30 mai 2023 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 270/2023 Brăila adoptată

Îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul articolului 3 din H.C.L.M. Brăila nr. 205/27.04.2023 referitoare la <Punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii…

Pe scurt

Se aprobă corectarea unei erori dintr-un act anterior: rezerva de implementare destinată plății ajustărilor de preț poate fi suplimentată cu până la 15% din valoarea restantă a contractului, nu 10% cum se spusese inițial. Pentru locuitori înseamnă că, în proiectul de reabilitare a Colegiului Costin D. Nenițescu, părți din fonduri pot suporta un adaos de până la 15% pentru ajustările de preț, iar actul adițional la contract va fi folosit pentru a oficializa această creștere; termene și alte detalii administrative rămân stabilite prin contractul în derulare și deciziile primăriei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul articolului 3 alineatul (2) din H.C.L.M. Brăila nr. 205/27.04.2023, în sensul că „pe parcursul derulării contractului, rezerva de implementare destinată plății ajustărilor de preț se poate suplimenta cu procente de până la 15% din valoarea restului rămas de executat a contractului de achiziţie la data solicitării prin încheierea unui act adițional la contract”, în loc de 10%, cum în mod eronat s-a menţionat

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Brăila

Denumire
Hotărârea nr. 270 din 2023 a Consiliului Local Brăila
Titlu oficial
Îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul articolului 3 din H.C.L.M. Brăila nr. 205/27.04.2023 referitoare la <Punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, în cadrul contractului de lucrări nr.22419/01.09.2020 aferent proiectului „Reabilitare și dotare corpurile C1, C2, C3 - Colegiul Tehnic Costin D. Nenițescu, Brăila”>.
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
270 / 2023
Data
30 mai 2023
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Teme
Școli și educație

Pe același subiect în Brăila

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOTARAREA NR.27O0 din 80.05.2028 Privind: Îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul articolului 3 din H.C.L.M. Brăila nr. 205/27.04.2023 referitoare la <Punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate. din fonduri externe nerambursabile, în cadrul contractului de lucrări nr.22419/01.09.2020 aferent proiectului „Reabilitare și dotare corpurile C1, C2, C3 - Colegiul Tehnic Costin D. Neniţescu, Brăila”>. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul Secretarului General al Municipiului Brăila, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1 și 2 din cadrul C.L.M. Brăila; Ţinând cont de prevederile O.U.G. nr. 64/2022 privind ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile; În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. e) din O.U.G. nr. 97/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) și (3) lit. e), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HA OTARA STIE Art.1 Se aprobă îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul articolului 3 alineatul (2) din H.C.L.M. Brăila nr. 205/27.04.2023, în sensul că „pe parcursul derulării contractului, rezerva de implementare destinată plății ajustărilor de preț se poate suplimenta cu procente de până la 15% din valoarea restului rămas de executat a contractului de achiziţie la data solicitării prin încheierea unui act adițional la contract”, în loc de 10%, cum în mod eronat s-a menţionat. Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia de Strategii, Programe și Proiecte de Dezvoltare Economică, Relaţii Internaţionale și Direcţia Finanțelor Publice Locale, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CLAUDIU — EDUARD BRĂILEANU i / CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, ION DRAGAN F-PO-09-02.01.05/rev.0

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala