ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HA OTARAREA NR.192
din 23.04.2021
Privind: Stabilirea cuantumului maxim și a condiţiilor de acordare a prestațiilor
financiare excepționale acordate, pentru anul 2021, la nivelul Municipiului
Brăila.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La inițiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de specialitate al
Direcţiei de Asistenţă Socială, precum și avizele comisiilor de specialitate nr. 1 și 4
din cadrul Consiliului Local Municipal Brăila;
În conformitate cu prevederile art. 130 - 132 din Legea nr. 272/2004
republicată, privind protecţia și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și
completările ulterioare;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. b) din O.U.G nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu prevederile art. 196
alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
HAOTARA STIE:
Art.1 (1) Se acordă prestații financiare excepţionale, în limita fondurilor
disponibile prevăzute cu această destinaţie în bugetul local, prin Direcţia de
Asistenţă Socială, familiilor cu copii, cu domiciliul/reședința pe raza Municipiului
Brăila, care îngrijesc copilul și se confruntă temporar cu probleme financiare
determinate de:
a) o situație excepțională ce pune în pericol dezvoltarea armonioasă a copilului;
b) imposibilitatea de a acorda copilului îngrijirea corespunzătoare;
c) necesitatea suportării unor cheltuieli particulare destinate menținerii legăturii
copilului cu familia sa.
(2) Pot beneficia de prestații financiare excepţionale și familiile cu copii care
locuiesc pe raza Municipiului Brăila fără forme legale; pentru această situație,
ancheta socială va stabili perioada și condiţiile în care locuiesc.
Art.2 Se aprobă metodologia de acordare a prestaţiilor financiare excepționale
prevăzută în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
1
Art.3 Se aprobă modelul de cerere utilizat în procesul de acordare al prestației
financiare excepționale prevăzut în Anexa nr. 2 care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.4 (1) Pentru anul 2021, cuantumul maxim al prestației financiare
excepţionale acordate la nivelul municipiului Brăila se stabilește la suma de 1.500
lei.
(2) Pentru anul 2021 se alocă suma de 15.000 lei din bugetul Direcţiei de
Asistenţă Socială Brăila pentru acordarea prestaţiilor financiare excepționale.
Art.5 (1) Prestaţiile financiare excepţionale se acordă în bani și/sau tichete
sociale în situația în care familia care îngrijește copilul se confruntă temporar cu
probleme financiare determinate de o situaţie excepţională și care pune în pericol
viața, sănătatea copilului și a membrilor familiei și pentru a cărei soluționare este
necesară intervenţia colectivităţii locale și a structurilor ei asociative întrucât familia
cu copii nu își poate asigura integral nevoile sociale.
(2) Prestaţia financiară excepțională se acordă familiilor cu copii care
realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 750 lei, inclusiv.
(3) Pentru anumite situaţii deosebite, bine întemeiate și motivate prin
ancheta socială, se poate acorda prestație financiară excepțională și familiilor cu
copii care realizează pe membru de familie un venit superior celui stabilit. În acest
caz, se vor avea în vedere, cu precădere, acele situații de natură medicală
deosebite.
Art.6 (1) Ancheta socială constituie elementul esenţial în evaluarea contextului
familial, a veniturilor, a condiţiilor de locuire, a stării de sănătate și a gradului de
dependenţă ale familiei cu copii care solicită prestația financiară excepțională,
precum și probă legală pentru instanțele judecătorești în legătură cu dreptul la
prestație financiară excepțională.
(2) Răspunderea asupra conținutului anchetei sociale revine persoanelor
care au efectuat și semnat ancheta socială.
(3) La definitivarea anchetei sociale se pot utiliza şi informaţii de la cel puţin
două persoane care cunosc situaţia materială, socială şi civilă a persoanelor din
gospodăria solicitantului de prestație financiară excepțională. În acest caz,
declaraţiile persoanelor se consemnează de personalul serviciului de specialitate din
cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială și se semnează de persoanele în cauză.
(4) În cazul în care solicitantul refuză să furnizeze informaţiile și
documentele necesare pentru întocmirea anchetei sociale sau furnizează informaţii
și documente incomplete, se consideră că familia/persoana singură cu copii nu
îndeplinește condiţiile de acordare a prestației financiare excepționale.
Art.7 (1) Prin mențiunea imprimată pe tichetul social, cu privire la destinația
acestuia, este garantată utilizarea fondurilor oferite beneficiarilor, în scopul propus.
(2) Tichetele sociale pot fi folosite pentru achiziționarea produselor
alimentare, articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte, achiziționarea manualelor și
rechizitelor sau echipamentelor școlare, suportarea cheltuielilor de transport,
procurarea de proteze, medicamente și alte accesorii medicale.
(3) Distribuirea tichetelor sociale este efectuată prin casieria Direcţiei de
Asistenţă Socială, pe baza dispoziţiei primarului și a situaţiei întocmită de serviciul de
specialitate.
Art.8 (1) Fondurile necesare cheltuielilor administrative privind stabilirea sau
încetarea dreptului la prestația financiară excepţională și pentru tipărirea formularelor
de cerere se asigură din bugetul local.
(2) Achiziţia tichetelor sociale se face în conformitate cu prevederile Legii nr.
98/2016 actualizată, privind achiziţiile publice, prin Direcţia de Asistenţă Socială, din
bugetul local, și ţinându-se seama de dispersia geografică şi numărul unităţilor
afiliate, precum şi de calitatea şi preţul produselor vândute de acestea.
(3) Valoarea nominală a tichetului social este în sumă de 10 lei.
(4) Tichetul social este valabil în anul calendaristic în care a fost emis, cu
excepţia tichetului emis în perioada 1 noiembrie — 31 decembrie, care poate fi utilizat
până la data de 31 decembrie a anului următor.
(5) Este interzisă:
a) utilizarea tichetelor pentru achiziţionarea de ţigări şi/sau băuturi alcoolice ori
valorificarea acestora prin transformarea în bani;
b) solicitarea şi/sau primirea unui rest de bani la tichetul social, în cazul în care
suma corespunzătoare produselor solicitate este mai mică decât valoarea
nominală a tichetului;
c) comercializarea tichetelor sociale în schimbul unor sume de bani şi/ori altor
bunuri şi/ori servicii;
d) utilizarea tichetelor sociale în magazine, locaţii, unităţi, pieţe de orice fel care
nu vând produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi/sau rechizite şi nu
au afişate la intrare autocolantele speciale ale unităţii emitente.
Art.9 (1) Prestaţia financiară excepţională se acordă familiilor cu copii o
singură dată pe an, în limita a 1.500 lei, pentru plata utilităţilor (chirie, energie
electrică, gaze naturale, apă și canal, întreţinere), alte situații care țin de obligaţiile
reprezentantului legal al copilului cu privire la creșterea, educarea și îngrijirea
acestuia, în lei, și/sau sub formă de tichete sociale pentru achiziționarea produselor
alimentare, îmbrăcăminte, încălțăminte, manuale și rechizite sau echipamente
școlare, suportarea cheltuielilor de transport, procurarea de proteze, medicamente și
alte accesorii medicale.
(2) în cazul familiei monoparentale, la propunerea inspectorului care
efectuează ancheta socială, ajutorul financiar se va acorda o singură dată pe an,
în limita a 1.500 lei sau într-un interval de timp de până la 5 luni consecutiv, în
limita a 1.500 lei/perioadă, pentru plata parțială/totală a utilităţilor (chirie, energie
electrică, gaze naturale, apă și canal, întreținere), alte situații care ţin de obligaţiile
reprezentantului legal al copilului cu privire la creșterea, educarea și îngrijirea
acestuia, în lei, și/sau prin acordarea de tichete sociale pentru achiziționarea
produselor alimentare, îmbrăcăminte, încălțăminte, manuale și rechizite sau
echipamente școlare, suportarea cheltuielilor de transport, procurarea de proteze,
medicamente și alte accesorii medicale.
Art.10 (1) Nu se acordă prestație financiară excepțională pentru achitarea de
penalități, dobânzi de întârziere, comisioane, cheltuieli de executare silită ori
judiciare, etc.
(2) Dacă ulterior efectuării plăţii prestaţiei financiare excepționale se
constată că aceasta a fost acordată pe baza unor date eronate, sumele/tichetele
încasate necuvenit cu titlu de prestație financiară excepţională se recuperează
potrivit legii, pe baza dispoziției primarului Municipiului Brăila.
(3) Dreptul la prestație financiară excepțională încetează în luna în care se
constată că tichetele sociale au fost utilizate la achiziţionarea de ţigări şi/sau băuturi
alcoolice ori valorificarea acestora prin transformarea în bani.
(4) În cazul familiei monoparentale, precizată la art. 9 alin. (2):
a) dacă se modifică condiţiile acordării, dreptul la prestația financiară
excepţională încetează cu luna în care acestea au intervenit;
b) sumele reprezentând prestația financiară excepțională se vor recupera de la
titularul dreptului, pe baza dispoziției emise de primar, în termenul general de
prescripţie prevăzut de lege;
c) titularul dreptului la prestație financiară excepţională, are obligația să anunțe
orice modificare cu privire la domiciliu, venituri și la numărul membrilor familiei,
în termen de 10 zile de la data la care a intervenit modificarea.
(5) Dacă titularul prestaţiei financiare excepționale se află în imposibilitatea
încasării acesteia, din motive bine întemeiate, ajutorul se ridică de celălalt
părinte/reprezentant legal al copilului, ca urmare a stabilirii filiaţiei.
(6) Utilizarea ajutorului excepțional, de către beneficiar, trebuie să se
efectueze într-o perioadă de cel mult 30 zile de la data plăţii acestuia. Titularul
dreptului la prestație financiară excepţională are obligația să facă dovada că suma
încasată a fost cheltuită în scopul pentru care a fost acordată. În caz contrar sumele
încasate cu titlu de prestație financiară excepțională se recuperează potrivit legii, pe
baza dispoziției primarului Municipiului Brăila.
Art.11 Dispoziţia de acordare/neacordare a prestației financiare excepționale
prevăzută de prezenta hotărâre are la bază cererea scrisă a oricăruia dintre părinții
firești ai copilului sau a reprezentantului legal al acestuia însoțită de documentele
doveditoare și ancheta socială efectuată de personalul Direcţiei de Asistenţă Socială.
Art.12 (1) Solicitanţii prestaţiei financiare excepționale au obligaţia de a
întocmi și de a depune la secretariatul Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila o cerere
scrisă însoţită de documente doveditoare privind componenţa familiei, veniturile
realizate de membrii acesteia sau de persoana singură, situația care generează
solicitarea sprijinului financiar, potrivit modelului prevăzut în Anexa nr. 2 care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Cererea este semnată de către oricare dintre părinții firești ai copilului
sau de reprezentantul legal al acestuia. Reprezentantul legal este părintele sau
persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile și să îndeplinească
obligaţiile părintești față de copil (persoana care a adoptat copilul, căreia i s-a
încredințat copilul în vederea adopțţiei sau care are copilul în plasament sau în
plasament în regim de urgenţă, cu excepția asistentului maternal profesionist care
poate solicita numai pentru copii proprii, la solicitarea persoanei care a fost
numită tutore, sau persoana către care a fost dispusă delegarea temporara a
autorității părintești prin sentința civilă).
(3) Documentele doveditoare, aflate în termen de valabilitate, care
însoțesc cererea sunt, după caz:
a) copie buletin de identitate, carte de identitate sau carte de identitate provizorie
pentru solicitant și fiecare membru al familiei sau al persoanelor cu care
solicitantul locuiește, certificat de naștere pentru copil/copii;
b) acte de identitate eliberate de către autorităţile române competente, în cazul
cetățenilor străini sau apatrizi;
c) consimțământul solicitantului cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal și interogarea bazei de date privind patrimoniul și veniturile prin
sistemul informatic PatrimVen;
d) certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele, taxele
locale și alte venituri ale bugetului local, pentru solicitant și fiecare membru al
familiei/persoana cu care acesta locuiește;
e) adeverinţa de venit pentru solicitant și fiecare membru al familiei/persoana cu
care acesta locuiește;
f) adeverinţa de la Registrul Agricol al Municipiului Brăila, iar pentru persoanele
născute în afara Municipiului Brăila și/sau cu domiciliul pe raza unei alte unități
administrativ teritoriale declaraţie pe propria răspundere cu privire la bunurile
mobile și imobile deținute la locul nașterii sau la locul de domiciliu;
9) taloane de plată/cupoane pentru toate tipurile de pensie sau indemnizație cu
caracter permanent eliberate în luna anterioară depunerii cererii, pentru
solicitant și fiecare membru al familiei sau persoanele cu care solicitantul
locuiește;
h) adeverinţe de salarizare privind veniturile nete realizate de către solicitant şi
membrii familiei eliberate în luna anterioară depunerii cererii pentru acordarea
prestaţiei financiare excepţionale;
i) orice alte dovezi privind veniturile nete realizate;
j) adeverinţă din care să reiasă statutul de elev eliberată în luna curentă depunerii
cererii pentru acordarea prestaţiei financiare excepționale;
k) acte medicale recente — referat/scrisoare medicală de la medicul specialist sau
de la medicul de familie cu istoricul medical, suferințe și perioada de când este
înregistrat cu acestea;
l) acte care să ateste calitatea de reprezentant legal al copilului;
m) documente cu privire la situaţia juridică a imobilului în care solicitantul își are
domiciliul/reședința (contract de vânzare-cumpărare, certificat de moștenitor,
contract de închiriere, contract de comodat, etc);
n) alte documente justificative care vin în susţinerea cererii privind acordarea
prestației financiare excepționale.
(4) Informaţiile prevăzute la literele d) și e) pot fi obţinute de Direcţia de
Asistenţă Socială prin consultarea sistemului informatic PatrimVen, conform
Ordinului nr. 2632/2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanţelor Publice
puse la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice prin sistemul informatic propriu, cu
privire la:
a) prelucrarea datelor cu caracter personal în conformitate cu prevederile
Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din
27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte
prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor
date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind
protecţia datelor) si ale Legii nr.190/2018 privind măsuri de punere în aplicare
a Regulamentului (UE) 2016/679;
b) verificarea datelor cu privire la depozite bancare, contribuţii, venituri, vehicule,
clădiri, terenuri, în sistemul electronic PatrimVen.
Art.13 (1) Pentru a putea beneficia de prestaţia financiară excepțională,
persoanele și membrii familiei nu trebuie să deţină în proprietate, închiriere,
concesiune, comodat etc. clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu
şi a anexelor gospodărești, terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi
alte terenuri, intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona
rurală, depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei, motociclete, motorete,
scutere și autoturisme cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor adaptate
pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora ori al
persoanelor dependente, mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai
mare de 10 ani, autocamioane, autoutilitare, microbuze, autobuze, rulote, remorci,
şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi şi altele asemenea, suprafețe de
teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie, anuală depăşeşte suma
de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie.
6
(2) Nu pot beneficia de prestație financiară excepțională beneficiarii de ajutor
de urgenţă cu aceeași destinație, acordat în condiţiile prevederilor art. 28 din Legea
nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare,
și beneficiarii de servicii în cadrul centrelor rezidențiale, conform Legii nr. 34/1998
privind acordarea unor subvenţii asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate
juridică, care înființează și administrează unităţi de asistenţă socială și care primește
subvenții de la bugetul local.
(3) Prestaţia financiară excepţională se acordă sub rezerva achitării de către
beneficiari a obligațiilor de plată față de bugetul local.
(4) Neridicarea prestației financiare excepționale în termen de 30 de zile de la
data anunțării beneficiarului cu privire la punerea în plată a dispoziției atrage
pierderea acesteia. Retragerea dreptului de a ridica prestaţia financiară excepţională
se face prin dispoziţia Primarului Municipiului Brăila pe bază de referat al serviciului
de specialitate din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială.
Art.14 (1) La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al
persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-
au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi
de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu
caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de
întreţinere şi alte creanţe legale, cu excepţia:
a) venitului minim garantat, prevăzut de Legea nr. 416/2001, privind venitul
minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
b) alocaţiei pentru susţinerea familiei, prevăzută de Legea nr. 277/2010,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) alocaţiei de stat pentru copii, prevăzută de Legea nr. 61/1993, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare;
d) bugetului personal complementar lunar și a prestaţiilor sociale prevăzute la
art. 58 alin. (4) lit. b) și respectiv alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind
protecţia și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
e) ajutoarelor de stat acordate în baza Ordonanţei Guvernului nr.
14/2010
privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate
producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, cu modificările şi completări
ulterioare;
f) burselor şcolare, a drepturilor acordate în baza art. 51 alin. (2) și art. 85 alin.
(2) din Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011, cu modificările şi completările
ulterioare;
g) stimulentului educaţional oferit, potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015
privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din
familii defavorizate, cu modificările ulterioare, sub formă de tichet social pentru
stimularea participării în învățământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii
defavorizate;
h) sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind
aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor
în cadrul Programului naţional de protecţie socială “Bani de liceu”, cu
modificările şi completările ulterioare;
i) veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri
în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter
ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările. și completările
ulterioare.
(2) Sunt exceptate de la stabilirea ven
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.