ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HA OTLARA REA NR.ESIA
din 20.05.2028
Privind: Modificarea valorilor de inventar a bunurilor de uz public înscrise în
Inventarul Domeniului Public al Municipiului Brăila, actualizat prin
H.C.L.M. Brăila nr. 325/30.09.2011, cu modificările și completările
ulterioare, la Capitolul G, Subcapitolul G7, pozițiile nr. 1 și 3 și la
Subcapitolul G9, poziția nr. 1, conform proceselor - verbale de
recepție la terminarea lucrărilor și de punere în funcţiune.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și adresele
Serviciului de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Locală Brăila,
înregistrate la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 34701/09.11.2022,
nr. 36492/25.11.2022 și nr. 60810/20.03.2023;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Arhitect Șef și Direcţiei
Finanţelor Publice Locale, precum și avizele comisiilor de specialitate nr. 1 și 2
din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile art. 858 și art. 863 din Codul Civil, art. 20
alin. (1) lit. e) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare, precum și ale O.M.F.P. nr. 1917/2005
pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea
contabilităţii instituţiilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. c) și art. 155 alin. (1) lit. d) și alin. (5)
lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
A OTLTARA STIE:
Art.1 Se aprobă modificarea valorilor de inventar a bunurilor de uz public
înscrise în Inventarul Domeniului Public al Municipiului Brăila, actualizat prin
H.C.L.M. Brăila nr. 325/30.09.2011, cu modificările și completările ulterioare, la
Capitolul G, Subcapitolul G7 - „Bazele sportive”, poziţiile nr. 1 și 3 şi la
Subcapitolul G9 - „Semafoare şi indicatoare de circulație”, poziţia nr. 1,
conform proceselor - verbale de recepție la terminarea lucrărilor și de punere în
funcţiune.
1
Art.2 Bunurile menţionate la art. 1 au datele de identificare prevăzute în
anexa nr. 1 și nr. 2 la prezenta hotărâre și se vor avea în vedere la
reactualizarea inventarului domeniului public al Municipiului Brăila.
Art.3 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Arhitect Șef, Direcţia Finanţelor Publice Locale și de către
Serviciului de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Locală Brăila, iar
Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CLAUDIU - EDUARD BRĂILEANU
/
/ CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRAGAN
Ș
F-PO-09-02.01.05/rev.0
Anexa nr. 1
la H.C.L.M. nr. 48/
din__40.05, /202
DATELE DE IDENTIFICARE
a bunurilor aparținând domeniului public
Cap. G. Sistemele de infrastructură privind administrarea domeniului public, cu terenurile
aferente
Subcap.G7 - BAZELE SPORTIVE
Nr. Codul | Denumirea Elemente de identificare Anul Valoare de Situaţia
Crt. | de bunului dării în Inventar Juridică
clasifi folo lei
care sință
Parc Monument
CI- Tribună şi vestiare
Suprafaţă totală construită = 2 1.404,00
mp din care:
- Parter H.C.L.M.
-Suprafaţă totală utilă = 685,34 mp din Brăila
care: 107/2001
Birouri şi Cabinet medical H.C.L.M.
- Suprafaţă utilă=61,09 mp Brăila
Stadion Vestiare parter partea dreaptă A
167/2012
1.6.2 Municipal - Suprafaţă utilă=280,92 mp RI a sai PV
Vestiare parter partea stângă iai 16483/2020
- Suprafaţă utilă=286,41 mp Nr. Cad.
Vestiare şi Cabinet parter partea 6819
stângă H.C.L.M.
- Suprafaţă utilă=56,92 mp Brăila
Etaj | — Grupuri sanitare
138/2018
- Suprafaţă utilă=8 1,34 mp
Etaj II — Tribună oficială, grup sanitar
- Suprafaţă utilă=162,90 mp
Suprafaţă totală teren=53.124,00 mp
indiviz din 58.848,00 mp
H.G.R.
1100/2002
H.C.L.M.
Brăila
408/2011
Str. Vadu Schelei le cae
3 1.62 Patinoar -Cl Anexa (D+P+E) 2002 609.256,75 20709/2019
ai Artificial Suprafaţă construită= 423,46 mp 2011 7.927.082,49 | Pv 8393/2020
-C2 Patinoar 2023 535.147,73 PV
Suprafaţă construită = 2172,98 mp 16910/2021
Suprafaţă totală = 5.439,37mp PV
16335/2021
PV 8622/2021
PV 8623/2021
1
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Anexa nr. 2
la H.C.L.M. nr.
din ___3 0.05. _/2023
DATELE DE IDENTIFICARE
a bunurilor aparținând domeniului public
Cap. G. Sistemele de infrastructură privind administrarea domeniului public, cu terenurile
aferente
Subeap.G9 — Semafoare și indicatoare de circulaţie
Nr. | Codul Denumirea bunului Elemente de identificare Anul Valoare de Situatie
crt, de dobândirii Inventar juridică
clasii sau după lei actuală.
care caz al Denumire act
dării în de proprietate
folosinţă sau alte acte
doveditoare
1 Ț 137 | SEMAFOAREDE |12. B-dul Alexandru loan Cuza/ | 2018 1.647.569,42
CIRCULAȚIE Ă 2 2023 24.437,84
str. Nicolae Bălcescu H.C.L.M
18. B-dul Alexandru loan Cuza rea a-i Brăila
c/e Str. Mihai Eminescu i
432/2018
H.C.L.M.
24. Şos. Buzăului / Şcoala | 2018 18.719,34 Brăila
ș a su, Pe 2023 25.192,30
Gimnazială „Fănuș Neagu
153/2023
PV
14448/2018
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.