19 decembrie 2024 · Inițiator: Primarul Municipiului Brăila, Viorel-Marian Dragomir
Pe scurtSe aprobă proiectul „Renovare energetică a Grădiniței cu program prelungit nr. 51” pentru finanțare prin Programul Regional 2021–2027, care vizează creșterea eficienței energetice a clădirilor publice și reducerea emisiilor de carbon. Valoarea totală a proiectului este de 6.338.520,92 lei (cu TVA), iar partea din bugetul local (cofinanțare) este de 3.183.327,38 lei (inclusiv TVA), dintre care 3.118.935,67 lei cheltuieli neeligibile și 64.391,71 lei reprezentând 2% din valoarea eligibilă, plus eventuale cheltuieli conexe pe durata implementării. Pentru locuitori înseamnă investiție în modernizarea grădiniței pentru o clădire mai eficientă energetic, posibil reducerea costurilor de întreținere pe termen lung și îmbunătățiri la confortul copiilor, finanțată parțial din fonduri europene și cu contribuție locală.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă proiectul «Renovare energetică a Grădiniţei cu program prelungit nr. 51», în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional 2021 — 2027, Obiectivul specific 2.1 — Promovarea eficienţei energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Acţiunea 2.1 — Îmbunătăţirea eficienței energetice a clădirilor publice (inclusiv a celor cu statut de monument istoric) și a clădirilor rezidenţiale în funcţie de potențialul de reducere a consumului, respectiv reducerea emisiilor de carbon, inclusiv consolidarea acestora în funcţie de riscurile identificate (inclusiv seismice),…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA ,
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HA OTARARIEA NR.'737
din 19.12.2024
Privind: Aprobarea proiectului «Renovare energetică a Grădiniţei cu
program prelungit nr. 51» și a cheltuielilor legate de proiect.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei de Strategii, Programe
și Proiecte de Dezvoltare Economică, Relaţii Internaţionale, Direcției
Finanţelor Publice Locale și Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr. 1 și 2 din cadrul C.L.M.
Brăila;
Ţinând cont de prevederile art. 44 din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) Iit. d) din O.U.G.
nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. a), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit.a)
din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HOTARASTE:
Art.1 Se aprobă proiectul «Renovare energetică a Grădiniţei cu
program prelungit nr. 51», în vederea finanțării acestuia în cadrul
Programului Regional 2021 — 2027, Obiectivul specific 2.1 — Promovarea
eficienţei energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Acţiunea
2.1 — Îmbunătăţirea eficienței energetice a clădirilor publice (inclusiv a celor cu
statut de monument istoric) și a clădirilor rezidenţiale în funcţie de potențialul
de reducere a consumului, respectiv reducerea emisiilor de carbon, inclusiv
consolidarea acestora în funcţie de riscurile identificate (inclusiv seismice),
apelul de proiecte nr. PRSE/51/PRSE_P2/0P2/RSO2.1/PRSE_A8 - Apel
PRSE/2.1/B/
1/2023.
Art.2 Se aprobă valoarea totală a proiectului «Renovare energetică a
Grădiniţei cu program prelungit nr. 51», în cuantum de 6.338.520,92 lei
(inclusiv TVA).
Art.3 Se aprobă contribuţia proprie în proiect a sumei de 3.183.327,38
lei (inclusiv TVA), reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile a
proiectului în cuantum de 3.118.935,67 lei cu TVA, cât și contribuţia de 2% din
valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 64.391,71 lei (inclusiv TVA),
reprezentând cofinanțarea proiectului «Renovare energetică a Grădiniţei cu
program prelungit nr. 51».
Art.4 Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata
implementării proiectului «Renovare energetică a Grădiniței cu program
prelungit nr. 51», pentru implementarea proiectului în condiţii optime, se vor
asigura din bugetul instituției.
Art.5 Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării
proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din
instrumente structurale.
Art.6 Se împuternicește Primarul Municipiului Brăila, domnul Viorel —
Marian Dragomir să semneze toate actele necesare și contractul de finanţare.
Art.7 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia de Strategii, Programe și Proiecte de Dezvoltare
Economică, Relaţii Internaţionale, Direcţia Finanţelor Publice Locale și Direcţia
Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, iar Secretarul General al
Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi, 19.12.2024, cu un număr de 22
voturi „pentru”, din totalul de 22 consilieri în funcţie.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRĂGAN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.