31 iulie 2017 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 332/2017 Brăila adoptată

Modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local Municipal Brăila, aprobat prin H.C.L.M. nr.389/29.11.2010.

Denumire
Hotărârea nr. 332 din 2017 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
332 / 2017
Data
31 iulie 2017
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Brăila aprobă modificarea Regulamentului de organizare și funcționare, în special la indemnizația de ședință: se stabilește că aportul financiar pentru participarea la ședințe ordinare și la comisiile de specialitate este max. 9% din indemnizația primarului, cu sume de câte 3% pentru fiecare ședință, iar ședințele extraordinare nu beneficiază de indemnizație. De asemenea, se clarifică că lucrările ședințelor comisiilor se consemnează în proces-verbal. Pentru locuitori, înseamnă costuri salariale prin indemnizații legate de participarea aleșilor, cu impact bugetar limitat la procentul stabilit, și o procedură formală pentru înregistrarea deliberărilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA _ CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA XI OTLTARARIEA NR. 332 din 81.07.2017 Privind: Modificarea Regulamentului de organizare și funcţionare al Consiliului Local Municipal Brăila, aprobat prin H.C.L.M. nr.389/29.11.2010. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAI La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului; Văzând raportul Secretarului Municipiului Brăila, precum și rapoartele comisiilor de specialitate nr.1, 2, 3, 4 și 5 din cadrul C.L.M. Brăila; În conformitate cu prevederile art. 2 din O.G.R. nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului - cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, aprobată prin Legea nr 673/2002, art. 40 din Legea nr. 153/2017, legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și H.C.L.M. nr.389/29.11.2010; În baza art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin.(3) lit.a) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45 alin. (2) lit. a), coroborat cu art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTAR A S"'E E: Art] Se aprobă modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local Municipal Brăila, aprobat prin H.C.L.M. nr.389/29.11.2010, după cum urmează: 1. Se modifică art. 103 lit. £), care va avea următorul cuprins: "f) indemnizaţia de ședință, în cuantum de maximum 9% din indemnizaţia Primarului Municipiului Brăila, exclusiv majorările prevăzute de art.16 alin.(2) din Legea nr.153/2017, se acordă pentru participarea la lucrările şedinţelor ordinare și ale ședinţelor comisiilor de specialitate, în condiţiile Statutului aleşilor locali, după cum urmează: - câte 3% pentru fiecare ședință ordinară a Consiliului Local Municipal Brăila și pentru fiecare din cele 1-2 ședințe ale comisiilor de specialitate; = ședințele extraordinare și de îndată ale Consiliului Local se consideră ședințe organizate, pentru care nu se acordă indemnizaţia de ședință; - indemnizaţia de ședință nu se acordă pentru ședințele ordinare sau ale comisiilor de specialitate de la lucrările cărora consilierul local lipsește.” 2. Se modifică art.43 alin.(1), care va avea următorul cuprins: "Art.43 (1) Lucrările ședinței comisiei se consemnează într-un proces — verbal întocmit de către secretarul comisiei și se semnează de către toți consilierii prezenți." Art.|l Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Birou Resurse Umane și Direcţia Finanţelor Publice Locale, iar Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, IA a C ȘNEAG OBIN - EUGEN („colon ă i, CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR, DRĂGAN ION

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă