Pe scurtConsiliul Local Brașov aprobă acordarea unei subvenții totale de 348.840 lei către asociații și fundații care administrează unități de asistență socială în 2014. Suma se împărțește între Hospice Casa Speranței pentru centrul de zi pentru copii/adulți (94.500 lei, ~45 beneficiari, 175 lei/beneficiar pe lună) și pentru îngrijire la domiciliu (109.440 lei, ~76 beneficiari, 120 lei/beneficiar pe lună), plus o subvenție pentru Asociația SCUT (18.900 lei, ~9 beneficiari). Pentru locuitori înseamnă susținere financiară a serviciilor sociale din oraș, cu impact estimat în numărul beneficiarilor și în cât de mult primește fiecare întreținere pe lună.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 13
din data de 27 ianuarie 2014
Privind: acordarea subvenţiei către asociaţiile şi fundaţiile care desfăşoară activităţ de asistenţă socială, în anul 2014;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 ianuarie 2014;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Direcţiei de Servicii Sociale Braşov, înregistrate cu nr. 5.
495/2014, prin care s-a propus acordarea subvenţiei asociaţiilor şi fundaţiilor pentru activităţi de asistenţă socială în anul 2014;
Având în vedere prevederile art. 1, alin. (1) şi alin. (3), art. 2, alin. (1) şi alin. (2), art. 5 din Legea nr. 34/1998, privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 din H.G. nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile Ordinului nr. 1.883/04.09.2013, privind aprobarea liniilor prioritare pentru subvenţionarea în anul 2014, de la bugetul de stat, a asociaţiilor şi fundaţiilor, în baza Legii nr. 34/1998, privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 36, alin. 6, lit. a, pct. 2 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă acordarea subvenţiei în sumă totală de 348.840 lei, pentru asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică, care administrează unităţi de asistenţă socială în anul 2014 în municipiul Braşov, după cum urmează:
a) Fundaţiei Hospice “Casa Speranţei” Braşov, suma de 94.500 lei pentru un număr mediu lunar de 45 beneficiari ai Centrului de zi pentru copii şi adulţi, cu domiciliul în municipiul Braşov, nivelul mediu lunar al subvenţiei fiind de 175 lei/beneficiar;
b) Fundaţiei Hospice “Casa Speranţei” Braşov, suma de 109.440 lei pentru un număr mediu lunar de 76 beneficiari ai Serviciilor de îngrijire la domiciliu, din municipiul Braşov, nivelul mediu lunar al subvenţiei fiind de 120 lei/beneficiar;
c) Asociaţiei de Servicii Sociale SCUT, suma de 18.900 lei pentru un număr mediu lunar de 9 beneficiari ai Centrului de zi SCUT, cu domiciliul în municipiul Braşov, nivelul mediu lunar al subvenţiei fiind de 175 lei/beneficiar,
d) Asociaţiei Diaconia Ajutor Internaţional, suma de 126.000 lei pentru un număr mediu lunar de 60 beneficiari ai Centrului de zi Diaconia, cu domiciliul în municipiul Braşov, nivelul mediu lunar al subvenţiei fiind de 175 lei/beneficiar.
Art. 2. Direcţia de Servicii Sociale Braşov va încheia convenţii pentru acordarea de servicii de asistenţă socială cu asociaţiile şi fundaţiile prevăzute la art. 1, conform H.C.L. nr. 414 din 28.09.2013.
Art. 3. Lista cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică din municipiul Braşov, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, ce beneficiază de subvenţii în anul 2014, în baza Legii nr. 34/1998, cu modificările şi completările ulterioare va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Direcţiei de Servicii Sociale, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov şi Directorul General al Direcţiei de Servicii Sociale Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.