30 septembrie 2019 · Inițiator: Primarului Municipiului Braila

HCL 526/2019 Brăila adoptată

Completarea anexei nr.4 la H.C.L.M. nr.429/21.12.2015 - „Lista terenurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Brăila ce sunt sau pot fi ocupate de construcţii tip balcon, alei acces, extinderi spații comerciale, alte construcții autorizate”.

Denumire
Hotărârea nr. 526 din 2019 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
526 / 2019
Data
30 septembrie 2019
Inițiator
Primarului Municipiului Braila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă completarea anexei nr.4 la H.C.L.M. nr.429/21.12.2015 cu noile amplasamente ale terenurilor din domeniul public al Municipiului Brăila care pot fi ocupate de construcții precum balcoane, alei de acces, extinderi ale spațiilor comerciale sau alte construcții autorizate. Pentru locuitori înseamnă că lista terenurilor ocupate de astfel de structuri se actualizează, iar obiectivele vor fi gestionate de primărie (prin Direcțiile Patrimoniu, Arhitectură și Juridic), urmând să efectueze lucrările necesare și să comunice părților interesate; se păstrează celelalte prevederi ale hotărârii și intră în vigoare potrivit prevederilor legale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba completarea anexei nr.4la H.C.L.M. nr.429/21.12.2015 - "Lista terenurilor ce apartin domeniului public al Municipiului Braila ce sunt sau pot fi ocupate de constructii tip balcon , alei acces, extinderi spatii comerciale, alte constructii autorizate", cu amplasamentele mentionate in anexa, parte integranta din prezenta hotarare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL BRAILA MUNICIPIUL BRAILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA :a: 0 or ..A.. R...A.. R. E..A.. NR.. 5 2 6 din 30.09.20:1.9 Privind: Completarea anexei nr.4 la H.C.L.M. nr.429/21.12.2015 - "Lista terenurilor ce apartin domeniului public al Municipiului Braila ce sunt sau pot fi ocupate de constructii tip balcon, alei acces, extinderi spatii comerciale, alte constructii autorizate". CONSILIUL LOCAL lVIUNICIPAL BBATT,A La initiativa Primarului Municipiului Braila; Avand in vedere referatul de aprobare al initiatorului , raportul comun de specialitate al Directiei Patrimoniu, Directiei Arhitect $ef ~i Directiei Juridic Contencios Administratie Publica Locala, precum ~i avizul comisiei de specialitate nr.2 din cadrul C.L.M . Bn3ila; In conformitate cu prevederile art. 20 alin . (1) lit. e) din Legea nr. 273/2006, privind finantele publice locale, cu modificarile ~i completarile ulterioare, Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii , republicata , cu modificarile ~i completarile ulterioare, precum ~i H.C.L.M. nr. 245/30.06.2017; In baza art. 129 alin. (1) ~i alin.(2) lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ; In temeiul art. 139 alin . (1) ~i (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin . (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ; :a: OT.A...R..A...STE : Art.1 Se aproba completarea anexei nr.4la H.C.L.M. nr.429/21.12.2015 - "Lista terenurilor ce apartin domeniului public al Municipiului Braila ce sunt sau pot fi ocupate de constructii tip balcon , alei acces, extinderi spatii comerciale, alte constructii autorizate", cu amplasamentele mentionate in anexa, parte integranta din prezenta hotarare. Art.2 Celelalte prevederi ale H.C.L.M . Braila nr. 429/21.12.2015 raman neschimbate. Art.3 Prezenta hotarare va fi dusa la Tndeplinire de Primarul Municipiului Braila, prin Directia Patrimoniu , Directia Arhitect $ef ~i Directia Juridic Contencios Administratie Publica Locala, iar Secretarul Municipiului Braila 0 va comunica celor interesati. PRE~EDINTE DE ~EDINTA, CONTRASEMNEAZA I SECRETA R, NION 2 ANEXA LA H.C.L.M. Nr. 5"'.<.G Braila ellt? 3D,()'j. wi '? (completare la anexa nl'. 4 din H.C .L.M. nr. 429/2015) Amplasament Obiectul Suprafata mlisuratli inchirierii 1 -adiacent apartamentului nr. Extindere Extindere cu 24, pa11er, str. Octav alee acces 4,3mp(figureaza la poz.1427 Doicescu nr. 17, bloc El , spati u in H.C.L.M. nr.429/2015 cu sc.2 comercial- 4,7 mp) intrare ill legalitate 2 -adiacent apartamentului nr. 1, Actualizare Extindere cu 1,63 p3!1er, str. Tineretului nr. 38, suprafata mp(figureaza la poz. 1093 in bloc Dl, sc. l contract H.C.L.M. nr. 429/2015 cu lnchiriere 15,37 mp) conform masuratori OCP! 3 -adiacent ap3!1amentului nr. Schimbare Extindere cu 7,00 16, pm1er, $os. Buzaului nr. destinatie mp(figureaza la poz. 1177 in II , bloc B 18 , sc.2 apat1. Din H.C.L.M. 01'.429/2015 cu locuinta ill 3,0 mp) spat iu comercial- acces din exterior cu alee, trepte ~i podest 4 -adiacent apartamentului nr. 3, Ansamblu de Extindere cu 10,00 pa11er, Calea Galati nr.68, trepte , mp(figUl'eaza la poz.1507 in bloc J, sc.1 rampa ~i H.C.L.M. nr.429/2015 cu podest - 15,4 mp) intrare ill legalitate 5 -adiacent apartamentului nr. 2, Extindere Extindere eu 7,68 mp parter, b-dul. Dorobantilor nr. windfang cu (figureazii la poz.l039 in 617, bloc 9, sc.! trepte, podest H.C.L.M. nr.429/2015 eu ~i rampa- 12,15 mp) intrare in legalitate VICEPRIMAR DffiECTOR EXECUTIV D.J.C.A.P.L. DI~Jb: EXECUTIV D.P. BRATUANG$ E~RUNDEA CU CORINA ELENA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă