31 ianuarie 2020 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 32/2020 Brăila adoptată

Aprobarea Acordului de Parteneriat între Municipiul Brăila și Județul Brăila în vederea implementării Programului-cadru al manifestărilor culturale, artistice, educaționale şi sportive pe anul 2020

Denumire
Hotărârea nr. 32 din 2020 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
32 / 2020
Data
31 ianuarie 2020
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Acordul de parteneriat dintre Municipiul Brăila și Județul Brăila pentru implementarea Programului-cadru al manifestărilor culturale, artistice, educaționale și sportive pentru anul 2020. Practic, autoritățile locale vor colabora pentru a organiza evenimente în aceste domenii în anul respectiv, iar Primarul Brăilei va duce la îndeplinire acordul prin Direcția Cultură, Învățământ, Sport și Turism, iar secretarul general va comunica rezultatele celor interesați. Pentru locuitori, înseamnă organizarea în comun a costurilor și logisticii evenimentelor, posibil finanțări sau susținere bugetară, dar textul nu specifică sume sau termene exacte.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Acordul de parteneriat între Municipiul Brăila și Judeţul Brăila în vederea implementării Programului-cadru al manifestărilor culturale, artistice, educaționale şi sportive pe anul 2020, conform modelului prevăzut în anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HA OTARAREA NR.8282 din 81.01.2020 Privind: Aprobarea Acordului de Parteneriat între Municipiul Brăila și Județul Brăila în vederea implementării Programului-cadru al manifestărilor culturale, artistice, educaţionale şi sportive pe anul 2020. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul comun de specialitate al Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică Locală și Direcţiei Cultură, Învățământ, Sport și Turism, precum și avizele comisiilor de specialitate nr. 2 şi 4 din cadrul C.L.M. Brăila; În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. e) şi alin. (9) lit. c) din O.U:G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) şi alin. (3) lit. ), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HAOTARNRA STIE: Art.1 Se aprobă Acordul de parteneriat între Municipiul Brăila și Judeţul Brăila în vederea implementării Programului-cadru al manifestărilor culturale, artistice, educaționale şi sportive pe anul 2020, conform modelului prevăzut în anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin prin Direcţia Cultură, Învățământ, Sport și Turism, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, N EDUARD - .HERERA PETRESCU / 59, // CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR/GENERAL, ION DRĂGAN INE Î4 MICLI We 22 3/.0/. 2020 Primăria Consiliul Judeţean Municipiului Brăila Brăila ACORD DE PARTENERIAT 1. Părţile contractante MUNICIPIUL BRĂILA, cu sediul în Brăila, Piaţa Independenţei nr. 1, cod de înregistrare fiscală 4205670, telefon 0239694947, fax 0239692394, reprezentat prin domnul Viorel Marian Dragomir - Primarul Municipiului Brăila şi Vasilica Gurgu - Director executiv D.F.P.L.; ŞI 2 JUDEŢUL BRĂILA, cu sediul în Brăila, cod de înregistrare fiscală 4205491, telefon 0239619945, fax 0239615283, reprezentat prin domnul lulian Francisk Chiriac - Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila şi Drăguţa Dan -Director executiv Direcţia de Administrare Patrimoniu şi Evidenţă Bugetară; La baza încheierii acestui Acord, denumit în continuare Acord de Parteneriat, se au în vedere: Lă Art. 129 alin. 1 şi alin. 2 lit. d) şi e), alin. 7 lit. a), d) şi f), alin. 9 lit. c), respectiv Art.173alin.1 lit d) şi e), alin.5 lit. a) şi d), alin. 7 lit. c), Art.182 alin.1 şi Art.196 alin.1 lit. a) din Ordonanta de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; e H.C.] nr.137/27.11.2014 privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare şi a portofoliului de proiecte prioritare ale judeţului Brăila 2014-2020; e H.C.L.M. 288/28.08.2014 privind Aprobarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Brăila 2014-2020; e H.C.L.M. 247/30.09.2015 Privind aprobarea Strategiei Culturale a Municipiului Brăila pentru perioada 2015 -2020; e H.C.J.deaprobarea bugetului local al județului anual; e H.CJ. de aprobarea Programului cadru anual al manifestărilor cultural-artistice care se vor organiza în judeţul Brăila; e H.C.L.M.deaprobarea bugetului local anual; e H.C.L.M.de aprobarea Programului cadru anual al manifestărilor culturale, artistice, educaţionale şi sportive. Au convenit asupra următoarelor clauze: II. Obiectul acordului Art. 1 Obiectul prezentului acord îl constituie colaborarea pentru realizarea acțiunilor comune în vederea implementarii Programului-cadru al manifestărilor culturale, artistice, educaţionale și sportive pe anul 2020 desfăşurate de Primaria Municipiului Brăila (prin Teatrul "Maria Filotti”, Teatrul de Păpuşi, Casa de Cultură a Municipiului Brăila), respectiv implementarea Programului cadru al manifestărilor cultural- artistice care se vor organiza în județul Brăila în anul 2020 desfășurate de Consiliul Judeţean Brăila (prin Muzeul Brăilei "Carol I”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila, Şcoala Populară de Arte "Vespasian Lungu”, Filarmonica ”Lyra-George Cavadia”, Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati”) . Art. 2 Parteneriatul oficializat prin prezentul Acord de parteneriat are ca scop: e Sprijinul reciproc în implementarea proiectelor, acțiunilor, festivalurilor, concursurilor aprobate la nivelul Consiliului Local Municipal Brăila și al Consiliului Judeţean Brăila; e Schimbul informaţional necesar permanent și suport reciproc pentru buna desfăşurare a evenimentelor ; e Atragerea spre activitățile implementate a unui număr cât mai mare de spectatori; e Atragerea și implicarea altor instituţii, direcţii și/sau organizaţii în realizarea activităților comune; e Colaborarea între cele două instituţii, prin direcţiile subordonate, în derularea de activităţi cultural- artistice- sportive - educative. Primăria Consiliul Judeţean Municipiului Brăila Brăila III. Durata acordului Art. 3 Prezentul acord este valabil începând cu data semnarii, până la data de 31 decembrie 2020, inclusiv, dată la care se finalizează activitățile celor două instituţii. Art. 4 Acordul de Parteneriat se consideră reziliat unilateral de către oricare dintre părţi în următoarele situaţii : + În caz de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a prevederilor prezentului parteneriat; e În cazul compromiterii imaginii publice a celeilalte părți constatată pe baza documentelor justificative ; * În caz de încălcarea legilor în vigoare de către celălalt partener semnatar. IV. Beneficiarii acestui parteneriat Art.5 e Spectatorii din judeţul și municipiul Brăila, copiii, tinerii, elevii şi persoanele de vîrsta a doua şi a treia, dornici să participe la programele organizate în parteneriat de cele două instituții; e Personalul din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Municipiului Brăila şi Consiliului Judeţean Brăila care este implicat în acțiuni ce se desfaşoară conform Calendarului activităților cultural - artistice- sportive - educative pe anul 2020. V. Metode de lucru pentru punerea în practică a prezentului acord de parteneriat Art.6 Întâlniri de lucru ale reprezentanților instituţiilor şi coordonatorii de activitate desemnaţi prin act administrativ; Schimb de informaţii pentru armonizarea efortului de organizare ; Schimb informativ și de materiale privind buna desfășurare a evenimentelor; Asistenţă reciprocă ; Popularizarea acțiunii pentru a exista o participare largă; Participarea ambelor părți cu personal calificat în ziua desfășurării acțiunilor; Participarea ambelor părţi la acțiunile cuprinse în programele celor două instituţii pe anul 2020; e Realizarea unui material final de analiză a activităţii. VI. Obligaţiile părţilor Art. 7 În scopul realizării parteneriatului, părţile îşi asumă următoarele obligații: Să asigure resurse umane specializate pentru toate acţiunile comune propuse ; Să contribuie cu logistica adecvată la realizarea acțiunilor propuse în proiect ; Să pună la dispoziţia partenerului experienţa sa în domeniu; Să pună la dispoziţie gratuit spaţiile de care dispune fiecare dintre parteneri în vederea desfăşurării activităților; Să facă cunoscute partenerilor relaţiile cu alte instituţii interne şi externe ; Să desfăşoare programele în concordanţă cu principiul respectului reciproc ; Să se bazeze pe colaborare şi suport reciproc în desfășurarea acțiunilor şi programelor comune; Să menţină o legătură permanentă cu părțile semnatare a acordului, prin reprezentanţii desemnaţi, în scopul informării prealabile, reciproce, eficiente şi loiale privind acţiunile de interes comun desfăşurate de oricare dintre cei doi parteneri; e Pentru buna desfăşurare a activităţilor, instituţiile sau direcţiile subordonate celor două părți vor încheia parteneriate de colaborare unde se va menţiona explicit gradul de implicare al fiecărei părți în desfășurarea activităților comune (Ex.: În vederea bunei desfăşurări a Festivalului "George Grigoriu”, Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila va incheia Acord de Parteneriat cu Teatrul "Maria Filotti”, etc.); Primăria Consiliul Judeţean Municipiului Brăila Brăila Părțile trebuie să se consulte în mod regulat şi să se informeze asupra tuturor aspectelor privind activitatea cultural - artistică - sportiv - educativă și de promovare a municipiului și județului Brăila; Partenerii trebuie să desfăşoare activitățile cu respectarea standardelor profesionale și de etică cele mai înalte, respectiv cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilenţă, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat; Să atragă personal calificat pentru realizarea unora dintre acțiuni, personal dimensionat la nivelul activităţii desfășurate. VII. Resursele implicate Art. 8 Resurse umane : Resursele umane implicate în parteneriat sunt angajaţii instituţiilor partenere, dar şi a direcțiilor subordonate acestora. Resurse materiale : Cuprind sediile, dotările, logistica şi personalul celor doi parteneri (prin instituţiile și direcţiile subordonate acestora) care se folosesc gratuit în funcţie de activităţile propuse. Resurse financiare : Fondurile prevazute în bugetul local al judeţului Brăila şi bugetul local al municipiul Brăila pentru realizarea activităților cuprinse în programul cadru anual al manifestărilor cultural artistice organizate la nivelul judeţului şi municipiului Brăila, respectiv fondurile prevăzute în bugetele instituţiilor de cultură implicate, finanțate atât din bugetul local cât și din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul local ; Fondurile provenite din donaţii si sponsorizări, conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu completările și modificările ulterioare, pentru derularea activităților comune; Fonduri din proiecte cu finanțare europeană sau guvernamentală , atrase. VIII. Monitorizarea activităţilor în cadrul parteneriatului Art. 9 Cele două părţi desemnează persoane pentru monitorizarea şi coordonarea activităţilor comune prin act administrativ. TX. Dispoziţii finale Art. 10 Prezentul acord intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părţi, modificarea oricărei clauze realizându-se prin acordul părţilor. Art. 12 Prezentul acord s-a încheiat în două exemplare, ambele cu valoare de original, câte unul pentru fiecare parte. Municipiul Brăila Judeţul Brăila Primarul Municipiului Brăila, Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila Viorel Marian Dragomir lulian Francisk Chiriac Direcţia Finanţelor Publice Locale, Direcţia de Administrare Patrimoniu şi Evidenţă Bugetară Director Executiv Director Executiv Vasilica Gurgu Drăguţa Dan Direcţia Juridic Contecios A.P.L., = irecţia Administraţie Publică, Contencios, Director Executiv Director Executiv Angelica Bratu Mioara Duţu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă