13 mai 2011

HCL 306/2011 Brașov adoptată

HCL 306/2011

Denumire
Hotărârea nr. 306 din 2011 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
306 / 2011
Data
13 mai 2011
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Brașov aprobă cofinanțarea în procent de 30% din costurile principale ale proiectului „Bazin de Înot Olimpic” de pe bulevardul Gării nr. 21, în Brașov. Aceasta include plata taxelor și impozitelor în România și costul lucrărilor de asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției. Pentru locuitori înseamnă că bugetul local va suporta o parte din cheltuieli, iar termenele și zonele afectate se vor aplica în cadrul obiectivului de investiție din Brașov, conform acordurilor oficiale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă asigurarea cofinanţării în procent de 30% a lucrărilor de bază, inclusiv contravaloarea taxelor şi impozitelor datorate şi plătibile pe teritoriul României, precum şi contravaloarea lucrărilor de asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor la obiectivul de investiţie ,,Bazin de Înot Olimpic – b-dul. Gării nr. 21, din Municipiul Braşov, judeţul Braşov”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 306 din data de 13 mai 2011       Privind  asigurarea cofinanţării  lucrărilor de bază, inclusiv contravaloarea taxelor şi impozitelor datorate şi plătibile pe teritoriul României, precum şi contravaloarea lucrărilor de asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor la obiectivul de investiţie ,,Bazin de Înot Olimpic – b-dul. Gării nr. 21, din Municipiul Braşov, judeţul Braşov”;                   Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în data  de 13 mai 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de Specialitate întocmite de Compartimentul Implementare Proiecte, din Direcţia Tehnică, înregistrat cu nr. 34.836 din 13 mai 2011, prin care se propune asigurarea cofinanţării  lucrărilor de bază, inclusiv contravaloarea taxelor şi impozitelor datorate şi plătibile pe teritoriul României, precum şi contravaloarea lucrărilor de asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor la obiectivul de investiţie ,,Bazin de Înot Olimpic – b-dul. Gării nr. 21, din Municipiul Braşov, judeţul Braşov,   Având în vedere prevederile HGR nr. 1620/2008, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ,,Bazin de Înot Olimpic – b-dul. Gării nr. 21, din Municipiul Braşov, judeţul Braşov”, realizat prin Compania Naţională de Investiţii – CNI - SA, Luând în considerare prevederile HG nr. 864/2010 privind modificarea art. 10 din Normele metodologice pentru derularea programului ,,Bazin de înot”, realizat prin CNI SA, aprobat prin HGR  nr. 417/2007, Ord. MTCT nr. 677/2007 cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere prevederile art. 44 din Legea nr.  273/2006  privind finanţele publice locale,cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;             În temeiul art.36  alin. (2) lit. “b”,  alin. (4) lit. “d” şi art. 45, alin. (1), din Legea Administraţiei Publice Locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;   HOTĂRĂŞTE   Art. 1. Se aprobă asigurarea cofinanţării în procent de 30% a lucrărilor de bază, inclusiv contravaloarea taxelor şi impozitelor datorate şi plătibile pe teritoriul României, precum şi contravaloarea lucrărilor de asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor la obiectivul de investiţie ,,Bazin de Înot Olimpic – b-dul. Gării nr. 21, din Municipiul Braşov, judeţul Braşov”.               Art. 2. Se aprobă includerea sumelor necesare în bugetul local în vederea finanţării proiectului.               Art. 3. Primăria Municipiului Braşov acordă sprijin Agenţiei de Implementare pe tot parcursul implementării proiectului.   Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.     Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă