31 ianuarie 2011 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 26/2011 Brăila adoptată

Modificarea şi completarea anexelor nr.2 şi 3 din H.C.L.M. nr.174/28.11.2002, referitoare la „Punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări de servicii aflate în administrarea Direcţiei Serviciilor Publice Brăila.”, cu modificările şi completările ulterioare.

Denumire
Hotărârea nr. 26 din 2011 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
26 / 2011
Data
31 ianuarie 2011
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată

Documente

Text

A ze ROMÂNIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOTARAREA NR.26 din 81.01.2011 Privind: Modificarea şi completarea anexelor nr.2 şi 3 din H.C.L.M. nr.174/28.11.2002, referitoare la „Punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări de servicii aflate în administrarea Directiei Serviciilor Publice Brăila.”, cu modificările şi completările ulterioare. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERNAILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului precum şi raportul Comisiei de Aplicare a Legii nr. 550/2002 prin care se propune modificarea şi completarea anexelor H.C.L.M. Brăila nr. 174/2002 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 550/2002, modificată şi completată prin H.C.L.M. nr.69/2003, H.C.L.M. nr.12/2004, H.C.L.M. nr.519/2004, H.C.L.M. nr.63/2005, H.C.L.M. nr.344/2005, H.C.L.M. nr.99/2006, H.C.L.M. nr.158/2006, H.C.L.M. nr.15/2007, H.C.L.M. nr.216/2007, H.C.L.M. nr.296/2007, H.C.L.M. nr.14/2008, H.C.L.M. nr.129/2008, H.C.L.M. nr.339/2008, H.C.L.M. nr.266/2009, H.C.L.M. nr.76/2010 şi H.C.L.M. nr.306/2010, precum şi raportul comisiei de specialitate nr.1 din cadrul C.L.M, Brăila; In conformitate cu prevederile Legii nr. 550/2002, a Legii nr. 10/2001, republicată şi Legii nr. 247/2005; In baza art. 36 alin. (2) lit. c), alin. (5) lit. b), art. 121, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; In temeiul art. 45 alin. (3) şi art. 115, alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTARASTE: Ari.4: Se modifică şi completează anexele nr.2 şi 3 din H.C.L.M. Brăila nr.174/2002, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: 1). La anexa nr.2: — se anulează poz.1 — Str. Mărăşti nr.13 — etaj — se completează cu poz.38 — Str.Roşie nr.7 - liber. 1 Zi 2). La anexa nr.3: — se anulează poz.1 — Str.Rogşie nr.7 — liber, conform anexelor nr. 1 şi 2, părți integrante din prezenta hotărâre. Art.2: Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Serviciul de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ şi Cimitire Brăila, iar Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesați. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, j CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, FUDULAICHE MIRCEA od ET) LOONVA__| NOIANES DIY LSEId 0007'£0'61/€S7 S LUOASNVĂL UVAWYNNG OS STAN NVIVUL'AWA] INONVA__| INDIAUHS NY LSEĂd 0007:P0'P7/£07 NBOLINI.LSNOD 4009 SLUN VNOTOd, LI] | INONVA AAA NIL VS XaLăva| 9 INONVA ă _ ___AVWIIS “1 "TE XOTUINVAOIOd 1N4-A ] INONYA LAAAOD 00071117 / p6c "TăS SNVAL OIND OS] ve - tea "Ia HOTILNYEOUOd INd-a| si INONVA__| OIAUES IUŞISAUd 7007 80'61/S$ TIS dO'd'd'0'S Os ŞETUN HIVA 119 NVAaLS| vi INONVA ÎUHWOD Z007:90'9/0 "RIS SNVUL VIEIVA DS e! LNANVA LIANOD 000€'70'81/£6 TIS SNVAL VIFIVA DS) ZI AN NVIVUL' dA] LOCNIA LăAAOD 1007 P0'S0/es "TIS NOD Mad OS SUN NYNISIHD| ZI LOAONYA ÎNAWOD 7007 70'87/61 VOIIO- 1 AHDIOAHD dd E) LAGNYVA__ INAAOD 700 11'L0/0£ "DIS NVINYO OS E6'UN SIWIL| LNONVA | IOTAUES DIVISAId 1007'S0'67/£9 "TIS 0007 LUOINOD OS o INOGNVA _TAENOD J Z00T ZO LULI TIS XAaAI LdAdv IS _VirTP UN NVIISY VNY LOONYA - - o AAA va-CE”1E DIVOOIOD|_6 INONVA - - - XAAT1|___ HXHINOSUVO-0E1E Lvăys N9Y1|_ 8 - - - xaar: 9s UN IVEADA| 4 LNONYVA. - - - AAA VA € UN TUVDOI0D|_9 IOONYA - - - BATI SOT AN VZND TV|_s LNONVA - - - aan IVI - La XALIVd INONVA - - - , Mi aa 0€ "AN NVIVL TNLVEVAWI INONVA | IOIAYAS DIVISAAd | ZO0TII-ZOOTEO | 0007ZV£EZ/011 TIS SNAIAVS OS 68"IN IILNAONAdAGNI-A| £ INONVA LAAWO0D TO0T'11 - ZOOT'E0 | 0007'0'10 / 807 NVS:AD ONS| (9p LSOA) 97 "UN NOSANIINE IVHIA| 7 LNONVA LUAWOD ZO0TI1- 100710 | VIdvălaxa AIAS NIUOD OS] 1 IN YNIINS N-a | VTVALIV VINVISIA | AUATIIHONI VoIarănL ARĂ ATAIHD Ad LOVALNOD SVRIIRD ysaaav 189 VILVILIS 30 VaVONIAd AN UN VSIHOSIA VOFIANd ALLV.LIDII Nrăd 11927 7£ 1 9E VE NTINYI IA LOd AS a) UOTIIISOWI VISIT _ [LAN VXaNY 224 LAAWOD 7 LELE LIN BISOX'U.LS| 8£ INONVA _|__ (LOBIOId Dăv DS) Aaar1 - (TAS WOOD _| AXOY 98) TIS ADIVLOI OS GE-LE-SE IN AUVW'ULS| Le LOONVA LIZOdaU (Tas 1SaLCaNa OS) ăaari LIZOdAd D9d LONI.LSNOD 2S LIZOdaa DIALDIIA DAY ZIAN IHIOONY LS] 9€ LNONYA L661'10'0£/09£ "TIS VINOLTIY OS S9LUN VNAZII'UIS| S€ LOONVA "TIS DAHSIV 'D'S| (9£1)8EL'UN IALNAONAdAGNI INC-A| pe LDONVA VILONOOId JOC) IIS: UNAAVăA IVHIA LS, £€ N Tanoăra TIS VLa- . LON LSNOD LAVĂ OS ct LNONVA__|__DOIAIAS TIV Saad 0007'£0'0£/£91_| (Tis NANIAVID OS) aaa AALUVd - | AN XOTIIOOS'ULS LOONVA ZOOTIOLI E XAgI1| ___ ZET UN AUVWA 149 NVAALS 'ULS| I£ | _LNGNVA "TIS LASOLNY DIS SEI UN VZNOTY 10-A] 0£ LNONVA LUHIWNOD Aaa VILA - 3S "N NOSANIAA 'W '81S| 67 |_LNONVA 1007 1.L'07/76 „VILOOCOId, 4009 vb - To NV'ISY YNV '91S| 7 _| LNONVA_|IIDIANAS AC Di YLSAAd î007'80'80/p8 TANAAVA A vsăng VL AN NVIVAL VIVIdAIS| .£ | _LOONVA TANOAIE | £007'60'10/Pl WO9 vIAUIN 9S PYL3 ZUN VNOIOd'ULS| 97 NI E Ov "UN VZADNVUA '"ULS] s7 INONVA AABIT9S|__ (78:72)89 UN NISANIWE IVHIA I.LS] +7 LNONVA ABE NIL Vas IVLĂ ST UN NOSENIA W| £7 | LDONVA _ XA] DILVăS (0 LTTAN NOSANINI W| 27 LOONVA LIANOD ___|666L'80'£1/887 | "TES AONTHAIAIOVOS LIN 11S4109]_ 17 LNONVA__| NOIAXAS rIYLSAăd 1007 20'81/6L "TIS AUAS VWDIS DS 8-9"UN ANDIIVS IAHONY U.S] 07 LNONVA__| TINOUIE+LAWOD 0007'80'77/7L7 "TES AUYNOTIOD OS (es) ovruN nosanImarw| 27 i i i HOEAIOS VIRISOId 0007 £0'87/6S1 SS DVIVEVL NIVA SESIEUSPION- 007701 | FEOLAIS HIRISaId 0007 £0 7I/cE! ATAGNADAI 1 400) au jezegruru'sos| € ei TOOOTI TITAI9S RISSId | 0007 PO 9/9LI SLI VLI TIS NOOVăL DS (Zau ofarzodeA ns) [ai SESIȚIUOPION- 007701 _|___FOIAI2S VIzIs9id AIE NILVAS TIOTAIOS VIRISOId XA ALVdS STI ataL el) 1 Nan IAD | LVOIALLNBGIAN RAATIIHONI -NIIAI ZIAY ILVDIINEARI VILVNILSAC__|LOVULNOD "AN 40 LVănd0 VSRIaV “AN “2ZVXANV ADIOTANE IALLVALIS VIIVOLI; AVI VI YNYd “1007/0L MODA XOTUIACAATAd WUOHAKOD ALVONHASNS 14 V ASAdOUd LNOS oo DEE TIN! XAVZNYA AQ AMTANCADOAd AUYD VI IHDAA (NOI HIIGOAI NI ALVALIS AOTILL VaS VISTI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă