29 martie 2012 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 82/2012 Brăila adoptată

Aprobarea asocierii Municipiului Brăila, prin Consiliul Local Municipal cu Asociaţia Română pentru reciclare „RO REC”, în vederea realizării unui centru pentru colectarea şi reciclarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

Denumire
Hotărârea nr. 82 din 2012 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
82 / 2012
Data
29 martie 2012
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA , CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA A OTA NR A E E A NIKE. din 29.08.2012 Privind: Aprobarea asocierii Municipiului Brăila cu Asociaţia Română pentru reciclare „RO REC”, în vederea realizării unui centru pentru colectarea și reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice. CORNI SILLIUL LOCAL NL UI NIL COLA IL XS ALI La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul comun al Direcţiei Juridic “Contencios Administraţie Publică Locală, Direcţiei Patrimoniu şi rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul C.L.M. Brăila; Ţinând cont de prevederile H.G.R nr. 1037/2010, privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, O.U.G, nr. 195/2005, privind protecția mediului; În baza art, 36 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (4) lit. d), alin. (6) lit. a) pct. 4, art. 124 din Legea ar. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; “În ţemeiul art, 45 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea “nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HA OTLANR A S1LE: --Art4i Se aprobă asocierea Municipiului Brăila cu Asociaţia Română pentru reciclare „RO REC”, în vederea realizării unui centru pentru colectarea și reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice. “Art, 2:'Se atribuie în folosință gratuită terenul în suprafaţă de 500 mp, din Brăila, str.-Cimbrului 41 — Lot 2, aflat în proprietatea privată a Municipiului Brăila, Asociației -Române pentru reciclare „RO REC”, pentru o perioadă de 10 ani de la data semnării “contractului de asociere, conform anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3: Se aprobă modelul de contract, conform anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre, -Art.4: Se împuterniceşte Primarul Municipiului Brăila pentru negocierea şi semnarea contractului de asociere dintre Municipiului Brăila, prin Consiliul Local Municipal cu Asociaţia Română pentru reciclare „RO REC”. 1 “fr: Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, Direcţia Patrimoniu şi Serviciul de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărire Locală, iar Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, MITROFAN DANIEL CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR, FUDULAIGHE MIRCEA m SCARA 1:200 Ar, cadastral Suprafata masurata Adresa imobilului 500,00 Str.Cimbrului nr.41 [Cartea Funciara nr. | UAT Braila O.C.P.I. BRAILA A. Date referitoare la teren Nr. Cod grupa Categoria de | Suprațata iuni parcela| destinatie folosinta (înp) Mentiuni 1 TOI [5 500.00 Teren neinprejmuit Total 500.00. ateste Lia NC Za ce INVENTAR DE COORDONATE. Executant, o Pct. E(m) Nm) Ing. Perlea Stefaţi Semnatura si stampila Data: Octombrie 2011 Suprafata din rnasuratori=500 .00 mp Suprafata din act=500 .00 mp Parafa Semnatura si data Se AAEXA NR2 lee CMP 22/2903. 2012 CONTRACT DE ASOCIERE Nr. din data de Între: Părţile contractului Art.141) ORASUL - JUD. persoana juridica de drept public, legal reprezentata de Primar d. „cu sediul în Str. „nr. „cod „judeţul „telefon: „fax: , „numit în cele ce urmeaza pe scurt Orasul „mau. şi (2) ASOCIATIA ROMANA PENTRU RECICLARE, persoana juridica romana, non-profit, cu sediul in Bucuresti, BI ficusului nr 40, sector 1, inregistrata la Judecatoria sectorului 2 Bucuresti sub nr, 187/P4/2007, telefon: 021/2327182, fax: 021/2327181, codul fiscal RO-013975, legal reprezentata de Presedinte di. Liviu Popeneciu, numita in cele ce urmeaza pe scurt RoRec. Baza legală: Incheierea prezentului contract are in vedere prevederile Hotararii Guvernului Romaniei nr. 448/2005 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, publicata in Monitorul Oficial nr. 491 din 10/08/2005, Art.36 alin.(1), alin.(2) lit.e), alin.(7) lit.a) si art.124 din Legea administrate! publice locale nr.215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si Hotărârea Consiliului Local LL] ANI AI II privind aprobarea asocierii orasului — jud. Prahova cu Asociatia Romana pentru Reciclare în vederea indeplinirii de catre autoritatea publica locala a obligatiei de a colecia separat DEEE de la gospodăriile particulare şi de a pune la dispoziţia producătorilor spaţiile necesare pentru înființarea punctelor de colectare selectivă a acestora. Obiectul contractului Art, 2. Prezentul contract are ca obiect stabilirea modului de cooperare intre parti, in vederea realizarii unui Centru pentru colectarea si reciclarea deseurilor de echipamente electrice si electronice in orasul . va aloca pentru desfasurarea acestei activitati terenul „.. m.p. (categorie de folosinta curti-constructii), situat in orasul NR asa cum este acesta individualizat in schita anexa la Hotararea Consiliului L.ocal Peace Pe cancnenarncana „schita ce face parte integranta din prezentul contract. Punerea la dispozitia RoRec a acestui teren se face in mod gratuit, pentru o perioada de 15 ani. Centrul susindicat va avea ca scop colectarea, depozitarea si transportul deseurilor de echipamente elecirice si electronice, in condilii de maxima sigurana in ceea ce priveste-normele de mediu, potentialul toxic al acestor deseuri urmand a fi neutralizat, iar deseurile reciclate. Serviciile prestate in acest Centru sunt destinate tuturor cetatenilor interesati. RoRec va amenaja si organiza pe terenul pus la dispozitie de Orasul..................... activitatea de colectare de la populatie a aparatelor electrice si electrocasnice scoase din uz, precum si o serie de activitati necesare pentru incarcarea si transportarea deseurilor de la punctul de colectare. Totodata, in locatia respectiva se vor putea desfasura si activitati de promovare si constientizare a cetatenilor in legatura cu necesitatea colectarii DEEE si protectiei mediului. Art. 3 Contribuţia Orasului aan consta exclusiv in folosinta terenului aratat la ari.2 in scopul mentionat. Terenul este si ramane proprietatea autoritatii publice locale si va fi utilizat pe perioada derularii contractului in vederea colectarii de la populație a echipamentelor electrice si electronice scoase din uz. Contributia RoRec consta in cheltuielile necesare pentru amenajarea centrului de colectare, precum si pentru desfasurarea activitatilor propuse, pe toata perioada de derulare a contractului. Cooperarea dintre partile prezentului contract nu presupune plata/incasarea nici unei sume de bani. Deasemenea, RoRec nu va pretinde si nu va incasa de la papulatie nicio suma de bani in schimbul preluarii echipamentelor electrice si electronice. intreaga activitate de cooperare stabilita in termenii prezentului contract se face in scopuri nonprofit, in vederea reducerii cantitatii de echipamente electrice si electronice scoase din uz, aflate in gospodariile cetatenilor localitatii si a zonelor limotrife si reducerii prin desfasurarea acestei activitati a gradului de poluare al zonei. Durata contractului Art.4 Prezentul contract se încheie pe o perioada de ani. Oricand cu acordul ambelor parti se poate modifica aceasta perioada. Derularea programului Art.5 Imediat dupa semnarea contractului, Orasul „nene nnene eee va individualiza clar si va preda RoRec, prin semnarea unui proces verbal de predare-primire, terenul mentionat la art.2, ce va fi alocat organizarii si desfasurarii activitatilor ce fac obiectul cooperarii intre parti. De asemenea, va pune oricand la dispozitia RoRec, la solicitarea acesteia, documente justificative a existentei in patrimoniul Orasului... cel putin a dreptului de folosinta asupra terenului. Art.6 Dupa primirea terenului, RoRec va demara activitatile de organizare a acestuia in scopul preluarii de la populatie a echipamentelor electrice si electronice scoase din uz. In acest sens, va face pe cheltuiala proprie toate investitiile necesare si utile, inclusiv cele cerute de legislatia in vigoare pentru desfasurarea acestui gen de activitati. Durata prezentului contract nu poate fi mai mica, iar in caz contrar se considera prelungita ex contractum , pana la data amortizarii contabile a tuturor investitiilor facute de RoRec. Ulterior acestui moment, toate aceste investitii raman in proprietatea Consiliului local. Exclusivitati Art.7. RoRec va folosi terenul pus la dispozitie de Orasul. E exclusiv in scopul organizarii si desfasurarii activitatilor de colectare de la populatie a echipamentelor electrice si electronice scoase din uz, si a altor activitati conexe si subsecvente, precum si de expediere a acestor echipamente catre centre specializate in reciclarea lor. Orasul... canari nu va mai permite folosirea terenului pus la disozitia RoRec si de catre alte persoane, institutii, organizatii etc. Drepturile si Obligaţiile părților Art.8. RoRec are urmatoarele drepturi si obligatii: - să amenajeze dupa cum considera necesar si in conformitate cu cerintele legale aplicabile terenul/spatiul pus la dispozitie de Orasul..................... spre utilizare in scopul colectarii de la populatie a echipamentelor electrice si electronice scoase din uz, - sa amplaseze reclame, inclusiv reclame luminoase, pentru a informa locuitorii despre existenta, scopul! si activitatea desfasurata in ace! loc; - sa asigure in baza contractelor pe care le va incheia cu firme specializate transportul echipamentelor electrice si electronice preluate de ia populatie catre centre de reciclare; - sa suporie toate costurile generate de organizarea si desfasurarea activitatii de colectare de la populatie a echipamentelor electrice si electronice, incluzand, dar nelimitandu-se ia: cheltuieli cu personalul, energie, transport, promovare etc.; - Sa primeasca de la populatie in mod gratuit astfel de echipamente scoase din uz; - dimpotriva, Rorec isi rezerva dreptul ca, in baza colaborarilor pe care le are stabilite cu producatori si comercianti, sa acorde persoanelor care predau echipamente electrice si electronice scoase din uz, vouchere cu care acestia sa poate obtine reduceri de pret la achizitionarea unor produse noi de acelasi gen; - se obligă sa reflecte corect în evidenţele sale contabile, toate operaţiunile economico- financiare ale cooperarii stabilite prin prezentul! contract, pe toate durata derulării lui: - se obligă să specifice, pe durata cooperarii, pe afişe, panouri, cataloage, alte materiale publicitare, faptul că activitatile de colectare a echipamentelor electrice si electronice au fost realizate împreună şi cu sprijinul Orasului Orasul „uuuaaauraozneaeae are urmatoarele drepturi si obligatii: - se obligă să participe la infiintarea si organizarea unui punct de colectare de ia populatie a echipamentelor electrice si electronice scoase din uz, prin punerea la dispozitia RoRec a terenului aratat la art.2; - de asemenea, va mediatiza prograrnul de colectare a acestor echipamente şi va informa publicului din localitate si zonele limotrofe despre programul care se va desfășura; in egala masura va permite si RoRec sa desfasoare campanii de mediatizare si informare a cetatenilor despre activitatea ce se desfasoara, in scopul reducerii gradului de poluare a zonei; - se obliga sa nu pretinda sau incaseze de la populatie niciun fel de pret pentru posibilitatea oferita acestora de a preda la punctul de colectare echipamentele electrice si electronice scoase din uz; Modificarea, rezilierea şi încetarea contractului Art.10. Prezentul contract poate fi modificat prin act adiţional prin acordul comun al părţilor contractante. Art.11. Prezentul contract poate fi reziliat de plin drept, fără a fi necesară intervenţia instanței de judecată, în termen de 30 de zile calendaristice de la data notificării prin care părţii în culpă i s-a adus la cunoştinţă că nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. Art.12. Prezentul contract încetează să producă efecte ia data rezilierii acestuia sau, după caz, la data prevăzută la art.4. Clauze speciale Art.13. In cazul in care RoRec nu va mai putea, din motive economice, legale etc., sa sustina derularea activitatii ce face obiectul prezentului contract de cooperare, va notifica aceasta situatie Orasului... „urmarid ca acesta sa inceteze de la data aratata in cuprinsul acelei notificari. Promovarea cooperarii Art.14. RoRec va face referire pe toate materialele şi produsele realizate în derularea programului (acolo unde este posibil), precum şi cu ocazia tuturor evenimentelor şi acţiunilor desfăşurate la punctul de colectare despre faptul că activitatile sunt realizate cu sprijinul Orasului Răspunderea părților Art15, RoRec este responsabil cu aducerea la cunostiinta Orasului... .... & oricarei vatamari care se aduce sau se incearca a se aduce drepturilor acestuia asupra terenului pus ia dispozitie. Orasului... ii revine in exclusivitate obligatia de a asigura linistita folosinta a terenului pus la dispozitie si de a se apara fata de orice actiuni ale tertilor, care ar putea aduce atingere drepturilor sale asupra imobilului respectiv. Fiecare parte este direct tinuta responsabila pentru respectarea legislatiei aplicabile în domeniul sau de activitate si in legatura cu activitatile de cooperare ce fac obiectul prezentului contract. Forţa majoră Art.16. Este exonerată de răspundere pentru neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor ce-i revin partea care a fost împiedicată de intervenţia unui caz de forţă majoră. Este forță majoră evenimentul absolut imprevizibil, imposibil de împiedicat şi independent de voinţa părţilor, care le opreşte să-şi execute obligaţiile ce le revin potrivit prezentului contract. intervenţia forţei majore trebuie comunicată de partea care o invocă în termen de două zile calendaristice de la data apariţiei acesteia. Dispoziţii finale Art 17, Prezentul contract se completeaza cu prevederile legislatiei in domeniul colectarii echipamentelor electrice si electronice scoase din uz. Art.18. Clauzele prezentului contract se interpretează potrivit prevederilor Codului civil. Art.19, Eventualele litigii dintre părţi urmează să fie soluționate pe cale amiabilă. În cazul nerezolvării pe cale amiabilă, litigiile urmează să fie soluționate de instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii. Art.20, Prezentul contract a fost încheiat în 4(patru) exemplare, având fiecare aceeaşi forță juridică, câte doua exemplare pentru fiecare parte contractantă, astazi , . Da II Semnaturi: Orasul ee ere Asociatia Romana pentru Reciclare Prin Primar Prin Presedinte di, di. Liviu Popeneciu PRESE BUTE dE SEd/ATA,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă