aprobarea prelungirii Contractului de închiriere nr. 339/2005, a locurilor de parcare încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Ana Hotels S.A.
Art. 1. Se aprobă prelungirea, prin act adiţional, a Contractului de închiriere nr. 339/2005, a locurilor de parcare încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Ana Hotels S.A., pe o perioadă d…
aprobarea Planului de Servicii pentru anul 2013 privind transportul public local de călători în Municipiul Braşov
Art. 1. Se aprobă Planul de Servicii pentru anul 2013 privind transportul public local de călători în Municipiul Braşov, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. …
asigurarea transportului pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului din data de 9 decembrie 2012
Art. 1. Pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului din data de 9 decembrie 2012, instituţiile publice, regiile autonome şi societăţile comerciale …
aprobarea Planului de Acţiune pentru Energie Durabilă actualizat în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, Obiectivul 1, Aria de concentrare tematică 4 - Îmbunătăţirea mediului înconjurător
Art. 1. Se aprobă Planul de Acţiune pentru Energie Durabilă actualizat în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniun…
aprobarea facilităţilor acordate la transportul pe cablu din Poiana Braşov în sezonul de iarnă 2012 - 2013
Art. 1. Se aprobă facilităţile ce se vor acorda pentru transportul pe cablu din Poiana Brasov în sezonul de iarnă 2012 - 2013 conform anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri. …
stabilirea taxei speciale de utilizare a domeniului schiabil din Poiana Braşov, pentru sezonul de iarnă 2012 - 2013
Art. 1. Se aprobă cuantumul taxei speciale de utilizare a domeniului schiabil, proprietatea Municipiului Braşov, pentru sezonul de iarnă 2012 - 2013 diferenţiat, după cum urmează: - persoan…
aprobarea tarifelor de acces la transportul pe cablu din Poiana Braşov în sezonul de iarnă 2012 - 2013
Art. 1. Se aprobă tarifele de acces la transportul pe cablu în Poiana Braşov pentru sezonul de iarnă 2012 - 2013 conform anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri. Art. 2. Prim…
aprobarea contractului de asociere dintre Municipiul Braşov şi S.C. Ana Teleferic S.A., având ca obiect exploatarea unitară a instalaţiilor de transport pe cablu din Poiana Braşov
Art. 1. Se aprobă asocierea în participaţiune dintre Municipiul Braşov şi S.C. Ana Teleferic S.A., pentru asigurarea administrării şi exploatării domeniului schiabil din Municipiul Braşov pe…
plata diferenţei cotizaţiei pentru anul 2012 şi cotizaţia pe anul 2013, datorată de Municipiul Braşov - membru în Asociaţia „Comitetul de Organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) - Ediţia de Iarnă 2013”
Art. 1. Se aprobă plata diferenţei cotizaţiei datorată de Municipiul Braşov în calitate de membru al Asociaţiei „Comitetul de Organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE)…
acoperirea din bugetul local a pierderilor înregistrate de furnizorul de energie termică la data de 31.08.2012
Art. 1. Se aprobă acoperirea din bugetul local al Municipiului Braşov, a pierderilor în sumă de 7.600 mii lei, induse de prestarea serviciului public de productie, transport, distribuţie şi …
aprobarea contului de execuţie a bugetului Municipiului Braşov la 30 septembrie 2012
Art. 1. Se aprobă contul de execuţie al bugetului local la data de 30.09.2012 în sumă de 467.551.000 lei plan şi 398.922.852,76 lei încasări - pe partea de venituri şi în sumă de 516.018.000…
rectificarea bugetului Municipiului Braşov - NOIEMBRIE 2012
Art. 1. Se aprobă bugetul local rectificat al Municipiului Braşov, în sumă de 606.146 mii lei la partea de venituri şi 655.989 mii lei la partea de cheltuieli, astfel: - pentru secţiunea de…
dezlipirea imobilului teren situat în Timişul de Sus, Şoseaua Naţională nr. 5
Art. 1. Se aprobă dezlipirea terenului situat în Timişul de Sus, Şoseaua Naţională nr. 5, înscris în C.F. nr. 101571 Predeal, nr. top. 13363/2/1/2/1/1/1/1/1/1/1 - teren de 30548 m.p., confo…
darea în administrare către Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt a unui teren în Poiana Braşov, în vederea construirii unui Refugiu Salvamont
Art. 1. Se aprobă darea în administrare către Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A., a terenului situat în Braşov, Poiana Braşov, identificat în C.F. nr. 125126 Braşov, sub nr. cad…
trecerea unui imobil din domeniul public al Municipiului Braşov şi administrarea Consiliului Local al Municipiului Braşov în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret
Art. 1. Se aprobă trecerea unui imobil din domeniul public al Municipiului Braşov şi administrarea Consiliului Local al Municipiului Braşov în domeniul public al statului şi administrarea Mi…
vânzarea prin licitaţie publică a spaţiului cu altă destinaţie situat în Braşov, Calea Bucureşti nr. 57
Art. 1. Se aprobă vânzarea prin licitaţie a spaţiului cu altă destinaţie şi terenul aferent (în cotă de 0,19 % din 835,16 m.p.), situat în Braşov, Calea Bucureşti nr. 57, înscris în C.F. nr.…
vânzarea directă a terenului aferent locuinţei situată în str. Făgăraşului nr. 5, către Onciu Angela şi Suruc Andrei
Art. 1. Se aprobă vânzarea directă a terenului situat în Braşov, str. Făgăraşului nr. 5, înscris în C.F. nr. 126855 Braşov, sub nr. top. 12211/a/1/1/4, către Onciu Angela şi Suruc Andrei. …
dezlipirea imobilului teren situat în Braşov, str. Alexandru Sahia nr. 16 (acces din exterior)
Art. 1. Se aprobă dezlipirea terenului situat în Braşov, str. Alexandru Sahia nr. 16, înscris în C.F. nr. 108656 Braşov, cad. 6421, nr. top. (8782/1/b/2/2/8, 8782/1/b/2/2/9, 8788/2/b/1/9)/2 …
aprobarea alipirii imobilelor situate în Braşov, str. Timiş Triaj nr. 19
Art. 1. Se aprobă alipirea imobilelor situate în Braşov, str. Timiş Triaj nr. 19, identificate în C.F. nr. 125904 Braşov, cu nr. cad. 125904, id. nr. top. 2932/2/13/1/1/2 şi C.F. nr. 112094…
prelungire perioadă de valabilitate documentaţie “Reactualizare P.U.Z. Centrul Civic Braşov”, aprobată prin H.C.L. nr. 443/2009, având ca beneficiar Primăria Municipiului Braşov
Art. 1. Se aprobă prelungirea cu 5 ani a valabilităţii documentaţiei “Reactualizare P.U.Z. - Centrul Civic Braşov”, având ca beneficiar Primăria Municipiului Braşov. Art. 2. Primarul …
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.