ROMÂNIA
JUDEȚUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
A OTARAREA NR. 784
din 27.12.2022
Privind: Reorganizarea Poliţiei Locale Brăila, modificarea Organigramei, a
Statutului de funcţii și a Regulamentului de Organizare și Funcţionare.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului;
Văzând raportul de specialitate al Biroului Resurse Umane, raportul de
specialitate al Poliţiei Locale Brăila, avizul Comisiei Locale de Ordine Publică a
Municipiului Brăila, precum și avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4 și 5
din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 155/2010 - Legea poliţiei locale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H.G.R. nr. 1332/2010
privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a poliţiei
locale și Ordinului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei
nr.
338/2021 privind aplicarea prevederilor art. III alin. (11) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.
63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii
nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor
măsuri financiare, Ordin nr.
331/2022 din 2 martie 2022 privind aplicarea
prevederilor art. III alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
63/2010
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice
locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c) și e), art. 408,
art. 409 alin. (3) lit. b), art. 468 alin. (1) și art. 518 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G.
nr. 97/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G.
nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare;
HAOTLARA STIE:
Art.1 Se aprobă reorganizarea Poliţiei Locale Brăila, modificarea
Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și
Funcţionare ale POLIȚIEI LOCALE BRĂILA, conform anexelor nr. 1, 2 şi 3
părţi integrante din prezenta hotărâre.
Art.2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, anexele nr. 1 și 2 la
H.C.L.M. Brăila nr. 215/28.04.2022 se înlocuiesc cu anexele la prezenta
hotărâre.
1
Art.3 Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data adoptării,
conform art. 408 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare.
Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Biroul Resurse Umane și Poliţia Locală Brăila, iar Secretarul General
al Municipiului Brăila o va comunica celor interesați.
Di
FA 7039 că Ă J
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR ENERAL,
ION pe
/
F-PO-09-02.01.05/rev.0
[3433 3lino9x2 ap ajenpenuoo ijoun Y
ISI atinoaxa ap a2qnd ioun 1019 A Ia
€I 3189npuoo ap a21[qnd niounj Et!
L6I :9129 UIp LIn]sod JeJo
[) 0 9 0 0 0
La 1 0 9 s 0 0 0 € 0 1 1 Lă
0 0 0 0 0 u și sI 1 £ 1 z o
[N 1 97 9 ş LU L | 0 0 [) [) [d
8 sI oz La € z £
BANeIadO
lepens :
fesyv 1$ [e9071 ARI EluoprAzi 15
ulonnsuoo diqnd O9pIA IStunupy Aa HuJal008 pan 1$ 1Inpad01d
InniPaA “ou So12u[ 2] orez i £ (e1loos) Z (eripas) 1 (2125) s 18 aouqnd dueuif Sorou2u0)
21f3101q orjoadsul BAN931q0 -LIONUOA Yeaoadsiq RoiAnd ouand Boiand npy asInsay “oipunp
pnuauu- |muatu Zed “Imauatu |muauu 3u!pIO 3u!p10 3uIpIO [ua Inguauu Inuduu [nuotu
nrediuo) -eduo) Inuau -mueduo) -ueduo) [nod mona [noua meduo) -1ueduo) -eduo) -mieduro) -nreduo)
i i -vuedulo) i
/ A EN
A a Ă CURIE) d A (o Î |
ZA A --
i)
0 0 0
o 0 : a o 0 o
| 1 sI ve | i 0 0 ]
j € ! 9 oz 1 l !
61 9 l
iuaăiN
soionul ao1and AnISIULtUPV RISTI
2 24093140 AjionumagI IS Miz ov 1S auetu[]
ile EIEIO12u10) 24 anenupqeyuo) ne
!S lepeIS sd Pia anoadsuj ariepnou9 Jeloueulj upny 2859]
fesuy 1S 09PIA 3uIpIO oyand oup.o Inoug mnong INIo1A1$ Lai su [nuatu
onnsuoa AIEZHONUOA INU2A2U[ [NI91A12$ i : sp a -ueduo) [NI91A12$ meduio-)
u[ anoadsuj Ve1902ds1 jnona
[noua |NI9IAJ9S
d Î
1 Punipy ANnd2xg 10092110 [| ANNdaxq 100211q
A
VIIYăE INNNIdIDINNA
i SITE VATA fi îs IVWIăd 1V 1VD0T1N1ISNOD
207 ea MU W'TOHe "au exauy
VIIVăd 11V901IALIT0d VAVIDINVOUIO
|
RS |
al one erdods ,
l 2o1Jadn SI
uadns | ap vuaajay
[eduiq aeoiadns ] 10ppadsuj EI
LVIAV LIUDIAS IS 4DM8Nd NLVIIA MALNAWILUVAAOD
| 1pP2W JAY DUEDPA |||
Jouadns aeonadnş ] Jodadsuj JutDEA | 0
[edioutug EXT ] 10padsu “6
YAIHUY IS ANYWN ASANSAA MN LNIWILUVdWOD
1041adn$ aeonadns ] 10poodsuj “9
10112dn$ aeoiadns ] Jopadsuţ “L
edrouţa 21e012dn Mu uzoe 4
|ediouud POI S | uo> | MUEDEA | '9
1044odn aeoiadns f | i
Hiodns Hodns 1 | u03 | | S
VALLVUAdO YINAGIAI 15 DINOIDOAd 'SOIONILNOD DICIUNT INIWILI Va AOD __
. :
| Il ampomadns | MIOMI9S | | 'p
ADINANd ULVIIU IS ANYVIAN ASUNSAA DIOTAINF MN
AUIAS
Ț
|
oeoladns | 1
| aonadsul
YÎNADUN 20 ULVALIS IS IONOA VILDALOUd UINIAZUd INLNIWILUIVdAOD
| wunipy Ț | Ț
| aaeonadns ] | Anndoxg | VUEDEA | 7
| | 100211] |
Bi ANNA: _ po]
Ii aleolodns | |] ii d | |
” | 10021 | |
Y1YVDO1 VILINOd
99 (aa IEI zea ednp
alindaxo aq | anpuo> 3132npu0> | aeuoriauny zoiand 2 EGNȚ
| JOJupras i |euoisajoad 1pns m] | „| "IUBDEA JEIOdula) | "949
s40 aq Ele] MEU ovenutuap | (sanonns |, !
INOAIN |Npe.0 pse|) JUBDEA /ajouinuaud | IN
dea IEEE) , R
eriung toiqnd eliounj IS ajatunN
(44 [A
/ 5%
C207 ZIP DL UWNIOH EL pu exouy
EI NQEIEA - ILLONNA AC LVILS
207 7/7 7077 IN
VIlVăd Y1VD01 VLiIOd
VIIYIE TVALDINNA 1Vd01 1N1ISNOD
J0Hedns 1P3WA II 's€
J0Liodn$ "Pa II "pe
10nadn$ 11P2W II "ee
UaIsIsy aeorlodns ] "ze
JUISISV aIeoadnş ] [E
VUISISV aeouadns | | "oc
|edioutq aeorodns ] sr
| jedioutaq | aaeonadns Il |] 97
[edouruq aleoadns ] Aire
! a ==
| ouodns | ameouadns | | i 97
Joţadns | aaeoiadns ] | | data
|
Jomadns | ameonodns | | ra
N] aeouadns ] NIPMAI9S VULDEA | '€7
| | pg ta
yoIANd INIQUO TNIDIAUAS
13J0$ "IC
zodap J2$ 07
1ouadns a1e01Jadn$ ] '0|
| |
ALLVULSINIWOY IS ILIZIHDVI WILUV4AOD
J01ladns aeo!adnş ] 10padsuj
1042 dnş a.eo/odnş ] 10)92dsuj
101.I2dns a1201.2dnş ] 10ppodsuj
ALYV LITA YLNOD UVIONYNIA TOLNIWILI Va AOD
a1eo1odn ] NIoIAeS si]
II oans Jos S
ALLVALSINIAGY IS ILIZIHDYV aLVLIMAVLNOD UVIONYNII INIDIAUAS
| |_ledidunq | aeonadns [1] 1oupny | ] | |
LIONYV 1NLNIWILUV4AOD
JUoIsIsy aeorodnş | 1599,
i Ia ISti!lod
JUaISIsV aeoradns ]
do
[ediouiad aeoiadnş ] ză "ge
20|
edioura aeojadn Ie "YS
[ediouuud LI s ] "Stillod Ps
Je50|
J0Ladns 31eojodns ] i "es
ISHIOd -
1019 dn$ aIeoioadns ] e»ol "TS
L. s ISIi!JOd [a
20
J01adns IBOLI9dns ] d ÎN
| T Led0l
J0uadns aIeolodns ] »
i ISI Od
| aeoilodns | | nod J2$
|
YIITANd ANIGUO 1! (VILD3S) 1N0Ura
aelauas 1013123 | | | _
up | |
JE30] | |
Jueynqaq NPA Il | ia
junq2g Po LUI iii
vutanqaq ŢI | UDA
jutndad UI 10d | ai
[E30]
vutnqad II 1Sti!lod iai
JE20]
Jutnq2q HpoA NU 1STilJod
[630|
Juzanqaq HpPoW INI! 1SIi/od
SEI]
[edioutid WPaW IN! ISTiIOd
JE50]
10449 dns HPoA NI 1Stitod
|E20[
10118dn$ "Po II 3SHIOd
JE30]
10113 dn$ po II Stil|od
[e20|
104adns WPoW II 1S1ii[od
'0L
10adn$ "Pa III =
JUoISIsy aeoiodns ] a
JUoIsIsy aeoiadns 1 “
Je20] 9
JUaISIsV a120/J2dns ] "SIIOd =
|290] |
2IeoIladns | | aSiiuoa |
| LE201 RI
aeoiadns Lu Stii od !
[e50| ep
101.Jadns aeoiadns | -
C
JoIodns aeorodns LI =
JoHadns aueonadns | ] -
|
J0uadns aaponadns | "Stiijod :
D
ÎȚI aleoradns ] No. J2$
ca Ta
FOITANd ANLA3O CA “eul aas) 1N0uIa saraca [aa
Ş [eo
Jundag UP2IA IML =
uenqaC 11P2W IM LI! —
due)nq2q 1P2W II =
J01Jadns DEI A II sstințoa =
Je20j
101.J2dns "Po! RIL “SIOd =
[E201 .
J0Hadnş WIPO III SWIJod =
1290] z
Joniadn$ "PaIA N] ssiitjod =
|290|
J01Iadn$ 11P2W II "Stitod —
[e201
10Iadns 11P3W II JStirod —
1230] g
JUaISISy a1e01edns ] sstjijog Ni
[290] e
JUoISIsV aeoradns ]
ISHIIOd
0Hadn$ 1P3WN II ISHIIOd CO!
[20|
J0odn$ P2W II "Stirod |
101adns E) 12201
HI P2W II "Stillod 001
IUOSISV aeoiadns ] -56
VUaISISV aeoiadns | "86
JUaIsIs d ISo9I :
SISy aaeoi.adns ] "Sâ od L6
|edioulq | aeorJadns | Ie ÎN "9
i ] d
[edioutid | a1eo!J2dns ] ri s6
|edioulid aleomadns | | îi "T6
ediduta aaeoradn şi, €
|eCI5ULid ! Ss 1] og £6
1049 dns | aaeoadns 1] i i ia)
| | | :19c
J01.adns aeo.adns | ] 150] "16
10țJodns b Ins Ie301 0 |
JoIadns 3.120|.Jadns ] 06
- | i Hod
Ț | b.
Jonodns | aueoadns | |] im '08
„9.1 “d
II aeoadns ] | Nou J2S JULDLA | 88
YIINANd INIUUO € (vILDas) 1noura
Ţ [RI
JueInqag UpaWN INI] Site MUVOLA | 'L8
due)nq2Q 11p2W INI "98
vue)nqaq "Po II] I890] "S8
|__ASHod _
„ad [20] /
101.idn$ 1P2WA II "Sti1lod 8
d [220| 3
10142dn$ 11P3W II "Stitlod «8
di Ie301 „-
x0aans 1PoWW II "Stinlod CS
d [20] E
J01J9dn$ "P9W III "SHllod 18
ed0|
Jouadns 1P3IN III ia "08
[edoutid aeoradns ] ine bel
1e30] 7
vuemnqaq 1P2WA! II "Stâlod cel
JUaISISV aeoradn IESOI (AA
! eoladns ] "Stâuloq cel
|edioutid aeoiadnş ] luca IcI
J0112dns UP2W II Oc!
Joia dns HPoIA mu GI!
uasIsy aeoiadns | SII
J01I9dns "po dur! [£20] LII
JUBISISV aomadns | [|] Fă LIN)
i C
. LE20[ E
ipdns PN II "STIlod
dna - | Teo] 7
J04adns NPoW II "STitlod FII
[edoutid aueoladns ] Ed en]
J0Hodns aeoiadns | ] rea II
Cd
Jedio aeoiadns ] ei nl
jedioul.d aeoiadns pl Iu OI!
adi di
Jo1adns alboiadns ] tu, 601
[Rdiulid amonmadns | | sil 80!
Joadns aeoadns ] Je29] LOI
[] aeoradn ] nou! J2S JULDEA |
pocin$ 1 J2s 90
YIINANd ANICUO ALÎNIAUALNI 1N0uId
a [Edo]
101.19dn$ I1pPoWW II] „Stânlod Sol
d [20|
J0adn$ Pow II „Stiulod Lol!
a [220]
10113dn$ HPoW II 3S1!od col
Jed0[
1VAVăLS [VSIAY IS II LONULSNOD NI al LDAdSNI TNLNIWILIVAAWOD
II aeoiadns | nou q J2$ JutotA | sp]
INNNIOAA VILDALOId IS 1VAVULS PVSIAV ILIDNULSNOD NI al LDadSNI 1N0ăIă
Je20|
1U2ISISV aeoiodng | Siirlod PrI
UBISISV aeonadns | I520l [3]
- - | XSHNod
JUaISISV a1eoiadns | |. _tesol Cl
|edioutud aeoiadns | ] | Il
Joniadns DEI AN II | Lor!
| i
| ediout aIboiladns 190] [3
| |edioutid |_55ei sl "Stitțog 6!
| : |n .
| pedioutag aloadns | ] | stitod [tă]
. | | Leooj ,
VUBISISV amonadns | | VutotA | Le]
|edioutud aeorladns | 9cI
| ] r
|edioulid aleoiladns | | | SEI
J04adns aeorlodns | ] PE!
Ă 0d
|edioutid aleoradns ] sei | SEI
- ISUIOd
| edu aJPoadns It99i Te
|edrouluid 3I20|Jadn$ | "Stillod cel
Joradns aleouadns | Ie»ol LEI
|
Jo1adns a1eoiadns ] O<!
JUaISIsy aeoi.adns ] 6EI
J0LIadns aleoadns ] 871|
J0uadns aeojadns | "SĂIlOd LEI
Je901 _
104adns aeo!.adns ] isijoa Că!
II a1e0Iladns ij NOI J2S JUPOEA | SI
* 19Nd ITANWNAA Ad ali VINDA NN0U!
101J2dns a1eo1adns | IS1i!|oq 99|
1042dns aeoiadns | s9I
OAQIA AU VZIUOLINOA TO LNIWILUV4WOD
[e20l
JUaISISV aeoiadns | “Stlog FOI
Joladns "Pow II |P99] <91
i - IS1|od
jedioutud aeoradns | 79|
104iodns aeoiadns ] 191
| |ediou AIeoadnş | | | astil6a | | 091
LVUIDAdSIC TA LNIAILUVdANOD a _]
| [edu | aeoadns l ] | [899] | SI
| Pub | AMBonaens | |_astinod | 5
10449 dns aieonadns | | sol Hui Si
JoHadns | autoniadnş | 1] "Stllod | | 881
R N NIDIAIRS | i a
II] aeoradns | ] og | _ SE! |
1VDOT DIMA Nd SIUALNI AQ IALLDAIAO YZVd IS OAQIA AUVZIHOLINOA LVUIDAdSIA 1NIDIAUIS o |
| . - _ jedo| Ţ Ț -
| adns aIeoLlodns ] still0g | | 9s1
10Hodns aeoiadns | 1 | Ie5el | SSI
x | Je20] pr
1042 dns aeouadns | iinog rsI!
| a | 1290]
J0Lladns aeoiadns ] "SHlod
10419dn 212044adn 1590] Is
J01Iadns alto! S | | "Sâllod cs
ŢI aieouadns | | no. J2$ MuedeA | ISI
i
YIVIDUAAOD Al LDAdSNI 1N0UIa
| edioula aeoiadnş 1890]
[edidulid eOIJadn$ | "Still0d Os!
y |e90|
Joiiadns aleouodns ] "Stâilod [d
[290|
jedioutaq aieoiadns ] Sritlod SP!
Je20|
101adns aleoiadns ] Srirțoa Lel
ININIOIW VILDALOId INLNAWILUVAAOD
Je20| ]
104Jans aeonodns | 9rl
ISHiIlod
a[e.oua5
/ MPW il .
pam pIenD -
iN pIenD —
si ia plenp | =
| pun | —
a|eaauaă pen | | | -
MRI preno | | =
MI plen | | -
a pIenp -
za aje.lauaă prenp
MURI pIenD =
plenD -
pIenD =
1YV2O1 DIMANd SAUALNI aq AALLDIIEO YZVd IN LNIWILUIVaAOD
104adns "Po III | sia =
jedouiiq aeoiadnş l ia i
[ediouuiq aleouadns ] sia d i
J0uadns | aeorlodns | că =>
JE50|
“ze2 pdnp "ajenoe.nuoo 3jiri5uny
"eOISa9e ayeituise 321p1oads aojqnd aptioun (au
IS 1$ 72 -aouqnd ajiiouny gele a12|dU09 10A 25 AI-ONZIUPSIO 1UNIZIAPANS 1212931] |nipea uj (4
- - - [ - - - aednoo seoduia |
- - - | - - - VupoRA JeJOdiua |
Oc £ - | LI Ol A îi DAUBOEA
LL 0£ = |____LFI ll 9 = aedno0
L6l c€ - | POL ISI £I ă 29182 UP "1299 |
aoiqnd | toiqnd
1atinnsui / alindoxa | alindaxa 2182Npu02 | Hieuonouny
Heuogne [nipeo | ap ajenoenuoo a19onpuo> ap | aoiqnd | ap aoqnd ap aoqnd Jeui
up 1inysod Hiduny | a|eroeauoo iiouny iouny ap uiounj ap Houny op ap [ao eMUtUap
|__2P IDOL JEUINN | Ap [don aztunN AP [POL IRUNN | [EIOI IEUUNN | [POI IZUnN | [307 azunN IELINN IP [2100 I2UInN
pupaw pIenD | | [| | JUEDEA | £6|
al ÎI plenD Pa
ÎI plen | Po
MURI plen N îi
aje.ouaă ea zi
pen ici
PRR peno ss!
Anexa nr. 3 la H.C.L.M. nr. 73) din. Pă 2022
POLIȚIA LOCALĂ BRĂILA
REGULAMENTUL
DE
ORGANIZARE ȘI FUNCŢIONARE
BRAILA 2022
i
Partea 1
Dispoziţii Generale
Art. | Poliţia Locală Brăila este înființată, organizată şi funcţionează în baza prevederilor Legii
nr. 155/2010 — Legea poliției locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a
Hotărârii Guvernului nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului cadru de organizare şi
funcţionare a poliţiei locale şi a prevederilor prezentului Regulament, ca instituţie publică de
interes local, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local Municipal Brăila.
Art. 2 Poliţia Locală Brăila îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor încrederii,
previzibilităţii, proximităţii şi proporţionalităţii, deschiderii şi transparenţei, eficienţei şi
eficacităţii, răspunderii, responsabilităţii şi are atribuţii în următoarele domenii:
- asigurarea ordinii şi liniştii publice precum şi paza obiectivelor;
- circulaţia pe drumurile publice;
- disciplina în construcţii şi afişajul stradal;
- protecţia mediului;
- activitatea comercială;
- evidența persoanelor;
- alte domenii stabilite prin lege.
Art. 3 Activitatea Poliţiei Locale Brăila se realizează în interesul comunităţii locale, exclusiv
pe baza şi în executarea legii, cât şi a actelor autorităţii deliberative şi ale celei executive ale
administraţiei publice locale şi în conformitate cu reglementările specifice fiecărui domeniu de
activitate, stabilite prin acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale, la nivelul Municipiului Brăila.
Art. 4 Poliția Locală Brăila îşi îndeplineşte atribuţiile în mod nemijlocit sub autoritatea şi
controlul Primarului Municipiului Brăila.
Art. 5 (I)Poliţia Locală Brăila cooperează cu structurile teritoriale ale Poliţiei Române, ale
Jandarmeriei Române, ale Poliţiei de Frontieră Române şi ale Inspectoratului General pentru
Situaţii de Urgenţă, cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi
colaborează cu organizaţii neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice şi juridice, .
condiţiile legii.
(2) Poliţia locală poate încheia cu alte autorităţi şi instituţii publice protocoale de cooperare
având ca obiect detalierea modalităţilor prin care, în limitele competenţelor legale ale fiecărei
structuri, acestea îşi oferă sprijin în îndeplinirea activităţilor sau a misiunilor specifice.
Partea a-II-a
Structura organizatorică şi principalele tipuri de relaţii
Art. 6 Structura organizatorică a Poliţiei Locale Brăila este în conformitate cu prevederile
Legii nr. 155/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea poliţiei locale, a
prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, coroborate cu cele ale Codului
Muncii - Legea nr. 53/2003, fiind aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila
privind aprobarea organigramei, Statului de funcţii şi a Regulamentului de Organizare şi
Funcţionare.
Art. 7 (1) Personalul Poliției Locale Brăila este compus din:
a) funcţionari publici care ocupă funcţii publice specifice de poliţist local;
b) funcţionari publici care ocupă funcţii publice generale;
c) personal contractual.
(2) Personalul care îndeplineşte atribuţii în domeniul asigurării pazei bunurilor şi obiectivelor
aflate în proprietatea/administrarea Municipiului Brăila, stabilite de Consiliul Local Municipal
Brăila, are statut de personal contractual.
(3) Încadrarea în clase şi pe grade profesionale a funcţiei publice specifice de poliţist local se
face conform prevederilor referitoare la funcţiile publice generale din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ.
(4) După nivelul atribuţiilor, funcţionarii publici din cadrul Poliţiei Locale Brăila pot fi:
a) funcţionari publici de conducere;
b) funcţionari publici de execuţie.
(5) Pot ocupa funcţii publice specifice de poliţist local funcţionarii publici care îndeplinesc
atribuţii de natura celor prevăzute la art. 6, cu excepţia art. 6 lit. h), şi la art. 7-11 din Legea nr.
155/2010 — Legea poliţiei locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 8 În cadrul structurii organizatorice, se stabilesc relaţii de autoritate (ierarhice,
funcţionale), de cooperare, de reprezentare, de control.
Art. 9 In relaţiile cu alte instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice, precum şi cu
persoanele fizice sau juridice, din țară şi străinătate Poliţia Locală Brăila este reprezentată de
Directorul Executiv sau, în lipsa acestuia, de Directorul Executiv Adjunct, prin delegare de
competenţă.
Art. 10 Relaţiile de autoritate ierarhică presupun:
a) subordonarea Directorului Executiv faţă de Primar;
b) subordonarea Directorului Executiv Adjunct, şefilor de serviciu, şefilor de birou, după
caz, faţă de Directorul Executiv, în limitele competenţelor stabilite de legislaţia în
vigoare precum şi a structurii organizatorice;
c) subordonarea şefilor de birou faţă de şefii de serviciu;
d) subordonarea personalului de execuţie faţă de şefii ierarhici superiori.
Art. Il Relaţiile de colaborare se stabilesc între compartimentele din structura organizatorică a
Poliţiei Locale Brăila sau între acestea şi compartimentele din cadrul Primăriei Municipiului
Brăila şi a instituţiilor aflate în subordinea sau coordonarea Consiliului Local Municipal
Brăila.
Art. 12 Relaţiile de reprezentare se realizează în limitele legislaţiei în vigoare şi a mandatului
acordat de Primarul Municipiului Brăila prin dispoziţie.
Art. 13 Poliţia Locală Brăila este structurată pe servicii, birouri şi compartimente după cum
urmează:
DIRECTOR EXECUTIV, în subordinea directă a acestuia aflându-se:
«e Serviciul Juridic, Resurse Umane și Relaţii Publice în structura căruia se află:
= Compartimentul Juridic, Contencios, Proceduri şi Evidenţă Operativă;
= Compartimentul Resurse Umane si Arhivă;
= Compartimentul Relaţii Publice şi Secretariat;
* Serviciul Financiar Contabilitate, Achiziţii şi Administrativ;
= Compartimentul Financiar Contabilitate;
= Compartimentul Achiziţii și Administrativ;
Biroul Inspecţie Comercială;
* Biroul Circulaţie pe Drumurile Publice;
* Compartimentul Audit;
Compartimentul Prevenire, Protecția Muncii și Situaţii de Urgenţă;
..
“e
.%
că
.,
“e
DIRECTOR EXECUTIV ADJUNCT, în subordinea directă a acestuia aflându-se:
« Serviciul Ordine Publică, în structura căreia se află:
= Biroul (Secţia) 1 Ordine Publică;
= Biroul (Secţia) 2 Ordine Publică;
= Biroul (Secţia) 3 Ordine Publică;
= Biroul (Secţia) 4 Ordine Publică;
* Serviciul Dispecerat, Monitorizare Video și Pază Obiective de Interes Public
Local, în structura căruia se află:
= Compartimentul Dispecerat;
= Compartimentul Monitorizare Video;
= Compartimentul Pază Obiective de Interes Public Local;
** Biroul Intervenţie Ordine Publică;
* Biroul Inspecţie în Construcţii, Afişaj Stradal şi Protecția Mediului, în structura
căruia se află:
= Compartimentul Inspecţie în Construcții și A fișaj Stradal;
= Compartimentul Protecţia Mediului;
Art. 14 Poliția Locală Brăila îndeplineşte atribuţiile prevăzute de Legea nr. 155/2010 — Legea
poliţiei locale, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 15 Personalul Poliţiei Locale Brăila îndeplineşte atribuţiile prevăzute de H.G. nr.
1332/2010 privind Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a poliţiei locale.
Art. 16
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.