16 aprilie 2025 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 221/2025 Brăila adoptată

Reglementarea procedurii de analiză și soluționare a cererilor debitorilor persoane fizice sau juridice care solicită stingerea unor creanțe fiscale prin dare în plată.

Denumire
Hotărârea nr. 221 din 2025 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
221 / 2025
Data
16 aprilie 2025
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă o procedură prin care debitorii – persoane fizice sau juridice – pot depune cereri pentru stingerea unor creanțe fiscale prin dare în plată, iar Primăria Brăila va analiza și decide cum pot fi rezolvate aceste cereri. Practic, autoritățile stabilesc cum se verifică eligibilitatea și cum se poate trece în proprietatea statului bunuri pentru stingerea datoriilor, respectând termenele și formularele stabilite la nivel național. Pentru locuitori înseamnă o cale oficială prin care pot să scape de o parte din taxele restante în schimbul unor bunuri imobile, cu condițiile și pașii descriși în procedură.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă procedura de analiză și soluționare a cererilor debitorilor persoane fizice sau juridice care solicită stingerea unor creanţe fiscale prin "dare în plată” - trecerea în proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale a Municipiului Brăila a unor bunuri imobile, potrivit anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA AOTARAREA NR.E2IA1 din 16.04.2025 Privind: Reglementarea procedurii de analiză și soluționare a cererilor debitorilor persoane fizice sau juridice care solicită stingerea unor creanţe fiscale prin dare în plată. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul comun de specialitate al Direcţiei Juridic Contencios A.P.L. și al Direcţiei Finanţelor Publice Locale, precum și avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 5; Ținând seama de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările și completările ulterioare; Luând în considerare necesitatea constituirii Comisiei conform art. 263, alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; Ținând cont de prevederile Ordinului Președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 6.942/4.12.2024 pentru aprobarea procedurii privind stingerea unor creanţe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile și a unor formulare utilizate în aplicarea procedurii, precum și pentru modificarea și completarea ordinului președintelui agenţiei naţionale de administrare fiscală nr. 63/2017 privind aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale, precum și pentru modificarea ordinului președintelui agenţiei naţionale de administrare fiscală nr.3.454/2016 pentru aprobarea procedurii de executare silită în cazul debitorilor care au de încasat sume certe, lichide și exigibile de la autorități sau instituţii publice; În conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.129 alin. (1), alin. (14), art.139 alin. (1) alin. (6), coroborat cu art. 5 lit. ee), precum și art. 196 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, AH OOTLA RA STI E: Art.1 Se aprobă procedura de analiză și soluționare a cererilor debitorilor persoane fizice sau juridice care solicită stingerea unor creanţe fiscale prin "dare în plată” - trecerea în proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale a Municipiului Brăila a unor bunuri imobile, potrivit anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Se aprobă constituirea Comisiei pentru analiza și soluționarea cererilor debitorilor persoane fizice / juridice care solicită stingerea unor creanţe fiscale prin dare în plată, care se va numi Comisia de dare în plată și va avea următoarea componenţă: 1. Directorul Executiv D.F.P.L. — Președinte; 2. Directorul executiv al D.J.C. -A.P.L. — Membru cu calitatea de Vicepreședinte; 3. Directorul executiv al Direcţiei Tehnice — Membru; 4. Arhitect Șef — Membru; 5. Directorul executiv al Direcţiei Achiziţii Publice, Licitaţii și — Membru. Parteneriat Public Privat Art.3 Secretariatul tehnic al comisiei se asigură prin grija Direcţiei Finanţelor Publice Locale. Art.4 Componenţa nominală a comisiei și a secretariatului tehnic prevăzută la art.2 și art.3 se aprobă prin Dispoziţie a Primarului Municipiului Brăila. Art.5 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, Direcţia Finanţelor Publice Locale, Instituția Arhitect Șef, Direcția Tehnică, Direcţia Juridic Contencios A.P.L., Direcţia Achiziţii Publice, Licitaţii și Parteneriat Public Privat, precum și de către persoanele menţionate la art. 2 și 3, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesați. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, PEȚRU GOJAN CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, ION DRĂGAN d f* 90902.01 .05/rev.0 ANEXA la HCLM Nr. _44/__// . 05..2025 PROCEDURA DE ANALIZĂ ŞI SOLUŢIONARE A CERERILOR DE STINGERE A CREANȚELOR FISCALE PRIN “DARE ÎN PLATĂ” - TRECEREA ÎN PROPRIETATEA PUBLICĂ A UNITĂȚII ADMINISTRATIV-TERITORIALE A MUNICIPIULUI BRĂILA A UNOR BUNURI IMOBILE ART. 1 — Dispoziţii generale (1) Prezenta procedură reglementează cadrul legal, competenţa şi modalitatea de analiză precum și soluţionarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanţe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a U.A.T. a Municipiului Brăila a unor bunuri imobile reprezentând construcții și teren aferent, precum şi terenuri fără construcții, situate în raza administrativ — teritorială a Municipiului Brăila. Beneficiarii prezentei proceduri sunt toți debitorii persoane fizice sau juridice care solicită stingerea unor creanţe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a Municipiului Brăila, a unor bunuri imobile, chiar dacă acestea sunt supuse executării silite de către organul fiscal local. Stingerea unei creanţe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a Municipiului Brăila a unor bunuri imobile proprietatea debitorului, are la bază cererea persoanei fizice sau juridice formulată în acest sens şi care doreşte să beneficieze de dispoziţiile art. 263 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În urma cererii debitorului, organul fiscal local realizează o inspecţie fiscală (D.F.P.L. — S.C.L.P.]. / S.C.1.P.F) pentru a identifica bunurile imobile propuse pentru dare în plată. Data stingerii creanţelor fiscale este data procesului-verbal de trecere în proprietate publică a U.A.T. a Municipiului Brăila a bunului imobil. (2) Pot face obiectul dării în plată bunurile imobile proprietatea debitorului, chiar dacă acestea sunt supuse executării silite de către organul fiscal competent, cu excepția: a) bunurilor care fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii, revendicarea şi restituirea acestora, potrivit legii, după caz; b) bunurilor care fac obiectul unor litigii; c) bunurilor care sunt aduse ca aport în cadrul unei asocieri în participaţiune sau la capitalul social al unei alte societăţi; d) bunurilor care sunt închiriate, concesionate sau arendate, după caz. (3) Prin excepţie de la alin. (2), pot face obiectul dării în plată bunurile imobile aflate în proprietatea persoanelor care şi-au asumat obligaţia de plată printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, denumite în continuare debitori garanţi. În acest caz, bunurile trebuie să nu fie supuse executării silite şi să nu fie grevate de alte sarcini cu excepţia ipotecii constituite în condiţiile art. 24 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală. Cererea de stingere a creanţelor fiscale prin darea în plată a acestor bunuri se transmite de către debitor organului fiscal competent în administrarea obligaţiilor fiscale ale acestuia. (4) Pot face obiectul dării în plată şi bunurile imobile aflate în proprietatea: a) debitorilor/debitorilor garanţi care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, caz în care cererea de stingere a creanţelor fiscale prin dare în plată se întocmeşte de către administratorul/lichidatorul judiciar şi se transmite organului fiscal competent; b) debitorilor/debitorilor garanţi cărora li s-a instituit administrarea specială în perioada de privatizare, caz în care cererea de stingere a creanţelor fiscale prin dare în plată se întocmeşte de către administratorul special şi se transmite organului fiscal competent. (5) Prezenta procedură se aplică creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, precum şi creanţelor transmise spre recuperare organului fiscal central care se fac venit la bugetul de stat. (6) Procedura de dare în plată nu se aplică pentru stingerea creanţelor fiscale cu reţinere la sursă şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestora, a drepturilor vamale şi a altor creanţe transmise spre colectare organului fiscal central care nu se fac venit la bugetul de stat. (7) Valoarea de stingere a creanţelor fiscale prin dare în plată este: a) în cazul debitorului/debitorului garant persoană juridică, pentru care nu s-a deschis procedura insolvenţei, valoarea cea mai mică dintre valoarea stabilită prin evaluarea bunurilor imobile, în conformitate cu prevederile art. 232 din Codul de procedură fiscală, şi valoarea de inventar a bunurilor imobile, evidenţiată în contabilitate, reevaluată în conformitate cu reglementările legale în vigoare; b) în cazul debitorului/debitorului garant persoană fizică, valoarea stabilită prin evaluarea bunurilor imobile, în conformitate cu prevederile art. 232 din Codul de procedură fiscală; c) în cazul debitorului/debitorului garant pentru care s-a deschis procedura insolvenţei, valoarea de lichidare din raportul de evaluare, stabilită potrivit legii insolvenței. (8) Cererea debitorului se analizează şi se soluţionează de către comisia constituită la nivelul organului fiscal competent potrivit art. 3. (9) În termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data primirii deciziei prin care s-a aprobat stingerea unor creanţe fiscale prin trecerea bunurilor imobile în proprietatea publică Municipiului Brăila, organul fiscal competent în administrarea obligaţiilor fiscale datorate de debitor, prin serviciul cu atribuţii în executare silită, întocmeşte procesul- verbal pentru trecerea în proprietatea publică a Municipiului Brăila a bunurilor imobile, conform modelului prevăzut în anexa nr. 69 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 63/2017 privind aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.454/2016 pentru aprobarea Procedurii de executare silită în cazul debitorilor care au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţi sau instituţii publice, cu modificările şi completările ulterioare, care se comunică: a) un exemplar debitorului; b) un exemplar debitorului garant; c) un exemplar instituţiei publice solicitante în vederea iniţierii proiectului de hotărâre a Guvernului privind constituirea dreptului de administrare potrivit art. 867 din Codul civil; d) un exemplar biroului de cadastru şi publicitate imobiliară; e) un exemplar administratorului-sechestru desemnat de organul de executare în procedura de sechestrare a bunurilor; £) un exemplar serviciului cu atribuţii de evidenţă pe plătitori, în vederea scăderii din evidenţa fiscală a debitorului a obligaţiilor fiscale ce au făcut obiectul stingerii prin dare în plată, inclusiv, după caz, a celor viitoare până la concurența valorii de stingere prevăzute la alin. (7); 8) un exemplar organului de executare în a cărui rază teritorială se află bunul imobil care a făcut obiectul trecerii în proprietatea publică a Municipiului Brăila, în cazul în care bunul se află în raza teritorială a altui organ fiscal decât cel competent în administrarea obligaţiilor fiscale datorate de debitor. (10) De la data primirii de către instituţia publică solicitantă a procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a Municipiului Brăila a bunurilor imobile, imobilul se află în custodia acesteia şi are obligaţia să îl înregistreze în contabilitatea proprie, iar eventualele cheltuieli de administrare efectuate în perioada cuprinsă între data încheierii procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a Municipiului Brăila a bunurilor imobile şi preluarea în administrare prin hotărâre a Guvernului sunt suportate de către aceasta. (11) În termen de cel mult 90 zile de la data primirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a Municipiului Brăila a bunurilor imobile, instituţia publică solicitantă efectuează demersurile pentru iniţierea hotărârii Guvernului de constituire a dreptului de administrare sau comunică, în scris, organului fiscal competent în administrarea obligaţiilor fiscale ale debitorului care a deținut bunul ce a făcut obiectul trecerii în proprietatea publică a Municipiului Brăila refuzul expres pentru efectuarea acestor demersuri. (12) În termen de cel mult 90 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (11), organul fiscal competent sesizează Direcţia generală de inspecţie economico- financiară din cadrul Ministerului Finanţelor cu privire la nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 263 alin. (4) din Codul de procedură fiscală de către instituţia care a solicitat preluarea în administrare a bunului de a efectua demersurile pentru iniţierea hotărârii de constituire a dreptului de administrare potrivit art. 867 din Codul civil, pentru a constata şi a aplica sancţiunea prevăzută la art. 336 alin. (2) lit. k) din Codul de procedură fiscală. (13) În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii refuzului instituţiei publice solicitante, organul fiscal competent transmite refuzul instituţiei publice solicitante direcţiei din cadrul Ministerului Finanţelor cu atribuţii în centralizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului, întocmit de administratorii acestora, respectiv Direcţiei generale de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului, în vederea aplicării prevederilor art. 263 alin. (1111) - (1115) din Codul de procedură fiscală, însoţit de un extras de carte funciară a bunului imobil care atestă dreptul de proprietate publică a statului, înscris în baza procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a acestuia. (14) În cazul în care bunurile imobile proprietatea debitorului, ce au făcut obiectul dării în plată, sunt sechestrate de către organul fiscal competent, odată cu întocmirea procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a Municipiului Brăila a bunurilor imobile se întocmeşte şi decizia de ridicare a măsurilor de executare silită aplicate asupra bunurilor sechestrate. În cazul în care bunul imobil se află în raza teritorială a altui organ fiscal, decizia de ridicare a măsurilor de executarea silită asupra acestuia se emite în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a Municipiului Brăila a bunurilor imobile. Câte un exemplar din 3 această decizie se comunică, împreună cu procesul-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a Municipiului Brăila a bunurilor imobile, atât fiecărei părți căreia i-a fost comunicată indisponibilizarea bunurilor imobile, cât şi biroului de cadastru şi publicitate imobiliară. ART2 - Dispoziţii referitoare la cererea de stingere a unor creanţe fiscale prin dare în plată (1) Cererea debitorului privind stingerea unor creanţe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a U.A.T. a Municipiului Brăila a unor bunuri imobile trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: a) datele de identificare ale debitorului şi/sau debitorului garant, administratorului/lichidatorului judiciar sau ale administratorului special, după caz; b) datele de identificare ale împuternicitului/reprezentantului legal/reprezentantului fiscal, după caz; c) obiectul cererii de dare în plată; d) descrierea bunurilor imobile pentru care se solicită darea în plată, inclusiv valoarea din raportul de evaluare, valoarea de inventar/lichidare a bunurilor imobile; e) menţiunea debitorului privind instituţia publică solicitantă pentru preluarea în administrare a bunurilor imobile ce fac obiectul dării în plată; f) declaraţia pe propria răspundere cu privire la faptul că: (î) bunurile imobile fac/nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii, revendicarea şi restituirea acestora, potrivit legii, sau al altor litigii, după caz; (ii) bunurile imobile sunt/nu sunt aduse ca aport în cadrul unei asocieri în participaţiune sau la capitalul social al unei alte societăţi ori sunt/nu sunt închiriate, concesionate, arendate, după caz; (iii) cererea a fost/nu a fost depusă cu acordul creditorilor pentru stingerea creanţelor fiscale prin dare în plată, în baza hotărârii creditorilor, necontestată sau definitivă în sistemul căilor judiciare de atac; 8) acceptul cu privire la stingerea obligaţiilor fiscale viitoare de natura celor care fac obiectul procedurii de dare în plată, cu suma rămasă nestinsă în urma realizării procedurii de dare în plată; h) semnătura reprezentantului legal al debitorului/reprezentantului fiscal/imputernicitului. i) date privind structura capitalului social, a asociaţilor ori a acționariatului în cazul debitorului persoană juridică; ]) cuantumul şi natura creanţelor fiscale datorate organului fiscal local, separate pe debite principale şi accesorii la data depunerii cererii; k) în cazul debitorului garant volumul şi natura creanţelor fiscale asumate faţă de organul fiscal local, din care pe debite principale şi accesorii la data depunerii cererii; l) bunurile imobile, pentru care se solicită trecerea în proprietatea publică a Municipiului Brăila, denumirea, datele de identificare ale acestora; m) menţiunea cu privire la actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile respective; n) acordul expres al debitorului / debitorului garant, privind preţul de evaluare ale bunurilor imobile, stabilit de experți evaluatori proprii sau de experți evaluatori independenți ai organului fiscal în cursul procedurii de executare silită, în conformitate cu ultimele reglementări legale în vigoare; o) menţiunea debitorului / debitorului garant că bunurile imobile nu sunt grevate de drepturi reale şi de alte sarcini şi că nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii sau al altor litigii, cu precizarea documentelor doveditoare; p) mențiunea debitorului / debitorului garant că bunurile imobile nu sunt aduse ca aport în cadrul unei asocieri în participaţie, aport la capitalul social al unei societăți și/sau nu sunt închiriate, cesionate, arendate; r) menţiunea debitorului / debitorului garant persoană juridică că pe numele său nu există cereri sau nu a fost deschisă procedura insolvenţei şi că nu se află în administrare specială potrivit legii; s) Acceptul debitorului / debitorului garant cu privire la compensarea diferenţei, potrivit legii, în cazul în care valoarea bunului imobil este mai mare decât creanţa fiscală pentru care se solicită stingerea prin darea în plată; t) Acordul expres al debitorului / debitorului garant privind trecerea în proprietatea publică a Municipiului Brăila a bunurilor imobile la valoarea de evaluare fără T.V.A. stabilită de experții evaluatori proprii sau de experţii evaluatori independenţi contractați de autoritatea publică; (2) La cerere se anexează: a) Copii certificate ale Actului constitutiv şi Statutul debitorului persoană juridică; b) Extras de carte funciară, în original, emis în condiţiile legii, la data depunerii cererii, de biroul de carte funciară din cadrul oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară în a cărui rază teritorială se află bunul imobil, din care să rezulte că acesta nu este grevat de drepturi reale și de alte sarcini; c) Documentul încheiat în formă autentică prin care debitorul garant îşi asumă obligaţia de plată a debitorului; d) Raportul de evaluare întocmit de un expert privind bunurile imobile care fac obiectul “dării în plată”; e) Documentul emis de instituţiile abilitate, din care să rezulte că bunurile imobile nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii sau al altor litigii; f) În cazul debitorului/debitorului garant persoană juridică, copii de pe fișa mijlocului fix şi de pe balanţa analitică a mijloacelor fixe; 8) Certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului din care să rezulte că pe numele debitorului/debitorului garant persoană juridică nu sunt înscrise mențiuni cu privire la declararea stării de insolvenţă; h) Declaraţie pe propria răspundere a debitorului/de [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă