31 octombrie 2019 · Inițiator: Primarului Municipiului Braila

HCL 585/2019 Brăila adoptată

Actualizarea datelor de identificare ale bunului imobil denumit generic Școala Gimnazială ”Ion Creangă”, aflat în Inventarul domeniului public al Municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. Brăila nr. 325/2011, la…

Pe scurt

Se aprobă actualizarea identificării bunului imobil denumit generic „Școala Gimnazială Ion Creangă”, aflat în inventarul domeniului public al municipiului Brăila, ajustând datele în cadrul Capitolului H din lista bunurilor publice Ține cont: este vorba despre corectarea datelor cadastrale și a procesului-verbal de recepție din anul 2014, parte a anexei care face parte integrantă din hotărâre. Pentru locuitori, înseamnă faptul că bunul este în continuare proprietate a municipiului, iar documentele de identificare au fost actualizate pentru transparență și evidență, fără schimbare de destinație sau de drepturi, iar eventualele operațiuni viitoare vor porni de pe această nouă formulare a datelor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba actualizarea datelor de identificare ale bunului imobil denumit generic $coala Gimnaziala "Ion Creanga", aflat in Inventarul domeniului public al Municipiului Braila, actualizat prin H.C.L.M. Braila nr. 325/2011 , la Capitolul H - "Terenurile !ji cladirile institutiilor publice - . Teatre, Case de cultura, Case !ji Palate ale copiilor, Biblioteci, Muzee, Gradinite, Carnine, Spitale, Policlinici, Carnine de biitrani", pozitia nr. 67, conform documentatiei cadastrale 9i a procesului - verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. 624/04.03.2014 , potrivit anexei, parte integranta…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile $colilor, Frumoasa, Ana Asian.
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.
  • Privește spitalul sau serviciile medicale din localitate.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „$colilor” în Brăila

Denumire
Hotărârea nr. 585 din 2019 a Consiliului Local Brăila
Titlu oficial
Actualizarea datelor de identificare ale bunului imobil denumit generic Școala Gimnazială ”Ion Creangă”, aflat în Inventarul domeniului public al Municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. Brăila nr. 325/2011, la Capitolul H – „Terenurile și clădirile instituțiilor publice - Teatre, Case de cultură, Case și Palate ale copiilor, Biblioteci, Muzee, Grădinițe, Cămine, Spitale, Policlinici, Cămine de bătrâni”, poziția nr. 67, conform documentației cadastrale și a procesului – verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 624/04.03.2014.
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
585 / 2019
Data
31 octombrie 2019
Inițiator
Primarului Municipiului Braila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Locuri citate
$colilor (hartă) · Frumoasa (hartă) · Ana Asian (hartă) nr. cad. 19567
Teme
Școli și educație · Sănătate

Pe același subiect în Brăila

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL BRAILA MUNICIPIUL BRAILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA :a:OTAR.AR.EA NR..585 di .... 31.10.2019 Privind: Actualizarea datelor de identificare ale bunului imobil denumit generic $coala Gimnaziala "Ion Creanga", aflat in Inventarul domeniului public al Municipiului Braila, actualizat prin H.C.L.M. Braila nr. 325/2011 , la Capito lui H - "Terenurile !ji cladirile institutiilor publice - Teatre, Case de cultura, Case !ji Palate ale copiilor, Biblioteci, Muzee, Gradinite, Carnine, Spitale, Policlinici, Carnine de batrani", pozitia nr. 67, conform documentatiei cadastrale ~i a procesului verbal de receptie la term ina rea lucrikilor nr. 624/04 .03.2014. CONSILIUL LOCAL nlIUNICIPAL BH.A..Ix...A.. La initiativa Primarului Municipiului Braila; Avand in vedere referatul de aprobare al initiatorului, raportul comun de specialitate al Directiei Patrimoniu ~i Directiei Finantelor Publice Locale, precum si avizele comisiilor de specialitate nr.1 si 2 din cadrul C.L.M. Braila; Tn conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile ~i completarile ulterioare 9i ale O.M.F.P. nr.1917/2005, cu modificarile si completarile ulterioare; Tn baza art. 129 alin. (1) 9i (2) lit. c) ~i art.155 alin.(1) Iit.d) 9i alin.(5) lit.d) din O.U.G. nr. 57/2019 , privind Codul administrativ, cu modificarile ~i completarile ulterioare; Tn temeiul art. 139 alin. (1) 9i (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 , privind Codul administrativ, cu modificarile ~i completarile ulterioare; :a:OTA.R.A.STE: Art.1 Se aproba actualizarea datelor de identificare ale bunului imobil denumit generic $coala Gimnaziala "Ion Creanga", aflat in Inventarul domeniului public al Municipiului Braila, actualizat prin H.C.L.M. Braila nr. 325/2011 , la Capitolul H - "Terenurile !ji cladirile institutiilor publice - . Teatre, Case de cultura, Case !ji Palate ale copiilor, Biblioteci, Muzee, Gradinite, Carnine, Spitale, Policlinici, Carnine de biitrani", pozitia nr. 67, conform documentatiei cadastrale 9i a procesului - verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. 624/04.03.2014 , potrivit anexei, parte integranta din prezenta hotarare. Art.2 Bunul prevazut in anexa la prezenta hotarare, se va avea in vedere la reactualizarea inventarului domeniului public al Municipiului Braila. Art.3 Prezenta hotarare va fi dusa la indeplinire de Primarul Municipiului Braila , prin Directia Patrimoniu, Direc,ia Finan,elor Publice Locale ~i de catre $coala Gimnaziala "Ion Creanga" Braila, iar Secretarul Municipiului Braila 0 va comunica celor interesati . CONTRASEMNEAZA SEC ETA R, 2 ANEXA £'2c- I. H.C.L.M. nr. j . :J din 31 ' (<J .12019 DATE DE IDENTIFICARE a bunului apartinand dorneniului public Capitolul H - "Terenurile ~i c1adirile institutiilor publice- Teatre, Case de cultura, Case ~i Palate ale copiilor, Biblioteci, Muzee, Gradinite, carnine, Spitale, Policlinici, Carnine de batrani" Nr. Codul Denumirea bunului Elemente de identificare Anul Valoare de Situalia Crt. de dlirii Inventar luridicli clasifi in lei care folo sinta Vecinatali: Nord - str. $colilor, H.C.L.M Est - str. Frumoasa, 107/2001 Sud - proprietate privata, CF Vest - proprietate privata 82818 Numar cadastral 19567 HCLM 2014 322.462,49 1970 377.881 ,54 138/2014 Str. $colilor. nr.15 1970 75.576,31 HCLM -C I -Scoala( P+3) 37.788,15 244/2018 Suprafata construita=707,00 mp 2.175.250, 13 Suprafata desfii~urata=2 . 828 , 00 mp 45.968,51 HCLM 2018 -C2- Intrare profesori 1.119.285,10 557/2017 $COALA 1977 Suprafata construita=6,00 mp 277.050,68 Legea nr. GIMNAZIALA 2012 - C3- Intrare elevi 1/20 II 67 1.6.2 "ION Suprafata construita=4,00 mp HCLM CREANGA" Suprafata construita totala=717,00 50/2012 mp HCLM Suprafata teren=2.728,00 mp 2012 969.392,36 46/2009 Str. Ana AsIan nr. lOA Suprafala teren= 1.430,00 mp HCLM C 1- ~coala 2012 508.149,22 252/2012 Suprafala construita=486,00mp 2019 14.808,59 PV C2 - atelier 624/2014 Suprafata construita= 136,OOmp C3- magazie Suprafa\ii construita=48,OOmp C4- grup sanitar Suprafa\ii construita=24,OOmp

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala