ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HA OTARARNREA NR.6L1E
din 29.10.2021
Privind: Aprobarea unor măsuri pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile care
se află în izolare/carantină la domiciliu, în vederea limitării transmiterii
virusului SARS-CoV-2.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de
specialitate al Direcţiei de Asistenţă Socială, precum şi avizele comisiilor de
specialitate nr. 1, 2, 3, 4 și 5 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile Legii asistenţei sociale nr.
292/2011, cu
modificările și completările ulterioare, Legii nr.136/2020 privind instituirea unor
măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr.55/2020 privind
unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-
19, cu modificările și completările ulterioare, art.7 din OUG nr.18/2017 privind
asistența medicală comunitară, cu modificările și completările ulterioare,
precum și ale Ordinului nr.725/2020 privind stabilirea măsurilor de sprijinire a
persoanelor vulnerabile care se află în izolare la domiciliu, ca urmare a
măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19;
În baza art.129 alin.(1), alin.(2) lit. d) și alin.(7) lit. b) din O.U.G. nr.57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art.139 alin.(1), coroborat cu art.196 alin.(1) lit. a) din O.U.G.
nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
A OTARNRASTIIE:
Art.1 Se desemnează Direcţia de Asistenţă Socială Brăila, instituție
responsabilă cu stabilirea măsurilor de sprijinire a persoanelor vulnerabile care
se află în izolare/carantină la domiciliu ca urmare a măsurilor de limitare a
răspândirii COVID-19.
Art.2 (1) Persoanele aflate in izolare/carantină la domiciliu beneficiază de
măsurile de sprijin cu privire la asigurarea hranei dacă care se găsesc în
următoarele situaţii:
a. nivel economic sub pragul sărăciei: persoana săracă este persoana
lipsită de resursele strict necesare cumpărării bunurilor şi serviciilor
considerate a asigura nivelul minim de trai într-o anumită perioadă de
timp, raportat la condiţiile socioeconomice ale societăţii, respectiv
persoana cu venituri lunare de până la 800 lei (nivelul indemnizaţiei
sociale pentru pensionari începând cu 1 septembrie 2020).
1
b. şomaj: şomeri indemnizabili/neindemnizabili;
c. nivel de educaţie scăzut;
d. dizabilitate: persoanele cu dizabilităţi reprezintă acele persoane care
au deficienţe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată,
deficiențe care, în interacţiune cu diverse bariere, pot îngrădi
participarea deplină şi efectivă a persoanelor în societate, în condiţii de
egalitate cu ceilalţi (art.6 lit.aa) din Legea nr.292/2011);
e. boli cronice;
f. boli aflate în faze terminale, care necesită tratamente paliative;
g. graviditate;
h. vârsta a treia: persoanele vârstnice sunt persoanele care au împlinit
vârsta de 65 de ani (art.6 lit.bb) din Legea nr. 292/2011);
i. vârstă sub 18 ani;
j. fac parte din familii monoparentale: familia formată din persoana
singură şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia şi care locuiesc împreună
cu aceasta (art.2 alin.(2) din Legea nr. 277/2010);
K. risc de excluziune socială: persoanele care se încadrează în
categoriile prevăzute la lit. a) - j) și care nu au venituri.
|. alte categorii identificate ca vulnerabile din punct de vedere medical sau
social de la nivelul comunităţii:
1!) persoana vulnerabilă din punct de vedere medical este persoana
supusă riscului de a suferi afectări ale stării de sănătate prin acţiunea unor
determinanţi biologici, de mediu fizic, social şi economic, comportamentali sau
care ţin de serviciile de sănătate sau ca urmare a probabilității crescute de a
dezvolta anumite boli sau stări patologice, ca urmare a unor caracteristici
personale ce ţin de vârstă, stare de dizabilitate sau de alte situaţii fiziologice
(art. 7 alin. (3) din OUG nr. 18/2017);
12) persoanele aparținând grupurilor vulnerabile _din punct de vedere
social _ sunt cele prevăzute la art. 6 lit. p) din Legea asistenţei sociale
nr.
292/2011 - grupul vulnerabil desemnează persoane sau familii care sunt în
risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza
unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă de droguri sau de alcool
ori a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate economică şi social.
(2) Persoanele prevăzute la alin.(1) care solicită sprijin sunt în evidența
Centrului Judeţean de Coordonare și Conducere a Intervențţiei.
Art. 3 Direcţia de Asistenţă Socială Brăila are următoarele atribuții:
a) efectuează verificări cu privire la persoana solicitantă și întocmește
nota telefonică privind identificarea persoanelor vulnerabile
izolate/carantinate prevăzut în anexa nr.1, parte integrantă a prezentei
hotărâri;
b) asigură achiziţia hranei (produse alimentare și apă) și după caz, a
medicamentelor;
c) distribuie hrana și după caz, medicamentele, prin personalul propriu,
pe bază de proces verbal de predare primire, confirmat de către un
reprezentant al Poliţiei Locale.
Art. 4 (1) Se aprobă coșul minim de consum, prevăzut în anexa nr.2,
parte integrantă a prezentei hotărâri, de care beneficiază persoanele
vulnerabile aflate în izolare/carantină la domiciliu pentru perioada maximă de 14
zile, în limita sumei de 420 de lei/persoană.
(2) Persoanele vulnerabile aflate în izolare/carantină la domiciliu care
solicită sprijinul cu privire la asigurarea alimentaţiei pentru o perioadă mai mică
de 14 zile (1-13 zile) vor beneficia de produse alimentare și apă stabilite în
funcţie de nevoile persoanei în limita sumei de 30 de lei/zi/persoană.
Art.5. (1) Direcţia de Asistenţă va asigura gestionarea situațiilor cu privire
la implementarea măsurilor de sprijin a persoanelor vulnerabile aflate în
izolare/carantină la domiciliu.
(2) Verificarea documentelor justificative și confirmarea că sunt îndeplinite
condiţiile de legalitate necesare în vederea vizării acestora pentru “BUN DE
PLATĂ”, cu scopul realizării decontului se va realiza de către o persoană din
cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, desemnată în acest sens.
(3) Decontul însoțit de copiile documentelor justificative va fi înaintat lunar
autorității administraţiei publice locale în vederea solicitării de către aceasta
Ministerului Sănătăţii prin intermediul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţene a
sumelor utilizate cu aceasta destinaţie.
Art.6 (1) Fondurile necesare pentru decontarea cheltuielilor se asigură
prin transfer din bugetul Ministerului Sănătăţii, lunar, prin direcţiile de sănătate
publică judeţene, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, în baza
documentelor justificative.
(2) Fondurile necesare pentru această destinaţie vor fi asigurate prin
rectificare bugetară de către unitatea administrativ teritorială a Municipiului
Brăila.
(3) Cheltuiala se va efectua din bugetul de venituri și cheltuieli al Direcţiei
de Asistenţă Socială Brăila de la Titlul IX — 68.50.50.57.02.01 — Ajutoare sociale
de urgenţă în numerar.
Art.7 Prin prezenta hotărâre încetează prevederile H.C.L.M.
nr. 266/30.06.2020 privind aprobarea unor măsuri pentru sprijinirea persoanelor
vulnerabile care se află în izolare la domiciliu, în vederea limitării transmiterii
virusului SARS-CoV-2.
Art.8 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia de Asistenţă Socială Brăila și Poliția Locală Brăila, iar
Secretarul General al Municipiului Brăila o va ica celor interesaţi.
uite IPS
PREŞEDINTE D ȘEDINȚĂ,
FLORIN GHEOR HUȚĂ
E CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRĂGAN Ip
F-PO-09-02.01.05/rev.0
Anexa nr. 1
la HCLM nr.613/29.10.2021
NOTA TELEFONICA PRIVIND IDENTIFICAREA PERSOANELOR VULNERABILE IZOLATE
DATE DE IDENTIFICARE:
Nume, Prenume
Acord GDPR
CNP
Adresa
Numar de telefon E-mail
ÎNTREBĂRI PENTRU IDENTIFICAREA PERSOANELOR VULNERABILE*:
Varsta <18 ani >65 ani
Studii Fără studii Generale
Situatie profesionala Fara ocupatie Lucrator ocazional Somer
Grad de dizabilitate Mediu Accentuat Grav
Venitul net lunar <800 lei
Beneficii de asistență socială VMG | | ASF | | Incalzire
Familie monoparentală
Graviditate
Stare de sanatate Boli cronice Boli faza terminala/tratament paliativ
Lipsa utilitati publice
Apa curenta
Curent electric
Persoana vulnerabila
Da
Nu
*incadrarea in cel putin una dintre categoriile mentionate duce la incadrarea persoanei in grupul de persoane
vulnerabile
SITUATIA SEMNALATA:
Apelant Evidenta DSP/CJCCI
Data debut izolare Data iesire izolare
Membrii familiei
Solicitare
Propunere
Completare cu inscrisuri: prin Email, Fax, Whats App
Alte informatii semnificative: Nevoi speciale
Data reapelare telefonica:
Data
Semnatura
Semnatura si numele/prenumele functionarului care
preia solicitarea
la HCLM nr. 613/29.10.2021
COȘ MINIM DE CONSUM
Anexa nr. 2
Nr. CANTITATE CANTITATE
cit DENUMIRE PRODUS U.M. MINIMĂ MAXIMĂ
LB Ulei l 1 1
2. Oţet l 0,5 0,5
3. Zahăr kg 1 1
4. Sare pungă | 1
5; Orez kg 1 2
6. Făină kg 1 3
VĂ Bulion buc 1 2
8. Ceapă kg 1 2
9. Morcov kg 0,5 1,5
10. Conserve carne buc 4 6
11. Cartofi Kg 3 5
12. Pate buc 4 6
13, Brânză topită buc 2 4
14. Paste buc 1 2
15, Pâine buc 6 12
16. Apă plată | 2 28
17. Ouă buc 10 20
18. laurt buc 14 28
19. Salam kg 0,5 1
20. Conserve pește buc 4 6
21. Mălai kg 1 2
22. Fasole boabe kg 1 2
23. Fructe kg 3 5
24. Lapte UHT l 1 3
25. Grăsime tartinabilă buc 1 2
26. Miere buc 1 1
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.