23 aprilie 2021 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 168/2021 Brăila adoptată

Aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare Grădinița cu Program Prelungit nr. 36 Brăila – instalații sanitare, electrice și gard acces”, cu finanțare de la bugetul local

Pe scurt

Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Grădiniței nr. 36 „Furnicuța” (instalații sanitare, electrice și gard de acces) finanțare fiind din bugetul local. Investiția are valoare totală de 333.092 lei, iar partea de execuție (C+M) este 292.792 lei, iar durata estimată este de 6 luni. În consecință, clădirea va fi renovată în jumătate de an, cu bani locali, iar Grădinița trebuie să preia și să gestioneze lucrările în cooperare cu primăria și direcțiile implicate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă indicatorii tehnico - economici pentru obiectivul de investiţii "Reabilitare Grădiniţa cu Program Prelungit nr.36 - instalaţii sanitare, electrice şi gard acces", cu fi nanţare de la bugetul local, În valoare totală de 333.091,88 lei cu T. V.A. , din care C+M: 292.792,24 lei cu T. V.A. , conform devizului general Întocmit de către societatea CIC CONS SRL Brăila, prevăzut În anexă , parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Bugetul local” în Brăila

Denumire
Hotărârea nr. 168 din 2021 a Consiliului Local Brăila
Titlu oficial
Aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare Grădinița cu Program Prelungit nr. 36 Brăila – instalații sanitare, electrice și gard acces”, cu finanțare de la bugetul local.
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
168 / 2021
Data
23 aprilie 2021
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Teme
Bugetul local · Școli și educație · Investiții și fonduri europene

Pe același subiect în Brăila

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA ::a:: O T..A.. B...A.. B. E..A.. NB..:I.GS din 23.04 .202:I. Privind: Aprobarea indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul de investiţii "Reabilitare Grădiniţa cu Program Prelungit nr.36 - instalaţii sanitare, electrice şi gard acces", cu finanţare de la bugetul local. La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila ; Având În vedere referatul de aprobare al iniţiatorului , precum ~i adresa nr. 246/14.04.2021 a Grădiniţei cu Program Prelungit nr.36 " Furnicuţa" , Înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 11076/14.04.2021 ; Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Tehnice ~ i Direcţiei Finanţelor Publice Locale, precum ~i avizele comisiilor de specialitate nr. 1 ~i 2 din cadrul C.L.M . Brăila ; Ţinând cont de prevederile art. 44 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art. 129 alin . (1), alin. (2 ) lit. b) ~i alin. (4) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările ~i completări le ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. a), coroborat cu art. 196 alin. (1 ) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările ~i completările ulterioare; ::a::OT..A..B...A..STE: Art.1 Se aprobă indicatorii tehnico - economici pentru obiectivul de investiţii "Reabilitare Grădiniţa cu Program Prelungit nr.36 - instalaţii sanitare, electrice şi gard acces", cu fi nanţare de la bugetul local, În valoare totală de 333.091,88 lei cu T. V.A. , din care C+M: 292.792,24 lei cu T. V.A. , conform devizului general Întocmit de către societatea CIC CONS SRL Brăila, prevăzut În anexă , parte integrantă din prezenta hotărâre . Art.2 Durata de realizare a investiţiei "Reabilitare Grădiniţa cu Program Prelungit nr.36 - instalaţii sanitare, electrice şi gard acces ", este de 6 luni. 1 Art.3 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila , prin Direcţia Finanţelor Publice Locale şi Direcţia Tehnică şi de către Grădiniţa cu Program Prelungit nr.36 " Furnicuţa ", iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. CONTRA SEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, F-PO-09-02.0 1.03/rev.O 2 A-N€?<:Â- tA- f-jCl-n NR . /odjl?3C?? eop/. Faza: Deviz Proiectant: SC CIC CONS SRL Braila General Beneficiar: GRADINITA CU PROGRAM PRELNGIT NR. 36, FURNICUTA DEVIZ GENERAL privind cheltuielile de capital necesare realizării obiectivului de investitie: REABILITARE GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 36 -INSTALATII SANITARE, ELECTRICE SI GARD ACCES Nr. Denumirea capftolelor şi a subcapitolelar VALOARE TOTAL VALOARE crt. de cheltuieli FARA TVA TVA (19%) INCLUSIV TVA (19%) . LEI LEI LEI 1 2 3 5 7 PARTEA I ~ Capitolul 1 CheiI. pIr. oblinerea şi amenajarea terenului 1,1 Obtinerea lerenului. 0,00 0,00 0,00 1,2 Amenajarea terenului. 0,00 0,00 0,00 1,3 Amenajări pir. protecjia mediului si aducerea terenului la starea initiala 0,00 0,00 0,00 Tolal Cap. 1 = 0,00 0,00 0,00 Capitolul 2 Cheltuieli pIr. realizarea utililăjilor necesare obleclivului 2.1 Bransament aDa 0,00 0,00 0,00 2,2 Retea exterioara de alimentare cu apa 0,00 0,00 0,00 2,3 Bransament canalizare 0,00 0,00 0,00 2.4 Bransament electric 0,00 0,00 0,00 2,5 Bransament qaze naturale 0,00 0,00 0,00 2,6 Racord drumuri acces 0,00 0,00 0,00 Tolal Cap. 2 = 0,00 0,00 0,00 Capilolul3 Cheltuieli pIr. proiectare şi aslstenlă tehnică 31 Studii 0,00 0,00 000 3.1 .1. Studii de teren 0,00 0.00 0,00 3.1 .1.1 Studiu topografic 0,00 0.00 0,00 .1.1.2 Studiu geotehnic 0,00 0,00 0,00 3.1 .2. Rapcrt rivind impactul asu ra mediului 0,00 0,00 0,00 3.1.3. Alte studii specifice 0.00 0.00 0,00 3,2 Documentatiile suport si cheltuieli pentru obtinerea de avize, acorduri si autorizatii 1.00000 190,00 1.190,00 33 Epertiza tehnica 0,00 0,00 0,00 3,4 Certificarea performantei energetice si auditul energetic al cladirilor 0,00 0,00 0,00 3.4.1 Audit energetic 0,00 0,00 0,00 3.4.2 Certificat energetic 0.00 0,00 0,00 3,5 Proiectare 2.850,00 541,50 3.391 ,50 3.5.1. Tema de proiectare 0,00 0,00 0,00 3.5.2. Studiu de prerezabilitate 0,00 0,00 0,00 3.5.3. Studiu de fezabilitate/documentatie de avizare a lucrarilor de interventie si deviz_general 1.500,00 285,00 1.785,00 3.5.4. Documentatiile tehnice necesare in vederea obtinerii avizelor/acordurilor/autorizatiilor 1.350,00 256,50 1.606,50 3.5.5. Verificarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a detaliilor de executie 0,00 0,00 0,00 3.5.6. Proiect tehnic si detalii de executie 0,00 0,00 0,00 36 Organizarea procedurilor de achizitie 0,00 0,00 0,00 37 Consultanta 0,00 0,00 0,00 3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investitii 0,00 0,00 0,00 3.7.2. Auditul financiar 0,00 0,00 0,00 3.8. Asistenta tehnica 5.000,00 950,00 5.95000 3.8.1 Asistenta tehnica din partea proiectantului 0.00 0,00 0,00 ~. 8.1.1 pe perioada de executie a lucrarilor 0,00 0,00 0,00 ~ .8. 1 . 2 pentru particiaprea proiectantului la fazele incluse in programul de control al lucrarilor de executie, avizat de catre Inspectoratul de Stat in Constructii 0,00 0,00 0,00 3.8.2. Dirigentie de santier 5.000,00 950,00 5.950,00 Total Cap. 3 - 8.850,00 1.681,50 10.531,50 Capitolul 4 Cheltuieli ptr. investiţia de bază" 4,1 Constructii si instalatii 246.043,90 46.748,34 292.792,24 4,1,1, Reabilitare sanitara si reamenajari interioare 210.000,00 39.900,00 249.900,00 4,1,2, Reabilitare qard acces 27.408,90 5.207,69 32.616,59 4,1,3, Energie electrica 8.635,00 1.640,65 10.275,65 4,2 Montaj utilaje, echipamente tehnoloqice si functiona le 0,00 0,00 0,00 4,3 Utilaje, echipam. tehnologic şi funcţionale care necesita montaj 20.00000 3.800,00 23.800,00 4,3,1, lista echipamente 20.000,00 3.800,00 23.800,00 4,4 Utilaje, echipamente tehnologice si functiona le care nu necesita montaj şi eChipamente de transport 0,00 0,00 0,00 4,5 Dotări 0,00 000 0,00 4,6 Active necorporale 0,00 000 0,00 Total Cap. 4 = 266.043,90 50.548,34 316.592,24 Capitolul 5 Alte cheltuieli 5,1 Organizare de şantier: 0,00 0,00 0,00 5.1.1 - Lucrări de construc!ii + instala!ii (ex.1 ,5% cap.1 .2+1 .3+4.1+4.2) 0,00 0,00 0,00 5.1 .2 - Cheltuieli conexe organizarii santierului 0,00 0,00 0,00 5,2 Comisioane, cote, taxe, costul creditului: 2.706,48 0,00 2.706,48 5.2.1 Comisioane si dobanzile aferente creditului bancii finantatoare 0,00 0,00 0,00 5.2.2 Cota aferenta ISC:0,006'C+M pentru controlul calitatii lucr de constr 1.476,26 0,00 1.476,26 5.2.3. Cota aferenta ISC pentru controlul statului in amenajarea teritoriului, urbanism si pentru autorizarea lucrarilor de constructii 0,00 0,00 0,00 5.2.4 . Cota aferenta CSC:0,005'C+M 1.230,22 0,00 1.230 ,22 5.2.5 Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatia de construire/desfiintare 0,00 0,00 0,00 5,3 Cheltuieli diverse şi neprevăzute 2.740,89 520,77 3.261 ,66 5.4. Cheltuieli pentru informare si publicitate 0,00 0,00 0,00 Total Cap. 5 = 5.44737 520,77 5.968,14 Capitolul 6 Cheltuieli pentru darea În exploatare 6,1 Pre!lătirea personalului de exploatare. 0,00 0,00 0,00 6,2 Probe tehnolo!lice, si teste 0,00 0,00 0,00 Total Cap. 6 = 0,00 000 0,00 Total Cap. 1 -:- 6 = 280.34127 52.750,61 333.091,88 Din care C + M (1,2+1,3+2+4,1+4,2+5,1,1)= 246.043,90 46.748,34 292.792,24 TOTAL GENERAL- 280.341,27 52.750,61 333.091,88 Din care C + M = 246.043,90 46.748,34 292.792,24 Beneficiar: Proiectant: GRADINITA CU PROGRAM PRELNGIT NR. 36. FURNICUTA S.C. CIC CONS S.R.L.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala