23 iunie 2025 · Inițiator: Primarul Municipiului Brașov, Popescu Ion

HCL 438/2025 Brașov adoptată

Aprobarea acordului de colaborare dintre Municipiul Brașov și Asociația Clubul Sportiv Brașov Marathon, pentru organizarea evenimentului sportiv Brașov Marathon Night Challenge în Municipiul Brașov

Pe scurt

Se aprobă acordul de colaborare dintre Municipiul Brașov și Asociația Clubul Sportiv Brașov Marathon pentru organizarea Brașov Marathon Night Challenge în Brașov, conform anexei. Primarul va semna acordul, iar administrația locală va duce la îndeplinire prevederile hotărârii. Evenimentul se va desfășura pe traseele turistice marcate de pe Muntele Tâmpa, în data de 25 octombrie 2025, iar orașul își asumă organizarea și sprijinul necesar (logistic/administrativ), conform documentelor atașate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Acordul de colaborare dintre Municipiul Brașov și Asociația Clubul Sportiv Brașov Marathon, în vederea organizării evenimentului sportiv Brașov Marathon Night Challenge în Municipiul Brașov, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește evenimente, cluburi sau baze sportive finanțate de localitate.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Cultură și sport” în Brașov

Denumire
Hotărârea nr. 438 din 2025 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
438 / 2025
Data
23 iunie 2025
Inițiator
Primarul Municipiului Brașov, Popescu Ion
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Eroilor nr. 8 (hartă)
Teme
Cultură și sport

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr.  438 din data de  23  iunie  2025 Privind: aprobarea acordului de colaborare dintre Municipiul Brașov și Asociația Clubul Sportiv Brașov Marathon, pentru organizarea evenimentului sportiv Brașov Marathon Night Challenge în Municipiul Brașov;         Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 23 iunie 2025; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 86.207 din 12.06.2025 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; - Adresa Asociației Clubul Sportiv Brașov Marathon, înregistrată la Primăria Municipiului Brașov sub nr. 73.668 din 19.05.2025, prin care solicită aprobarea unui acord de colaborare pentru organizarea evenimentului sportiv Brașov Marathon Night Challenge pe traseele turistice marcate de pe Muntele Tâmpa, în data de 25 octombrie 2025; - Raportul de specialitate nr. 86.212 din 12.06.2025 al  Serviciului Comunicare, Relații Externe și Turism din cadrul Direcției Proiecte și Comunicare, privind aprobarea acordului de colaborare dintre Municipiul Brașov și Asociația Clubul Sportiv Brașov Marathon, pentru organizarea evenimentului sportiv Brașov Marathon Night Challenge în Municipiul Brașov; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 86.211 din 23.06.2025; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. e), alin. (9), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. f), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;     H O T Ă R Ă Ș T E :     Art. 1. Se aprobă Acordul de colaborare dintre Municipiul Brașov și Asociația Clubul Sportiv Brașov Marathon, în vederea organizării evenimentului sportiv Brașov Marathon Night Challenge în Municipiul Brașov, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.   Art. 2. Se împuternicește Primarul Municipiului Brașov să semneze Acordul de colaborare menţionat la art. 1.   Art. 3. Primarul Municipiului Brașov, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.     Hotărârea cuprinde: Anexa  - Acord de colaborare dintre Municipiul Brașov și Asociația Clubul Sportiv Brașov Marathon    Anexe  • anexa Acord de colaborare Bv Maraton Night Challenge 2025.pdf Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala