21 decembrie 2011 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 423/2011 Brăila adoptată

Aprobarea Regulamentului şi a Caietului de obiective pentru organizarea concursului, în vederea ocupării postului de director la Teatrul de Păpuşi din Municipiul Brăila.

Denumire
Hotărârea nr. 423 din 2011 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
423 / 2011
Data
21 decembrie 2011
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMANIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOT ANAN IA NE. ALE clim SI. 12. SOLIE Privind: Aprobarea Regulamentului şi a Caietului de obiective pentru organizarea concursului, în vederea ocupării postului de director la Teatrul de Păpuşi din Municipiul Brăila. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAIEA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare a! initiatorului, raportul de specialitate al Biroului Resurse Umane, precum şi raportul comisiei de specialitate nr. 4 din cadrul C.L.M. Brăila; În conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003 privind Codul Muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 353/2007 pentru aprobarea OGR nr. 21/2007 — privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activității de impresariat artistic, art. 11 şi 16 din O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul! instituțiilor publice de cultură, H.G.R. nr. 1301/2009 pentru aprobarea Regulamentului — cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management şi H.C.L.M. nr. 289/06.08.2010; În baza art. 36 alin. (1) şi (2) lit. a) şi d), alin. (6) lit. a) pet. 4 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45 alin. (1) şi (5), coroborat cu art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTARASTE: Arţ.1: Se aprobă Regulamentul de organizare a concursului pentru ocuparea postului de director la Teatrul de Păpuşi din Municipiul Brăila, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2:; Se aprobă Caietul de obiective pentru concursul de proiecte de management, organizat pentru ocuparea postului de director la Teatrul de Păpuşi din Municipiul Brăila, pentru un mandat de 4 (patru) ani, 2011 — 2015, conform anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărârii. Art.3: Se desemnează ca reprezentant al Consiliului Local Municipal Brăila în Comisia de concurs, la concursul organizat pentru ocuparea postului de Director la Teatrul de Păpuşi Brăila Domnul CHIRIAC FRANCISK IULIAN, consilier local municipal. Art.4; Se desemnează ca reprezentant al Consiliului Local Municipal Brăila în Comisia de soluționare a contestaţiilor, ia concursul organizai pentru ocuparea postului de Director la Teatrul de Păpuşi Brăila Domnul NEGOIŢĂ DANIEL, consilier loca! municipal. Art.5: Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Biroul de Resurse Umane, Teatrul de Păpuşi Brăila şi persoanele desemnate la art.3 şi 4 din prezenta hotărâre, iar Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesați. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, ENUȚĂ JONEL CONTRASEMNEAZĂ SECR AR, ci FUDULAICHE MIRCEA 19 HC1M mp. Îl 1204 REGULAMENT de organizare a concursului pentru ocuparea postului de director la Teatrul de Păpuşi Brăila __ CAPITOLUL 1 DESFĂŞURAREA CONCURSULUI Art]. (1) Anunţul concursului trebuie să cuprindă condiţiile de participare la concurs, caietul de obiective, bibliografia, precum şi datele de desfăşurare a etapelor acestuia aduse la cunoştinţă publică de către Primăria Municipiului Brăila prin mijloace de informare în masă, pe pagina de internet a instituției publice de cultură şi a autorității, după caz şi la sediul instituţiei şi al autorităţii publice de cultură . Anunţul concursului se face public cu 45 de zile înainte de data susţinerii proiectului de managemenţ în cadrul interviului. (2) Primăria Municipiului Brăila are obligaţia de a stabili termenele pentru depunerea proiectelor de management şi a dosarelor, precum şi pe cele pentru desfăşurarea etapelor de concurs, astfel încât să asigure: -minim de 21 de zile calendaristice pentru elaborarea proiectului de management; -într-un termen cuprins între 7-14 zile calendaristice de la depunerea dosarelor, comisia de concurs analizează proiectele de management. Dosarele de concurs se depun în termen de 30 de zile de la data publicării anunţului de concurs. Art.2, (1) Dosarele candidaţilor, cuprinzând toate documentele menţionate în anunțul public, se depun şi se înregistrează cu respectarea termenului indicat în anunţul public al concursului, la Biroul Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Brăila. (2) Proiectul de management, elaborat în baza Caietului de obiective, prevăzut în Anexa ce face parte integrantă la prezentul Regulament, se depune în plic închis şi se înregistrează la registratura din cadrul Primăriei Municipiului Brăila, în format electronic şi pe suport de hârtie, fără a fi semnat (cu semnătură olografă/electronică) sau personalizat (motto-uri, culori etc), fără a conține indicii privind identitatea autorului, cu respectarea termenului indicat în anunţul public al concursului. Art.3, Candidaturile (dosarele, proiectele de management şi identitatea candidaţilor) beneficiază de confidențialitate până la aducerea la cunoştinţă publică a rezultatului concursului, Art. 4, Concursul se desfăşoară în trei etape, după cum urmează: „etapa | — selecția dosarelor depuse de candidaţi: verificarea existenţei, conținutului și conformităţii documentelor solicitate prin anunţul public şi după caz, eliminarea dosarelor incomplete/neconforme; desigilarea plicurilor conţinând proiectele de management depuse de candidaţi şi înaintate membrilor comisie în vederea analizării de către secretariatul comisiei. -etapa II — evaluarea proiectelor de management depuse de candidați: -eliminarea din concurs a acelor proiecte care conțin elemente de identificare ale autorului sau prezența unor cuvinte, propoziţii sau fraze care pot duce la identificarea autorului; -evaluarea modului şi măsurii în care proiectele răspund la cerințele caietului de obiective, prevăzut în Anexa — parte integrantă la Regulament - şi acordarea notei pentru proiectele de management depuse de candidaţii admişi în urma selecției din etapa |, (nota minimă pentru participare la interviu este de 7); -etapa Il — interviu: susținerea de către candidaţii care au obținut cel puţin nota minimă necesară (nota 7), a unui interviu, care constă în discuție asupra proiectului întocmit în considerarea prevederilor legale indicate în bibliografie. Art. $. Candidaţii beneficiază de dreptul de a fi cei dintâi înştiințați de rezultatul concursului (calificativul obținut în urma etapei I, rezultatul etapei a II-a, rezultatul etapei a ÎII- a, rezultatul concursului, respectiv rezultatul definitiv al concursului) de către secretariatul comisiei. CAPITOLUL II COMISIA DE CONCURS Art. 6. (1) Comisia pentru evaluarea candidaţilor și a proiectelor de management prezentate de aceştia, denumită în continuare Comisia, se constituie în conformitate cu prevederile art. 16 din OUG nr. 189/2008, cu modificările şi completările ulterioare, prin dispoziţia ordonatorului principal de credite. (2) Comisia este formată din 3 (trei) membri: un reprezentant al autorității ( numit prin hotărâre şi doi specialişti în management cultural sau din domeniul de activitate al instituţiei, care nu fac parte din categoria personalului angajat cu Contract Individual de muncă încheiat cu autoritatea sau instituția pentru care se organizează concursul. (3) Comisia stabileşte în termen de 5 (cinci) zile de la constituire, bibliografia şi grila de evaluare a ofertelor conform structurii proiectului de management din caietul de obiective. Art, 7. Membrii comisiei au următoarele atribuţii principale: -studiază individual proiectele de management primite în format electronic şi/sau pe suport de hârtie de la secretariatul tehnic al concursului; | -anunţă de îndată Biroul Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Brăila în legătură cu existenţa oricăror elemente de identificare ale autorului, regăsite în proiectele de management supuse evaluării: -în etapa a Il-a membrii Comisiei, după eliminarea pe bază de proces-verbal a proiectelor care conţin elemente de identificare ale autorului, dezbat în plen, proiectele de management şi acordă fiecare membru a Comisiei o notă pentru fiecare proiect (Nota A); -în etapa a ]Il-a, după dezbateri, fiecare membru acordă cea de-a doua notă (Nota B); -certifică, prin semnătură, toate actele şi documentele Comisiei, întocmite de secretariatul tehnic. Art. 3. Lucrările şi dezbaterile din cadrul Comisiei sunt confidenţiale. Art. 9. Secretariatul concursului are următoarele atribuţii principale: -asigură organizarea concursului; -participă, după caz, la şedinţele Comisiei; -verifică dosarele depuse de candidați, desigilează plicurile conținând proiectele de management; -elimină din concurs mapele de concurs incomplete şi pe cele ce conțin documente neconforme cu cerințele din anunţul public; -transmite, în vederea studierii individuale de către membrii Comisiei, proiectele de management. -întocmeşte pentru membrii Comisiei declaraţiile de confidențialitate şi de compatibilitate, în conformitate cu prevederile OUG nr. 189/2008; -întocmeşte proces-verbal al fiecărei etape; -redactează documente în care vor fi înscrise calificativul şi/sau nota fiecărui candidat la finele fiecărei etape; -calculează nota fiecărui candidat, respectiv rezultatul concursului şi redactează procesul-verbal, consemnând, după caz, recomandările Comisiei, -anunță candidaţii ale căror dosare/proiecte de management au fost eliminate în condiţiile prevederilor prezentului regulament; -anunță candidații care la etapa a II-a au obținut nota minimă necesară, în vederea participării la etapa a III-a a concursului ( nota 7 ); -anunţă rezultatul candidaților; -înștiințează, în scris, câştigătorul concursului; -aduce la cunoştinţă publică rezultatul concursului, respectiv rezultatul definitiv al concursului. (3) Membrii comisiei au şi următoarele atribuţii: -analizează proiectele de managemenţ; -anunță de îndată secretariatul în legătură cu existența oricăror elemente de identificare ale autorului, regăsite în proiectele de management supuse lecturării în vederea întocmirii referatelor-analiză; - întocmesc şi înaintează secretariatului referatele — analiză pentru fiecare proiect de management, urmărind corelarea dintre cerințele Caietului de obiective şi oferta din Proiectele de management; -consemnează în documente redactate la finele fiecărei etape, calificativul şi/sau nota fiecărui candidat. (1) autoritate reprezintă organ al administraţiei publice centrale sau a] administraţiei publice locale în subordinea căruia funcționează instituţia publică de cultură. CAPITOLUL III EVALUAREA Art, 10. Evaluarea candidaților şi a proiectelor se face prin acordare de către fiecare membru al Comisiei a unei note — nota A, de la 1 la 10, pentru etapa a Il-a şi a unei note — nota B, de la 1 la 10, pentru etapa a III-a, făcându-se media aritmetică a notelor acordate de fiecare membru al Comisiei. Art, 11. (1) Candidatul care a primit în etapa a II-a a concursului o notă (nota A) mai mică de 7 (șapte), nu mai poate participa la etapa a III-a, fiind declarat respins. (2) Candidatul care a primit în etapa a III-a a concursului o notă (nota B ) mai mică de 7 (şapte) este declarat respins. Art. 12. (1) Nota candidatului acordată de fiecare membru al comisiei se calculează prin aplicarea următoarei formule: (Nota Candidatului) = (nota A + Nota B) : 2 (2) Rezultatul fiecărui candidat se calculează prin media aritmetică a notelor acordate candidatului de fiecare membru al Comisiei, astfel: (Rezultatul — media) = (Nota 1 + Nota 2 + Nota 3): 3 Art. 13. (1) Va fi declarat câştigător candidatul care a obținut rezultatul cel mai mare. (2) În cazul în care mai mulți candidaţi obțin rezultate egale, este declarat câștigător candidatul care a obținut rezultatul cel mai mare la proiectul de management (Nota A). (3) În cazul în care nici o candidatură nu are un rezultat de minimum 7 (şapte), se reia procedura de concurs în termen de 30 de zile (maxim) de la anunțul public, cu respectarea prevederilor art.1 şi 2. Art. 14. Comisia de concurs poate formula recomandări autorității în ceea ce privește proiectul de management al candidatului declarat câştigător. CAPITOLUL IV DISPOZIŢII FINALE Art. 15. (1) După încheierea procesului-verbal al fiecărei etape, rezultatul este adus la cunoştinţa candidaților prin grija secretariatului (calificativul admis/respins după etapa I, Nota A, după etapa a II-a, Nota B, respectiv rezultatul concursului după etapa a II-a) în termen de 24 de ore de la încheierea acesteia, precum şi prin afişarea la sediul autorității şi al instituţiei şi pe pagina de internet. (2) Rezultatul concursului va fi adus la cunoştinţa candidaţilor înscrişi, în termen de 24 de ore de la încheierea ultimei etape, precum şi la cunoştinţa publică prin afişare la sediul autorităţii, la sediul instituţiei publice de cultură şi pe pagina de internet a autorităţii, după caz, și poate fi contestat, de cei interesaţi, în termen de 3 (trei) zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţa candidaților a rezultatului concursului. (3) Contestaţiile se soluţionează în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data expirării termenului pentru depunerea contestaţiilor. (4) Soluţionarea contestaţiilor se face de către o Comisie de contestaţii în următoarea componență: un reprezentant al autorităţii, numit prin hotărâre şi doi specialişti în management cultural sau din domeniul de activitate al instituției, care nu fac parte din categoria personalului angajat cu Contract Individual de muncă încheiat cu autoritatea sau instituția pentru care se organizează concursul şi în care nu pot fi numiţi membrii care au făcut parte din Comisia de concurs. (5) În termen de 24 de ore de la expirarea termenului în care pot fi depuse contestaţii sau după caz de la data soluționării contestaţiilor, rezultatul final al concursului, lista nominală a candidaţilor şi alte informații de interes public sunt aduse la cunoştinţă publică, prin grija autorităţii. Art, 16. În termen de 30 de zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţa publică a rezultatului final al concursului, potrivit prevederilor art. 15, alin. (5), câştigătorul acestuia şi ordonatorul de credite au obligaţia de a negocia, pe baza proiectului de manapement şi a recomandărilor comisie de concurs, clauzele contractului de management. Art.17. Nerespectarea termenului prevăzut la art. 16 conduce la anularea rezultatului concursului și, implicit, organizarea unui nou concurs în condiţiile O.U.G nr. 189/2008 — privind managementul instituțiilor de spectacole sau concerte, muzeelor și colecțiilor publice, bibliotecilor şi al aşezămintelor culturale de drept public. Art. 18. În cazul în care câştigătorul concursului din motive personale renunță în scris la calitatea de manager, înainte de semnarea contractului de management, ordonatorul de credite are dreptul să negocieze cu următorul clasat în vederea încheierii contractului de management, cu condiţia ca acesta să îndeplinească prevederile art.19 din OUG nr.189/2008. Art.19. În cazul în care în termenul de negociere stabilit de 30 de zile, părțile nu convin asupra clauzelor contractului de management, autoritatea are obligația să organizeze concurs de proiecte în condiţiile stabilite de OUG nr.189/2008 şi a prezentului regulament. PEESEDINTE DE SeD/N77, FISA 2.2 428 AP PIOLNI PIE. CAIET DE OBIECTIVE PER 2o7/ pentru concursul de proiecte de management, organizat pentru ocuparea postului de director al „Teatrului de păpuşi” din Brăila pentru un mandat de 4 (patru) ani, perioada 2011-2015 LI. SUBORDONARE În temeiul prevederilor OG nr. 21/2007, privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activității de impresariat artistic şi a Legii nr. 353/2007, pentru aprobarea OG nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activității de impresariat artistic, „Teatrul de păpuşi” din Brăila funcţionează în subordinea Consiliului Local Brăila ca o instituţie profesionistă de spectacole ce are ca obiectiv principal de activitate realizarea de spectacole specifice profilului, într-o paletă largă şi diversificată de genuri şi stiluri, de creație teatrală care urmăreşte cu prioritate valorificarea şi promovarea operelor dedicate copiilor şcolari şi preşcolari. Finanţarea „Teatrului de păpuşi” din Brăila se realizează din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul local. Teatrul de păpuşi din Brăila este organizat şi funcţionează în conformitate cu legislația română, pe baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.289/16.08.2010. „Teatrul de păpuşi” Brăila este o instituție publică cu personalitate juridică având formă și sigilii proprii şi spaţiu de desfăşurare a activităților specifice la sediul său din strada Polonă nr.12 Brăila. IL. MISIUNE Misiunea institutiei culturale „Teatrul de păpuşi” Brăila se distinse prin trei dimensiuni fundamentale: a) în plan cultural misiunea instituției culturale Teatrul de păpuşi este reprezentată prin aspirația către realizarea şi difuzarea valorilor de ordin estetic, artistic, etic şi spiritual ; b) în plan logistic/economic, misiunea instituţiei culturale Teatrul de păpuşi vizează obţinerea de venituri care să asigure parţial resursele materiale şi financiare necesare ; c) în plan social urmăreşte satisfacerea cerințelor/necesităţilor culturale ale comunităţii, respectiv Municipiul Brăila. Misiunea instituţiei culturale „Teatrului de păpuşi ” Brăila se formuleaza din __interior__spre_ exterior (comunitatea) în baza urmatoarelor criterii : a) asigurarea unui climat organizaţional cooperant; b) impulsionarea continuă a fenomenului cultural ; c) alocarea judicioasa a resurselor umane, materiale, financiare și informaționale; d) aplicarea în practică a teoriilor, paradigmelor simbolice, principiilor şi raționamentelor calitative furnizate de știința managementului precum şi a măsurilor concrete ce decurg din programul de manageriat; €)_ satisfacerea nevoilor culturale ale comunităţii prin produsele culturale realizate la cele mai înalte standarde artistice, estetice, filosofice, etice şi morale reprezintă direcţia majoră _şi totodata obiectivul central al misiunii instituţiei. III. OBIECTUL DE ACTIVITATE, PRINCIPII ȘI OBIECTIVE -susține manifestări specifice, spectacole, festivaluri, proiecte şi programe, asigurând valorificarea potențialului artistic existent, continuarea tradiției artistice a mişcării teatrale de păpuşi, punerea în valoare a fondului de dramaturgie națională şi universală, clasică şi contemporană, stimularea inovației şi creativităţii, afirmarea personalității artistice şi promovarea valorilor teatrului în țară şi străinătate; -organizează şi participă la evenimente şi acţiuni cultural-artistice în țară şi străinătate; -realizează proiecte artistice în colaborare cu artişti şi instituții din țară şi din străinătate; -participă la turnee, festivaluri şi alte manifestări artistice organizate în țară şi străinătate; -asigură traducerea spectacolelor prezentate în limba originală, permițând accesul tuturor categoriilor de public; În aria obiectivului său de activitate se înscriu totodată şi alte genuri şi modalităţi de exprimare artistică şi de contacte cu publicul, menite să contribuie la apropierea acestuia de instituţia teatrală, care vine în sprijinul programelor şcolare. Teatrul poate realiza şi servicii de publicitate prin mijloace specifice. 3.1. Întreaga activitate a „Teatrului de păpuşi” este fundamentată pe următoarele principii: deplina libertate a spiritului creator; - autonomia actului de cultură; - autonomia instituţiei în exercitarea competenţelor şi atribuţiilor sale profesionale; - raport cu autorităţile locale; - promovarea valorilor cultural —artistice; - fundamentarea ştiinţifică pe principii manageriale moderne a tuturor demersurilor culturale. 3.2. Obiectivele principale de activităţi ale „Teatrul [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă