25 iunie 2026 · Inițiator: Primar al municipiului Brăila, Neața? (numele nu apare complet)

HCL 359/2026 Brăila adoptată

Finanțarea complementară a Colegiului Național „Gheorghe Munteanu Murgoci” pentru acordarea de stimulente financiare elevilor care au obţinut un rezultat de excepție, locul I la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026 din Houston, precum şi cadrului didactic care s-a ocupat de pregătirea acestora

Denumire
Hotărârea nr. 359 din 2026 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
359 / 2026
Data
25 iunie 2026
Inițiator
Primar al municipiului Brăila, Neața? (numele nu apare complet)
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Brăila va finanța cu 525.000 lei din bugetul local pentru a acorda stimulente financiare elevilor de la Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci” care au obținut locul I la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026 din Houston, precum și profesorului care i-a pregătit. În plus, se aprobă regulamentul privind acordarea acestor stimulente. Pentru locuitori înseamnă un sprijin financiar direct pentru echipa câștigătoare și un cadru clar despre cum se acordă banii, inclusiv cine primește și pe ce criterii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă suma de 525.000 lei din bugetul local al municipiului Brăila pe anul 2026 pentru finanțarea complementară a Colegiului Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci” în vederea acordării de stimulente financiare elevilor care au obţinut un rezultat de excepţie, locul | la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026 din Houston, precum şi cadrului didactic care s-a ocupat de pregătirea acestora, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HA OTARAREA NR.259 din 25.06.2026 Privind: Finanţarea complementară a Colegiului Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci” pentru acordarea de stimulente financiare elevilor care au obţinut un rezultat de excepție, locul | la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026 din Houston, precum şi cadrului didactic care s-a ocupat de pregătirea acestora. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAIILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila, precum și a Viceprimarului Municipiului Brăila, domnul Alexandru Jantea — Crican; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorilor, înregistrat sub nr. 122404/23.06.2026, adresa Colegiului Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci” nr. 1647/19.06.2026, înregistrată la instituția noastră sub nr. M121663/23.06.2026, raportul comun de specialitate al Direcţiei Finanţelor Publice Locale, Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, Direcţiei Cultură, Învățământ, Sport și Turism, înregistrat sub nr. 122231/23.06.2026, precum şi avizele comisiilor de specialitate nr. 1 și 4 din cadrul C.L.M. Brăila, înregistrate sub nr. 122873/24.06.2026 și nr.122879/24.06.2026; În conformitate cu prevederile art. 106 alin. (1) lit. k), art. 127 lit. I), art. 138 alin. (1) și art. 144 alin. (3), (4) și (5) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare; În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a) și art. 155 alin. (1) lit. c), alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HA OTARNRA STIE: Art.1 Se aprobă suma de 525.000 lei din bugetul local al municipiului Brăila pe anul 2026 pentru finanțarea complementară a Colegiului Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci” în vederea acordării de stimulente financiare elevilor care au obţinut un rezultat de excepţie, locul | la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026 din Houston, precum şi cadrului didactic care s-a ocupat de pregătirea acestora, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre. 1 Art.2 Se aprobă Regulamentul privind acordarea de stimulente financiare elevilor care au obţinut un rezultat de excepție, locul | la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026 din Houston şi cadrului didactic care s-a ocupat de pregătirea acestora, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. Art.3 Se aprobă modelul contractului de finanțare complementară dintre Municipiul Brăila și Colegiului Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci” pentru acordarea de stimulente financiare elevilor care au obţinut un rezultat de excepţie, locul | la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026 din Houston şi cadrului didactic care s-a ocupat de pregătirea acestora, conform anexei nr. 3 la prezenta hotărâre. Art.4 Se acordă diplome de excelenţă elevilor care au obţinut un rezultat de excepție, locul | la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026 din Houston şi cadrului didactic care s-a ocupat de pregătirea acestora, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.5 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia Finanţelor Publice Locale și Colegiul Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci”, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesați. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, GHIRIȚĂ — VOINEAG Saad Mu CONSILIUL A: Loca ii CONTRASEMNEAZA pt. SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BRĂILA, ANGELICA NA Dir. Ex. D.J.C.A.P.L. F-PO-09-02.01.05/rev.0 ROMÂNIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA ANEXA NR. 1 24 MAH e 359/2506. 2026 Lista stimulentelor financiare acordate elevilor care au obţinut un rezultat de excepţie, locul I la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026 din Houston, şi cadrului didactic care s-a ocupat de pregătirea acestora Nr. Nume și prenume elev/ Competiţie - Premiu Disciplina - Rol în echipă Valoare premiu crt. Cadru didactic obținut 1.1 Elevi 1. | Neaţu Filip Campionat Mondial - Robotică - 35.000 lei locul 1 Leadershipul echipei 2. | Racoviţă Dennis-Gabriel Campionat Mondial - Robotică - 35.000 lei locul 1 Lider programare 3. | Pîrvu Alecsandra-Flavia Campionat Mondial - Robotică - 35.000 lei locul 1 Lider jurnal/marketing 4. | Tudor Iulia Campionat Mondial - Robotică - 35.000 lei locul | Lider 3D 5. | Prodan Dragoş Campionat Mondial - Robotică - 35.000 lei locul 1 3D 6. | Gălbinaş Andreea Cristina | Campionat Mondial - Robotică - 35.000 lei locul | marketing 7. | Pavel Bogdan-Cristian Campionat Mondial - Robotică - 35.000 lei locul 1 construcţie 8. | Tudor Laura Campionat Mondial - Robotică - 35.000 lei locul 1 marketing 9. | Mototolea Luca-Andrei Campionat Mondial - Robotică - 35.000 lei locul 1 programare 10. | Dan Victor Campionat Mondial - Robotică - 35.000 lei locul 1 programare 11. | Toma Irina Campionat Mondial - Robotică - 35.000 lei locul | marketing 12. | Vasile George Cosmin Campionat Mondial - Robotică - 35.000 lei locul 1 marketing 13. | Croitoru Maria Alexandra Campionat Mondial - Robotică - 35.000 lei locul 1 marketing 14. | Bănică Alexandru loan Campionat Mondial - Robotică - 35.000 lei locul 1 construcţie Total Elevi 14 x 35.000 = 490.000 lei 1.2 Cadru Didactic 1. | Pruş Paul Campionat Mondial - Robotică - 35.000 lei locul 1 mentor Total Cadru Didactic 1 x 35.000 = 35.000 Total Colegiul Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci” 15 x 35.000 = 525.000 ROMÂNIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA ANEXA NR. 2 ZA HO A, 259/2506, 202 Regulament de acordare a stimulentelor financiare elevilor care au obţinut un rezultat de excepţie, locul I la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026 din Houston, şi cadrului didactic care s-a ocupat de pregătirea acestora Capitolul I Preambul Art. 1 Autoritatea locală are datoria morală și socială de a recompensa performanţele elevilor care obțin rezultate deosebite, distincții, medalii şi premii speciale la concursuri internaționale, precum şi a profesorilor care îi pregătesc, ca formă de recunoştere a excelenţei şi a perseverenţei. Art. 2 Consiliul Local al Municipiului Brăila consideră că susținerea educației este un obiectiv strategic pe termen lung. Art. 3 Promovarea excelenţei în educaţie se realizează într-un cadru în care învățământul de înaltă calitate, creativ şi competitiv, este considerat un serviciu de interes public esenţial pentru societatea de azi și de mâine. Capitolul II - Cadru legal Art. 4 Principiul autonomiei locale este expres consacrat de lege, sens în care administrația publică locală are dreptul la iniţiativă în toate domeniile şi este competentă în a administra şi utiliza resursele financiare, în condiţiile legii conform art. 84 alin. (1), alin. (4), alin. (5) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 5 Legea nr. 198/2023, legea învăţământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, stabileşte cadrul legislativ pentru acordarea stimulentelor financiare elevilor care au obţinut distincţii, medalii şi premii speciale la concursuri internaționale, precum şi a profesorilor care s-au ocupat de pregătirea acestora, de către autorităţile administraţiei publice locale. - art. 106 (1) În calitate de membri ai comunităţii şcolare, beneficiarii primari ai învățământului preuniversitar au următoarele drepturi: k) dreptul de a primi premii şi recompense pentru rezultate deosebite la activităţile şcolare şi extraşcolare, în limita resurselor disponibile; - art. 127 În domeniul educaţiei, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii: D pot asigura fonduri pentru organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor şi a concursurilor şcolare locale/județene/ale municipiului Bucureşti, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, precum şi pentru acordarea stimulentelor financiare elevilor care au ROMÂNIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA oblinut distincţii, medalii şi premii speciale şi cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora, - art. 144 (3) Autorităţile administraţiei publice locale pot aloca fonduri, din veniturile proprii ale acestora, ca participare la finanţarea de bază şi ca finanţare complementară a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat. (4) Consiliul local/Consiliul judeţean/Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate asigura fonduri pentru organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor şi a concursurilor şcolare locale/judeţene/ale municipiului Bucureşti, precum şi pentru acordarea stimulentelor financiare elevilor care au obţinut distincţii, medalii şi premii speciale şi cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora. (5) Cuantumul stimulentelor financiare prevăzute la alin. (4) se acordă în baza unui regulament aprobat prin hotărâre a consiliului local/judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Capitolul III Stimulente financiare Art. 6 Stimulentele financiare acordate elevilor şi profesorilor care îi pregătesc reprezintă o formă de recunoaştere meritocratică a excelenței academice. Atunci când elevii şi cadrele didactice care îi pregătesc pe aceştia sunt recompensaţi pentru realizările lor, aceasta înseamnă deopotrivă valorizarea perseverenţei şi a efortului depus în pregătire cât şi o încurajare de a continua să-şi dezvolte potenţialul pe drumul către performanță. Art. 7 Acordarea de stimulente financiare elevilor care au obţinut un rezultat de excepție, locul I la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026 din Houston, şi cadrului didactic care s-a ocupat de pregătirea acestora, se va realiza, astfel: 1) elevi - locul I - 35.000 lei 2) cadru didactic - locul I - 35.000 lei Art. 8 Suma aferentă acordării stimulentelor financiare este alocată din bugetul local al Municipiului Brăila prin Colegiul Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci”. Art. 9 Plata stimulentelor financiare prevăzute în prezentul regulament se face de către Colegiul Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci”, conform contractului de finanțare complementară încheiat cu Municipiul Brăila. PRIMAR, Viorel Marian DRAGOMIR p. SECRETAR GENERAL, DIRECTOR EXECUTIV D.E.P.L., Vaya Angelica BRATU pr „—=_ Lone ŞERBĂNESCU ROMÂNIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA AN EXA NR. 3 Za tote Na 35 9/25-0€ 2026 CONTRACT DE FINANȚARE COMPLEMENTARĂ pentru acordarea de stimulente financiare elevilor care au obţinut un rezultat de excepție, locul I la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026 din Houston, şi cadrului didactic care s-a ocupat de pregătirea acestora În temeiul Legii nr. 198/2023, legea învăţământului preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Hotărârii Consiliului Local Municipal Brăila nr. ......... |auaneneaaeenee „s-a încheiat prezentul contract de finanțare complementară, între: Art. 1. Părţile contractante MUNICIPIUL BRĂILA, cu sediul în municipiul Brăila, Piaţa Independenţei nr. 1, judeţul Brăila, telefon/fax 0239/694947; 0239/692394, C.U.I. nr. 4205670, reprezentat prin VIOREL MARIAN DRAGOMIR - Primar şi IONEL ȘERBĂNESCU - Director Executiv al Direcţiei Finanţelor Publice Locale, în calitate de finanţator şi COLEGIUL NAȚIONAL “GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI” cu sediul în municipiul Brăila, B-dul Independenţei, nr. 4, telefon/fax 0239/619580, C.U.I. 4205440, reprezentat prin MIHAELA FLORINA GIURCĂ - Director, în calitate de beneficiar. Art. 2. - Obiectul contractului (1) - Obiectul contractului îl constituie alocarea unei finanţări complementare în sumă de 525.000 lei pentru acordarea de stimulente financiare elevilor care au obţinut un rezultat de excepție, locul I la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026 din Houston, şi cadrului didactic care s-a ocupat de pregătirea acestora, conform anexei nr. 1 la prezentul contract. (2) - Regulamentul privind acordarea de stimulente financiare elevilor care au obţinut un rezultat de excepţie, locul I la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026 din Houston, şi cadrului didactic care s-a ocupat de pregătirea acestora, se regăsește în anexa nr. 2 la prezentul contract. Art. 3. - Durata contractului (1) - Prezentul contract este valabil de la data intrarii în vigoare și până la data de 31.12.2026. (2) - Prezentul contract încetează de drept să producă efecte la data îndeplinirii tuturor obligațiilor ce decurg din acesta. Art. 4. - Drepturile şi obligaţiile părților (1) - Drepturile şi obligaţiile finanțatorului sunt : a) să aloce finanțarea complementară prevazută la art. 2 alin. (1) în vederea acordării de stimulente financiare elevilor care au obţinut un rezultat de excepţie, locul I la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026 din Houston, şi cadrului didactic care s-a ocupat de pregătirea acestora, conform anexei nr. 1 la prezentul contract; b) să supravegheze şi să controleze modul de utilizare a sumei repartizate, precum și modul de respectare a dispoziţiilor contractuale și legale; ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA (2) - Drepturile și obligaţiile beneficiarului sunt : a) să utilizeze suma prevazută la art. 2 alin. (1) exclusiv pentru scopul pentru care a fost acordată și în conformitate cu prevederile prezentului contract; b) să acorde stimulente financiare persoanelor prevăzute în anexa nr. | la prezentul contract; c) să reţină și să vireze la bugetul de stat toate obligaţiile fiscale aferente sumelor utilizate, conform prevederilor legale; d) să promoveze denumirea Municipiului Brăila în cadrul acţiunilor finanțate prin modalitățile convenite între părți; e) să permită persoanelor delegate de Municipiul Brăila să efectueze controlul privind modul de utilizare a fondurilor prevazute la art. 2 alin. (1); f) să restituie în termen de 5 zile de la data festivități de premiere sumele rămase neutilizate; g) să depună la finanţator până la data de 31.12.2026 documentele justificative aferente acordării stimulentelor financiare elevilor și cadrului didactic. Art. 5. - Răspunderea contractuală (1) - Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligaţiilor asumate prin prezentul contract, partea în culpă răspunde în condiţiile prezentului contract și a dispoziţiilor legale în vigoare. (2) - Pentru nedepunerea în termenul convenit prin prezentul contract a sumelor neutilizate şi/sau a sumelor utilizate necorespunzator, Municipiul Brăila are dreptul să perceapă penalități de întârziere conform legislaţiei în vigoare privind neachitarea la termen a obligațiilor fiscale. (3) - Forţa majoră exonerează părțile contractante de îndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul contract pe toată perioada în care aceasta acționează. (4) - Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părți, în mod culpabil, atrage rezilierea de plin drept a prezentului contract, fără intervenţia instanţei de judecată şi fără punere în întârziere. Rezilierea prezentului contract va fi notificată celeilalte părți cu cel puţin 5 zile înainte de data la care aceasta urmează să-și producă efectele. (5) - Prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară intervenția unei instanțe judecatoreşti, în următoarele situații: a) cu acordul părților; b) dacă urmările cazurilor de forță majoră nu pot fi înlăturate; €) când una din părţi, prin nerespectarea obligaților asumate, aduce prejudicii de ordin financiar sau moral celeilalte părţi; Art. 6. - Modificarea contractului (1) - Nici o parte nu poate proceda la modificarea unilaterală a prezentului contract. (2) - Modificarea contractului se realizează numai prin acordul de voinţă al părților, exprimat în scris, prin act adițional semnat de reprezentanții legali. Art. 7. - Soluționarea litigiilor (1) — Finanţatorul și beneficiarul vor face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului. (2) - Dacă, după 15 zile de la începerea acestor tratative, finanțatorul şi beneficiarul nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti competente din România, potrivit competenţei materiale și teritoriale. ROMÂNIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA Art. 8. - Comunicări (1) - Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris. (2) - Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii. (3) - Comunicările dintre părți se pot face și prin fax sau email, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării. Art. 9. - Legea aplicabilă contractului Contractul va fi interpretat conform legilor din România. Art. 10. - Intrarea în vigoare a contractului Prezentul contract intră în vigoare la data semnării de către reprezentanții legali ai părţilor. Prezentul contract a fost încheiat în 2 exemplare, câte unul pentru fiecare parte contractantă. FINANŢATOR, BENFICIAR, MUNICIPIUL BRĂILA COLEGIUL NAȚIONAL “GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI” PRIMAR DIRECTOR Viorel Marian DRAGOMIR Mihaela Florina GIURCĂ DIRECTOR EXECUTIV D.F.P.L. CONTABIL ȘEF Ionel ȘERBĂNESCU Viorel BUNEA p. DIRECTOR EXECUTIV D.J.C.A.P.L. Marin JERCAN

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă