30 iulie 2026 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila
HCL 431/2026 Brăila adoptată
Aprobarea cererii având ca obiect trecerea din domeniul public al statului și administrarea Tribunalului Brăila, în domeniul public al Municipiului Brăila, Județul Brăila, a imobilului situat în Municipiul Brăila, Str. Mioriței, lângă bloc 16
Denumire
Hotărârea nr. 431 din 2026 a Consiliului Local Brăila
Se aprobă trecerea unui imobil din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului Brăila. Înseamnă că clădirea de pe Str. Mioriței, lângă blocul 16, și terenul aferent devine proprietate și administrare a municipalității, nu a statului, cu o suprafață construită de 280 mp. Pentru locuitori, asta poate afecta modul în care se gestionează spațiul, eventual servicii locale sau investiții în zonă, dar actul nu precizează termene sau noi finanțări în acest document.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă cererea de trecere din domeniul public al statului și administrarea Tribunalului Brăila în domeniul public al Municipiului Brăila, Județul Brăila, a imobilului situat în municipiul Brăila, str. Mioriţei, lângă bloc 16, compus din construcția C1, cu o suprafaţă construită la sol de 280,00 mp și terenul aferent în suprafață de 280,00 mp — NCP 100672, având datele de identificare cuprinse în anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HOTARAREA NR.AZI
din 80.07.2026
Privind: Aprobarea cererii având ca obiect trecerea din domeniul public al
statului și administrarea Tribunalului Brăila, în domeniul public al
Municipiului Brăila, Judeţul Brăila, a imobilului situat în Municipiul
Brăila, Str. Mioriţei, lângă bloc 16.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat
sub nr. 141104/29.07.2026, adresa Ministerului Justiţiei
nr. 2/84913/19.03.2026 înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub
nr. M52230/19.03.2026;
Văzând raportul comun de specialitate al Instituţiei Arhitect Șef și
Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, înregistrat sub
nr. 138963/24.07.2026, precum şi avizele comisiilor de specialitate nr. 2, 4 și
5 din cadrul C.L.M. Brăila, înregistrate sub nr. 141760/29.07.2026,
nr. 141764/29.07.2026 și nr. 141766/29.07.2026;
În conformitate cu prevederile art. 860 alin. (3) și art. 889 alin. (2)
privind Cod Civil, art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, H.G.
nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea
inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor,
al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, O.M.F.P. nr. 1917/2005 pentru
aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea
contabilităţii instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare, H.G.
nr. 782/2025, precum și ale H.C.L.M. Brăila nr. 102/26.02. 2025;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), art. 286 alin. (1) și (2), art. 287
lit. a), art. 292 și art. 293 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1)
lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HI OTARA STIE
Art.1 Se aprobă cererea de trecere din domeniul public al statului și
administrarea Tribunalului Brăila în domeniul public al Municipiului Brăila,
Județul Brăila, a imobilului situat în municipiul Brăila, str. Mioriţei, lângă bloc
16, compus din construcția C1, cu o suprafaţă construită la sol de 280,00 mp
și terenul aferent în suprafață de 280,00 mp — NCP 100672, având datele de
identificare cuprinse în anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre.
4
Art.2 După preluare, construcția va fi demolată, iar terenul aferent va
avea destinaţia de parcare rezidenţială, investiția urmând a fi finanțată din
bugetul local.
Art.3 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se revocă H.C.L.M.
Brăila nr. 329/25.06.2026.
Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul
Municipiului Brăila, prin Direcţia Juridic Contencios Administraţie Publică
Locală și Instituția Arhitect Șef, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o
va înainta Instituţiei Prefectului — Judeţul Brăila și Ministerului Justiţiei în
vederea promovării unui proiect de Hotărâre de Guvern și o va comunica
celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRĂGAN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
NYAgIvaAd
“JW IAS
L9001
dON = du 087
ap tijedns ui eee]
1ua1aJt [nua1a] (Staele9 jnţeunqiu L
15 dui 087 ap bd 21ou85 OL9SOTF BoIeIISIUntupe
JOS e] Binasuoo Munuap) 19 ele ui 91 "19 eâue]
GE 'S6s tieyeidns BANU [nidiorunpA UBUIOY |NeS “I9iL10!/N “NS 60'6c's
Inpiqouu
|npiqouui auusue.)
Inpnpiqotui atusue.) as as alea |npqouu
(19p) aenuaaui ae doua inpnpiqouui axe | poipunf | ej ap goipranf Jens 2]so DIEOIJISEJ9 IW
Ap BOIPOJPA 1ONSII9DEI2D eoaunuaq PULOSIDd PULOSI2J apun [n20] 3p po) IELUNN
ejeug [niapnr - epeag njnidiorunyA [2 ougnd jniuawop ut npngeas [e o1and jniuawop up oiuisuea as 9189 Impnpiqouui ae
DEO 29 06/P Ep A ro pa
ExauVy
HIVOIALLNAGI IQ ATALVa
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.