Brăila › 29 octombrie 2020

HCL 580/2020 adoptată

Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Brăila, pe anul 2020

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA :a: O T A R A R E A NR.680 din 29.10.2020 Privind: Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Brăila , pe anul 2020. CONSILIUL LOCAL l.VIUNICIPAL HEt AII.A La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului , înregistrat sub nr. 23481/10.09.2020, raportul de specialitate al Direcţiei Finanţelor Publice Locale, înregistrat sub nr. 23474/10.09.2020, precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 1 din cadrul C.L.M. Brăila ; Ţinând seama de prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completări le ulterioare; În baza art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a) şi art. 155 alin. (1) lit. c) , alin . (4) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) şi alin . (3) lit. a) coroborat cu prevederile art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completări le ulterioare; :a:OTARASTE: Art.1 Se aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Brăila, pe anul 2020, conform anexelor, părţi integrante din prezenta hotărâre. Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila , prin Direcţia Finanţelor Publice Locale, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. ,::::=;:~' . /;,r.~.'N;'-1 PR;f~~Rl~.iIi·Î:<;qE ŞEDINŢĂ, il\ ~ C':~''':. L'~,-," '(' ii.. :;.: VIRG ~ţA ._ REDANA BADIU .. "~ ~~." -' " .. :',- CONTRA SEMNEAZĂ SECRETAR ' ENERAL, ION D: 'ĂGAN F-PO-09-02 .0 1.03/rev.0 Anexa nr, j la HCLM nr, JJ;f'O/.2{J.liJ,.iV2D Judetul: Braila Unitatea administrativ-teritoriala: Municipiul Braila Institutia publica: MUNICIPIUL BRAILA Bugetul local centralizat la venituri pe capitole si subcapitole si la cheltuieli pe capitole, subcapitole si paragrafe, pe titluri de cheltuieli, articole si alineate pe anul 2020 mii Iri Cod Denumire indicatori Prevederi anuale Indicator Buget Influenta Buget initial + 1- rectificat B A 1 2 3 SECTIUNEA DE FUNCTIONARE + SECTIUNE DE DEZVOLTARE 000102 TOTAL VENITURI 588.746,48 30,00 588 .776.48 499002 VENITURI PROPRII 281.406,33 30,00 281 .436,33 000202 1. VENITURI CURENTE 352 .260,75 0,00 352.260 ,75 000302 A. VENITURI FISCALE 298.420,75 0,00 298.420,75 000402 AI. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTI GURI DIN CAPITAL 167.505,25 0,00 167.505,25 AU . IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA 000502 312 ,00 0,00 312 ,00 PERSOANE JURIDICE 0102 Impozit pe profit 312,00 0,00 312,00 010201 Impozit pe profit de la agenti economici 312,00 0,00 312,00 Al .2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, SI CASTI GURI DIN CAPITAL DE LA 000602 167.193,25 0,00 167.193,25 PERSOANE FIZICE 0302 Impozit pe venit 309,00 0,00 309,00 Impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul 030218 309 ,00 0,00 309,00 personal 0402 Cote si sume defalcate din impozitul pe venit 166.884,25 0,00 166.884,25 040201 Cote defalcate din impozitul pe venit 153.742,25 0,00 153.742,25 Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea 040204 10.228 ,00 0,00 10.228,00 bugetelor locale 040205 Sume repartizate din Fondul la dispozitia Consiliului Judetean 2.914,00 0,00 2.914,00 000902 A3 . IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE 40 .016,00 0,00 40 .016,00 0702 Impozite si taxe pe proprietate 40.016,00 0,00 40 .016,00 070201 Impozit si taxa pe cladiri 29.800,00 0,00 29.800,00 07020101 Impozit pe cladiri de la persoane fizice 13.000,00 0,00 13.000,00 07020102 Impozit si taxa pe cladiri de la persoane juridice 16.800,00 0,00 16.800,00 070202 Impozit si taxa pe teren 7.416,00 0,00 7.416,00 07020201 Impozit pe terenuri de la persoane fizice 4.500,00 0,00 4.500,00 07020202 Impozit si taxa pe teren de la persoane juridice 2.900,00 0,00 2.900,00 07020203 Impozitul pe terenul din extravHan 16,00 0,00 16,00 070203 Taxe judiciare de timbru si alte taxe de timbru 2.800,00 0,00 2.800,00 001002 A4 . IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII 90.469,50 0,00 90.469 ,50 1102 Sume defalcate din TVA 72.867,50 0,00 72.867 ,50 Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea cheltuielilor 110202 descentralizate la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor si 41 .110,50 0,00 41 .110,50 Municipiului Bucuresti Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor 110206 29.576 ,00 0,00 29.576,00 locale Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea 110209 2.181 ,00 0,00 2.181,00 invatamantului particular si a celui confesional 1202 Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii 1,00 0,00 1,00 120207 Taxe hoteliere 1,00 0,00 1,00 1502 Taxe pe servicii specifice 201 ,00 0,00 201,00 150201 Impozit pe spectacole 27,00 0,00 27,00 150250 Alte taxe pe servicii specifice 174,00 0,00 174,00 Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurarea 1602 17.400 ,00 0,00 17.400,00 de activitati / 160202 Impozit pe mijloacele de transport 13.800,00 0,00 13.800,00 16020201 Impozit pe mijloacele de transport detinute de persoane fizice 10.000,00 0,00 10.000,00 16020202 Impozit pe mijloacele de transport detinute de persoane juridice 3.800,00 0,00 3.800,00 160203 Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare 3.400,00 0,00 3.400,00 Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe 160250 200,00 0,00 200,00 desfasurare de activitati 001102 A6 . ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE 430,00 0,00 430,00 1802 Alte impozite si taxe fiscale 430,00 0,00 430,00 180250 Alte impozite si taxe 430,00 0,00 430 ,00 001202 C. VENITURI NEFISCALE 53.840,00 0,00 53.840,00 001302 C1 . VENITURI DIN PROPRIETATE 12.195,00 0,00 12 .195,00 3002 Venituri din proprietate 12.195,00 0,00 12.195,00 Varsaminte din profitul net al regiilor autonome. societatilor si companiilor 300201 245,00 0,00 245,00 nationale 300205 Venituri din concesiuni si inchirieri 7.650,00 0,00 7.650,00 30020530 Alte venituri din concesiuni si inchirieri de catre institutiile pUblice 7.650,00 0,00 7.650,00 300208 Venituri din dividende 4.300,00 0,00 4.300,00 Oividende de la societatile si companiile nationale si societatile cu capital 30020803 4.300,00 0,00 4.300,00 majoritar de stat 001402 C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII 41 .645,00 0,00 41 .645,00 3302 Venituri din prestari de servicii si alte activitati 12.229,00 0,00 12.229,00 330208 Venituri din prestari de servicii 7.340,00 0,00 7,340,00 Contributia parintilor sau sustinatorilor legali pentru intretinerea copiilor in 330210 165,00 0,00 165,00 crese 330212 Contributia persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social 5,00 0,00 5,00 330213 Contributia de intretinere a persoanelor asistate 4.700,00 0,00 4.700,00 330228 Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despagubiri 19,00 0,00 19,00 3402 Venituri din taxe administrative, eliberari permise 217 ,00 0,00 217,00 340202 Taxe extrajudiciare de timbru 217,00 0,00 217,00 3502 Amenzi, penalitati si confiscari 9.984,00 0,00 9.984,00 350201 Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate potrivit dispozitiilor legale 9.500,00 0,00 9.500,00 Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de catre alte institutii de 35020102 9.500,00 0,00 9.500,00 specialitate Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intirziere a declaratiei de 350202 4,00 0,00 4,00 impozite si taxe 350250 Alte amenzi, penatitati si confiscari 480,00 0,00 480 ,00 3602 Diverse venituri 19.215,00 0,00 19.215,00 360205 Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitalile institutiilor publice 350,00 0,00 350,00 360206 Taxe speciale 18.000,00 0,00 18.000,00 360250 Alte venituri 865,00 0,00 865,00 Varsaminte din sectiunea de functionare pentru finantarea sectiunii de 370203 -35.136,02 -2.136,86 -37.272.88 dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus) 370204 Varsaminte din sectiunea de functionare 35.136,02 2.136,86 37.272,88 001502 II. VENITURI DIN CAPITAL 2.013,08 30,00 2.043,08 3902 Ven ituri din valorificarea unor bunuri 2.013,08 30,00 2,043,08 390201 Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice 200,00 0,00 200,00 390203 Venituri din vanzarea locuinte lor construite din fondurile stalului 500,00 0,00 500,00 Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului sau 390207 1.313,08 30,00 1.343,08 al unitatilor administrativ-teritoriale 001702 IV. SUBVENTII 72.960,77 0,00 72.960,77 001802 SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 72.960,77 0,00 72.960,77 4202 Subventii de la bugetul de slal 70.906,00 0,00 70.906,00 002002 B. Curenle 70.906,00 0,00 70.906,00 Subventii pentru acordarea ajutorului pentru incalzirea locuinlei cu lemne, 420234 18,00 0,00 18,00 carbuni, combuslibili petrolieri 420241 Subventii din bugetul de stat pentru finantarea sanatatii 115,00 0,00 115,00 Subventii primite de la bugetul de stat pentru pentru finantarea unor programe 420251 380,00 0,00 380,00 de interes national Subventii primite de la bugetul de stat pentru pentru finantarea unor programe 42025102 380,00 0,00 380,00 de interes national, destinate sectiunii de dezvoltare a bugetului local 420265 Finantarea Programu lui National de Dezvoltare Locala 27.932,63 0,00 27.932,63 Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale necesare sustinerii 420269 derularii proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabl1e (FEN) 41 .639,02 0,00 41 .639,02 postaderare. aferente perioadei de programare 2014-2020 420279 Subventii pentru finantarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol. 175,00 0,00 175,00 Subventii pentru finantarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, 42027902 175,00 0,00 175,00 pentru sectiunea de dezvoltare. 420260 Subventii de la bugetul de stat pentru deconlarea cheltuielilor pentru carantina. 159,60 0,00 159,60 420262 Sume alocate pentru stimulentul de risc. 286,35 0,00 286,35 4302 Subventii de la alte administratii 2.054,77 0,00 2.054,77 430239 Subventii acordate in baza contractelor de parteneriat sau asociere 1.800,00 0,00 1.800,00 Subventii acordate in baza contractelor de parteneriat sau asociere , pentru 43023901 200,00 0,00 [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro