ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA ,
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
A OTLTARAREA NR.'79
din 8280.0328.2O01'7
Privind: Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii
„Lucrări de reparații capitale și modernizare Şos. Buzăului nr.15,
corp A” Colegiul Tehnic Costin D. Neniţescu Brăila.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de
specialitate al Direcţiei Tehnice, precum și rapoartele comisiilor de specialitate
nr.1 și 2 din cadrul C.L.M. Brăila;
Ţinând cont de prevederile art.44 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) din Legea
nr. 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi (2) lit. a), coroborat cu art. 115 alin. (1) lit.b)
din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
NI OTARNRA STIE
Art.1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de
investiţii „Lucrări de reparații capitale și modernizare Şos. Buzăului nr.15,
corp A” Colegiul Tehnic Costin D. Neniţescu Brăila, în valoare totală de
439.380,00 lei, cu T.V.A., din care C+M: 424.380,00 lei, cu T.V.A., conform
anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Durata de realizare a investiţiei „Lucrări de reparații capitale şi
modernizare $Șos. Buzăului nr.15, corp A” Colegiul Tehnic Costin D.
Neniţescu Brăila este de 120 de zile.
Art.3 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Finanţelor Publice Locale, Direcţia Tehnică și Colegiul
Tehnic Costin D. Neniţescu Brăila, iar Secretarul Municipiului Brăila o va
comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
FUSEA MARIAN - PAUL
PE CONTRASEMNEAZĂ
Z SECR£TAR,
DRĂGAN ION
Proiectant: SC Uninstal SRL Braila Proiect nr.
20 / 2016
Beneficiar:Colegiul Tehnic „Costin D. Nenitescu” Braila
DEVIZ GENERAL la MOL N nr A7 [00319
privind cheltuielile necesare realizării investitiei :
“Lucrari reparatii capitale si modernizare — Sos. Buzaului, Nr. 15, Corp A“
Cursul este din data de : Nov. 2016 4,5200 lei/euro
Nr. Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor
er, de cheltuieli VALOARE FARA TVA TVA (20%) TOTAL VALOARE INCLUSIV
TVA (20%)
. MIL LEI MII EURO MII LEI MII EURO MII LEI MII EURO
1 2 3 4 5 6 7 8
PARTEA |-
Capitolul 1
Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului
1,1 |Obţinerea terenului. 0,000Ț 0,000) 0,000) 0,000) 0,000] 0,000)
1,2__|Amenajarea terenului. 0,000) 0,000) 0,000] 0,000 0,000 0,000|
1,3__|Amenajări ptr. Protecţia si refacerea mediului 0,000] 0,000) 0,000 0,000) 0,000) 0,000
[i Total Cap.1 0,000] 0,000 0,000 0,000j 0,000 0,000]
Capitolul 2
Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului
2,1__|Chelt. pt asig. utilităţilor necesare obiectivului 0,000] 0,000] 0,000] 0,000) 0,000) 0,000)
Total Cap. 2= 0,000] 0,000] 0,000) 0,000] 0,000] 0,000)
Capitolul 3
Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică
3,1__|Studii de teren 0,000] 0,000) 0,000) 0,000) 0,000] 0,000)
3,2 [Taxe pentru obtinerea de avize, acorduri si
autorizaţii 0,000] 0,000) 0,000) 0,000) 0,000| 0,000]
3,3 _|Proiectare şi inginerie 12.500,000|____2.765,487| 2.500,000| 553,097] 15.000,000| 3.318,584|
3.3.1 |Studiu de fezabilitate 0,000) 0,000] 0,000 0,000) 0,000) 0,000)
3.3.2 |Proiect tehnic 0,000) 0,000) 0,000) 0,000] 0,000] 0,000]
3.3.3 |Detalii de executie 0,000] 0,000) 0,000) 0,000 9,00 0,000)
3.3.4_|Verificarea tehnica a proiectarii 0,000) 0,000) 0,000) 0,000] 0,000| 0,000)
3.3.5 [Documentatie tehnica obtinere autorizatie de
(constructie D.T.A.C 0,000) 0,000] 0.000) 0.000 0,000| 0,000
3,4 _|Organizarea procedurilor de achiziţie 0,000 0,000] 0,000] 0,000] 0,000 0,000
3,5 |Consultanţă 0,000 9,000] 0,000] 0,000 0,000, 0,000
3,6__|Asistenţă tehnică 0,000] 0,000] 0,000] 0,000] 0,000) 0,000]
Total Cap. 3 =| _12.500,000| __2.765,487] 2.500,000] 553,097] ____15.000,000]____3.318,584|
Capitolul 4
Cheltuieli pentru investiţia de bază
4,1__|Construcţii şi Instalaţii 312.150,000|__69.059,735| 62.430,000)j 13.811,947|___374.580,000|___82.871,681
4,2 Montaj utilaj tehnologic 41.500,000|___9.181,416| 8.300,000| 1.836,283| 49.800,000 11.017,699|
4,3 |Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cul
montaj 0,000] 0,000] 0,000) 0,000) 0,000] 0,000]
44 Utilaje fără montaj şi echipamente de_transport 0,000 0,000] 0,000) 0,000) 0,000] 0,000)
4,5__|Dotări 0,000, 0,000] 0,000) 0,000) 0,000] 0,000
4,6__JActive necorporale 0,000) 0,000 0,000) 0,000 0,000) 0,000)
Total Cap.4=| 353.650,000| 78.241,150| 70.730,000| 15.648,230| 424.380,000| 93.889,381
Capitolul 5
Alte cheltuieli
5,1__ [Organizare de şantier: 0,000] 0,000 0,000) 0,000) 0,000] 0,000
[5.1.1 - Lucrări de construcţii 0,000 0,000] 0,000] 0,000) 0,000] 0,000]
5.1.2 - Cheltuieli conexe organizarii santierului 0,000 0,000 0,000] 0,000] 0,000| 0,000j
5,2 _|Comisioane, taxe, cote legale, costul creditului: 0,000] 0,000] 0,000] 0,000 0,000| 0,000]
5,3 Cheltuieli diverse şi neprevăzute- 5% 0,000) 0,000) 0,000] 0,000) 0,000) 0,000]
Total Cap. 5 =| 0,000 0,000 0,000 0,000] 0,000] 0,000|
Capitolul 6
Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste si predare la beneficiar
6,1__|Pregătirea personalului de exploatare. 0,000) 0,000) 0,000) 0,000) 0,000] 0,000)
6,2 |probe tehnologice si teste 0,000) 0,000) 0,000) 0,000) 0,000] 0,000
Total Cap. 6 = 0,000 9,000) 0,000 0,000] 0,000 0,000
TOTAL GENERAL =| 366.150,000| 81.006,637| 73.230,000| 16.201,327| 439.380,000| 97.207,965|
Din care C + M (1.2+1.3+2+4.1+4.2+5.1) =| 353.650,000 78.241,150| 70.730,000 15.648,230| 424.380,000| 93.889,381
Beneficiar: Proiectant:
C.D. Nenitescu Braila
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.