ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
A OTLTARNRAREA NR.128
din 24.08.2028
Privind: Aprobarea Acordului de parteneriat între Municipiul Brăila,
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, Liceul de Arte „Hariclea
Darclee”, Inspectoratul Școlar Județean Brăila, Inspectoratul de
Jandarmi Judeţean Brăila și Agenţia Naţională Împotriva Traficului de
Persoane Centrul Regional Galaţi.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și adresa
nr. 197377/09.03.2023 a Inspectoratului de Poliție Judeţean Brăila, înregistrată
la Primăria Municipiului Brăila sub nr. M 56902/13.03. 2023;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Juridic Contencios
Administrație Publică Locală, Direcţiei Cultură, Învățământ, Sport și Turism și
Direcţiei Finanţelor Publice Locale, precum și avizele comisiilor de specialitate
nr. 4 și 5 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2011 — legea educaţiei naţionale,
cu modificările și completările ulterioare, Ordinului Ministrului Educaţiei
Naţionale și Cercetării Științifice nr. 6134/2016, privind interzicerea segregării
școlare în unitățile de învățământ preuniversitar și Ordinului Ministrului
Educaţiei și Cercetării nr. 4343/2020, privind aprobarea Normelor metodologice
de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (111), art. 5611 şi ale pct. 611 din anexa la
Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011, privind violenţa psihologică — bullying;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. e) şi alin. (9) lit. a) din OUG.
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
În temeiul art. 139 alin. (1) şi alin. (3) lit. f), coroborat cu art. 196 alin. (1)
lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HA OTARA STIE:
Art.1 Se aprobă Acordul de parteneriat între Municipiul Brăila,
Inspectoratul de Poliţie Județean Brăila, Liceul de Arte „Hariclea Darclee”,
Inspectoratul Școlar Judeţean Brăila, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila
și Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane Centrul Regional Galaţi
pentru implementarea proiectului pentru reducerea violenței fizice și psihologice
„Arta purifică sufletul de praful vieţii de zi cu zi!” conform anexei, parte
integrantă din prezenta hotărâre.
4
Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, Direcţia
Cultură, Învățământ, Sport și Turism și Direcţia Finanţelor Publice Locale,
precum și de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, Liceul de Arte
„Hariclea Darclee”, Inspectoratul Școlar Județean Brăila, Inspectoratul de
Jandarmi Judeţean Brăila și de către Agenţia Naţională Împotriva Traficului de
Persoane Centrul Regional Galaţi, iar Secretarul General al Municipiului Brăila
o va comunica celor interesaţi.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
BOBI ŞIILVIA
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRĂGAN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
= A
20 Mer up Pe z 0 0 2003
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE _ MINISTERUL EDUCAȚIEI
INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BRAILA INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN BRĂILA
i
15
Nr. _d 954 pp 07033043 N 4247, 07.03, odă
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRĂILA LICEUL DE ARTE „HARICLEA DARCLEE”
BRĂILA
Nr. / Nr 402 07 DI 2VES-
AGENȚIA NAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA INSPECTORATUL DE JANDARMI
TRAFICULUI DE PERSOANE
JUDEȚEAN BRĂILA
CENTRUL REGIONAL GALAȚI
Nr. Z6OZIY L 1 01.03. Ca 3 Nr. 4.05/.[Î$_1 0203 2023
ACORD DE PARTENERIAT
Art.1 PĂRȚILE
Prezentul Acord de parteneriat se încheie între:
1. Inspectoratul de Poliție Judeţean Brăila, cu sediul în Brăila, str. M. Sebastian nr. 10-12,
reprezentat legal de domnul comisar-șef de poliție Budu Marius, pentru Șef al Inspectoratului,
2. Inspectoratul Școlar Judeţean Brăila, cu sediul în Brăila, B-dul Alexandru loan Cuza,
nr. 172, reprezentat legal de doamna prof. Tudor Elena Luminiţa, în calitate de Inspector Școlar
Generali,
15
Brăila, str. Mihail Sebastian nr.10-12,
tel. 0239/606100, fax.0239/612222
3. liceui de Arte „Hariclea Dareles” Brăila, cu sediul în mun. Brăila, str. B-dul Alexandru
loan Cuza, nr. 182, reprezentată de domnul profesor Antonescu Gheorghe, în calitate de Director,
4. Primăria Municipiului Brăila, cu sediul în mun. Brăilă, Piața Independenţei, nr. Î, jud.
Brăila, reprezentată de domnul Dragomir Marian Viorei, în calitate de Primar
5. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila, cu sediul în mun. Brăila, str. Industriei, nr. |,
reprezentat legal de domnul Colonel Aibăceanu Nicolae Iulian, în calitate de Inspector Șef.
6. Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane-Centrul Regional Galaţi, cu sediul
în mun. Galaţi, str. A.]. Cuza, nr. 47, bloc Cristal, sc. III, ap. 1, reprezentat de Inspector principal de
poliție Mocanu Răzvan, în calitate de coordonator Centrul Regional Galaţi.
Art. 2 OBIECTUL ACORDULUI DE PARTENERIAT
Obiectul prezentului Acord îl reprezintă colaborarea dintre instituţiile semnatare în vederea
implementării Proiectului pentru reducerea violenţei fizice și psihologice - „;Arta purifică sufletul
de praful vieții de zi cu zi” (Pablo Picasso).
Art. 3 SCOPUL ACORDULUI DE PARTENERIAT
Scopul prezentului acord îl reprezintă implicarea instituţiilor semnatare în organizarea și
desfăşurarea de activități preventiv- artistice, menite să crească performanța elevilor pentru studiu,
frumos și rațional și să dezvolte conduite școlare şi sociale dezirabile pentru elevii unităţii de
învățământ.
Art. 4 GRUPUL ȚINTĂ
Beneficiarii direcţi ai proiectului:
= Elevii claselor primare, gimnaziale și liceale din cadrul Liceului de Arte „Hariclea Darclee”
Brăila;
= Cadrele didactice care îndeplinesc funcţia de profesor de specialitate, profesor diriginte şi
învățător;
Părinţii elevilor care manifestă comportamente antisociale.
Brăila, str. Mihail Sebastian nr.10-12,
tel. 0239/606100, fax.0239/612222
2/5
Art. 5 OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR
4) Înspectoratui de Poliţie Judejean Brăila
- va desemna persoanele responsabile de implementarea prezentului acord, respeciiv:
Subinspector de politie Cercel Laura (tel. 0724218441) şi comisar de poliție Țarălungă Florentina
(tel. 0740096115), ambele din cadrul - Biroul Siguranța Școlară, e-mail:
sigurantascolara(Abr.politiaromana.ro
- va organiza și desfășura, împreună cu partenerii, activitățile de prevenire adresate elevilor din
clasele gimnaziale şi de liceu, stabilite în cadrul proiectului;
- va asigura diseminarea de materiale informativ-preventive în rândul beneficiarilor activităţilor
preventive;
- va asigura promovarea evenimentelor cu tematică antibullying/antiviolență în rândul
beneficiarilor și va stabili, împreună cu partenerii, modalitatea de organizare și desfășurare a
evenimentelor dedicate Zilei Mondiale a Teatrului, Zilei Mondiale a Artei, precum și celeialte
activități ce se vor organiza de comun acord cu reprezentanții instituţiilor partenere;
- vapromova activităţile desfăşurate în mass-media locală, cu precizarea partenerilor implicaţi;
- va păstra confidenţialitatea datelor şi informaţiilor obținute în desfășurarea activităților realizate
în baza prezentului Acord.
b) Inspectoratul Școlar Judeţean Brăila
- va desemna persoanele responsabile de implementarea prezentului acord, respectiv: prof. Ion
Aurelia - Inspector educaţie permanentă;
- va organiza, împreună cu partenerii, activitățile de prevenire adresate elevilor din clasele
gimnaziale și de liceu, stabilite în cadrul proiectului;
- va promova, cu precizarea partenerilor implicați, evenimentele organizate în toate unitățile de
învățământ din județul Brăila, pentru asigurarea participării elevilor, însoțiți de cadre didactice la
manifestările cultural-artistice organizate;
- va asigura transportul elevilor şi a cadrelor didactice la unităţile de învățământ gazdă din
municipiu/judeţul Brăila;
- va păstra confidenţialitatea datelor şi informaţiilor obținute în desfăşurarea activităților realizate
în baza prezentului Acord.
c) Liceul de Arte „Hariclea Darclee” Brăila
- va desemna persoanele responsabile de implementarea prezentului acord, respectiv: prof.
Antonescu Gheorghe — Director;
3/5
Brăila, str. Mihail Sebastian nr.10-12,
tel. 0239/606100, fax.0239/612222
- va asigura, prin cadrele didactice implicate în deruiarea proiectului, pregătirea elevilor pentru
susținerea momeritelor aitistice cu prilejul Ziiei Mondiale a Teatrului, Zilei Mondiale a Artei,
precum și celelajte activități ce se vor organiza de comun acord cu reprezentanții instituţiilor
paitenere;
- Va asigura spații pentru desfăşurarea în condiții optime a întâlnirilor dintre poliţişti, respectiv
reprezentanții instituţiilor partenere şi grupul țintă;
- în funcţie de natura activităţilor planificate, va asigura logistica necesară (videoproiector,
computer/laptop, boxe audio);
- Va asigura prezenţa beneficiarilor (elevi, părinți, cadre didactice) la activităţile planificate;
- va stabili, împreună cu partenerii, modalitatea de promovare a lucrărilor/activităților realizate de
clasele de elevi;
- va promova activitățile cu tematică antibullying/antiviolență, în rândul tinerilor;
- va păstra confidențialitatea datelor și informaţiilor obţinute în desfășurarea activităților realizate
în baza prezentului Acord.
d) Primăria Municipiului Brăila
- va desemna persoanele responsabile de implementarea prezentului acord, respectiv: doamna
Camelia Gabriela Martinov, şef serviciu ISCC, Direcţia Cultură, Învățământ, Sport și Turism
- va asigura logistica specifică derulării evenimentelor organizate cu prilejul Zilei Mondiale a
Teatrului, Zilei Mondiale a Artei și a Zilei Mondiale a Vocii (saia de spectacol Teatrul Maria
Filotti);
- va asigura, în limita fondurilor disponibile, achiziționarea unor premii simbolice pentru elevii
implicați în realizarea momentelor artistice sus-menţionate,
- va promova activităţile desfășurate prin postare pe site-ul propriu, cu precizarea partenerilor
implicaţi;
- va păstra confidențialitatea datelor şi informațiilor obținute în desfășurarea activităţilor realizate
în baza prezentului Acord.
e) Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila
- va desemna persoanele responsabile de implementarea prezentului acord, respectiv: Maior
Ionescu Angelică
- va organiza, împreună cu partenerii, activitățile de prevenire tematice adresate elevilor din
unitatea de învățământ, stabilite în cadrul proiectului;
- vapromova activităţile desfășurate prin postare pe pagina de Facebook, cu precizarea partenerilor
implicați;
Brăila, str. Mihail Sebastian nr.10-12,
tel. 0239/606100, fax.0239/612222
4/5
- vă păstra confidenţialitatea datelor şi informaţiilor obiinuie în desfăşurarea activităților realizate
în baza prezentului Acord.
Îi Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane-Contrui Regional Galaţi
- va desemna persoanele responsabile de implementarea prezentului acord, respectiv: Insp. Pr.
Mocanu Răzvan-coordonator
- va organiza, împreună cu partenerii, activităţile de prevenire tematice adresate elevilor din
unitatea de învățământ, stabilite în cadrul proiectului;
- vapromova activităţile desfăşurate prin postare pe pagina de Facebook, cu precizarea partenerilor
implicaţi;
- va păstra confidențialitatea datelor și informaţiilor obţinute în desfăşurarea activităților realizate
în baza prezeniului Acord.
Art. 6 MODIFICAREA, COMPLETAREA ACORDULUI
Modificarea sau completarea prezentului Acord poate fi realizată prin acordul părților, prin
act adiţional.
Art. 7 DURATA ACORDULUI DE PARTENERIAT
Prezentul Acord de parteneriat se încheie până la data de 30.06.2023.
Prezentul ACORD DE PARTENERIAT s-a încheiat astăzi, „mn „în șase(6)
exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.
INSPECTORATUL DE POLIȚIE AURIE ELAN PAI -A INSPECTORATUL ȘCOLAR i a BRĂILA
| pI
TUDOR ELENA LUMINIȚĂ AK
PRIMAR,
DRAGOMIR MARIAN VIOREL
AGENȚIA NAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA TRAFICULUI ORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN
DE PERSOANE BRĂILA
CENTRU ERGIONAL GALAŢI
5/5
Brăila, str. Mihail Sebastian nr.10-12,
tel. 0239/606100, fax.0239/612222
Anexă ia Acordul de Parteneriat
PROIECT
pentru reducerea violenţei fizice şi psihologice
“Arta purifică sufletul de praful vieţii de zi cu zi”
(Pablo Picasso)
ARGUMENT
Violenţa manifestată în unităţile de învățământ din țara noastră, reprezintă un fenomen de
actualitate, România în continuare ocupând locuri fruntașe în ce priveşte violența fizică şi psihologică
(bullying) înregistrată în şcoli, conform statisticilor internaţionale.
Totodată, violenţa în unităţile de învățământ încorporează şi violență psihologică - bullying,
cu consecinţe negative majore asupra stării emoţionale a minorilor, putând provoca traume și
repercusiuni ireversibile asupra copiilor şi a integrării acestora în societate.
Măsurile prevăzute în prezentul proiect îşi propun atât intervenția asupra principalelor cauze
ale violenței școlare, dezvoltarea capacităţii elevilor de gestionare a situaţiilor conflictuale,
cunoaşterea instrumentelor şi tehnicilor non-violente de soluţionare a conflictelor, cât și oferirea de
alternative preocupațional-comportamentale şi modele pozitive de atitudine sănătoasă în rândul
elevilor brăileni, exprimate într-o manieră artistică inedită.
SCOPUL:
Eficientizarea modului de acţiune în domeniul prevenirii violenței fizice şi psihologice
(bullying) din unităţile de învățământ preuniversitar manifestat prin scăderea incidenței
comportamentelor agresive indezirabile.
OBIECTIVELE PROIECTULUI:
V Să cunoască necesitatea respectării normelor necesare integrării în viața socială, precum și a
regulilor de securitate personală;
Y Să cunoască normele legislative privind prevenirea violenţei fizice şi psihologice (bullying)
în unitatea de învățământ preuniversitar;
V. Să-şi dezvolte capacitatea de soluţionare non-violentă a conflictelor în rândul elevilor care
manifestă comportamente antisociale;
Y Să promoveze prin creaţii artistice (scenete, momente coregrafice etc.) mesajele antibullying
și antiviolență în rândul tinerilor.
METODE/TENICI DE LUCRU:
-întâlniri, dialog, expuneri
-expoziţii, scenete, momente coregrafice
-conversaţia, explicaţia, expunerea
-jocul de rol, exercițiul
GRUPUL ȚINTĂ:
e Elevii claselor primare, gimnaziale și liceale din cadrul Liceului de Arte "Hariclea Darclee”
Brăila, precum și din alte unităţi de învățământ;
e Cadrele didactice din unitatea de învățământ, care fac parte din Grupul de acţiune antibullying
înfiinţat prin Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 4.343 din 27 mai 2020 privind
Brăila, str. Mihail Sebastian nr.10-12,
+a M012Q/4041NN fax 020/8199
aprobarea Normelor metodoiogice de aplicare a unor modificări ale anexei ia Legea educaţiei
naţionale n. 1 / 2911, privind violenţa psihologică — bullying;
e Cadrele didactice din unitatea de învățământ, membre în Coimisia pentru prevenirea şi
eliminarea violenjei, a faptelor de corupție şi discriminării în mediul şcolar şi promovarea
interculturelităţii în domeniu prevenirii şi eliminării oricărei forme de segregare şcolară,
înființată prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr.6.
134/2016
privind interzicerea segregării în unităţile de învățământ preuniversitar;
o Cadrele didactice care îndeplinesc funcţia de profesor de specialitate, profesor diriginte,
învățător;
e Părinţii elevilor care manifestă comportamente antisociale;
e Cetăţenii municipiului Brăila.
PERIOADA DERULĂRII PROIECTULUI: martie- iunie 2023.
LOCUL DE DESFAȘURARE: municipiul Brăila, în incinta unităţilor de învățământ, într-un cadru
organizat.
ECHIPA DE REALIZARE:
Liceul de Arte „Hariclea Darelee”-
Prof. Dr. Antonescu Gheorghe- Director
Prof. Mihaela Oprea- Director adjunct
Echipa de cadre didactice din cadrul Liceului de Arte „Hariclea Darclee” Brăila: Prof. Cristian Mihai,
Prof. Nicoleta Branzia, Prof. Zane Jarcu, Prof. Daniela Antonescu, Prof. Mădălina Mocanu, Prof.
Dana Văsii, Prof. Veronica Avram, Prof. Luciana Terente, Prof. Elisabeta Volcu, Prof. Marilena
Ioanid, Prof. Mădălina Mânzu, Prof. Camelia Oprea, Prof. Cătălin Batar, Prof. Adina Toma, Prof.
Cerasela Omocea, Prof. Florentina Giol,Prof. Galina Cojocari, Prof. Dana-lulia Fanache,Prof. George
Tudose.
cu implicarea directă a profesorilor diriginți și a învăţătorilor de la clasele din ciclul primar
Primăria Municipiului Brăila
Dragomir Marian Viorel- Primarul Municipiului Brăila
Camelia Gabriela Martinov — Şef Serviciu DCIST
Îmspectoratul Şcolar Judeţean Brăila
Prof. Tudor Elena Luminiţa — Inspector Școlar General
Prof. lon Aurelia — Inspector școlar educație pemanentă
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila
Comisar şef de poliție Costescu Simona, șeful Biroului Siguranța Şcolară
Subinspector de poliție Cercel Laura
Comisar de poliție Țarălungă Florentina
Inspectoratul Județean de Jandarmi Brăila
Maior Ionescu Angelică
Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane-Centrul Regional Galaţi
Inspector principal de poliție Mocanu Răzvan- Coordonator
2/5
Brăila, str. Mihail Sebastian nr.10-12,
tal ONTOIANAIAN fas MN20Iainnnn
ACTIVITĂŢI PENTRU IMPLEMENTAREA PROIECTULUI:
Nr.
Brăila, str. Mihail Sebastian nr.10-12,
tel. 0239/606100, fax. 0239/612222
ert Activitate Descrierea activităţii Execută Răspunde Termen
Reprezentanţi ai
Inspectoratului de Biroul Siguranţa
Poliţie Judeţean Şcolară Ă
Brăila- Biroul j
Siguranţa Școlară Inspectoratul
Inspectoratului Şcolar | Școlar Judeţean
Judeţean Brăila Brăila
Inspectoratului Conducerea
Proiect elaborat va fi diseminat | Judeţean de Jandarmi unităţii:de Până la data
Elaborarea x: învăţământ
Ne a | pentru fiecare dintre cele şase Brăila de
proiectului i pace Şi
tituj . . .03.
iistudrțu pârțenere Agenţiei Naţionale | Agenţie Naţională 06.03.2023
împotriva Traficului împotriva
de Persoane-Centrul Traficului de
Regional Galaţi Persoane-Centrul
indică Regional Galaţi
rimăriei
Municipiului Brăila Primăria
Profesorii diriginţi municipiului
Profesori de Brăila
specialitate
Elevii de liceu- specializarea arta Biroul Siguranța
actorului din Liceul de Arte Lu Şcolară
„Hariclea Darclee” vor pregăti un | Reprezentanți ai
spectacol cu tematică Cin mpa e Inspectoratul
antibullying/antiviolență, -ce va ție Judeţ Şcolar Judeţean
avea loc pe data de 27.03.2023, cu Brăila- Biroul Brăila
invitarea și a altor elevi de la alte | — Siguranța Școlară Inspectoratul
şcoli din municipiu şi județul Judeţean de
Brăila. Id. Bila Jandarmi Brăila
Inspectoratului Momentul
Organizarea | Spectacolul se va organiza la Judeţean de Jandarmi Agenţia artistic va fi
unui spectacol | Teatrul „Maria Filotti” sau în altă Brăila Naţionale pregătit
i ilej | locaţie, în funcție de logistica 3 ; până la data
2. | dedicat Zilei | locaţie, : log ziar împotriva
Mondiale a | disponibilă la acel moment. Agenţiei Naţionale Tyăficultii dă de
Teatrului împotriva Traficului Pisăane.Centiiil 27.03.2023
Punerea în scenă a momentului |. de Persoane-Centrul i i
A A A Regional Galaţi
artistic va fi rezultatul efortului Regional Galaţi
întregului colectiv de elevi, care a Primăria
vor fi coordonaţi în acest scop de Primăriei Municipiului
căe profesorii dirigințijde | Municipiului Brăila Brăila
specialitate.
LL A . Profesorii diriginți
Elevii implicați în realizarea Z Conducerea
„d Profesori de : .
momentelor artistice vor fi specialitate Liceului de Arte
premiaţi, prin grija Primăriei „Fariclea
Municipiului Brăila. Darclee
Clasele de gimnaziu şi de liceu din Rep rezenbzaţi al Birdul Siguranţa materialele,
Liceul de Arte „Hariclea Darclee” Iaspestoiățului. dă Şcolară scenetele,
Organizarea vor pregăti un s ectacol manifest Poliţie Jelețeai oment Je
unui spectacol preg per Brăila- Biroul 1.8.J. Brăila momenteie
ș „. |ce va avea loc în cursul lunii A muzicale,
dedicat Zilei aprilie, în săptămâna 24- Sigțirsința Şcolară expoziţiile
3: Mondiale a Ze 04 2023 i i Maria Inspectoratul XpO E
Artei și a Zilei | e a esa Judeţean de Vor
i Filotti” sau la altă locaţie ce va fi ,
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.