27 septembrie 2023 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 499/2023 Brăila adoptată

Completarea anexei nr. 4 la H.C.L.M. nr. 429/21.12.2015 - „Lista terenurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Brăila ce sunt sau pot fi ocupate de construcţii tip balcon, alei acces, extinderi spații…

Pe scurt

Se aprobă completarea Anexei nr. 4 la Hotărârea din 21.12.2015 cu noile amplasamente ale terenurilor din domeniul public al Brăilei care pot fi ocupate de construcții precum balcoane, alei de acces, extinderi ale spațiilor comerciale sau alte construcții autorizate. Pentru locuitori înseamnă că unele terenuri publice vor fi introduse în listă ca zone în care pot exista astfel de amenajări, iar administrația va proceda la reglementările necesare (punerea în aplicare, eventuale investiții sau autorizări) prin Direcția Arhitect Șef și Direcția Juridic Contencios Administrație Publică Locală, cu comunicarea către părți interesați.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă completarea anexe; nr. 4 la H.C.L.M. nr. 429/21.12.2015 "Lista terenurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Brăila ce sunt sau pot fi ocupate de construcţii tip balcon , alei acces , extinderi spaţii comerciale , alte construcţii autorizate", cu amplasamentele menţionate În anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 499 din 2023 a Consiliului Local Brăila
Titlu oficial
Completarea anexei nr. 4 la H.C.L.M. nr. 429/21.12.2015 - „Lista terenurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Brăila ce sunt sau pot fi ocupate de construcţii tip balcon, alei acces, extinderi spații comerciale, alte construcții autorizate”.
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
499 / 2023
Data
27 septembrie 2023
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Locuri citate
Balcon La Fatada Principala · Simion Barnutiu nr. 35 (hartă)

Pe același subiect în Brăila

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA :a: O T ..A.. R...A.. R. E..A.. NR... 4 9 9 djn 2'7.09.2023 Privind: Completarea anexe; nr. 4 la H.C.L.M. nr. 429/21.12.2015 - "Lista terenurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Bră i la ce sunt sau pot fi ocupate de const r ucţi i tip balcon , alei acces , extinderi spaţii comerciale, alte constructii , autorizate". OONSILIUL LOOAL l.VCUNXOXPAL BBAXX.A La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila ; Având În vedere referatul de aprobare al iniţiatorului , raportul comun de specialitate al Direcţiei Arhitect Şef şi Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică Locală , precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 2 din cadrul C.L.M. Brăila ; În conformitate cu prevederile art. 20 alin . (1) Iit. e) din Legea nr. 273/2006 , privind finanţele publice locale, cu modifi cările şi completările ulterioare, Leg ii nr. 50/1991, privind autorizarea execută r ii lucrărilor de construcţii , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale H.C.L.M . Brăila nr. 421/31.08.2020; În baza art. 129 alin . (1) şi alin . (2) lit. c) din O.U.G . nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1 ) şi '(3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 , privind Codul administrativ, cu modificăr i le şi completă riie ulterioare; :a:OT.A...R..A...STE: Art.1 Se aprobă completarea anexe; nr. 4 la H.C.L.M. nr. 429/21.12.2015 "Lista terenurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Brăila ce sunt sau pot fi ocupate de construcţii tip balcon , alei acces , extinderi spaţii comerciale , alte construcţii autorizate", cu amplasamentele menţionate În anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Celelalte prevederi ale H.C.L.M . Brăila nr. 429/21.12.2015 rămân neschimbate. Art.3 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia Arhitect Şef şi Direcţia Juridic Contencios Administraţie Publică Locală , iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PREŞEDINTE DE ~ŢĂ, (1:' FLORIN GHEIDRGHI - CONTRA SEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, F-PO-09-02.01 .05/rev. O 2 ANEXA . c;u LA H.C.L.M. Nr. 41 / c.li~.( J+. CI). 2D2.;' (completare la anexa nr. 4 din H .C.L.M. nr. 429/2015 Amplasament Obicctul închirierii Suprafata măsurată 1 -adiacent apartament nr. 1, - intrare În legalitate pentru construire 4,00 mp ansamblu CăIăraşi IV, str. balcon la faţada principală În limitele Celulozei nr. 5, bloc B 13, proiecţiei balconului de la etaj şi intare În sc.1 parter legalitate construire balcon la faţada secundarăprin nerespectarea dimensiunilor din autorizaţia de construire nr. 66/27.01.2005" conform CU nr. 1509/03.11.2022 cu valabilitate până la 03.11.2023. 2 -adiacent apartamentului nr. 1, 3,00 mp str. Simion Bărnuţiu nr. 35, -construire şi Închidere balcon , edificat În bloc A36, parter, sc.1 baza autorizaţiei de construire nr. 907/28.09.2005, conform extras de carte funciară cu nr.cadastral nr. topografic 100214 Conform documentaţiei depuse, poziţiile din tabelul de mai sus, se pretează a fi introduse în anexa 4 la H.C.L.M. nr. 429/21.12.2015. VICEPRIMAR JANTEA C~~EXANDRU Y DIRECTOR EXECUTIV D.J.C.A.P.L. BRATU ANGELICA jJ- CORINA ELENA U Întocmit ş~ F- po- 09-02.01.02./rcv.O

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala