea nr. 69/2000, Legea Educaţiei Fizice şi Sportului, cu modificările ulterioare; ale H.G. nr. 884/2001, pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4, 5 şi 7 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 1, alin. 7, lit. a, alin. 9 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se aprobă modificarea Actului Constitutiv şi a Statutului Asociaţiei “Sport Club Corona 2010 Braşov”, aprobate prin art. 3 din H.C.L. nr. 436/2010, republicată, în sensul corelării numărului şi componenţei membrilor fondatori, astfel cum sunt prevăzuţi în Actul Constitutiv şi Statut, autentificate de Biroul Notarilor Publici Asociaţi Gonţea Ion-Ionaş Alexandru Mihai-Gonţea Ionut Dan Mircea, sub nr. 1971/2010, 1792/2010.   Art. 2. Celelalte prevederi din Actul Constitutiv şi Statutul Asociaţiei “Sport Club Corona 2010 Braşov”, rămân nemodificate.   Art. 3. Hotărârea Consiliului Local nr. 436 din 30 iulie 2010, astfel modificată, va fi republicată.   Art. 4. Primarul Municipiului Braşov şi Asociaţia “Sport Club Corona 2010 Braşov” vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.       HOTĂRÂREA Nr.  436  din data de 30 iulie 2010 Republicată conform H.C.L. nr. 497 din 13 august 2010 şi conform H.C.L. nr. 309 din 31 mai 2011       Privind: aprobarea înfiinţării Asociaţiei “Sport Club Corona 2010 Braşov”, structură sportivă de drept privat;     Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 iulie 2010; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Direcţiei Sport şi Tineret Braşov, înregistrate cu nr. 50.386/2010, prin care s-a propus aprobarea înfiinţării Asociaţiei “Sport Club Corona 2010 Braşov”, ca structură sportivă de drept privat cu personalitate juridică; Având în vedere prevederile O.G. nr. 26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată; art. 21, alin. 1, lit. b, art. 22, alin. 1, art. 26, alin. 1 şi alin. 2, lit. a, art. 67, art. 69, alin. 1 - 3 din Legea nr. 69/2000, Legea Educaţiei Fizice şi Sportului, cu modificările ulterioare; H.G. nr. 884/2001, pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului  nr. 69/2000; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 7, lit. a şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă înfiinţarea Asociaţiei “Sport Club Corona 2010 Braşov”, ca structură sportivă de drept privat cu personalitate juridică.     Art. 2. Se aprobă participarea Municipiului Braşov, în calitate de membru fondator, la înfiinţarea Asociaţiei “Sport Club Corona 2010 Braşov”, ca structură sportivă de drept privat cu personalitate juridică.     Art. 3. Se aprobă Actul Constitutiv şi Statutul Asociaţiei “Sport Club Corona 2010 Braşov”, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 4. Sediul Asociaţiei “Sport Club Corona 2010 Braşov” va fi în Municipiul Brasov, str. Turnului nr. 5.     Art. 5. Primarul Municipiului Braşov şi Direcţia Sport şi Tineret Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă