18 iulie 2018 · Inițiator: Primarului Municipiului Braila
HCL 378/2018 Brăila adoptată
Înscrierea în Cartea Funciară a 16 apartamente, situate în Brăila, Ansamblul ANL Apollo, str. Apollo (fostă str. Siretului) nr. 62, bloc G2, scara 1 și scara 2, apartamentele 1 – 16 și a cotelor indivize de teren aferente apartamentelor, conform măsurătorilor cadastrale efectuate, în vederea vânzării acestora în baza Legii nr. 152/1998.
Denumire
Hotărârea nr. 378 din 2018 a Consiliului Local Brăila
Municipiul Brăila aprobă înscrierea în Cartea Funciară a 16 apartamente din Ansamblul ANL Apollo (str. Apollo nr. 62, bloc G2, scările 1 și 2), împreună cu cotelor indivize de teren aferente, pentru a le vinde în baza Legii nr. 152/1998. Această măsură înseamnă că drepturile de proprietate vor fi confirmate oficial și vor putea fi vândute locuitorilor conform procedurilor legale; identitatea apartamentelor va fi stabilită în Foaia colectivă, atașată hotărârii. De asemenea, se împuternicește Primarul să ducă la îndeplinire efectiv notificările și actele necesare pentru înregistrare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se da acordul Municipiului Braila cu privire la inscrierea in Cartea Funciara a 16 apartamente, situate in Braila, Ansamblul ANL Apollo, str. Apollo (fosta str. Siretului) nr. 62, bloc G2, scara 1 !;li scara 2, apartamentele 1 - 16 !;li a cotelor indivize de teren aferente apartamentelor, conform masuratorilor cadastrale efectuate, in vederea vanzarii acestora in baza Legii nr. 152/1998. (2) Apartamentele prevazute la alin . (1) se identifica in Foaia Colectiva, conform anexei, parte integranta din prezenta hotarare
ROM AN I A
JUDETUL BRAILA
MUNICIPIUL BRAILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA
H: 0 T ..A.. R...A.. R. E..A.. NR.. 3'7B
din. 1B. 0'7. 201B
Privind: inscrierea in Cartea Funciara a 16 apartamente, situate in Braila,
Ansamblul ANL Apollo, str. Apollo (fosta str. Siretului) nr. 62, bloc G2,
scara 1 !;li scara 2, apartamentele 1 - 16 !;li a cotelor indivize de teren
aferente apartamentelor, conform masuratorilor cadastrale efectuate, in
vederea vanzarii acestora in baza Legii nr. 152/1998.
CONSILIUL L OCAL ~CXPAL ElRAXX · A
La initiativa Primarului Municipiului Braila;
Avand in vedere referatul de aprobare al initiatorului , raportul comun de
specialitate al Directiei Patrimoniu, Directiei Juridic Contencios Administratie
Publica Locala !;li Directiei Arhitect $ef, raportul de specialitate al Serviciului de
Utilitate Publica de Administrare a Fondului Locativ !;li a Cimitirelor Braila, precum !;li
raportul comisiei de specialitate nr. 2 din cadrul C.L.M . Braila;
in conformitate cu prevederile Legii nr. 7/1996, legea cadastrului ~i a
publicitatii imobiliare, republicata, cu modificarile ~i completarile ulterioare !;li Legii
nr. 152/1998 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte, republicata , cu
mod ificarile ~i completarile ulterioare;
in baza art. 36 alin . (1), alin. (2) lit. c), alin. (5) lit. b) din Legea nr. 215/2001 ,
republicata, cu modificarile ~i completarile ulterioare;
in temeiul art. 45 alin. (1) ~i (3), coroborat cu art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea
nr. 215/2001 privind administratia publica locala, republicata, cu modificarile ~i
completarile ulterioare;
H:OT..A..R...A.. S TE :
Art.1 (1) Se da acordul Municipiului Braila cu privire la inscrierea in Cartea
Funciara a 16 apartamente, situate in Braila, Ansamblul ANL Apollo, str. Apollo
(fosta str. Siretului) nr. 62, bloc G2, scara 1 !;li scara 2, apartamentele 1 - 16 !;li a
cotelor indivize de teren aferente apartamentelor, conform masuratorilor cadastrale
efectuate, in vederea vanzarii acestora in baza Legii nr. 152/1998.
(2) Apartamentele prevazute la alin . (1) se identifica in Foaia Colectiva,
conform anexei, parte integranta din prezenta hotarare.
Art.2 Se imputernice!?te Primarul Municipiului Braila !?i Serviciul de Utilitate
Publica de Administrare a Fondului Locativ !?i a Cimitirelor Braila pentru efectuarea
tuturor formalitatilor notariale !?i administrative legate de ducerea la i ndeplinire a
prezentei hotarari.
Art.3 Prezenta hotarare va fi dusa la indeplinire de Primarul Municipiului
Braila, prin Serviciul de Utilitate Publica de Administrare a Fondului Locativ si , a
Cimitirelor Braila, iar Secretarul Municipiului Braila 0 va comunica celor interesati.
PRE!;)EDINTE DE !;)EDINTA,
,
CONTRASEMNEAZA
SEC R ETA R,
DRA1 NIDN
7
2
f!NEK~
LA flCLH AI/?, j.'f,f I Ii. o-/" ,flOI?
Fo aia colectiva B loc G
Carte Fun ciara Cole ctiva Nr 7 7175 ~ C1 UAT: Bra il a
Descrierea condominiului
Ad resa constructiei Mun. Braila, Str. Apollo, nr 62, Bloc G
Nr cadastral 77175
tere n 329 (C l ; 329mp)
Nr. A, Nr. Cod
Nr. CF I,,"" I~~~i:aa: Cola parte
Unitate utila UI · partite O bservatii (S uprafa ta teren
Tronso Sca ra Nivel teren ~ferenl
atiu cu alta indivi dua l Suap- comune aferent ap. - rn p)
n a UI (Cpt) mp
destinatie a(UI) (mp) aferente UI
(Cpc) %
Ap.2 cam.5i dcpendinle. Logic -
1 52,17 6,31 20,76
1,82mp. Teren aferent 20,76mp
Pa rter
Ap.2 eRnui dependinte. Logic ·
2 51,48 6,22 20,49
1,66mp. Teren afercnl 20,49mp
Ap.2 carn.si dcpcudinlc. Logie -
3 52,1 6,3 20,73
l,B3 mp. Teren aferem 20. 73mp
Elaj 1
Ap. 2 cam.si dcpcndinle. Logie -
4 51 ,83 6,27 20,63
1,73mp. Teren afcrcnt 20, 63mp
1
Ap.2 cam.si dcpendinlc. Logie -
5 51 ,28 6,2 20,4 1
1,82mp. Teren aferell120,4 1mp
Elaj 2
Ap .2 ca01.si dcpcnd inle. Logie -
6 51,27 6,2 20,4
1,66mp. Teren an~renI20, 40mp
Ap.2 cam.si depend inte. Logie -
7 51 ,57 6,24 20,52
1,8 1mp. Teren <tferen! 20,52mp
Elaj 3
Ap.2 carD.si depeodil1!e. Logic -
8 51,92 6,28 20,66
I,66mp. Teren aiercn! 20,66mp
BLG
Ap.2 cam. si dependinle. Logie -
9 51,99 6,29 20,69
1,64mp. Tereo aferent 20,69mp
Parter
Ap.2 c£lm.si dependin tc. Logic -
10 51,43 6,22 20,4 7
l,65mp. Tereo aferent 20,47mp
Ap.2 cam.si dependinlc. Logie -
11 51,55 6,24 20,51
1,64mp. Teren aferen! 20,51mp
Elaj 1
Ap.2 cam.si dependin le. Logic -
12 51,48 6,23 20,49
1,65rnp. Teren afercnt 20,49mp
2
Ap.2 cam.si dcpcndinlc. Logic -
13 51 ,15 6, 19 20,35
1,64mp. Teren afcrem20,35 mp
Elaj 2
Ap.2 carn .si dependinlc. Logie -
14 51 ,27 6,2 20,4
l,67mp. Teren afercnt 20,40mp
Ap.2 cam.si dependinte. Logie -
15 52,04 6, 29 20,71
1,64mp. Tertn afcrcnl20.7 lmp
Elaj 3
Ap .2 cam.si dependinle. Log ic -
16 52,22 6, 32 20,78
I,65mp . Teren nferenl 20,78mp
TOTAL 826,75 100,00 329 329
Des criere pa rtl i ,t, ",-~ ' - ,~~~I ~~~~~> ..: :" erlri"::;:",,: ", un, camera leh nica (cenlrala) sc1, camera lehnica (cenlra la) sc2,
comune indivize ~<':''f\L\V' u15i" t ~~\Z;:i-:1 _.~ \ 1, uscalor el 2' 5C 2, uscalor e l 3·sc 3
Inlocmil,SC "An!."; P;~J~~f~~~G~\;ti
~- ~,~,~,,\,.'i, \ ':
f I\U\O:\~~:~~
I,\C'~' ) ~"
.. "
'll loll
""1
_"
o~,_~.~
.\ ~""'CC::_':'-~~~:f:~\::t~' ", ., ';S,',?R'J'i::'i
" .
',. '. ,
.,',
_C<'
C:""~\
-
__
.'. . F,,\l'?-P.l,' , .'
' - '-
. , .".'-'
..,
~~::'a
"' !\
.. ...~ ...-,,. .. '
- !(
P~~'"1~~;.~):' ;lEDINT.A.
CONSlUUL" "
~.?
\
/)h "
~
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.