HCL 14/2014 adoptată
nivelul maxim al costului serviciilor sociale furnizate de Centrul de îngrijire temporară de tip Respiro, pentru anul 2014
Documente
- hcl hcl-14-2014.txt
Text
HOTĂRÂREA Nr. 14
din data de 27 ianuarie 2014
Privind: nivelul maxim al costului serviciilor sociale furnizate de Centrul de îngrijire temporară de tip Respiro, pentru anul 2014;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 ianuarie 2014;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Direcţiei de Servicii Sociale Braşov, înregistrate cu nr. 5.476/2014, prin care se propune nivelul maxim al costului serviciilor sociale furnizate de Centrul de îngrijire temporară de tip Respiro, pentru anul 2014;
Având în vedere H.C.L. nr. 407/2013, privind înfiinţarea “Centrului de îngrijire temporară de tip Respiro” în structura Direcţiei de Servicii Sociale Braşov; H.C.L. nr. 535/2013, privind aprobarea nivelului maxim al alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective din Centrul de îngrijire temporară de tip Respiro; H.C.L. nr. 534/2013, privind aprobarea Regulamentului de acordare a serviciilor socio-medicale furnizate în cadrul Centrului de îngrijire temporară de tip Respiro; Legea nr. 292/2011, a asistenţei sociale; Legea nr. 17/2000, privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Ordinul nr. 246/2006 - privind aprobarea Standardelor minime specifice de calitate pentru serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice şi pentru centrele rezidenţiale pentru persoanele vârstnice; H.G. nr. 23/2010, privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale; Ordinul nr. 467/2009, privind stabilirea costului mediu lunar de întreţinere în centrele rezidenţiale pentru persoane cu handicap, precum şi a nivelului contribuţiei lunare de întreţinere datorate de adulţii cu handicap asistaţi în centre, sau de susţinătorii acestora;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 36, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 2 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă nivelul maxim al costului serviciilor sociale furnizate de Centrul de îngrijire temporară de tip Respiro la suma de 18.314 lei /beneficiar, pentru anul 2014.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov şi Direcţia de Servicii Sociale Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email: [email protected]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.