30 ianuarie 2026 · Inițiator: Primarul Municipiului Brașov, Popescu Ion

HCL 14/2026 Brașov adoptată

Aprobarea REGULAMENTULUI privind efectuarea serviciilor regulate speciale de transport călători în Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Brașov

Pe scurt

Se aprobă regulamentul pentru serviciile regulate speciale de transport călători în Brașov, adică cum, unde și în ce condiții pot opera autobuzele pentru aceste servicii în oraș. Pentru locuitori, înseamnă clar ce operatori pot presta aceste curse, când și unde circulă, cine controlează respectarea regulilor, și cum se gestionează eventualele costuri sau termene de implementare. Se vor aplica standarde legale existente pentru transportul public, iar regulile vor ghida activitatea RATBV și eventualilor operatori privați din zona urbană.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă REGULAMENTUL privind efectuarea serviciilor regulate speciale de transport călători în Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Brașov, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 14 din 2026 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
14 / 2026
Data
30 ianuarie 2026
Inițiator
Primarul Municipiului Brașov, Popescu Ion
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Eroilor nr. 8 (hartă)

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 14 din data de  30  ianuarie  2026     Privind: aprobarea REGULAMENTULUI privind efectuarea serviciilor regulate speciale de transport călători în Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Brașov;         Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 30 ianuarie 2026; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 8.324 din 20.01.2026 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; - Adresa Asociației de Transport Brașov (ATBv) nr. 4.490 din 20.11.2025, prin care s-a propus aprobarea REGULAMENTULUI privind efectuarea serviciilor regulate speciale de transport călători în Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Brașov, conform mandatului primit prin H.C.L. nr. 396 din 30.05.2023, privind aprobarea acordării mandatului special Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov pentru actualizarea și aplicarea Regulamentului privind efectuarea serviciilor regulate speciale de transport călători în Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Brașov, aprobat prin H.C.L. nr. 329/2019; - Discuțiile purtate în cadrul ședințelor comune cu reprezentanți ai Primăriei Municipiului Brașov Asociației de Transport Brașov, Poliției Locale Brașov, operatorului de transport regional RATBV S.A. și operatorilor privați de transport; - Raportul de specialitate nr. 8.331 din 20.01.2026 al Compartimentului Transport și Monitorizare din cadrul Direcției Tehnice, privind aprobarea REGULAMENTULUI privind efectuarea serviciilor regulate speciale de transport călători în Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Brașov; În conformitate cu prevederile: - O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare; - Legii nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare; - Ordinului nr. 458/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea pe categorii a autobuzelor și a microbuzelor utilizate pentru transportul rutier național de persoane prin servicii regulate, cu modificările și completările ulterioare; - O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare; - O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare; Ținând cont de prevederile H.C.L. nr. 396 din 30.05.2023 privind aprobarea acordării mandatului special Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov pentru actualizarea și aplicarea Regulamentului privind efectuarea serviciilor regulate speciale de transport călători în Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Brașov, aprobat prin H.C.L. nr. 329/2019; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 8.326 din 30.01.2026;   În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 89, art. 90, art. 91, art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. d), alin. (7), lit. i), lit. n), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;     H O T Ă R Ă Ș T E :       Art. 1. Se aprobă REGULAMENTUL privind efectuarea serviciilor regulate speciale de transport călători în Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Brașov, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 2. Se împuternicește Asociația de Transport Brașov (ATBv) să aplice prevederile Regulamentului aprobat la art. 1 și să elaboreze procedurile operaționale necesare punerii în aplicare a acestuia.     Art. 3. Odată cu intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, H.C.L. nr. 329/2019 și H.C.L. nr. 396/2023, își încetează aplicabilitatea.     Art. 4. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Tehnică - Compartimentul Transport și Monitorizare, Direcția Fiscală, Poliția Locală Brașov, Asociația de Transport Brașov și Societatea RATBV S.A. vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.             Hotărârea cuprinde: Anexa  - Regulament privind efectuarea serviciilor regulate speciale de transport călători în Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Brașov (Anexele 1- 5 fac parte integrantă din prezentul regulament)  Anexe  • Regulament efectuarea serv regulate speciale de transport calatori - cu modificari.pdf   • Anexa 1.pdf   • Anexa 2.pdf   • Anexa 3.pdf   • Anexa 4.pdf   • anexa 5 tarife avize traseu.xlsx Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala