ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
AOTLTARAREA NR.525
din 27.09.2024
Privind: Aprobarea documentaţiei tehnico - economice faza | - DAL.I.
(Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii) și a indicatorilor
tehnico - economici pentru obiectivul de investiţii «Reabilitare
Vestiare Liceul Tehnologic „Gheorghe K. Constantinescu”
Brăila», cu finanţare de la bugetul local.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și adresa
nr. 2471/14.08.2024 a Liceului Tehnologic „Gheorghe K. Constantinescu”
Brăila, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 223715/14.08.2024;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Tehnice și Direcţiei
Finanţelor Publice Locale, precum și avizele comisiilor de specialitate nr. 1 și 2
din cadrul C.L.M. Brăila;
Ţinând cont de prevederile art. 44 din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din O.U.G.
nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. a), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HA OTARNRA STIE
Art.1 Se aprobă documentaţia tehnico - economică faza | —- DALI.
(Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii) pentru obiectivul de
investiţii «Reabilitare Vestiare Liceul Tehnologic „Gheorghe K.
Constantinescu” Brăila», cu finanţare de la bugetul local, conform anexei
nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se aprobă indicatorii tehnico — economici pentru obiectivul de
investiţii «Reabilitare Vestiare Liceul Tehnologic „Gheorghe K.
Constantinescu” Brăila», în valoare totală de 515.516,00 lei cu T.V.A., din
care C+M: 431.468,00 lei cu T.V.A., conform devizului general întocmit de
către societatea CIC CONS S.R.L. Brăila, prevăzut în anexa nr. 2, parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Durata de realizare a obiectivului de investiţie «Reabilitare
Vestiare Liceul Tehnologic „Gheorghe K. Constantinescu” Brăila», este de
4 luni.
Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Tehnică, Direcţia Finanţelor Publice Locale și de către
Liceul Tehnologic „Gheorghe K. Constantinescu” Brăila, iar Secretarul General
al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CONSTANTIN SÎRBU
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRĂGAN
]
(
F-PO-09-02.01.05/rev.0
ANEXA NE A
14 HCLM Ap 52527.09 2024
OBIECTIV: REABILITARE VESTIARE LICEUL TEHNOLOGIC "GHEORGHE K.
CONSTANTINESCU" BRAILA
AMPLASAMENT: Sos. Rimnicul Sarat, nr. 127
MUN. BRAILA, JUD. BRAILA
BENEFICIAR: LICEUL TEHNOLOGIC “GHE. K. CONSTANTINESCU” BRAILA
LUCRARE: DOCUMENTATIE DE AVIZARE A LUCRARILOR DE INTERVENTIE
PROIECT NR. FAZA: EXEMPLAR NR.:
920/2024 D.A.L.]. 1
CICcons
PROIECTARE SI CONSULTING CONSTAUCTII INDUSTAIALE SI CIVILE
C IC PROIECT NR. 920/2024 — REABILITARE VESTIARE LICEUL TEHNOLOGIC COD REV.
CONS "GHEORGHE K. CONSTANTINESCU" BRĂILA DALI 0
S.C. CIC CONS S.RL. EX.NR.
BRAILA
BIROU PROIESTARE FOAIE DE RESPONSABILITATI
TEL/FAX 0239/690003 PAG. DIN
cicconsbrQyahoo.com 1 1
OBIECTIV: REABILITARE VESTIARE LICEUL TEHNOLOGIC "GHEORGHE K.
CONSTANTINESCU" BRĂILA
AMPLASAMENT: Sos. Rimnicu Sarat, nr. 127
MUN. BRAILA, JUD. BRAILA
BENEFICIAR: LICEUL TEHNOLOGIC “GHE. K. CONSTANTINESCU” BRAILA
LUCRARE: DOCUMENTATIE DE AVIZARE A LUCRARILOR DE INTERVENTIE
PROIECT NR. FAZA: SPECIALITATEA:
920/2024 DALI ARH.
[SEF PROIECT | ING. CHIROI FLORIN_ Cu A.
ZOETATEŞ
(2)
COLECTIV COLABORATORI sai a)
ARHITECTURA ARH. CHIROI ADRIANĂ__cU! ie) tă /
IJIȚET Ş
ES
Rata RON
CIC PROIECT NR. 920/2024 — REABILITARE VESTIARE LICEUL TEHNOLOGIC COD | REV.
CONS "GHEORGHE K. CONSTANTINESCU" BRĂILA DALI |0
PROKCINIE SI CONSIURIG (ONSTRACI NDUSTIALE i nt
S:C. GIO CONS SRL. BORDEROU EX.NR.
BIROU PROIECTARE PIESE SCRISE SI DESENATE
TEL/FAX 0239/690003 PAG. | DIN
cicconsbrQyahoo.com 1 i]
PARTE SCRISA
Coperta
Foaie de responsabilitati
Borderou de piese scrise si desenate
Memoriu tehnic DALI
Releveu foto
Deviz general
Deviz pe obiect
Liste evaluari
FAP a Sona
PARTE DESENATA
PGO1 — Plan de incadrare in localitate. Plan de incadrare in zona
PGO2 — Plan de situatie
A01 — Plan vestiare. Situatia existenta.
A02 — Plan vestiare. Situatia propusa
A03 — Fatada principala. Fatada laterala stanga.
Po Ni
Intocmit,
Arh. ChirgiA a
AT
|.€.
0 > SRL.
CUI RO3918748
J9/67/19
â 93
G 5
Ma ROM
DOCUMENTATIA DE AVIZARE A LUCRARILOR DE INTERVENTII
INTOCMIT CONFORM HOTARARII NR.907 DIN 2016 PRIVIND APROBAREA CONTINUTULUI CADRU AL DOCUMENTATIEI
TEHNICO- ECONOMICE AFERENTE INVESTITIILOR PUBLICE
1. INFORMATII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTITII
1.1. Denumirea obiectivului de investiţii
REABILITARE VESTIARE LICEUL TEHNOLOGIC "GHEORGHE K. CONSTANTINESCU"
BRĂILA
1.2. Ordonator principal de credite/investitor
LICEUL TEHNOLOGIC “GHE. K. CONSTANTINESCU” BRAILA
1.3. Ordonator de credite (secundar/terţiar)
LICEUL TEHNOLOGIC “GHE. K. CONSTANTINE: CU” BRAILA
1.4. Beneficiarul investiţiei
LICEUL TEHNOLOGIC “GHE. K. CONSTANTINESCU” SOS. RAMNICUL SARAT
NR. 127, BRĂILA
1.5. Elaboratorul documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie
S.C. CIC CONS S.RL.
2. SITUATIA EXISTENTA SI NECESITATEA REALIZARII LUCRARILOR DE INVESTITII
2.1. Prezentarea contextului: politici, strategii, legislaţie, acorduri relevante,
structuri instituţionale şi financiare
Din punctul de vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de viață pentru copiii din
comunitatea brăileană, trebuie remarcat că Municipalitatea a fost preocupată în
permanenţă să ofere elevilor si prescolarilor infrastructura necesară derulării în bune
condiții a procesului instructiv-educativ, pentru că performanţe pe termen lung nu se pot
obține decât dacă există preocupare în acest sens la toate nivelurile de învățământ.
2.2. Analiza situaţiei existente şi identificarea necesităţilor şi a deficienţelor:
Structura liceului tehnologic „Ghe. K. Constantinescu” este compusa din:
- Cladirea C1 sala de sport;
- Cladirea C2 vestiar;
- Cladirea C3 terasa
- Cladirea C4 grup scolar P+3
- Cladirea C5 corp legatura P+3
- Cladirea C6 grup scolar P+3
- Cladirea C7 cabina poarta
- Cladirea C8 magazin alimentar
- Cladirea C9 cabina poarta
- Cladirea C10 internat P+3
- Cladirea C11 internat P+3
- Cladirea C12 cos de fum
- Cladirea C13 galerie de fum
- Cladirea C14 centrala termica si post trafo
- Cladirea C15 cantina
- Cladirea C16 sera
- Cladirea C17 sopron
- Cladirea C18 atelier lacatuserie
- Cladirea C19 sopron
- Cladirea C20 sopron
- Cladirea C21 sopron
- Cladirea C22 grajd animale
- Cladirea C23 grajd tractoare
- Cladirea C24 magazie materiale si moara
- Cladirea C25 cort sericicol
- Cladirea C26 grajd animale
- Cladirea C27 grajd animale
- Cladirea C28 grajd cal
- Cladirea C29 clasa maistri
- Cladirea C30 magazie furaje
- Cladirea C31 magazie unelte
- Cladirea C32 magazie cereale
Cu o suprafata totala construita de 7.745mp, suprafata imobilului real masurat de
52.924mp si in acte 54.800mp
Cladirea vestiarelor C2 si a copertinei de legatura C3 cu aceasta sunt inutilizabile,
puternic deteriorate, tencuielile/finisajele interioare si exterioare sunt afectate si pe alocuri
cazute, hidroizolatia este deteriorata in foarte multe locuri, apa infiltrandu-se in interiorul
cladirii degradand peretii, tavanele si instalatiile electrice. Sistemul de scurgere deficitar,
lipsa elementelor de protectie si izolare la terasa si tamplarie au degradat si fatadele.
Lipsa obiectelor sanitare, a aparatajului electric, al corpurilor de incalzire (si la sala de
sport), al usilor interioare etc. nu permit utilizarea cladirii vestiar, implicit utilizarea salii de
sport — care este in rest complet echipata. Subsolul tehnic existent prezinta infiltratii de
apa reziduala, este inundat — necesita igienizare si reparatii. Din subsolul tehnic se fac
legaturile pentru alimentarea cu apa rece si apa calda menajera si pentru incalzire a
grupurilor sanitare, a dusurilor si a spalatoarelor cladirii vestiar cat si al incalzirii salii de
sport. Este necesara reabilitarea acestora pentru a putea fi utilizate, date in exploatare.
2.3. Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiţiei publice
Obiectivul general al proiectului constă crearea unor conditii optime pentru
desfasurarea activitatii educationale, respectiv utilizarea in conditii normale a cladirii
vestiar, a copertinei de legatura, implicit a salii de sport.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Reabilitarea hidroizolatiei terasei vestiarelor si a copertinei;
- Reabilitarea finisajelor exterioare si interioare degradate;
- Montarea de tamplarie interioara si reparatia tamplariei exterioare existente;
- Inlocuirea/dotarea cu corpuri de iluminat, obiecte sanitare si corpuri de incalzire;
- Igienizarea si reabilitarea subsol tehnic.
2.4. Necesitatea si oportunitatea investitiei
Necesitatea investitiei consta in reabilitarea cladirii vestiarelor si a corpului de
legatura, completarea instalatiei termice a salii de sport. Prin realizarea acestor interventii
se vor oferi conditii optime pentru desfasurarea procesului educational, imbunatatirea
calitatii infrastructurii liceului.
3. DESCRIEREA CONSTRUCTIEI EXISTENTE
3.1. Particularităţi ale amplasamentului:
a) descrierea amplasamentului (localizare - intravilan/extravilan, suprafaţa terenului,
dimensiuni în plan);
Terenul pe care este amplasat liceul se afla in intravilanul localitatii BRAILA, pe
SOS. RAMNICUL SARAT NR. 127, avand numarul cadastral 17072.
Terenul in suprafata de 54.800,00mp (real masurat 52.924,00mp) apartine
MUNICIPIULUI BRAILA DOMENIUL PUBLIC cu drept de administrare in favoarea
beneficiarului. Terenul nu face obiectul interdictiei temporare sau definitive de construire.
b) relaţiile cu zone învecinate, accesuri existente şi/sau căi de acces posibile;
Conform planului cadastral terenul se invecineaza cu:
- la nord — Sos. Ramnicul Sarat si nr cad 88753
- la vest — teren Grup Scolar Agricol si nr cad 88753
- la est - teren Primaria Braila si SC UNIVERSS SRL Braila
- la sud — teren Primaria Braila
c) datele seismice şi climatice;
Constructia este amplasata (conform P100-
1/2013) in zona de valori de varf ale
acceleratiei terenului pentru cutremure a“: nd IMR=225 ANI = 0.30g si perioada de control
(colt), Te = 1.0 sec.
Clasa de importanta este „III” stabilita conform P100-
1/2013.
Orasul Braila este situat pe malul stang al Dunarii, la limita nord-estica a
Baraganului. Relieful este in general nomoton, cu denivelari izolate si aflat in panta lina, de
la vest la est si de la nord la sud, punctele cele mai inalte fiind in centrul orasului, care
domina platforma portului, cu o faleza inalta.
Din punct de vedere climatic, zona orasului Braila se caracterizeaza printr-o clima
continentala, temperata, cu amplitudine mare a variatiilor sezoniere si prin precipitatii
cantitativ reduse.
Temperatura medie anuala este de +11 grade C, iar cantitatea medie de precipitatii
este de 400 mm/an.
Vantul dominant sufla cu intensitate moderata in directia NE.
Adancimea de inghet este de 0.90 m, conform STAS 6054-77.
d) studii de teren:
(i) studiu geotehnic pentru soluţia de consolidare a infrastructurii conform
reglementărilor tehnice în vigoare;
Terasa Brailei prezinta in suprafata depozite loessoide cuaternare (Holocen
superior), care includ depozitele loessoide ale terasei joase, acomularile aluvionare ale
luncilor si nisipurile eoliene din regiune.
Roca de baza o constituie Levantinul, intalnit in facies argilos, marnos sau nisipos,
de regula sub adancimea de 20 m.
(ii) studii de specialitate necesare, precum studii topografice, geologice, de
stabilitate ale terenului, hidrologice, hidrogeotehnice, după caz;
Nu este cazul.
e) situaţia utilităţilor tehnico-edilitare existente;
- alimentare cu energie electrica: din reteaua electrica existenta ;
- alimentare cu apa: din reteaua existenta a localitatii ;
- evacuarea apelor menajere: la reteaua existenta a localitatii.
f) analiza vulnerabilităţilor cauzate de factori de risc, antropici şi naturali, inclusiv de
schimbări climatice ce pot afecta investiţia;
Nu este cazul.
g) informaţii privind posibile interferenţe cu monumente istorice/de arhitectură sau
situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existenţa
condiţionărilor specifice în cazul existenţei unor zone protejate.
Nu se intervine asupra cladirilor.
3.2. Regimul juridic:
a) natura proprietăţii sau titlul asupra construcţiei existente, inclusiv servituţi, drept
de preempţiune;
Terenul pe care este amplasat liceul se afla in intravilanul localitatii BRAILA, pe
SOS. RAMNICUL SARAT NR. 127, avand numarul cadastral 17072.
Terenul in suprafata de 54.800,00mp (real masurat 52.924,00mp) apartine
MUNICIPIULUI BRAILA DOMENIUL PUBLIC cu drept de administrare in favoarea
beneficiarului. Terenul nu face obiectul interdictiei temporare sau definitive de construire.
b) destinaţia construcţiei existente;
Constructia la care se intervine are destinatia de vestiare sala de sport, respectiv
copertina de legatura intre vestiare si cladirea scolii.
c) includerea construcţiei existente în listele monumentelor istorice, situri
arheologice, arii naturale protejate, precum şi zonele de protecţie ale acestora şi în
zone construite protejate, după caz;
Nu este cazul.
d) informaţii/obligaţii/constrângeri extrase din documentaţiile de urbanism, după
caz.
Nu este cazul.
3.3. Caracteristici tehnice şi parametri specifici:
a) categoria şi clasa de importanţă;
Categoria de importanta “C” — normala - stabilita conform Regulamentului privind
stabilirea categoriei de importanta a constructiilor elaborat de INCERC- aprilie 1996,
aprobat prin HGR 766/1998.
Clasa de importanta “II!” — stabilita conform P100/1-2013.
b) cod în Lista monumentelor istorice, după caz;
Nu este cazul.
c) an/ani/perioade de construire pentru fiecare corp de construcţie;
Nu este cazul.
d) suprafaţa construită;
Nu este cazul.
e) suprafaţa construită desfăşurată;
Nu este cazul.
f) valoarea de inventar a construcţiei;
Nu este cazul.
g) alţi parametri, în funcţie de specificul şi natura construcţiei existente.
Nu este cazul.
3.4. Analiza stării construcţiei, pe baza concluziilor expertizei tehnice şi/sau ale
auditului energetic, precum şi ale studiului arhitecturalo-istoric în cazul imobilelor
care beneficiază de regimul de protecţie de monument istoric şi al imobilelor aflate
în zonele de protecţie ale monumentelor istorice sau în zone construite protejate. Se
vor evidenția degradările, precum şi cauzele principale ale acestora, de exemplu:
degradări produse de cutremure, acţiuni climatice, tehnologice, tasări diferenţiate,
cele rezultate din lipsa de întreţinere a construcţiei, concepţia structurală iniţială
greşită sau alte cauze identificate prin expertiza tehnică.
Nu este cazul
3.6. Actul doveditor al forţei majore, după caz.
Nu este cazul.
4. CONCLUZIILE EXPERTIZEI TEHNICE SI, DUPA CAZ, ALE AUDITULUI
ENERGETIC, CONCLUZIILE STUDIILOR DE DIAGNOSTICARE 2):
Nu este cazul.
c) soluţiile tehnice şi măsurile propuse de către expertul tehnic şi, după caz,
auditorul energetic spre a fi dezvoltate în cadrul documentaţiei de avizare a
lucrărilor de intervenţii;
- Nu este cazul.
2) Studiile de diagnosticare pot fi: studii de identificare a alcătuirilor constructive ce
utilizează substanţe nocive, studii specifice pentru monumente istorice, pentru
monumente de for public, situri arheologice, analiza compatibilităţii conformării
spaţiale a clădirii existente cu normele specifice funcţiunii şi a măsurii în care
aceasta răspunde cerinţelor de calitate, studio peisagistic sau studii, stabilite prin
tema de proiectare.
a) clasa de risc seismic;
Constructia este amplasata (conform P100-
1/2013) in zona de valori de varf ale
acceleratiei terenului pentru cutremure avand IMR=225 ANI = 0.30g si perioada de control
(colt), Te = 1.0 sec.
d) recomandarea intervențiilor necesare pentru asigurarea funcţionării conform
cerinţelor şi conform exigenţelor de calitate.
Se va reabilita hidroizolatia, finisajele exterioare si interioare (la cladirea vestiar si la
copertina), se vor reabilita si dota instalatiile electrice cu corpuri de iluminat si aparataj, se
va reabilita si dota instalatia sanitara cu obiecte sanitare, asemenea si instalatia de
incalzire/termica (se va dota cu corpuri de incalzire si sala de sport), se va igieniza
subsolul de la cladirea vestiarelor din cadrul liceului tehnologic „Ghe. K. Constantinescu”
din municipiul Braila, situat pe sos. Ramnicul Sarat nr. 127.
5. IDENTIFICAREA SCENARIILOR/OPTIUNILOR TEHNICO-ECONOMICE (MINIMUM
DOUA) SI ANALIZA DETALIATA A ACESTORA
5.1. Soluţia tehnică, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcţional-
arhitectural şi economic, cuprinzând:
a) descrierea principalelor lucrări de intervenţie pentru:
- consolidarea elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural;
Nu este cazul.
- protejarea, repararea elementelor nestructurale şi/sau restaurarea elementelor
arhitecturale şi a componentelor artistice, după caz;
Nu este cazul.
- intervenţii de protejare/conservare a elementelor naturale şi antropice existente
valoroase, după caz;
Nu este cazul.
- demolarea parţială a unor elemente structurale/nestructurale, cu/fără modificarea
configurației şi/sau a funcţiunii existente a construcţiei;
Nu este cazul.
- introducerea unor elemente structurale/nestructurale suplimentare;
Nu este cazul.
- introducerea de dispozitive antiseismice pentru reducerea răspunsului seismic al
construcţiei existente;
Nu este cazul.
b) descrierea, după caz, şi a altor categorii de lucrări incluse în soluţia tehnică de
intervenţie propusă, respectiv hidroizolaţii, termoizolaţii, repararea/ înlocuirea
instalaţiilor/echipamentelor aferente construcţiei, demontări/montări,
debranşări/branşări, finisaje la interior/exterior, după caz, îmbunătăţirea terenului de
fundare, precum şi lucrări strict necesare pentru asigurarea funcţionalităţii
construcţiei reabilitate;
Lucrarile ce se vor executa in cadrul reabilitatii cladirii vestiar si a copertinei ale
liceului sunt urmatoarele:
Reabilitare hidroizolatie cladire vestiare si copertina;
Reabilitare finisaje exterioare vestiare si copertina;
Reabilitare trotuar si soclu cladire vestiare si copertina;
Reabilitare finisaje interioare cladire vestiare;
Reabilitare, completare si dotare instalatie PSI cladire vestiare;
Reabilitare, completare si dotare instalatie termica sala de sport;
Reabilitare, completare si dotare instalatii electrice cladire vestiare, copertina si
iluminat exterior;
8. Reabilitare instalatii sanitare si dotarea cu obiecte sanitare la cladire vestiare;
9. Reabilitare, completare si dotare instalatie termica vestiare;
10. Vidanjare, igienizare si reabilitare subsol tehnic.
FI 9 > i oi
c) analiza vulnerabilităţilor cauzate de factori de risc, antropici şi naturali, inclusiv
de schimbări climatice ce pot afecta investiţia;
Nu este cazul.
d) informaţii privind posibile interferenţe cu monumente istorice/de arhitectură sau
situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existenţa
condiţionărilor specifice în cazul existenţei unor zone protejate;
Nu este cazul.
e) caracteristicile tehnice şi parametrii specifici investiţiei rezultate în urma realizării
lucrărilor de intervenţie.
5.2. Necesarul de utilităţi rezultate, inclusiv estimări privind depăşirea consumurilor
iniţiale de utilităţi şi modul de asigurare a consumurilor suplimentare
Nu este cazul.
5.3. Durata de realizare şi etapele principale corelate cu datele prevăzute în graficul
orientativ de realizare a investiţiei, detaliat pe etape principale
Durata de realizarea a investitiei este de 4 luni pentru executie si 1 luna si juma
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.