23 martie 2023

HCL 224/2023 Brașov adoptată

Aprobarea acordului de colaborare dintre Municipiul Brașov și Asociația Brașov Marathon, în vederea organizării evenimentului “Brașov Marathon

Pe scurt

Se aprobă încheierea unui acord de colaborare între Municipiul Brașov și Asociația Brașov Marathon pentru organizarea evenimentului „Brașov Marathon”. Primarul va semna acordul în numele orașului, iar implicarea administrației ar trebui să asigure cadrul de susținere pentru eveniment, conform anexei. Pentru locuitori, înseamnă posibil finanțare sau sprijin logistic în organizare și implicit impact asupra zonei unde va avea loc eveniment, dar textul nu stabilește sume exacte sau termene pubic vizibile în rezumat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă acordul de colaborare dintre Municipiul Brașov și Asociația Brașov Marathon, în vederea susținerii evenimentului “Brașov Marathon”, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 224 din 2023 a Consiliului Local Brașov
Titlu oficial
Aprobarea acordului de colaborare dintre Municipiul Brașov și Asociația Brașov Marathon, în vederea organizării evenimentului “Brașov Marathon”
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
224 / 2023
Data
23 martie 2023
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Eroilor nr. 8 (hartă)

Pe același subiect în Brașov

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 224 din data de  23  martie  2023         Privind: aprobarea acordului de colaborare dintre Municipiul Brașov și Asociația Brașov Marathon, în vederea organizării evenimentului “Brașov Marathon”;         Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 23 martie 2023; Având în vedere: - Referatul de aprobare 38.027 din 14.03.2023 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de iniţiator; - Solicitarea Asociației Brașov Marathon, înregistrată la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 27.909 din data de 24.02.2023; - Raportul de specialitate nr. 38.039 din 14.03.2023 al Compartimentului de Relații și Inovare Comunitară din cadrul Biroului Relații Externe, Turism și Evenimente, privind aprobarea acordului de colaborare dintre Municipiul Brașov și Asociația Brașov Marathon, în vederea organizării evenimentului “Brașov Marathon”; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 38.029 din 23.03.2023; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. e), alin. (9), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. f), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;     H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se aprobă acordul de colaborare dintre Municipiul Brașov și Asociația Brașov Marathon, în vederea susținerii evenimentului “Brașov Marathon”, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.     Art. 2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Braşov să semneze Acordul de colaborare, prezentat la art. 1 al prezentei hotărâri.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.  Anexe  • anexa 1 Acord de colaborare Bv Marthon.pdf Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala